Eficienţa şi agricultura în era roşie

Istoria a fost scrisă în diferite moduri, în funcţie de interesele celor aflaţi la putere. A fost un util instrument de propagandă pentru regi sau pentru religii. S-a trecut şi prin epoca romantică, a eroilor deosebiţi de muritorii de rând. S-a evoluat spre istoria scrisă în spirit critic şi interdisciplinar, pentru aflarea adevărului, dar regimurile totalitare au intervenit masiv pentru falsificarea datelor şi a interpretărilor, prestigiul conducătorilor fiind de neştirbit.

Aparatul de propagandă comunist a scris mult despre problemele din agricultură, domeniu ce nu dădea randament decât pe hârtie. Istoricii contemporani cad în capcana activiştilor şi se menţin pe aceeaşi linie a ţăranilor ineficienţi, vinovaţi de faptul că statul sovietic investea masiv şi era obligat totuşi să importe cereale pentru aur, petrol sau armament. Interpretările facile aduc rapid glorie academică sau publicistică, eventual ideile fiind răsplătite generos de anumite organizaţii. Problema eficienţei în era comunistă nu era la sate, ci, paradoxal, în mediul urban. Fabricile de tip sovietic erau centrate pe realizarea unor mărfuri ce nu aveau căutare pe piaţă. Nici măcar un produs simplu precum săpunul nu făcea faţă concurenţei capitaliste. Nici ţigările nu erau de calitate, dovadă fiind pasiunea pentru pachetele de Kent sau pentru lamele de ras. Numai protecţia vamală le mai ţinea în funcţiune.  

 Agricultura nu primea suficiente maşini şi produse chimice, fiind considerată numai o sursă de materii prime pentru industria alimentară şi pentru export, fondurile obţinute fiind dirijate tot spre lăudatele uzine. Căruţele trase de cai şi munca manuală a elevilor din şcolile generale erau ceva obişnuit în satele lagărului socialist. Preţurile erau menţinute artificial scăzute de către stat pentru a nu provoca răscoale în oraşe tocmai printre muncitorii ce reprezentau esenţa puterii partidului roşu. Se poate scrie chiar că agricultura era în epoca Brejnev „o povară majoră pentru economie”, că fondurile investite nu aduceau câştiguri pentru regim. Istoricilor li se pare că statele comuniste au alocat mari sume de bani pentru agricultură după 1965 şi au căzut astfel în capcana activiştilor remuneraţi generos. Fabricile copiate după cele iniţiate de Iosif Stalin erau concepute să livreze materii prime din belşug pentru uzinele de armament. Uniunea Sovietică, concepută pentru îndeplinirea ideii de revoluţie mondială, era obligată să investească permanent în echipament militar de ultimă generaţie, extrem de scump, şi să ţină sub arme efective numeroase de tineri ce ar fi fost utili la munca pe ogoare. Concurenţa cu produsele speciale americane a dus la realizarea în mare serie a avioanelor de tip MiG-25, primul zbor fiind efectuat în 1964. Aveau un consum iraţional de combustibil şi Bulgaria a trebuit să renunţe la aparatele primite în favoarea unor avioane de vânătoare normale. Bombardierele strategice nu mai făceau faţă vânătorilor inamici şi se impunea o transformare radicală a conceptului. Tot în 1964 a apărut Tu-22 M, modernizat după 1980 în varianta M-3, cu o masă de 54 t şi capabil să transporte spre ţinte 24 t de muniţii cu mare putere de nimicire. N-au fost uitate tancurile, fiind produse serii mari din modelele T-62, T-64, T-72 şi T-80. T-55 era copiat şi în România. Infanteria, prea lentă pentru gusturile strategilor dominaţi de idei revoluţionare, a primit cantităţi impresionante de transportoare blindate. Nici conducerea de la Bucureşti nu s-a lăsat mai prejos şi a investit masiv în domeniu, masele de TAB-uri devenind vizibile în timpul evenimentelor din 1989. Banii au fost risipiţi şi pe creşterea flotei militare până la valori iraţionale. Sovieticii s-au lăsat prinşi în lupta pentru victoria în cursa înarmărilor nucleare, armamentul strategic fiind extraordinar de costisitor.

 Pentru ce trebuia ţăranul din timpul regimului comunist să muncească eficient? Sub Iosif Stalin a fost trimis în lagăre de exterminare dacă nu dorea să intre în colhoz sau dacă avea ceva mai multă avere. Nu beneficia până în era Brejnev de pensii, de asigurări sociale şi de acte necesare deplasării în afara satului. Agricultorul din era sovietică era chiar legat de glie, mai rău decât cel din epoca medievală. Nici nu mai erau bani pentru tractoare şi combine, forţa braţelor fiind suficientă în concepţia politrucilor. Oare nu scrisese Marx despre armate de muncitori şi ţărani pentru producţie?

 Elanul ideologic putea să ţină o vreme, dar sclavia veşnică n-a fost niciodată rentabilă. Ţăranii au muncit, dar conducătorii comunişti au realizat un sistem în care nimic nu funcţiona pentru om, ci numai pentru războiul mondial. A fost o risipă de oameni şi resurse fără egal în istorie.

Bibliografie minimală

Crosby, Francis, The complet guide of fighters and bombers of the world, Anness Publishing Ltd, 2011.

Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice de la Hruşciov la Gorbaciov, Corint, Bucureşti, 2004.