Femeia iraniană – între realitate şi propaganda ficţiunii

Discriminarea femeilor în statele islamicereprezintă o problemă gravă a lumii contemporane. Desigur, foarte multe state au semnat Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei şi sunt supravegheate de  Comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei sau de Comisia pentru Condiţia Femeii. Dar mai există un mijloc folosit cu scopul de a atrage atenţia asupra statutului femeii islamice:arta. Lupta cu mentalităţile primitive şi cu violenţa împotriva femeilor se poate realiza şi prin intermediul artei, iar această modalitate nu este deloc lipsită de succes. Shirin Neshat este o artistă care a reuşit să facă acest lucru. Fiind de origine iraniană, Shirin şi-a transformat operele artistice într-o modalitate de subliniere a oprimării suferite de femeile musulmane în ţările care aplică legea islamică tradiţională-numită “Shari’a”.

Shirin Neshat şi „Women without men”

Născută în oraşul iranian Qazvin[i],   această artistă are norocul să provină dintr-o familie care a îndemnat-o să studieze, în ciuda mentalităţii existente la vremea respectivă în Iran, potrivit căreia o femeie nu trebuie neapărat să fie educată. Astfel, Shirin merge să studieze arta în Statele Unite ale Americii. Va atrage atenţia publicului şi a specialiştilor odată cu expoziţia “Women of Allah”, realizată între anii 1993 şi 1997, la New York.

Printre numeroasele opere realizate se află filmul “Women without men”[ii]-realizat în 2009 şi premiat cu Leul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia. Producţia a fost inspirată de cartea cu acelaşi nume, scrisă de romanciera Shahrnush Parsipur[iii]. Ecranizarea acestui roman poartă amprenta artistei Shirin, textul dobândind noi conotaţii atunci când este transformat în imagine. Subiectul filmului urmăreşte firul epic al cărţii:povestea a patru[iv]femei iraniene, împletită cu evenimentele produse în Teheran, în anul 1953. Istoria Iranului se îmbină cu cea a fiecărui personaj feminin principal. Astfel, le cunoaştem treptat pe:Zarin – o tânără prostituată, Munis – o fată supravegheată atent de frate, Faezeh – prietena lui Munis, Farrokhlagha Sadri – soţia unui general. Deşi personajele par diferite, ele au ceva în comun:sunt nedreptăţite de societatea în care trăiesc şi simt nevoia să evadeze din aceasta. Eliberarea din mediul coercitiv se va petrece prin moarte şi prin redescoperirea sinelui într-un spaţiu protector:o casă veche, aflată  într-o grădină de la marginea Teheranului. Simbolul “grădinii ascunse”, în care cele patru femei pot trăi paşnic, este preluat de Shirin din romanul care stă la baza filmului. Originalitatea artistei constă în capacitatea de a reda vizual acest spaţiu al libertăţii. Grădina cumpărată de Farrokhlagha Sadri va adăposti şi celelalte femei, atunci când ele nu îşi mai găsesc locul în societatea iraniană. Este  interesant modul în care fiecare personaj feminin este introdus în acest spaţiu de către  paznicul grădinii – personaj care simbolizează probabil ocrotirea paternă, dar şi personajul providenţial care vine în întâmpinarea fiecărei femei, atunci când aceasta are mai multă nevoie de ajutor.

Men Without Women

La o analiză semantică atentă, titlul filmului-“Women without men”, reflectă ideea că femeile nu trebuie să se izoleze de bărbaţi, ci din contră. Nu refugiul într-un spaţiu securizat va sparge barierele impuse de societate, ci implicarea activă şi înfruntarea obstacolelor. Titlul cărţii omonime a fost ales de scriitoarea Parsipur, inspirându-se din volumul de povestiri “Men Without Women”, care îi aparţine lui Ernest Hemingway. Dacă în aceste povestiri, bărbaţii conştientizează că viaţa fără femei nu este completă, Parsipur reia această idee, dar inversează rolurile[v]. Femeile trebuie să-şi regăsească propria identitate, iar acest lucru se poate realiza numai prin eliminarea rolului pasiv în care se complac.

Personajul feminin – între realitate şi simbol

Filmul împleteşte planul ficţional cu cel real, lăsându-şi publicul uşor confuz. O scenă care ilustrează acest aspect este cea în care Munis revine la viaţă, fiind dezgropată de Faezeh. Deşi sărise de pe acoperişul casei -ca protest împotriva restricţiilor impuse de fratele ei, Munis nu îşi dorise moartea, ci  libertatea. Fascinată de luptele de rezistenţă împotriva guvernului iranian, această tânără simţea că trebuie să participe  la protestele din Teheran. Nevoia de a acţiona este resimţită atât de puternic de Munis, încât se trezeşte din mormânt. Miracolul învierii este integrat perfect în naraţiunea vizuală şi captează atenţia privitorului, care nu îşi poate explica raţional acest moment. Munis se scutură de pământ şi se spală într-o piscină pentru a se purifica. Aşa cum trecerea prin pământ simbolizează moartea, apa semnifică renaşterea. De fapt, nu este importantă explicaţia logică a scenei, ci simbolistica ei. Cuvintele sunt depăşite de imagini, iar scenele se desfăşoară ca un ritual. Nu este întâmplător faptul că tot o femeie o va “elibera” pe Munis de sub greutatea pământului, căci vocile celor inocenţi nu pot fi auzite decât de oamenii care ştiu să le asculte.

Astfel de scene sunt create în mod natural de Shirin Neshat datorită abilităţilor sale artistice, dar şi a pregătirii teoretice solide în domeniul artei. Ochiul specializat al regizorului a transformat fiecare scenă în artă autentică. Deşi legătura dintre text şi imagine este evidentă, nu  mai contează dacă prima dată a fost filmul sau textul pentru că ele se completează reciproc şi  fiecare contribuie la trasarea unei noi viziuni asupra feminităţii în lumea musulmană. Importantă este aşezarea condiţiei femeii în centrul atenţiei publicului şi ridicarea unor semne de întrebare asupra aspectelor delicate din viaţa unei femei care trăieşte într-un stat islamic.

;

[i]  http://en.wikipedia.org/wiki/Shirin_Neshat, accesat  la 6 iulie 2011

[ii]  http://www.womenwithoutmenfilm.com/, accesat la 1 iulie 2011

[iii]  http://www.shahrnushparsipur.com/, accesat la 6 iulie 2011

[iv]  În carte sunt cinci personaje feminine principale, dar Shirin alege dintre acestea doar  patru.

[v]Autoarea a declarat acest lucru într-unul din articolele ei, dar şi în diverse interviuri-  Cf. http://www.shahrnushparsipur.com/articles.htm, accesat la 1 iulie 2011