EVZ: Capela Reginei Elisabeta, îngropată între betoane
A scăpat de bombele nemţeşti, de demolările comuniştilor şi de vandalizările sataniştilor. Acum, planurile imobiliare din zonă izolează lăcaşul într-o conservă de ciment şi bitum, scrie evz.ro.
Piatra de temelie i-a fost pusă, în 1870, de către Elisabeta, prima regină a României. Întreaga construcţie a fost ridicată pe cheltuiala exclusivă a lui Carmen Sylva. A fost bombardată de nemţi în 1944, abandonată de comunişti în 1948 şi vandalizată şi incendiată de satanişti în 2003. În ultimii şapte ani a fost consolidată şi restaurată de nişte oameni cu frica lui Dumnezeu.
De Paşti se speră să aibă loc, în Capela Sfânta Elisabeta, din dealul Cotrocenilor, prima slujbă după 63 de ani, la exact 131 de ani de la punerea pietrei de temelie. Atât doar că un proiect al Universităţii Bucureşti, pe terenul căreia se află, este pe cale să izoleze, ca într-o conservă de beton, monumentul istoric care reprezintă prima donaţie a primei regine a neamului nostru. O istorie de 131 de aniÎn 1862, Carol Davila înfiinţează în casa soţiei sale Ana Davila un orfelinat de fete. În acelaşi an, Elena Cuza donează o mie de galbeni pentru construirea unei clădiri adecvate şi, câteva luni mai târziu, soţul ei semnează decretul de înfiinţare a "Azilului de copii orfani Elena Doamna". Opt ani mai târziu, din iniţiativa şi pe cheltuiala Reginei Elisabeta, se ridică în curtea azilului actuala Capelă Sf. Elisabeta. Piatra de temelie a fost pusă pe 24 aprilie 1970 în prezenţa mitrpolitului Nifon.În ’44, nemţii, ambiţionându-se să bombardeze Palatul Cotroceni-aflat la o aruncătură de băţ-lovesc din greşeală turla bisericii. Până în 1948, slujbele au fost ţinute de preoţii de religie ai azilului. Scoţând religia din curricula şcolară, comuniştii au lăsat într-o nedreaptă paragină frumoasa capelă de pe şoseaua Panduri. Izolarea sa a scăpat-o de la demolare. Anii ’90 au transformat capela în locul de întâlnire al unor grupări sataniste. Pe lângă ritualuri cu sacrificii de animale, au reuşit ca, în 2003, să incendieze lăcaşul de cult.
Citeşte aici cum a fost restaurat monumentul.