Eşec răsunător: Operaţiunea de la Flămânda o improvizaţie dezastruoasă

Gonind dupa istoria "foarte fierbinte"-dosare ale Securitatii, partizani din munti de dupa 1949, viata nomenclaturii comuniste, desigur, cu priza la public-istoricii si publicistii de specialitate au trecut partial în uitare (momentana sa speram) subiecte de certa actualitate, chiar daca datele istorice provin din epoci ceva mai îndepartate în timp. Un exemplu ce trebuie mai bine cunoscut este si modificarea planului initial de campanie a armatei române, la începutul lunii septembrie 1916, la doar doua saptamâni dupa intrarea României în cea dintâi conflagratie mondiala.

La 14 august 1916, România-de partea Antantei

Dupa cum se cunoaste, la capatul a doi ani de neutralitate România-urmarind eliberarea Transilvaniei de sub stapânirea Austro-Ungariei-a trecut de partea Antantei si la 14/15 august 1916 s-a declansat Ofensiva (strategica) de eliberare la nord de Carpatii Meridionali si la vest de Carpatii Orientali. Conceptia de stat-major avea la baza Ipoteza B 3, cunoscuta si sub numele de Ipoteza Z;ea prevedea purtarea unui razboi pe doua fronturi si anume:a) pe frontul de Nord si Nord-Vest contra Puterilor Centrale;b) pe frontul de Sud împotriva Bulgariei.Pentru atingerea obiectivului principal-eliberarea teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria-majoritatea fortelor, 65%, (respectiv Armatele 1, 2 si de Nord), urmau sa treaca la ofensiva în Transilvania si Banat, ulterior în cooperare directa cu trupele ruse din Galitia si Bucovina, pe directia generala Budapesta. Armata 3 (25%), care asigura libertatea de actiune a fortelor principale, trebuia sa respinga eventualele atacuri bulgare si sa acopere debarcarea si concentrarea fortelor ruse la linia Cernavoda-Medgidia, apoi din a 10-a zi de mobilizare sa treaca la ofensiva, cu obiectiv limitat pentru atingerea aliniamentului Rusciuk-Sumla-Varna. Rezerva strategica o forma Corpul 5 Armata (51.165 militari), concentrata la nord de Bucuresti.

Primele victorii

Ofensiva eliberatoare din Transilvania a debutat într-o oarecare masura prin surprindere (aproape 50% din armata de operatii fusese deja mobilizata si concentrata la frontiere, operatiile de debusare la nord si vest de Carpati, de acoperire si concentrare în dispozitivul strategic erau simultane, obtinându-se unele succese notabile, în principal la Armata de Nord, din Carpatii Orientali, unde conducerea apartinea tandemului Prezan-Antonescu. Totusi nu a functionat un comandament special pentru frontul din Transilvania, Marele Cartier General (ce trecea printr-o grava criza provocata de descoperirea sefului sau ca agent strain) asumându-si conducerea directa a armatelor de Nord, 2 si 1.Cu toate acestea inamicul mult prea slab pentru a face fata gruparilor ofensive, superioare în forte si mijloace, a cedat cu usurinta trecatorile montane;în mai putin de doua saptamâni, trupele române au înaintat pe o adâncime apreciabila, eliberând malul Cernei, bazinul Petrosani, Câmpia Transilvaniei din imediata apropiere a Sibiului si localitatile Orsova, Sighisoara, Brasov, Fagaras, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc si împrejurimile acestora. Coloanele române puteau acum înainta spre linia Muresului, ocupa Poarta Muresului si intercepta singura cale ferata de rocada a adversarului (valea Muresului, punct terminus Sighisoara).

Generalul von Falkenhayn-destituit

Pericolul devenise atât de serios receptat de Berlin încât împaratul Wilhelm al II-lea l-a destituit imediat pe generalul von Falkenhayn din functia de sef al Marelui Cartier german, trimitându-l de urgenta în Transilvania pentru a stabiliza frontul si a salva situatia pe întreg traiectul flancului stâng al frontului de est (iesirea trupelor române în Valea Tisei, prin portile Muresului si Somesului, corelata cu patrunderea coloanelor armatelor generalului rus Brussilov în Ungaria de Nord ar fi însemnat deschiderea directiei strategice Budapesta-Viena-Munchen, asadar un pericol "de moarte").

Brusc, armatele de nord sunt oprite

Doua elemente sunt însa de introdus în acest tablou apocaliptic pentru Puterile Centrale:comandamentul suprem rus nu si-a îndeplinit obligatiile contractate în iunie-august 1916, fata de Antanta si România, de a lovi puternic spre Pasul Tatarilor din Ucraina Subcarpatica, în sprijinul aliatului român;cel de-al doilea element consta-oricâte pretexte s-ar putea invoca pentru justificarea unei decizii pagubitoare-în oprirea din proprie initiativa a ofensivei pe front larg a armatelor de Nord, 2 si 1 române în Transilvania, hotarâre ce a provocat stupoare, în primul rând în tabara inamica;însusi generalul von Falkenhayn consemneaza în memoriile sale ca simpla înaintare a românilor la nord de Sibiu si interceptarea comunicatiilor de rocada din nordul Carpatilor Meridionali nu i-ar fi permis sa transfere doua armate de salvare în Transilvania si ca provincia ar fi fost pierduta. Oricum, von Falkenhayn, cu experienta sa de comandant si de stat majorist de marca, a stiut sa transforme doua saptamâni oferite de Zei în actiune hotarâta pentru crearea grupurilor sale de aparare în Transilvania si pentru trecerea la lichidarea "capului de pod românesc" din Ardeal.Cum s-a ajuns însa la mult disputata decizie de oprire a unei operatii de amploare strategica, pe frontul principal, acolo unde conducerea politico-militara de la Bucuresti fixase scopul politico-militar al întregului Razboi de reîntregire, asa cum era el înteles în vara anului 1916. Simplu la prima vedere! Prin executarea de catre inamic a unei ofensive de diversiune, pe frontul secundar dintre Dunare si Marea Neagra. Comandamentul germano-bulgar de pe acest front, pus în subordinea celebrului feldmaresal von Mackensen (autor al unor stralucite victorii împotriva rusilor si sârbilor în anii 1914-1915) a mizat pe faptul ca românii nu aveau experienta de razboi modern si ca oamenii lor de stat si de arme, neobisnuiti sa accepte riscuri, pregatiti în doctrina apararii terenului cu orice pret si nu anihilarii fortelor vii ale inamicului, nu vor accepta o amenintare directa asupra Capitalei, în spatele fortelor din Transilvania (în fapt aceasta amenintare nu era realmente serioasa, deoarece nici armata bulgara nu putea opera în totalitate în România cu o armata în nordul Greciei).

Consiliu de razboi la Peris

Oricum esecul tactic al trupelor române pe frontul de Sud, la Turtucaia (24 august/6 septembrie 1916), a pus Înaltul Comandament român în fata unei situatii deosebit de complexe si dificile. Presedintele Consiliului de Ministri, Ion I.C. Bratianu, a cerut de urgenta regelui Ferdinand I-comandant suprem al armatei-sa convoace un consiliu de razboi la Peris, la sediul Marelui Cartier General, în prezenta tuturor comandantilor de armate, care altminteri ar fi trebuit sa se afle pe front.Întrunirea a avut loc la 2/15 septembrie 1916, cu participarea regelui, a primului ministru si a ministrului de razboi, a loctiitorului sefului Marelui Cartier General-generalul de brigada Dumitru Iliescu, generalul de divizie Ioan Culcer (comandantul Armatei 1), generalul de divizie Alexandru Averescu (comandantul Armatei 3) si generalul de divizie Constantin Prezan (comandantul Armatei de Nord). Pe timpul dezbaterilor s-au amestecat ratiuni de stat cu orgolii personale, propuneri fanteziste si oferte realiste etc.

Generalul Prezan sustine întarirea Armatei de Dobrogea

Pe de o parte, generalul C. Prezan a sustinut ca situatia intervenita în sudul Dobrogei, desi grava sub aspect strategic, nu impunea modificarea planului initial de campanie al armatei române;un plan de o asemenea amploare, un dispozitiv de complexitatea celui din Transilvania nu pot fi modificate la primul esec tactic, fara nici o pregatire anterioara, fara a se lua în calcul capacitatea cailor ferate, soselelor, mijloacelor de transport etc. În consecinta, el propunea ca Armata de Dobrogea sa fie întarita cu una, cel mult doua divizii de infanterie, în vederea restabilirii situatiei si respingerea inamicului de pe teritoriul national, iar pe Frontul de Nord si Nord-Vest, sa fie continuata cu energie ofensiva pentru eliberarea Transilvaniei, care fusese oprita din a 12-a zi de la mobilizare, adica de la 26 august/8 septembrie, pentru a se realiza închegarea unui front comun al celor trei armate române. În fond, în Dobrogea trebuiau aduse cu promptitudine diviziile promise de tarul Nicolae al II-lea si de comandantul sau sef, generalul Alexeev (200.000 oameni).

Orgoliile generalului Averescu primeaza

Împotriva opiniei generalului Prezan, a luat pozitie generalul Alexandru Averescu, reputat specialist de stat-major, autor al variantei de plan de operatii din 1914-1915, ce viza Bulgaria ca principal inamic al României si nu Austro-Ungaria. Ocazia i se parea nimerita acestui ambitios general, ce va deveni mai târziu un om politic de glorie efemera, pentru a rasturna întreaga planificare de razboi a Înaltului Comandament, exercitând presiuni asupra regelui si primului ministru (la asemenea presiuni va recurge generalul Averescu chiar si în timpul bataliei de la Marasti, când va ignora ordinele generalului Constantin Prezan, devenit sef al Marelui Cartier General, si va interveni direct la regina Maria si regele Ferdinand pentru aplicarea propriilor idei tactice). Marele Cartier General, condus de un ofiter fara experienta de comanda, ajuns în functie în temeiul unor legaturi camaraderesti cu primul ministru, a fost ca si inexistent în disputa dintre cele doua puncte de vedere. În final, regele-altminteri militar de cariera-si primul ministru (ofiter de rezerva cu Scoala Politehnica din Paris) au decis, împotriva celor mai elementare principii de strategie si în temeiul unor promisiuni aliate (ruse si franceze, dupa cum vor face si în nefericita batalie a Bucurestiului, din noiembrie 1916):-schimbarea planului initial de razboi;-trecerea la aparare pe frontul principal;-transformarea frontului de sud în front principal;-lichidarea gruparii germano-bulgare din Dobrogea si nord-estul Bulgariei, cu sprijinul Armatei aliate de la Salonic si a Armatei ruse.

Asa s-a declansat "operatiunea Flamânda"

Astfel s-a ajuns la "Manevra de la Flamânda"-subiect de studiu excelent în manualele de arta militara-improvizatie cu efecte dezastruoase pentru începutul Campaniei anului 1916 în România. Afirmam ca a fost o improvizatie din urmatoarele motive:nu s-au studiat cu seriozitate situatia, dispozitivul, intentiile, fortele si mijloacele inamicului, calitatea trupelor si a comandamentelor;dispozitivul propriu s-a constituit "din miscare", gruparile au fost încadrate cu unitati trasportate aproape haotic de pe frontul principal si din rezervele slabe ale Marelui Cartier General;cooperarea cu trupele ruse nu a functionat normal, ca si cooperarea dintre fortele de uscat si cele fluviale (desi România rivaliza pe fluviu cu Austro-Ungaria);nu a existat practic nici o coordonare între "operatiunea Flamânda" si actiunile Armatei aliate de la Salonic, ce ar fi trebuit sa blocheze majoritatea fortelor germano-bulgare la sud de Balcani etc. Peste ani, generalul Averescu încerca sa justifice:"Faptul ca am înregistrat o înfrângere în primele zile ale razboiului a zdruncinat situatia morala foarte serios. Era, prin urmare, de cea mai mare importanta a o restabili redând populatiunei impresionate linistea, iar armatei, si chiar comandamentului, încrederea. Un asemenea scop nu putea fi atins decât printr-o actiune energica si bogata în rezultate, prin care sa fie recâstigat întreg teritoriul pierdut, facând pe inamic sa sufere o înfrângere, cel putin tot atât de dureroasa ca cea suferita de noi la Turtucaia".

Averescu-comandantul Armatei de Sud

Desfasurarea în teren a actiunilor militare a confirmat opiniile specialistilor onesti de stat-major referitoare la  principiile artei militare, îndeosebi cele ce se regasesc în exercitarea actului de conducere (planificare si comanda). Trecându-se la concretizarea hotarârilor luate de Marele Cartier General român, la 2/15 septembrie 1916, s-a stabilit constituirea unui nou comandament-Grupul armatelor de Sud-format din Armata 3 si Armata de Dobrogea, cu misiunea de a trece la ofensiva împotriva trupelor germano-bulgare din Dobrogea. A doua zi, generalul Al. Averescu a fost numit comandantul acestui grup de armate. În total, Grupul armatelor de sud avea în compunere 16 divizii-11 de infanterie române, doua de infanterie ruse, una de infanterie sârba, una de cavalerie româna si una de cavalerie rusa. Pe frontul de nord si nord-vest au ramas 10 divizii de infanterie si una de cavalerie.

Într-o saptamâna a venit dezastrul

Planul de actiune al Grupului armatelor de sud prevedea combinarea loviturilor frontale din Dobrogea cu un atac în spatele frontului dusman dat de forte din Armata 3, trecute peste Dunare-în sectorul Oltenita, Giurgiu-, la o distanta convenabila de frontul de lupta dobrogean. Acest plan a primit denumirea de "Manevra de la Flamânda", dupa numele locului unde s-a stabilit trecerea Dunarii (25 km nord-est de Giurgiu). A fost o simpla formalitate ca Marele Cartier General (ce nu-si va intra practic în atributiile normale decât în 1917) sa aprobe "ideea de manevra" la 4/17 septembrie, dupa care pregatirile operatiei au durat pâna la 18 septembrie/1 octombrie, când primele esaloane ale Armatei 3 au început fortarea Dunarii. Din pacate, vremea nefavorabila, reactia violenta a inamicului, slabul aport rusesc în Dobrogea etc. nu au permis îndeplinirea acestui plan, iar campania anului 1916 se încheie, pentru armata româna, cu rezultatele cunoscute.

Peste ani Antonescu va repeta greseala lui Ferdinand

Ce putem retine astazi din experientele lunii septembrie 1916? Ar fi la fel de interesant sa stabilim, înainte de orice, impactul acelor evenimente asupra factorilor de conducere politica si militara. Pentru început, în toamna anului 1916, acestia nu au parut prea convinsi de eroarea de conducere comisa la începutul lunii septembrie 1916. Mai mult, o data cu instalarea Misiunii Militare franceze în tara, atât regele cât si I.I.C. Bratianu au fost înclinati sa-i ofere generalului Berthelot-altfel admirator al românilor, dar în primul rând "servitor al intereselor franceze în Orient"-o pozitie exceptionala în adoptarea deciziilor strategice. Din 1917 însa, Marele Cartier General îsi recâstiga treptat prestigiul si autoritatea, dând dovada capacitatii sale reale de conducere, atât în vara anului 1917, cât si în anii 1918-1919. Mai târziu, în anii 1941-1944, maresalul Ion Antonescu, în dubla sa calitate de conducator politic si comandant sef al armatei, a transformat Marele Stat major si Marele Cartier Gerneral într-un fel de organisme tehnice pentru îndeplinirea hotarârilor sale. Alaturi de Constantin Prezan, în criticarea deciziilor din septembrie 1916, când politicul si-a depasit atributiile de a da numai directive de principiu si a nu se implica provizoriu-zis în actul de comanda militara, maresalul I. Antonescu a savârsit aceleasi erori ca si regele Ferdinand sau I.I.C. Bratianu, cel putin la Odessa în august-septembrie 1941.Astazi, într-un climat de reanalizare fara complexe politice a trecutului, mai mult sau mai putin îndepartat, revederea critica a unor astfel de cazuri-respectiv decizia de schimbare improvizata a unui plan de razboi (companie), -nu poate decât servi specialistilor si institutiilor acreditate cu astfel de responsabilitati în stat.