Dragoste în vremea exilului. Puciul dat de Lev Troțki și Frida Kahlo împotriva căsătoriei

Diego Rivera, soțul pictoriței Frida Kahlo, un simpatizant al ideologiei comuniste, a fost cel care l-a ajutat pe Lev Troțki să obțină azil politic în Mexic. Totuși, relația dintre familiile celor doi se încis destul de rapid, dată fiind relația separată regizată de Frida Kahlo și Troțki.

În timpul tribulațiilor politice din Uniunea Sovietică după preluarea puterii de către Stalin, cel mai proeminent adversar al noului lider sovietic, Lev Troțki a fost nevoit să părăsească țara, învins și nefericit. Timp de nouă ani, Troțki și soția sa, Natalia, și-au stat alături la bine și la rău, dar în exil, și au căutat zadarnic azil politic în Turcia, Franța sau Norvegia. Nicio țară nu se încumeta să le ofere rezidență permanentă de teama represaliilor din partea Uniunii Sovietice.

Troțkiștii din întreaga lume fremătau de neliniște și încercau să tragă toate sforile pentru a-și ajuta ideologul preferat. Și răspunsul a venit. În 1937, Diego Rivera, soțul Fridei Kahlo, comunist mexicam pasionat, convertit la troțkism, intervine pe lângă guvernul președintelui Lazaro Cardenas și reușește să obțină aprobarea pentru a oferi familiei Troțki azil în Ciudad de Mexico.

Lev și Natalia Troțki au ajuns pe pământ mexican, în orașul-port Tampico, în ianuarie 1937 cu un vas petrolier norvegian. La momentul debarcării, Natalia a refuzat să coboare înainte de a se asigura că este în siguranță și întâlnește câteva priviri prietenoase. Traiul sub amenințarea cu moartea din partea lui Stalin trebuie să nu fi fost ușor. Așadar, au așteptat apariția unui cuter guvernamental pe care se afla echipa de întâmpinare – membri ai Partidului Comunist, jurnaliști și Frida Kahlo, care îl reprezenta pe soțul ei, Diego, aflat în spital, bolnav.

Când s-au întâlnit, cei doi mari oameni comuniști s-au îmbrățișat, apoi cele două cupluri s-au îndreptat spre casa copilăriei Fridei, Casa Albastră din Coyoacan, unde urmau să fie cazați pentru următorii doi ani Lev și Natalia.

Diego transformase casa într-o fortăreață, iar prietenii și membri ai grupării troțkiste urmau să le vină în ajutor celor doi expatriați, să le fie gardieni, șoferi, escorte sau consilieri. Poliția avea sarcina de a păzi casa ziua, iar troțkiștii noaptea. Diego Rivera s-a îngrijit îndeaproape de sporirea securității lui Troțki și a cumpărat și proprietatea vecină și a reunit cele două clădiri pentru a mări suprafața grădinii și a oferi Fridei posibilitatea de a-și stabili aici atelierul de pictură. Frida trebuia să fie gazda principală a familiei Troțki.

Atât Frida Kahlo, cât și Lev Troțki erau bine cunoscuți pentru aventurile lor sentimentale extraconjugale. Iar doi oameni cu o asemenea experiență de viață nu pot sta departe unul de celălalt, iar faptul că Natalia nu era vorbitoare de engleză, iar Diego nu înțelegea prea multe, nu a putut fi decât un avantaj. Curând, în timp ce soția lui Troțki nu putea decât să ghicească despre ce se vorbea, Frida folosea tot mai des apelativul ”love” (iubire) față de Lev și se deda la flirturi indecent de directe. Gândul necurat al Fridei era să trezească și în Diego sentimentul geloziei, ca o răzbunare pentru infidelitățile acestuia cu sora Fridei, Cristina Kahlo.

Troțki a răspuns avansurilor Fridei fără preget. I-a răspuns în scrisori de dragoste strecurate între paginile cărților pe care i le împrumuta. În primăvara anului 1937 dragostea din Frida Kahlo și Lev Troțki era în floare. Se întâlneau în secret în casa Cristinei, cumpărată, cel mai probabil, din banii donați de Diego. În momentele lor intime, Frida îl alinta pe Troțki ”Piochitas” (țăcălie) sau ”el viejo” (bătrânul), inspirată fiind, desigur, de aspectul fizic al fostului lider comunist și de faptul că el avea 58 de ani, iar ea doar 30, încă neîmpliniți.

Până la sfârșitul lunii iulie, totuși, frageda relație amoroasă se termină. Frida își demonstrase sieși potențialul de a ispiti bărbați și a revenit la a fi îndrăgostită nebunește de Diego. Dar chiar și cu povestea încheiată, cei doi soți încornorați au aflat despre escapada romantică. Iar efectele nu au întârziat să apară și fără ocolișuri. Diego și Troțki au început să aibă din ce în ce mai des neînțelegeri filosofice privind dogmele comuniste, iar Diego a încetat să se mai declare un troțkist. Cele două familii au răcit relațiile, iar familia Troțki s-a mutat din Casa Albastră.

Frida a continuat relația de prietenie cu Troțki și, în toamnă, a pictat un autoportret dedicat lui. Pictura o prezintă pe Frida, între două draperii, ținând în mâini o hârtie pe care scrie în spaniolă:”Lui Lev Troțki, cu toată dragostea mea, îi dedic acest tablou, la 7 noiembrie 1937. Frida Kahlo în San Angel, Mexic.” Data la care era semnată scrisoarea surprinde o semnificație afectivă, întrucât reprezenta atât ziua de naștere a lui Troțki, cât și aniversarea Revoluției din Octombrie din Rusia, conform calendarului gregorian.

Troțki a murit în mai puțin de trei ani, la 20 august 1940, când a fost atacat acasă de un agent sovietic, Ramon Mercader, care l-a înjunghiat în cap cu vârful unui topor de gheață. Troțki a murit în ziua următoare. Frida, îndurerată, i-a reproșat lui Diego:”L-au omor pe bătrânul Troțki în această dimineață. Prostule! E vina ta că l-au omorât. De ce l-ai adus aici?”.