Forţele de muncă în antichitate: “îi angajăm doar pe cei mai săraci”
Atenienii din antichitate munceau cu mare, mare tragere de inimă– şi cu greu în calitate de salariaţi. Munca fizică era ceva cu care se ocupau doar sclavii şi străinii. Cetăţenii puneau mai mare preţ pe preocupările artistice sau politice.
Munca fizică era adesea considerată lipsită de valoare. Pentru atenieni, adevăratul scop al omului liber consta în participarea la adunările din cetate şi la evenimentele din viaţa socială. Numai cei mai bogati dintre cei aproape 40.000 de oameni liberi ai Atenei puteau beneficia de avantajul de a nu munci. Cei mai mulţi însă erau nevoiţi pentru a-şi întreţine familia. Preferau totuşi să îşi deţină propriile mici întreprinderi, întrucât era sub demnitatea unui atenian să asculte de ordinele altcuiva şi să fie remunerat – chiar dacă, de exemplu, marele om de stat Solon (640-560 a.Hr.) a lucrat odinioară ca negustor.
Dorinţa de libertate o nutrea o largă categorie de profesionişti, absolut necesari pentru buna funcţionare a oraşului. Brutarii, fierarii, croitorii, scribii şi mulţi alţii îşi puteau administra singuri serviciile. În plus, atenienii angajau străini, făra drept de vot, iar sclavii se ocupau de cele mai mizere munci.
O mare parte din bogăţia Atenei se datora minelor de argint din Laurion. Cetăţenii puteau cumpăra dreptul de exploatare a metalului, prin achitarea unei taxe către oraşul-cetate care detinea minele. Profesia de minerera considerată printre cele mai odioase şi atrăgea persoane doar din straturile inferioare ale societăţii. Salariul era mic şi munca periculoasă. Culoarele minelor erau atât de strâmte încât doar copiii se puteau strecura prin ele. De aceea, ofertele se îndreptau către fiii sclavilor sau săracilor. Un miner supravieţuia în medie 4 ani din cauza accidentelor numeroase, precum scurgerile de gaz sau alunecările de teren. De aceea, oportunităţi de angajare erau mereu în Laurion.
Ofertă:loc de muncă stabil la sud de oraş, în subteran, fără cunostinte prealabile
Candidat ideal:forţă fizică, înălţime nu mai mare de 1, 50 m., să nu sufere de claustrofobie sau ligofobie (frica de întuneric), să nu îndrăznească să fure din mină.
Cu sigurantă că atenienii bogaţi nu ar fi dorit să lucreze nicăieri, exista totuşi o profesie care i-ar fi făcut să se răzgândească:gymnasiarchos, adică conducătorul unui gymnasion, acolo unde se antrenau celebrităţile din lumea sportului. Postul era atât de râvnit încât doar membrii familiilor prestigioase şi înstărite intrau în discuţie. Avuţia era esenţială, pentru că gymnasiarchos trebuia să acopere din banii lui cheltuielile atleţilor. Mai mult, era responsabil de ordinea din instituţie, susţinând antrenamentele şi pedepsindu-i pe scandalagii. Cheltuielile şi necazurile le compensau însă victoriile de la olimpiade şi alte concursuri importante.
Ofertă:post prestigios de gymnasiarchos în Atena, neplătit şi pe perioadă determinată
Candidat ideal:cetăţean liber, foarte bogat, care să investească în şcoală şi să asigure îngrijirea corporală a sportivilor după antrenamente
Fetele muzicante, care cântau la flaut, harpă sau liră, erau o prezenţă constantă la banchetele ateniene. După ce se epuizau însă petrecerea şi nevoia de muzică, acestea trebuiau să presteze şi servicii sexuale. Tinerele muzicante îşi făceau apariţia inclusiv la gymnasion, unde muzica îi înviora pe atleţi în timpul antrenamentelor dure.
Oferta:loc de muncă flexibil, instrumentist la petreceri şi sărbători religioase
Candidat ideal:fată foarte tânără, dar matură sexual, prezentabilă, talentată, dornică de a se manifesta public
Chiar dacă Grecia se lăuda cu cunoştinţele sale avansate de medicina şi în Atena exista un număr mare de medici personali, mulţi locuitori, dacă se îmbolnăveau, se adresau vracilor, adică unor femei “înţelepte”. Unii dintre bogătaşi ţineau acasă în permanenţă o astfel de vindecătoare.Femeile îşi începeau ziua devreme şi se duceau prin dumbrăvile de lângă oraş pentru a culege ierburile cu care îşi fabricau medicamentele, împotriva căderii părului, durerilor de stomac şi multor altor afecţiuni. Vraciul se îngrijea şi de răni.
Oferta:post pentru persoană de încredere care să aibă acces la gospodărie
Candidat ideal:cunoştinţe avansate despre ierburi şi sacrificii către zei, văduvă sau necăsătorită
Cetătenii bogaţi ai Atenei se bucurau adesea de terenuri întinse prin afara oraşului, dar de cultivarea lor se ocupa un administrator. Cei care se anuntau pentru o astfel de poziţie proveneau adesea din clasa mijlocie – deşi munca unui cetăţean liber pentru un altul era dispreţuită. Avantajul unei astfel de ocupaţii însă o reprezenta gradul mare de independenţă. Pentru a avea succes, administratorul avea nevoie de pricepere şi de agricultor şi de manager. Postul era atât de bine plătit încât acesta strângea bani cu uşurinţa pentru ca apoi să îşi cumpere propriile terenuri.
Oferta:post foarte bine plătit, posibilităţi excelente de câştig, libertate în organizarea muncii
Candidat ideal:cunoştinţe excelente despre agricultură, socoteli, relocare în teritoriu împreună cu familia
Dacă un tânăr avea noroc, ajungea în slujba unui olarîntr-unul din atelierele de ceramică din Atena. Dacă era harnic şi dispunea de suficient talent, într-o bună zi prelucra singur vasele frumos decorate care au dus departe faima oraşului. Înainte să işi atingă scopul, tânărul trebuia să treacă printr-o perioadă de noviciat în calitate de curier. Plata însemna mâncare şi adăpost, dar băiatul trebuia să îl ajute pe meşter şi la treburie gospodăreşti.
În secolul al V-lea a înflorit producţia de ulcioare (oenochoe), remarcându-se prin multă creativitate şi pricepere tehnică. Olarul avea grijă să se şi semneze pe mărfuri pentru a preveni plagiatele. Pe lângă olar lucra şi un pictor care decora ceramica cu motive din viaţa de zi cu zi, povestiri eroice sau scene mitologice.
Ofertă:în primă instanţă ajutor de olar, care să se ocupe de căratul argilei şi întreţinerea focului din cuptor, locuinţa în casa olarului
Candidatul ideal:multă putere de muncă, îndemânare la meşteşug şi desen.
sursa:varldenshistoria.se (Benjamin Christensen)