Drama unei divizii româneşti distrusă de superficialitate

22 iunie 1941, ora 2 dimineaţa. Generalul Ion Antonescu transmite Armatei Române ordinul care a rămas adânc întipărit în memoria poporului român:„Ostaşi, treceţi Prutul!“. „Pregătită” într-un timp record pentru o astfel de campaniei, Armata Română a atacat inamicul cu cele mai bune trupe de care dispunea.

Surprizele neplăcute nu au întârziat, însă, să apară acolo unde conducătorii militari se aşteptau mai puţin. Una dintre cele mai bine pregătite şi dotate divizii româneşti aruncate în focul luptei a suferit o înfrângere catastrofală din cauza unei acţiuni superficiale de cercetare.La de 18 decembrie 1940, Hitler a aprobat prin Directiva 21 – Planul „Barbarossa” de invadare a URSS-ului. Directiva 21 trasa şi misiunile „aliaţilor”. Sarcinile armatei române erau, „cel puţin la început”, să susţină cu „forţe de elită” flancul de sud german, de a fixa inamicul acolo unde nu sunt forţe germane şi de a presta servicii auxiliare în spatele frontului. La 3 februarie 1941, Hitler a aprobat textul final al Planului Barbarossa.

Astfel, forţele destinate invaziei erau împărţite în trei grupuri de armată, ­precizându-se obiectivul strategic al fiecăruia:Grupul de armate „Nord”, condus de Wilhelm von Leeb, declanşa ofensiva din Prusia Orientală prin statele baltice spre Leningrad. Grupul de armate „Centru”, sub comanda lui Feodr von Bock, îşi concentra atacul principal pe direcţia Minsk, Smolensk, Moscova. Grupul de armate „Sud”, comandat de Gerd von Rundstedt, desfăşura ofensiva la sud de mlaştinile Pripiatului până la Marea Neagră, pe direcţia Nipru şi Kiev.Forţarea PrutuluiArmata 4 română era subordonată grupului de armate „General Antonescu” şi compusă din corpurile 3, 5 şi 11 armată. Obiectivul iniţial era fixarea trupele inamice din sectorul de front, pentru a trece la ofensivă după ce atacul Armatei 11 germană ar fi progresat. Cu începere de la 2 iulie s-a trecut la forţarea Prutului succesiv cu diviziile 35 infanterie, 15 infanterie (la 4 iulie) şi Divizia 1 Gardă.

Până la 7 iulie capetele de pod au fost lărgite, dar în data de 8 iulie Divizia 35 infanterie a suferit o grea înfrângere în masivul Corneşti, considerat cheia strategică a Basarabiei. Corpul 3 armată a încetat ofensiva, în zilele de 11 şi 12 iulie ducând lupte grele în apărare. Cum a fost posibil ca Divizia 35 să fie aproape distrusă? Răspunsul îl dă Constantin Kiriţescu în volumul „România în al doilea război mondial“.„Acţiunea Diviziei 35,  la stânga Corpului 3 armată, a fost pecetluită de un eşec sângeros, datorat lipsei de prevedere a comandamentului diviziei. Divizia, care dispunea de o artilerie puternică-tunuri noi „Skoda”-, a trecut Prutul în zona Costuleni – între Iaşi şi Huşi – şi a luat direcţia spre Călăraşi – pe linia Ungheni-Chişinău – prin Nisiporeni şi Vărzăreşti.

Buna condiţie a trupelor şi puternica artilerie de care dispunea divizia a inspirat comandantului (generalul Emil Procopiescu-Mahu) ambiţia de a ajunge la Chişinău înaintea germanilor, ce operau la stânga. Între Nisiporeni şi Vărzăreşti, comandantul diviziei a însărcinat pe coloneul Paşa, comandantul unui regiment de cavalerie, să eclereze marşul diviziei de-a lungul vaii Vărzăreşti;acesta procedând superficial, a raportat că ambele maluri ale văii, în dreapta şi în stânga, cât şi culmea din fundalul ei, sunt libere de duşman;liniştit, regimentul de cercetare s-a cantonat într-un colhoz.

Fixând ca obiectiv un punct depărtat la 8 kilometri, care era situat în spatele inamicului, comandantul diviziei s-a pus în mişcare, la 8 iulie, pe arme separate, cu un regiment infanterie pe dreapta, cu unul pe stânga şi grosul diviziei la centru, pe fundul văii.AmbuscadaAceastă dispoziţie a favorizat ambuscada pregătită de adversar, care îşi mascase trupele pe înălţimile vecine. Atacul inamic s-a dat la început pe flancul drept şi la centru, apoi, când grosul diviziei se găsea într-o situaţie grea, grămădit ca într-un fund de căldare, atacul a devenit masiv şi concentric. Divizia a avut greutăţi de manevră, din cauza situaţiei dezavantajoase în care se afla şi a suferit pierderi mari, atât în oameni cât şi în materiale.

Din fericire, ruşii, din cauza situaţiei generale de pe fronturile vecine, n-au fost în postura de a insista şi divizia s-a putut salva, cu pierderi însemnate, prin rezistenţa micilor unităţi şi prin ajutorul oportun dat de aviaţia germană. A doua zi după dezastru, regele Mihai şi generalul Antonescu, sosiţi pe terenul luptei, au fost adânc impresionaţi de spectacolul soldaţilor dezorientaţi, care se retrăgeau în panică.

O anchetă urgentă şi severă a stabilit cauza eşecului, care se datora exclusiv uşurinţei şi lipsei de prevedere a Comandamentului;cei vinovaţi au fost sancţionaţi, iar divizia refăcută cu elemente din depozite (....)”, povesteşte Constantin Kiriţescu.