Evreul pe care Gestapo-ul a vrut să-l angajeze

Înainte de Al Doilea Război Mondial, la Viena trăiau 170.000 de evrei. În 1945, în oraș mai rămăseseră doar 6000.  Unul din cei câțiva norocoși care au scăpat de naziști a fost Freddie Knoller. El a supraviețuit unui interogatoriu al Gestapo-ului, Auschwitz-ului și unui marș al morții la temperaturi de sub 0 grade.

„Am văzut doi bărbați în civil venind spre mine. Amândoi aveau pălării pe cap și haine lungi de piele, și i-am recunoscut imediat:trebuiau să fie de la Gestapo”, își amintește Knoller într-un interviu pentru BBC.

Se întâmpla în iulie 1943. Knoller, în vârstă de 22 de ani, reușise să facă rost de acte false și să-și găsească de muncă în Parisul ocupat de naziști. Însă în acea zi a fost arestat și dus la sediul Gestapo-ului. Într-o cameră mare, vegheată de un portret al lui Hitler, a fost interogat de un ofițer. „În timp ce vorbea, am văzut pe biroul lui un model de cap uman, din ipsos;m-a văzut uitându-mă la el și a spus «A, modelul ăsta, ăsta e capul unui evreu, am fost învățați să-i recunoaștem pe evrei după structura craniului”, povestește Knoller. „S-a ridicat apoi de la birou, a venit în spatele meu și mi-a luat capul în mâini, urmându-i conturul. Nu mi-e rușine să spun că am făcut pe mine, pentru că eram convins că voi fi demascat ca evreu.”

A spus însă „O, da, văd că tu provii dintr-o familie germană bună, și cred că ar trebui să te alături organizației noastre ca interpret;vei câștiga foarte mulți bani și vei putea să lucrezi cu propriul tău popor.”

„M-am simțit extraordinar, zâmbeam în sinea mea... «Ce aventură, să scap de Gestapo, iar ei să dorească să lucrez pentru ei». Dar era o ofertă pe care Knoller n-avea de gând să o accepte. Așa că s-a făcut nevăzut.

Pribegia unui evreu:Austria, Belgia, Franța

Era a treia oară când Knoller ajungea sub ocupație nazistă. Prima dată a trebuit să-și părăsească orașul natal, Viena, în 1938, când avea doar 17 ani. Austria fusese anexată de Germania, așa că părinții lui l-au trimis la niște prieteni din Belgia, crezând că acolo va fi în siguranță. Însă doi ani mai târziu, nemții invadau Belgia. Knoller a trebuit să fugă din nou;s-a îndreptat spre Franța. „Citisem o grămadă de cărți despre Paris, Montmartre, despre Moulin Rouge cu dansatoarele pe jumătate dezbrăcate pe scenă;acolo voiam să merg.” Dar situația lui s-a înrăutățit din nou, și foarte repede. A fost arestat la granița cu Franța pentru deținerea unui pașaport german;a fost internat într-un lagăr francez în mai 1940. După invazia nazistă, a reușit să scape și a ajuns la Paris.

Trei ani mai târziu a avut loc incidentul cu Gestapo-ul. Freddie Knoller și-a dat seama atunci că era prea periculos să mai rămână la Paris. În loc să accepte oferta de la Gestapo, a cerut ajutor unui prieten, iar acesta l-a pus în legătură cu liderul Rezistenței Franceze. S-a dus să trăiască în munți în apropiere de Figeac, în sudul Franței. „A fost o mare bucurie pentru mine să lupt împotriva dușmanilor în loc să iau bani de la el.” A învățat să tragă cu arma și să folosească explozibile pentru deraierea trenurilor. „Ldierul nostru se asigura că de fiecare dată când puneam explozibile pe calea ferată, le ascundeam cu frunze sau iarbă, ca să nu fie observate imediat. Apoi ne spunea să ne retragem undeva și să observăm;dar de undeva de departe, de pe dealuri.”

Knoller a trăit și momente frumoase;s-a îndrăgostit de o localnică pe nume Jacqueline. Însă după o ceartă, fata l-a trădat. Tănârul a fost astfel capturat de jandarmi. A fost din nou interogat, torturat pentru informații despre grupul de rezistență. Când n-a mai putut suporta durerea, Knoller a cedat și a recunoscut că este evreu. Așa că a fost predat Gestapo-ului.

Asta se întâmpla în septembrie 1943. A fost trimis la Auschwitz, unde a rămas până aproape de sfârșitul războiului. A avut norocul de a nu ajunge în camerele de gazare, fiind repartizat într-un grup de muncă.

În ianuarie 1945, când trupele sovietice se apropiau de lagăr, Auschwitz-ul a fost evacuat. Cei mai mulți dintre prizonieri, între care și Knoller, au fost evacuați. Au trebuit să meargă mai bine de 50km către orașul Gleiwitz. „Mergeam pe drumul mare, pe zăpadă și gheață, iar unii oameni pur și simplu se prăbușeau de frig”, își amintește Knoller. „Când oamenii nu mai puteau merge, germanii – care ne înconjurau – îi împușcam. Unii încercau să fugă în păduri;și pe ei i-au ucis.”

Din cei 56.000 de prizonieri evacuați, între 9000 și 15.000 au murit. „Mergeam și mergeam fără să-mi pese ce se întâmpla cu ceilalți. Vedeam oameni uciși, dar nu mă afecta. Încă merg, încă sunt în viață – ăsta era singurul meu gând”, spune Knoller.

Cei care au supraviețuit marșului au fost trimiși cu trenul către lagărul Bergen-Belsen. Knoller rămâne acolo până în aprilie 1945, când lagărul este eliberat de soldații britanici. După război, el a mers în SUA, unde s-a reîntâlnit cu cei doi frați ai săi. Abia în 1995 Knoller a aflat ce s-a întâmplat cu părinții lui:fuseseră deportați de la Viena în 1942 și trimiși la Auschwitz, unde au murit în 1944. Ceea ce înseamnă că, fără să știe, Knoller s-a aflat pentru o perioadă în același lagăr cu părinții lui.