Fiul lui Malaxa, în clasa de la Palatul Regal

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Florentina Ţone

Constantin Malaxa, fiul industriaşului Nicolae Malaxa, i-a fost coleg viitorului rege Mihai, pe-atunci Mare Voievod de Alba Iulia, în clasa a VIII-a de liceu, adică în anul şcolar 1939-1940.

Clasa funcţiona la Palatul Regal încă din anul 1932, înfiinţată fiind pentru şcolirea celui care avea să devină cândva rege. Carol al II-lea îşi dorea ca fiul său să înveţe alături de reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, proveniţi din toate provinciile istorice şi cuprinzând şi câte un exponent al celor două minorităţi conlocuitoare:maghiară şi germană;iar aceste principii s-au regăsit în alcătuirea clasei, care avea caracter mixt, între liceu civil şi liceu militar:integrată Colegiului Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, dar condusă de ofiţeri. Pe-atunci, liceul dura opt ani de zile, urmând celor patru ani de şcoală primară pe care voievodul îi făcuse în particular cu profesorul Nicolae Saxu. „Clasa palatină”, cum i se spunea în epocă, a funcţionat în perioada 1932-1940 şi a suferit pe parcursul anilor mai multe modificări de componenţă, astfel că paisprezece elevi au fost, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, colegi cu viitorul monarh.

În clasa a VIII-a de liceu, viitorul rege nu mai avea decât trei colegi:pe Mircea Ionniţiu (Ioaniţiu), fiu de librar de la „Cartea Românească” (acesta îi era alături din clasa I), pe Walter Heltmann, fiu de profesor (din clasa a II-a) şi pe Constantin (Costache) Malaxa, fiul lui Nicolae Malaxa;acesta a intrat în clasa de la Palat abia în anul 1939, doar pentru ultimul an de liceu, înlocuindu-l pe Lascăr Zamfirescu, fiul diplomatului Alexandru Zamfirescu şi nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu.

Corect şi reţinut, nevrând să tragă concluzii nefondate, Lascăr Zamfirescu, astăzi în vârstă de 89 de ani, bănuieşte însă care a fost motivul eliminării sale din „clasa palatină”:aflat la tatăl lui la Roma, îşi petrecea vacanţele de vară cu viitorul rege Mihai, aflat şi el în vizită la Regina-Mamă, care trăia în Italia, în exil. „Vizitele mele cu voievodul în Italia nu cred că au fost pe placul unora din ţară, deşi se ceruse şi se obţinuse aprobare. Rezultatul a fost că am fost scos din clasa Palatului la finalul clasei a VII-a, sub pretextul absurd al reducerii numărului de elevi. Mai ales că în urma mea a intrat în clasă Costache Malaxa, cu care, de altfel, eram bun prieten”. Fiul lui Nicolae Malaxa a ajuns astfel în „clasa palatină” – încă o dovadă a apropierii lui Carol al II-lea de industriaş, important membru al camarilei – şi a dat bacalaureatul în 1940, alături de viitorul rege Mihai, Walter Heltmann şi Mircea Ionniţiu. În urma examenului, Constantin Malaxa a obţinut media 9.00, ca şi Heltmann şi Ionniţiu;media viitorului rege a fost 9.50. 

Mai multe