Epoca victoriană hedonistă: sex, droguri şi săli de concerte

Să ne imaginăm un scenariu adesea întâlnit, definitoriu, s-ar putea crede, pentru o lume care nu se poate imagina fără numeroase şi dese politeţuri şi comportamente prestabilite:în epoca victoriană, o familie stă în jurul pianului, bărbaţii în costume elegante, doamnele agitând evantaie, o tânără fată cântă la pian muzică clasică în timp ce aplauzele sunt înăbuşite de mănuşile albe, după care toţi se angajează într-o nouă conversaţie frivolă. Procesul de industrializare este responsabil pentru apariţia acestor tipuri de activităţi. În timpul domniei Reginei Victoria, Marea Britanie a fost transformată de la stadiul de societate agrară, în mare parte, la unul în care majoritatea populaţiei trăia în oraşe. Locuitorii mediilor urbane, aflate în expansiune, nu mai puteau, precum părinţii sau bunicii lor, să desfăşoare activităţi bazate pe ritmul vieţii de la ţară.

Muncile industriale aveau o rutină bine stabilită, oferind timp liber, ceea ce nu existase în trecut. În epoca victoriană au trăit primii oameni care au beneficiat de vacanţe reglementare şi de zile libere. Industria de divertisment se afla în plin avânt şi era avidă de a-i ajuta să umple acel timp liber cu diverse plăceri de recreere, ispitindu-i cu parcuri tematice, cu centre de cumpărături, săli de jocuri şi teatre.

Există o mare diferenţă între imaginea percepută a activităţilor de recreere din secolul XIX şi gama ameţioare de distracţii disponibile omului de rând. „Distracţiile în afara casei erau puţine, prin urmare, acesta este motivul pentru frecvenţa cu care pianul apărea în case”, explică un manual de istorie. Totuşi, această descriere este departe de adevăr. Vieţile oamenilor din epoca victoriană nu erau deloc sedentare şi plictisitoare. Într-adevăr, este greu de imaginat vreo distracţie publică la care să nu participe cu mult entuziasm şi exaltare.

Căutătorii de noi senzaţii

Atunci a fost inventată vacanţa modernă – la mare sau în străinătate – astfel apărând şi una dintre primele agenţii de turism, Thomas Cook &Son (astăzi Thomas Cook Group). Erau mari amatori şi de bârfe despre celebrităţi şi poveşti senzaţionale găsite prin paginile de scandal ale unor ziare precum „The News of the World” – lansat în 1843 cu o poveste terifiantă a unei femei farmacist care a fost violată şi apoi aruncată în râul Tamisa. La modă erau şi romanele şi nuvelele pline de senzaţional, ale căror teme se centrau în jurul bigamiei,   crimelor, adulterului şi otrăvirilor. Aceleaşi pasiuni erau împărtăşite şi de copii, care urmăreau seriale săptămânale precum „The Boy Detective” („Băiatul detectiv”), apărut în 1866, ce descria aventurile unui adolescent travestit ce lupta împotriva nedreptăţilor.

Se înghesuiau la spectacole de scenă fabuloase ce ofereau efecte speciale realizate cu ajutorul înaltei tehnologii:clădiri arzând în flăcări reale, poduri ce se prăbuşeau, avalanşe răsunătoare, cascade simulate şi curse Derby cu cai reali. Se bucurau de numere acrobatice ce sfidau moartea şi erau încântaţi când interpreţi precum Blondin, care a ajuns faimos după ce a traversat cascada Niagara pe sârmă, împingeau un leu într-o roabă pe o frânghie suspendată la o sută de metri, apoi repetau trucul şi într-un costum de armură. La mare căutare erau şi imaginile în mişcare, fie că erau oferite de zoopraxiscop, choreutoscop, panoramă sau cinematograf. Preferată era bucătăria indiană, dar şi peşte şi cartofi prăjiţi, sucul de merişoare şi mâncarea congelată importată din America atunci când proviziile domestice scădeau.

Oamenii epocii victoriene erau şi mari consumatori de droguri recreaţionale cumpărate de la Boots şi împrăştiate prin camerele de zi din toată ţara. Cel mai cunoscut era laudanum – un cocktail de opiu şi alcool care este încă fabricat în scopuri medicale. Această substanţă nu era sortită numai unei clici a unor artişti care se bucurau de efectele creatoare ale substanţelor psihoactive, aşa cum era cazul în vremea lui Samuel Taylor Coleridge sau Thomas de Quincey. Opiumul era narcoticul poporului, disponibil în secolul XIX mai mult decât orice pachet de ţigări în zilele noastre. Legile împotriva drogurilor care reglementează consumul în societatea contemporană au apărut în timpul Primului Război Mondial, când guvernul a devenit îngrijorat din cauza faptului că pachetele cu gel de heroină pe care soţiile le trimiteau soţilor plecaţi pe front aveau efecte adverse în ceea ce priveşte disciplina.

Activităţile sportive rup barierele

Şi sporturile de echipă au cunoscut o revigorare în epoca victoriană. Un număr mare de britanici a învăţat să înoate, o abilitate rar întâlnită înainte de a doua jumătate a secolului XIX. Primul meci internaţional de cricket a fost jucat în 1868 între o echipă britanică şi una australiană formată, complet, din aborigeni. Liga de Fotbal a fost fondată în 1888 şi, nu peste mult timp, a creat primele staruri din domeniul său, incluzând personalităţi precum Arthur Wharton, primul fotbalist profesionist britanic negru, care a jucat pentru Preston North End şi Rotherham şi care a jucat cricket profesionist pentru Yorkshire şi Lancashire.

Pentru prima dată, pornografia a fost produsă în aşa fel încât să satisfacă publicul larg. În mod ciudat, industria a fost fondată de un grup de politicieni radicali care au folosit vânzările de materiale erotice pentru a subvenţiona campaniile şi distribuirea de pamflete:când, în anii 1840, mult aşteptata revoluţie britanică nu s-a materializat, librăriile şi tipografiile au constatat că planul secundar de finanţare devenise mult prea profitabil pentru a renunţa la el. Poveşti indecente precum „Lady Pokingham” sau „They all do it” (1881) şi dagherotipuri impudice, fotografii şi diapozitive, toate demonstrează natura complexă a sexualităţii în epoca victoriană. În 1874, studiourile din Pimlico ale lui Henry Hayler, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de astfel de materiale, erau pline cu 130.248 de fotografii indecente şi 5.000 de diapozitive.

Celebritatea pentru toţi

Tehnologia fotografică a facilitat, de asemenea, şi dezvoltarea unui noţiuni moderne a celebrităţii. În 1860, familia regală a început să emită o serie de portrete, realizate în aceeaşi manieră neglijentă specifică unei reviste de mondenităţi contemporane. Politicienii, scriitorii şi actorii şi-au obişnuit publicul tot cu astfel de imagini, împărţind asemenea fotografii publicitare. Şi personalităţi mai neobişnuite au îmbrăţişat practica:Chang Woo Gow, chinezul gigantic, care a început şirul vizitelor în Marea Britanie în 1886, înainte ca el, soţia sa, originară din Liverpool, şi cei doi copii, Edward şi Ernest, să se retragă la Southcote Road, Bournemouth, unde au deschis un magazin de ceaiuri şi un bazar oriental;Charles Stratton, un pitic cunoscut în toată lumea ca Generalul Tom Thumb;Chang şi Eng, gemenii siamezi.

Prezenţa acestor tipuri de personaje pe scena publică este astăzi invocată a fi rădăcina unui simptom fatal al culturii victoriene:expunerea unor ciudăţenii omeneşti. Dar aceşti oameni nu erau victime ale publicităţii, din contră, erau vedetele. Spre exemplu, Charles Stratton a murit la Bridgeport, Connecticut, mândru proprietar al unui yacht şi al câtorva cai de curse, iar splendidul mormânt din Cimitirul Mountain Grove stă mărturie a situaţiei financiare a acestuia. Chang şi Eng s-au retras la o fermă din Carolina de Nord, la fel ca şi Millie-Christine, un alt cuplu celebru de siamezi. Commodore Nutt, un faimos pitic artist, era salutat „Nutt-treizeci-de-mii-de-dolari” datorită contractului său de trei ani conform căruia era remunerat cu această sumă. Totuşi, "expunerea de minunăţii", aşa cum oamenii îi numeau în epoca victoriană, era o industrie extrem de profesionalizată, care plătea taxe, emitea facturi şi făcea planuri de marketing. Este arareori amintit că Joseph Merric, Omul Elefant, împărţea câştigurile cu managerul său, 50-50.

Concepţiile greşite

Deşi oamenii din perioada victoriană sunt portretizaţi ca petrecând, apatic, numeroase seri în jurul pianului, cultura secolului XIX poate fi caracterizată, mai degrabă, de căutarea neobosită a plăcerilor de tot felul.

Impresia greşită faţă de societatea epocii victoriene a fost perpetuată de faptul că Regina Victoria şi-a declarat inflexibilitatea faţă de formele de amuzament la modă. Nu există, totuşi, nicio dovadă de încredere că ea ar fi devenit o persoană posacî după moartea Prinţului Albert, ba din contră, cei care au întâlnit-o spun că era o femeie veselă. 

Sursa:BBC