Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională

Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.

În această ultimă situație se află și Lucian Blaga care își descrie astfel călătoria de la Sebeș la Alba Iulia: ,,În dimineața zilei de 1 decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba Iulia... pe jos și cu căruțele. A renunțat la călătoria cu trenul, cpci până la Alba Iulia nu erau decât 16 kilometri. Pe o parte a șoselei se duceau spre Alba Iulia, scărțâind prin făgașele zăpezii, căruțele românești, buchete de chiote și bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealaltă parte se retrăgea armata germană, ce venea din România, tun după tun, ca niște pumni strânși ai tăcerii. Soldații germani, fumegând liniștiți din pipe, se uitau mirați după căruțele noastre mai grăbite. Uite, îi spun lui Lionel, așa – prin ger și zăpadă, se retrăgea pe vremuri Napoleon din Rusia”¹.

Delegațiile din satele și orășelele transilvane mai mici își încep călătoria cu căruța. Așa este și cazul lui Ilie Lazăr, care descrie cum din Maramureș ,,ne-am transportat în 12 căruțe peste muntele Gutâiului până la Satu Mare și Baia Mare”².

Adunarea de la Alba Iulia se desfășoară, duminică, 1 decembrie, dar delegații aflați la distanțe mari pleacă încă de joi, 28 noiembrie pentru a ajunge sâmbătă pe 30 noiembrie la destinație, cei din Bistrița pleacă pe 29 noiembrie, sibienii și clujenii sosesc pe 29 și 30 noiembrie. Conducerea Consiliului Național Român Central a sosit vineri pe 29 noiembrie cu trenul de la Arad la Alba-Iulia³.

Alți români sosesc de la Budapesta. Călătoria cu trenul este lungă 6-7 ore de la Arad, spre exemplu, iar condițiile nu sunt strălucite: ,,Am călătorit cu trenul, care era fără geamuri, la început de iarnă grea, îmbrăcați în blănuri”⁴; despre mine Teofil Faur, spun numai că sunt nepotul tribunului Nicolae Faur din armata lui Avram Iancu. Am plecat cu căruța până la Zlatna. După șase ore de zdroabă am sosit la Zlatna, uzi și înghețați. Cu greu ne-am cățărat în ,,Mocănița” arhiplină și odată cu seara am sosit la Alba Iulia.“⁵

Precum orice călătorie, cea spre Alba Iulia își are șarmul său aparte: e numai un chiot de bucurie și cântec și entuziasm. În gara Orlat, doctorul Ilie Beu, coboară pe peron și profitând de asemănarea dintre Orlat și urlat, imită personalul feroviar anunțând: „Urlați cinci minute”. Publicul a primit cu bucurie gluma și într-adevăr a ,,urlat de bucurie mai mult decât 5 minute”⁶.

Anecdotica aceasta spontană a călătoriei în trenurile unirii se continuă cu un alt episod la întoarcere: în tren, apare controlorul: ,,Rog biletele pentru control, spune pe ungurește. Mulțimea se înfurie: nu mai vrem să auzim vorbă ungurească!, strigă oamenii pe coridor. Eși afară, strigă alții. Controlorul uluit se retrage pe coridor ... stă încruntat și negru în ușa vagonului”⁷.

Trenurile unirii sunt pline de flori și de steaguri. E un entuziasm și o fericire generală, fiecare stație, fiecare kilometru parcurs este un triumf și o afirmare a voinței de unire a românilor. ,,E un chiot și o voe bună, ca la nuntă. Satele în frunte cu preoții, cu steaguri mari și frumoase umplu vagoanele, fluturând steagurile prin ușile vagoanelor. La fiecare stație, la fiecare haltă oricât de mică ar fi aceea, trenul trebuie să oprească”⁸.

Și Aurel Cosma jr. descrie în aceleași note călătoria sa de la Arad la Alba Iulia: ,,De-a lungul drumului pe calea ferată am cântat cu însuflețire marșuri naționale… Prin fereastră am scos drapelele noastre ca lumea să ne vadă trecând prin gări. Garda noastră națională, adică armata unirii pusese deja mâna pe căile ferate din Transilvania și a reușit să organizeze o bună circulație feroviară în deplină securitate dar mai ales în condiții satisfăcătoare pentru acele timpuri…”⁹.

Au existat și incidente, patrule de secui care amenință trenurile ori trag asupra lor, într-un astfel de incident în gara Teiuș este omorât stegarul Ion Arion de către garda națională ungurească. Înmormântarea lui are loc pe 2 decembrie la Alba Iulia. În plus, armata sârbă le pune piedici delegaților din Banat oprindu-i să participe, însă fără rezultate.

Acest text este un fragment din articolul „Călătoria spre Alba Iulia. Marea Unire reflectată în literatura memorialistică”, publicat în revista Historia Special nr. 25, disponibilă în format digital pe paydemic.com.

_{Foto sus: La zece ani de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, delegaţii de atunci s-au întors pentru a celebra decizia de unire cu România (© Complexul Muzeal Arad)}

Note: 

_{1 Ibidem,p. 149.}

_{2 Ilie Lazăr, Amintiri, București, Fundația Academia Civică, 2000, p. 59.}

_{3 Consiliul Național Român din Blaj, vol . I, coord. Viorica Lascu, Marcel Știrban, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 219.}

_{4 Florea Marin, op.cit., p. 124}

_{5 Ibidem, p. 114.}

_{6 Ibidem,p.99.}

_{7 Dominic Stanca, Între două fronturi, Cluj, Ed. Patria, 1935, pp. 319-320.}

_{8 Alexandru Ciura, Adunarea de la Alba Iulia, Oradea, p. 12.}

_{9 Aurel Cosma, jr., Memorii, Timișoara, Ed. Mirton , 2010, p.149.}