Dramele copiilor refugiați din nordul Bucovinei

Ultimatumul stalinist din 28 iunie 1940 nu doar a „detrunchiat” nordul Moldovei, dar a dus și la împrăștierea în cele patru colțuri ale țării a zeci de mii de români bucovineni. În aceste condiții aproape fiecare locuitor era în situația de a avea pe cineva “dincolo”, la care dorea să ajungă cu orice preț. 

Cu toate că deplasarea în direcția liniei de demarcație cu întreaga familie putea trezi suspiciunea autorităților, mulți români bucovineni au ales această cale. Uneori, doar un singur membru al familiei își asuma riscurile trecerii frontierei, dar participarea la astfel de eveniment a unor minori neînsoțiți reprezintă excepții demne de menționat. Un caz impresionant îl reprezintă fuga din nordul Bucovinei a copiilor Ilie Tomniuc, Vasile Crăsnean și Petre Ungureanu – în vârstă de 12-14 ani – care s-au refugiat din comuna Pătrăuții de Jos în ziua de 9 februarie 1941. După toate probabilitățile, aceștia sunt cei mai tineri refugiați care au trecut clandestin linia de demarcație, din propria inițiativă, fără a apela la sistemul clasic al ”călăuzelor”. Ziarul ”Glasul Bucovinei” din 28 iunie - 1 iulie a relatat fapta temerară a celor trei într-un articol intitulat Refugiu din Țara de Sus… Trista spovedanie a trei copii sosiți la Suceava […], pe care îl redăm în continuare:

”Acum se poate publica acestă tristă și sfâșietoare poveste din Bucovina cotropită de bolșevici. Iat-o:

Am fost zilele acestea pe la Prefectura județului Suceava. În sala de așteptare am văzut un grup de săteni Români. După fețele lor am putut constata că au suferit foarte mult. Au scăpat cu ce au cu ei, cu un biet rând de haine și tot atâtea rufe, bucuroși că nu i-au ajuns gloanțele rusești. D. Colonel, prefectul județului Suceava, i-a primit cu mișcătoare frăție dându-le adăpost și hrană. Între țăranii refugiați erau: Bulbuc N., Cârciu Gr., Cnapic Iosef, Orendorciuc Ieremie, Mitelic Eugen, Cobeli Vladimir, Cârciu Ion, toți din Prevoroche, Gușul Niculai din Tărășeni, Handrabura Gheorge din Dumbrava Roșie; Bejușcu Ion, Diacu Grigore ambii din Prevoroche; Paulencu Ion din Voloca; Culiuc Niculai, din Voloca, Rezniciuc Vasile din Prevoroche, Gorda Toader din Voloca; Rotaru Dumitru din Poeni; Vasile Bungeac din Poeni; Cobeli Veniamin din Prevoroche și Vasile Jireadă din Stănești.

Dar mai erau între țăranii refugiați și trei copii cari fugiseră singuri, părăsind casa și familia. Erau copiii Ungureanu Petru, în vârstă de 12 ani din comuna Corcești (Storojineț), Vasile Crăsnean, în vârstă de 13 ani și Ilie Tomniuc în vârstă de 14 ani, ambii din comuna Pătrăuții de Jos (Storojineț) […]

Acești copilandri mi-au povestit printer altele că n-au mai putut răbda jugului comunist. Pământul a fost luat de la părinți; la fel vitele. În școală […] ne-au obligat să învățăm limba rusească.

Ca să poți cumpăra ceva de-ale mâncării trebuia să fii comunist, purtând banderola roșie la mâna stângă. Jale mare peste tot. Cine este în sat mai cu credință în Dumnezeu, sau este naționalist, îl arestează imediat comuniștii. Primari au pus în comune ruși, evrei și ucraineni, alegându-i din oamenii cei mai răi. Românii sunt bănuiți pas cu pas. 

Nemaiputând răbda aceste chinuri și umiliri acești copii au fugit. Într-o Duminecă pe la orele 7 seara au luat-o prin pădurea ”Ungurească”, cu toate că în urma lor gloanțele șuerau îngrozitor. Pe urmă prin pădurea Bilca, cu chiu cu vai până au ajuns la pichetul românesc ”Bilca”.

Când au ajuns pe pământul scump românesc, au îngenunchiat și sărutat pământul. Primul care i-a ocrotit pe pământul românesc a fost soldatul Vasile Miron. 

Ajunși la Suceava copiii aceștia, ca și ceilalți săteni români refugiați din comunele Prevoroche, Tărășeni, Stănești,Voloca și Poieni, au fost primiți frățește și ocrotiți de autorități și de Românii Suceveni […]”.

După ce au trecut linia de demarcație, cei trei copii refugiați au trecut în mod obligatoriu prin ”Comisia Centrală de Repatriere și Expatriere”, care și-a mutat sediul, la începutul lui octombrie 1940, de la Dornești în Gara Burdujeni. După o serie de formalități birocratice, aceștia au ajuns și la sediul Prefecturii (actuala clădire a Muzeului de Istorie), unde, potrivit unui document depistat în arhivele locale, au primit un ajutor bănesc în valoare de 1.000 lei. Din cuprinsul acestei cereri, semnate de cei trei, am aflat și data trecerii clandestine peste ”linia Molotov”, care este foarte apropiată de evenimentul tragic ce a avut loc la Lunca, pe malul Prutului. Destinul postbelic al copiilor refugiați rămâne pentru noi o enigmă, dar gestul lor din urmă cu opt decenii de a forța, cu orice risc, acestă veritabilă „Cortină de Fier” care diviza Bucovina, este un exemplu de demnitate și curaj pentru generațiile de astăzi.

Autor: Dr. Mihai-Aurelian Căruntu, Muzeul Național al Bucovinei

Foto sus: Facebook / Muzeul de Istorie Suceava