Excelenta lovitură a Antantei

 Anul 1916 a fost marcat de cumplitele încleştări de la Verdun şi de pe Somme, Germania, Franţa şi Marea Britanie măcinându-se reciproc prin folosirea unor cantităţi imense de proiectile şi cartuşe. Omul nu mai conta prea mult în faţa forţei de distrugere a maşinilor militare. Nu erau soluţii pentru străpungerea frontului şi pentru victorie. Era nevoie de o diversiune prin care să fie absorbite forţele inamice, indiferent pe cât timp. Diplomaţia Antantei a reuşit o excelentă manevră prin atragerea în foc a României, armata acesteia putând să lovească spatele armatei austro-ungare sau pe cel al oştirii bulgare. Era o diversiune excelentă în teorie şi Berlinul a fost obligat să muşte nada. Nu putea să-și lase aliații fără sprijin. Armata a III-a bulgară, proaspătă, a fost angajată spre nord în loc să cadă asupra trupelor Antantei de la Salonic. Era înarmată şi instruită cu ajutorul puternicului aliat nordic. Era compusă din 143.000 de militari dotați cu 401 tunuri. Pierderile în luptele cu forțele româno – ruse erau importante din moment ce Bulgaria lupta răstignită. Astfel, în încleștarea de la Bazargic au fost uciși 1.053 și au fost răniți 2.324 militari bulgari. Victoria de la Turtucaia i-a costat scump pe asaltatori. Au fost 1.517 morți și 7.407 răniți. Ofensiva asupra Cobadinului din septembrie 1916 s-a soldat cu 740 de morți, 5.126 răniți și 673 dispăruți numai printre bulgari și turci. Spre Dunăre au fost detaşate şi trupe germane din regiune. Austro-Ungaria a fost obligată să întărească trupele de acoperire cu ostaşii necesari completării unităţilor de pe alte fronturi. Au fost luate forţe din faţa italienilor şi a ruşilor şi trimise în Carpaţi. Rezerve turceşti au ajuns în Dobrogea. Era nevoie de forţa trupelor germane pentru a distruge diviziile româneşti până la venirea iernii. Au fost deplasate mari unităţi de pe fronturile francez şi rus, precum şi din rezervă. Lovitura a reuşit şi luptele s-au mutat în sudul Moldovei. Unii factori de decizie occidentali au recunoscut faptul că România a fost sacrificată pentru a se obține o scădere a presiunii germane pe celelalte fronturi.

          A fost o victorie tactică germană, dar, la nivel strategic, Berlinul a pierdut războiul. Tunurile grele deplasate pentru a distruge fortificaţiile Bucureştiului au rămas fără obiective şi ar fi fost necesare la Verdun sau pe Somme pentru a păstra supremaţia artileristică. Dacă lista diviziilor mutate în noul sector de front este obositor de lungă, mai importante erau formaţiunile militare specializate. Astfel, Austro – Ungaria a detaşat din Italia brigăzile de alpini, perfect instruite şi înarmate. Corpul alpin bavarez a fost scos de la Verdun din rolul de vârf de lance pentru a lupta în Munţii Carpaţi. Au fost detaşate escadrile de aviaţie într-o perioadă în care Puterile Centrale începeau să piardă războiul industrial şi pe frontul aerian. Forţele române au reuşit să provoace suficiente pierderi şi să reţină detaşamentele aeriene până când aliaţii şi-au asigurat supremaţia absolută. Piloţii germani au mai luptat cu eroism, dar au fost copleşiţi din punct de vedere numeric. Nici tehnic nu se mai reuşea lansarea unor idei revoluţionare prin care să se schimbe raportul de forţe.

          Intrarea României în conflict a dus la ordonarea încetării ofensivei germane asupra regiunii fortificate Verdun în 2 septembrie 1916 şi mari unităţi au fost detaşate împotriva noului inamic. Berlinul renunţa la obţinerea deciziei în Franţa, ceea ce însemna pierderea războiului. Victoria împotriva României era o victorie  militară uimitoare, dar nu aducea succesul final.

          Forțele Antantei au profitat în 1916 să obțină poziții avantajoase. Au fost recuperate teritoriile pierdute la Verdun și pe Somme s-a mai înaintat prin sistemele fortificate inamice. Britanicii au profitat pentru a străpunge aerisitele linii otomane și au ocupat orașele Bagdad și Samara în primăvara anului 1917. Turcia era la capătul puterilor și poate cele trei divizii trimise în România ar fi prins bine pe frontul oriental. Forțele bulgare erau în retragere în Macedonia.

          Armata română a reuşit să provoace şi pierderi serioase forţelor inamice, nici astăzi complet contabilizate. Teoretic, era suficientă şi scoaterea forţelor inamice din dispozitiv, dar orice soldat pierdut era un pas spre epuizarea Puterilor Centrale. Soldaţii români şi-au făcut cu prisosinţă datoria, chiar dacă n-au fost instruiţi modern, n-au avut artilerie din belşug şi nici ofiţerii nu şi-au îndeplinit misiunea pentru care au fost pregătiţi. Divizia 89 infanterie germană a pierdut într-o singură încleştare 800 de oameni luaţi prizonieri, adică un batalion s-a topit. Divizia 217 infanterie a suferit un şoc  românesc în timpul luptelor pentru Bucureşti şi a fost la un pas de nimicirea completă prin încercuire. Divizia 218 infanterie a suportat nimicitoarea lovitură de la Mărăşti din iulie 1917. Sunt doar câteva exemple despre cât au pierdut inamicii în luptele împotriva marilor unităţi româneşti. După unele date, incomplete, existau în lagărele din Moldova 6.546 germani, 25.114 austro-ungari și 215 bulgari. Nu apar date despre captivii turci strânși în timpul luptelor din Dobrogea.

          România a rămas importantă pentru Antanta şi după încheierea armistiţiului şi a tratatului de pace de la Bucureşti. Puterile Centrale au vrut să se asigure că nu mai exist vreo surpriză din partea trupelor echipate şi instruite de către francezi şi au lăsat prea multe trupe de ocupaţie. Amintim aici Diviziile 89 şi 218 infanterie ale Germaniei. Armata a IX-a germană ar fi avut, după unele surse, 200.000 de oameni în momentul retragerii. Austro –Ungaria şi Bulgaria au păstrat unităţi militare pentru orice eventualitate. Cum blocul austro – german era în inferioritate numerică, orice om lăsat în România însemna un pas spre înfrângere. Batalioanele angajate în luptele decisive din Franţa anului 1918 au ajuns să alinieze doar câte 500 de baionete.

          Aliaţii din 1916 au contat pe unele mişcări de trupe inamice, dar nici măcar astăzi analiştii militari occidentali şi ruşi nu vor să înţeleagă cât au avut de pierdut inamicii Antantei prin intrarea României în război. Au sacrificat un pion, dar au dat şah celor patru împăraţi. Strategia periferică a reuşit, dar nu s-a reuşit anticiparea dimensiunii loviturii germane.

Bibliografie selectivă

https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Turtucaia

https://en.wikipedia.org/wiki/Third_Army_(Bulgaria)#First_World_War

Jitianu, Ion, Verdunul în văpae, Bucureşti, 1936.

Negoi, Bigdan, România și lagărele de prizonieri în timpul Primului Război Mondial, Editura Tiparg, Pitești, 2011.

Mai multe