Dragostea de lideri puternici şi căderea în capcana comunistă

       Poporul român este foarte dezamăgit de actuala clasă politică, dacă se poate intitula astfel, şi este foarte convins că Nicolae Ceauşescu a fost un adevărat patriot, cu care mulţi ar vota imediat dacă personajul istoric ar mai fi în viaţă.

Oare cum se explică acest ataşament faţă de un dictator crud, care nu avea nici cea mai mică legătură cu neamul pe care-l conducea? Explicaţia este una foarte simplă din punct de vedere psihologic: mulţimile adoră persoanele care dau dovadă de fermitate şi nu sunt interesate de nivelul intelectual al celui ales. Să nu uităm că Nicolae Ceauşescu a dat dovadă că i-a înfruntat pe sovietici în 1968 şi că s-a implicat în mod deosebit în rezolvarea problemelor generate de inundaţii şi de seismul din 1977. Chiar şi plata datoriei externe s-a făcut în acelaşi stil hotărât şi poporul a fost de acord, mai ales acum când se spune că înainte era mai bine şi orice se face cu ceva sacrificii. Dacă se adaugă ceva teroare în ecuaţie şi multă persuasiune prin politrucii de serviciu, mulţimile sunt convinse în cea mai mare parte că totul este pe calea cea bună. Nu este de mirare că astăzi auzi persoane ce dispun de case, maşini, avere şi osânză din belşug că tot înainte era de trăit, că atunci erau locuri de muncă şi statul dădea case cu generozitate. Dacă ne uităm puţin la Coreea de Nord şi la Cuba, vedem imediat că sistemul comunist înseamnă o evidentă cădere în trecut şi că nu se poate discuta de prosperitate decât pentru o clasă de politruci ce apoi încearcă să-i convingă pe ceilalţi să le fie slugi pe viaţă.        Să nu se uite un mic detaliu: trebuie să facă mulţi copiii pentru a se perpetua sclavia în numele ideologiei criminale. Ideologia comunistă era formată în jurul teoriei că trebuie cucerită întreaga planetă prin revoluţia mondială şi copiii urmau să fie carnea de tun pentru acest război de proporţii îngrozitoare. Se poate să existe cititori care să fie în continuare convinşi de patriotismul regimului de la Bucureşti de până în anul 1989, dar să nu se uite care au fost tezele lansate de către Iosif Vissarionovici Stalin la moartea lui Lenin în anul 1924. Ultima teză, rubinul credinţei comuniste, consta în întărirea Armatei Roşii pentru realizarea cuceririi planetei, pentru îndeplinirea idealului de revoluţie mondială. Acest obiectiv nu se putea atinge fără să se dezvolte industria metalurgică şi apoi cea constructoare de maşini.

       Nicolae Ceauşescu a fost un stalinist convins şi a făcut totul după indicaţiile primite imediat după 1945 şi aşa a rămas atunci când a ajuns la puterea absolută. Uzinele care ofereau locuri de muncă aveau un caracter pur militar şi n-au mai fost interesante după ce România a ieşit din lagărul comunist. A fost normal să urmeze o prăbuşire, chiar dacă unele erau dotate cu utilaje moderne. Erau concepute pentru o producţie de stat şi comenzile mari nu mai veneau de la Bucureşti sau de la celelalte state socialiste, îndeosebi din partea Uniunii Sovietice. Economia de piaţă a spulberat ca un uragan fabricile ridicate artificial, numai pentru producţia de mare serie şi care nu avea legătură cu nevoile poporului român şi nici măcar cu cele ale unei armate naţionale.

       Din păcate, o mare parte a poporului român a rămas într-o capcană intelectuală şi după trecerea unor decenii de la prăbuşirea regimului politic criminal, totalitar. Ataşamentul mistic pentru cel ce pare puternic nu poate fi şters decât în urma apariţiei unui conducător capabil, care să impresioneze mulţimile. Democraţia n-a oferit ceva care să fie pe măsura liderului mort şi legenda continuă.

Mai multe