Excese naționaliste sau lipsă de laudă?

Anul 1916 a adus intrarea României în flăcările primei conflagrații mondiale și unii istorici contemporani, specialiști în rescrierea trecutului după cele mai avansate idei occidentale, au considerat că importanța participării trupelor române la război a fost exagerată pentru a satisface cerințele regimului comunist de la București. Problema constă în faptul că nu se scrie suficient despre această participare, cea care a început să încline raportul de forțe spre Antanta.

Trupele Puterilor Centrale erau inferioare numeric și tehnic, un nou inamic fiind paiul ce frânge spinarea cămilei. Militarii români au reușit să înfrângă apărarea austro-ungarilor din munți și pierderile nu erau mici. Luptele de la Vama Buzăului au avut drept rezultat capturarea a 509 prizonieri și uciderea altor 115 inamici, ceea ce înseamnă că un batalion, unitate militară cu un efectiv normal de 1.000 de oameni, a fost distrus și trebuia refăcut cu recruți ce erau necesari și altor divizii. O altă luptă în septembrie, pentru deschiderea drumului spre Sighișoara, s-a soldat cu prinderea a 13 ofițeri și a 750 de soldați și subofițeri.

Nici sectoarele de front unde terenul nu permitea manevre de amploare n-au fost ocolite de confruntări sângeroase. Batalioanele comandate de generalul Ion Dragalina (foto dreapta) aveau drept misiune să blocheze forțele din sectorul Orșova – Mehadia, Grupul Szivo. Terenul accidentat favoriza acțiunile apărării, mai ales prin folosirea armelor automate. Tăria munților era dublată de fortificații pregătite din timp, rețelele din sârmă ghimpată impresionând și îngrozind trupa atacatoare.

Istoricul Glenn Torrey descriere încleștările din regiune punând accent pe dramele personale, unii ofițeri cunoscându-se din timpul colaborării din cadrul Triplei Alianțe sau pentru că unii comandanți români, inclusiv generalul Dragalina, proveneau din armata austro-ungară. Mereu se spune că luptele din Carpați au fost lipsite de importanță în ecuația marelui conflict, dar comandantul Diviziei I-a a putut raporta capturarea în timpul cuceririi pozițiilor fortificate a 9 ofițeri și a 710 militari.

Luptele cu trupele bulgare au fost de o duritate ieșită din comun din cauză că se ataca frontal. Numai la Turtucaia au pierit 1.517 militari bulgari, ceea ce înseamnă dispariția a două batalioane în câteva zile. Confruntările din Dobrogea au continuat până spre sfârșitul anului 1916 și trupele Puterilor Centrale au dat un greu tribut de sânge. Numai în cimitirul de la Mircea Vodă au fost îngropate până în 1932 rămășițele a 2.028 de militari bulgari, a 506 germani și a 249 de luptători otomani (cei din urmă mutați în cimitirul de la Slobozia).

Nu este însă singurul cimitir înființat pentru eroii ambelor tabere, cele mai multe victime rămânând în Cadrilater. Numai în cel din Daidîr erau înhumați 12.500 din ambele tabere. Armata a III-a bulgară a suferit mult în timpul luptelor cu trupele româno – ruse și n-a mai avut un rol semnificativ în conflict. 

 Sunt numai câteva exemple despre cum au fost rărite rândurile adversarilor și au fost astfel degajate celelalte fronturi. Ludendorff a recunoscut în memoriile personale că victoria de pe frontul românesc n-a adus beneficii deosebite armatei germane și că era mai slabă la nivel strategic la sfârșitul anului 1916. Dacă ar fi existat un comandament unic, care să sesizeze mai ușor punctele slabe ale cetății asediate, Antanta ar fi obținut victoria mult mai repede și n-ar fi existat victimele din 1918. Cel puțin.

Bibliografie minimală

Ministerul Apărării Naționale, România în Războiul Mondial 1916 – 1919, vol. I, Documente – Anexe, Imprimeria Națională, București, 1934.
Garoescu, Gheorghe, Jurnal de front, vise de iubire, Editura Militară, București, 2017.
Ortlepp, Fritz, Luptele din regiunea Bran și Dragoslavele, Editura Phoenix, Brașov, 2013.
Avram, Valeriu, Aeronautica românească în Războiul de Întregire Națională (1916 – 1919), Editura Militară, București, 2012.
Boia, Lucian, Primul Război Mondial Controverse, paradoxuri, reinterpretări, Humanitas, București, 2014.
Mangin, Général, Comment finit la guerre, Plon, Paris, 1920.
România în anii Primului Război Mondial, vol. I, Editura Militară, București, 1987.
Scafeș, Cornel, Doina Gheorghiță, Cimitirul de Onoare Internațional Mircea cel Bătrân de la Mircea Vodă-Gară, județul Constanța, în Buletinul Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I, vol. 4, SN, București, 2006, p. 260 – 269.
Torrey, Glenn E., România în Primul Război Mondial, Meteor Publishing, București, 2014.