Drumul spre Marele Război: ce s-a întâmplat pe 1 august 1914
Ar trebui să intrăm sau să stăm deoparte? Bineînţeles că toată lumea doreşte să stea deoparte., Herbert Asquith, fragment din jurnalul personal, 31 iulie
Începutul crizei
Pe 28 iunie, arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat în Sarajevo. La începutul lunii iulie, Germania a încredinţat Austro-Ungaria că o va sprijini dacă acţiunea împotriva Serbiei ducea la un conflict cu Rusia. La 23 iulie Austro-Ungaria a dat un ultimatum Serbiei, însă răspunsul sârb a nemulţumit conducerea austro-ungară. La exact o lună de la asasinarea arhiducelui, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, începând bombardamentul asupra Belgradul imediat, în ziua următoare, 29 iulie. Atunci, Rusia a început mobilizarea la graniţa austriacă, iar pe 30 iulie, Rusia a decretat mobilizare generală. La rândul său, Austro-Ungaria a luat aceeaşi măsură, pe 31 iulie, iar Germania a decretat „stare de urgenţă de război”.
Sâmbătă, 1 august 1914
La ivirea zorilor, sâmăbătă, 1 augus 1914, se aştepta un răspuns la două cereri cruciale ale Germaniei. La 7pm, în noaptea anterioară, Germania a cerut ca Franţa să specifce dacă rămâne neutră în războiul ruso-german sau nu. S-a cerut un răspuns în 18 ore – până la 1pm, sâmbătă. Şi la miezul nopţii, Germania a dat Rusiei un ultimatum ce cerea demobilizarea în 12 ore.
Ora 9.00:În Paris, Joseph Joffre, comandantul-şef al armatei, a cerut cabinetului francez condus de René Viviani să anunţe mobilizarea generală. Franţa avea un plan în caz de război cu Germania – Planul XVII;planul era conceput pentru o acţiune rapidă, înainte ca Germania să aibă posibilitatea să îşi mobilizeze rezervele. Acum, Joffre se temea că francezii pierd timp preţios – fiecare zi amânată, credea el, însemna o pierdere potenţială de 20km de teritoriu francez dacă germanii ar ataca.
CITEŞTE ŞI:Planificarea Armaghedonului. Tacticile de război, din 1914, ale Marilor Puteri
La 10 dimineaţa, în Berlin, Theobald von Bethmann Hollweg, Cancelarul german, a prezidat o întâlnire a Bundesrat-ului (consiliu federal), a cărui aprobare era necesară pentru a declara mobilizarea sau pentru a emite o declaraţie de război. Se străduise mult să menţină pacea, le-a spus el liderilor germani – “dar nu putem suporta provocarea Rusiei, dacă nu vrem să pierdem statutul de Mare Putere în Europa”.
Ora 11.00:Cu două ore înainte ca termenul limită dat de Germania Franţei să expire, Baronul von Schoen, ambsadorul Kaiserului la Paris, s-a înfăţişat lui Viviani pentru a primi răspunsul Franţei. I s-a spus că Franţa va acţiona “în conformitate cu interesele ei”. La puţin timp după, ambasadorul rus, Aleksandr Izvolsky, a sosit cu veştile despre ultimatumul Germaniei pentru Rusia. Era mai mult decât nerăbdător să afle de la Viviani şi de la preşedintele Poincaré care sunt intenţiile Franţei.
Se temea că parlamentul Franţei nu va ratifica alianţa militară cu Rusia, care stipula ca Franţa să răspundă dacă Germania ataca Rusia. Când Viviani s-a întors la cabinet, a dat ordin lui Adolphe Messimy, ministrul de război, să înceapă mobilizarea, deşi i se spusese să aştepte până la 15.30.
Între timp, la Londra, începuse sfârşitul de săptămână al sărbătorii Bank Holiday (băncile şi majoritatea posturilor publice se închid), iar premierul regreta amarnic că noua criză îl ţinea ţintuit în Londra, departe de Venetia Stanley, prietena sa de numai 26 de ani de care se simţea extrem de ataşat:
Pot să spun, sincer, că niciodată n-am simţit o dezamăgire mai amară, Herbert Asquith, scrisoare către Venetia Stanley
Cabinetul trebuia să se întâlnească la 11 dimineaţa. În prealabil, Sir Edward Grey, Secretarul pentru Afaceri Externe, îi telefonase Prinţului Lichnowsky, ambasadorul german. Grey l-a întrebat dacă Germania poate da o asigurare că Franţa nu va fi atacată dacă rămânea neutră într-un război dintre Germania şi Rusia. Lichnowsky a înţeles că englezul i-a oferit atât neutralitatea Marii Britanii, cât şi garanţia unei neutralităţi a Franţei.
Ora 11.15 (ora Londrei):Lichnowsky a trimis o telegramă la Berlin cu ceea ce el credea că este oferta lui Grey, despre care credea că acesta o va propune Cabinetului. Mesajul a fost primit abia la puţin timp după ora 17.00.
La miezul zilei, ultimatumul german către Rusia a expirat fără să primească vreun răspuns.
Ora 13.00:Cabinetul lui Asquith nu avea nicio dorinţă de a intra în război, însă cu trei zile înainte ordonase mobilizarea pregătitoare a Marinei Regale. Winston Churchill, Primul Lord al Amiralităţii, susţinea acum mobilizarea generală. John Morley, preşedintele Consiliului de Comerţ, şi John Simon, Procurorul General, au fost liderii grupului de opoziţie, susţinând că Marea Britanie nu ar trebui să se implice deloc în război.
Herbert Samuel, preşedintele Consiliului Administraţiei Locale, a subliniat faptul că decizia lor depindea de atitudinea Germaniei – mai exact, dacă acasta viola sau nu independenţa Belgiei sau ataca coasta nordică a Franţei. În timpul şedinţei, Churchill i-a transmis câteva bileţele lui Lloyd George, ministru de finanţe, în speranţa că îl va convinge să adere la ideea sa.
Susţin că, în orice circumstanţă, dacă permitem ca neutralitatea Belgiei să fie călcată în picioare de Germania, fără să încercăm să ajutăm Franţa, am fi într-o poziţie extrem de melancolică atât faţă de interesele noastre, cât şi faţă de onoarea noastră., Winston Churchill, scrisoare către Lordul Robert Cecil
Ora 13.30:Şedinţa Cabinetului s-a încheiat, iar Sir Grey a plecat să îl întâlnească pe Paul Cambon, ambasadorul francez, care îl aştepta, neliniştit, la Foreign Office. Grey nu i-a putut da nicio asigurare:“Franţa trebuie să ia propria decizie în acest moment, fără să ţină socoteală de o garanţie pe care nu suntem în stare să o dăm acum.” Cambon a plecat de la întâlnire tremurând şi i-a spus lui Sir Arthur Nicolson, Subsecretar Permanent la Foreign Office:“Ils vont nouslâcher”(Ne vor abandona).
Ora 15.30:Sir Grey s-a întâlnit cu Lichnowsky, care l-a găsit pe englez, avansând, pur şi simplu, sugestia ca, dacă ar fi fost război între Germania şi Rusia, atunci Germania şi Franţa s-ar putea înţelege să menţină mobilizarea, dar să nu se atace. Nu exista nicio garanţie a neutralităţii, aşadar. Grey i-a spus că “ar fi foarte dificil să inhibe sentimentul englezilor faţă de orice violare a neutralităţii Belgiei”, fie din partea Franţei, fie a Germaniei.
O jumătate de oră mai târziu, în Franţa, a fost dat ordinul de mobilizare, deşi preşedintele Poincaré a spus că era o măsură de precauţie şi că un rezultat pacifist încă putea fi obţinut. Străzile Parisului au fost inundate de postere:MOBILIZARE GENERALĂ. PRIMA ZI DE MOBILIZARE ESTE DUMINICĂ 2 AUGUST.
În Germania, mâncarea era strânsă cu grijă, economiile erau retrase din bănci. În Londra, dobânzile s-au dublat peste noapte, iar oamenii au început să se îngrămădească în cozi la Banca Angliei pentru a da hârtia în schimbul aurului.
Ora 17.00: Germania nu primise un răspuns satisfăcător din partea Rusiei, aşa că Kaiserul semnase decretul pentr mobilizarea generală. Vorbind, de la balconul palatului său din Berlin, unei mulţimi entuziaste, a spus:“în bătălia ce se întrevede, nu mai văd mai multe părţi din Volk-ulmeu. Între noi nu există decât germani.”
Ora 17.25:Sir Grey îi trimite o telegramă lui Sir Francis Bertie, ambasadorul britanic la Paris, sugerându-i că Franţa şi Germania se pot mobiliza, fără să acţioneze mai departe. Perplex, Bertie a subliniat faptul că acordul Franţei cu Ţarul era puţin probabil să nu implice vreo acţiune dacă Germania ataca Rusia. “Ar trebui să întreb explicit care sunt obligaţiile Franţei în alianţa franco-rusă?”, a întrebat el sarcastic.
La 17.30, telegrama trimisă de Lichnowsky a ajuns la Berlin, la puţin timp după ce fusese declarată mobilizarea. A urmat o scenă cu un uşor iz de ridicol, Bethmann şi Gottlieb von Jagow, ministrul de extere, alergând cu telegrama la palat. Generalul Helmuth von Moltke, Şeful Statului Major General, a fost chemat în timp ce Kaiserul digera oferta britanică. Spre disperarea lui Moltke, Kaiserul a anunţat:“Acum putem merge la război numai împotriva Rusiei. Pur şi simplu, mărşăluim cu întreaga armată spre est!” Din 1905, conform Planului Schlieffen, planificarea de război a Germaniei implica atacare Franţei mai întâi. Moltke era îngrijorat la gândul că acest plan ar fi anulat şi programul său de mobilizare ar fi distrus. “Odată stability, nu poate fi modificat”, i-a spus Kaiserului.
Pentru Germania, mobilizarea nu era un instrument diplomatic, era chiar războiul., Margaret MacMillan, “The War that Ended Peace”
Un singur corp de armată – dintr-un total de 40 din forţele germane – necesita 170 de vagoane pentru ofiţeri, 965 pentru infanterie, 2.960 pentru cavalerie, 1.915 pentru artilerie şi vagoane de provizii, 6.010 în total, grupate în 140 de trenuri şi un număr egal pentru provizii. Din momentul în care a fost dat ordinal, totul trebuia să se mişte la ore fixe, conform unui program pus la punct până la numărul de osii de tren care ar trece peste un anume pod, într-un anumit interval de timp, Barbara Tuchman, “The Guns of August”
Ora 19.00:Divizia 16 germană trebuia să intre în Luxemburg, parte a planului lui Moltke – ştia că era esenţial să controleze căile ferate din Luxemburg pentru a-şi continua drumul prin Belgia înspre Franţa. Bethmann a insistat că invazia nu putea continua atâta vreme cât oferta britanică era încă în suspensie. Dar ordinul nu a sosit şi compania de infanterie a Regimentului 69 condus de locotenent Feldmann a trecut frontiera şi a preluat controlul asupra gării Ulflingen.
Între timp, în St Petersburg, ambasadorul german, Contele Friedrich Pourtalès, vărul lui Hollweg, i-a înmânat declaraţia de război a Germaniei lui Sergei Sazonov, ministrul de externe rus. Pourtalès informase Berlinul, la sfârşitul lui iulie, că Rusia juca la cacealma;acum era în lacrimi, iar cei doi bărbaţi, oameni de stat, s-au îmbrăţişat.
La 19.30, Paul Eyschen, premierul Luxemburgului, a telefonat la Londra, Paris şi Bruxelles, dând vestea incursiunii şi a protestat faţă de Berlin.
Ora 20.00:O nouă telegramă de la Lichnowsky, din Londra, a ajuns la Berlin;prin aceasta se explica cum Sir Grey l-a chemat la întâlnirea lor de la 15.30. Între timp, Kaiserul a trimis o telegramă direct vărului său George V, acceptând ceea ce credea că este oferta britanică de a garanta neutralitatea Franţei. Mobilizarea nu mai putea fi întoarsă, spunea el, dar „dacă Franţa îmi oferă neutralitatea, care trebuie garantată de flota şi armata britanică, desigur că mă voi opri să atac Franţa şi îmi voi trimite trupele în altă parte”. Lichnowsky fusese autorizat să promită că Germania nu va trece graniţa franceză înainte de ora 19.00, luni, 3 august, atâta vreme cât se purtau discuţii cu Marea Britanie.
Ora 21.00:Grey a fost chemat la Palatul Buckingham pentru a scrie răspunsul Regelui, clarificând „neînţelegerea” care apăruse în conversaţia cu Lichnowsky.
Sir Edward Grey va aranja o întâlnire cu Prinţul Lichnowsky, mâine, devreme, pentru a stabili dacă există vreo neînţelegere din partea lui., Telegrama lui George V către Kaiser
CITEŞTE ŞI DRUMUL SPRE MARELE RĂZBOI:CE S-A ÎNTÂMPLAT PE 2 AUGUST 1914
Ora 22.30:Mulţimea se îmbulzea pe străzile din St Petersburg. În Paris, arealul dimprejurul Gare de l’Est se umplea cu rezervişti ce răspundeau ordinului de mobilizare. În Berlin, Kaiserul – sperând să facă pace cu Anglia – a trimis un mesaj vărului său, Ţarul Nicolae II. A spus că mobilizarea începuse pentru că Rusia nu răspunsese cererii Germaniei şi că trupele ruseşti nu ar trebui lăsate să treacă frontiera.
Ora 23.00:Telegrama lui regelui George V a ajuns la Berlin. Kaiserul i-a arătat răspunsul lui Moltke, spunând:„Acum poţi face ce vrei.”
În Anglia, era prima zi a sfârşitului de săptămână al Bank Holiday, dar turiştii nu se mai gândeau la staţiunile din străinătate;important era să ajută acasă, pe fondul crizei crescânde. Ziarul „Daily Telegraph” anunţa, a doua zi, că la sosirea unei ambarcaţini dn Ostend, pasagerii vorbeau despre „panica” din afară, despre marea uşurare de a fi întorşi acasă, în „ţara dragă”.