Dosar clasat: Ryszard Kuklinski. Spionaj american, polonez sau sovietic?

Faptul că, o perioadă atât de îndelungată, R. Kukliński nu a fost ”stânjenit“ în activitatea pe care a desfăşurat-o în slujba americanilor, de către contraspionajul polonez şi cel sovietic rămâne, fără îndoială, o ”enigmă şi un miracol“.

Potrivit afirmaţiilor sale, a acţionat cu maxime precauţii, luându-şi totdeauna măsurile de autoverificare care se impun în acţiunile propriu-zise de furnizare de materiale informative. Acestea s-au realizat, în ceea mai mare parte, aşa cum am arătat, în forma ”legăturii impersonale“ (C.P.I. ş.a.), ceea ce a făcut posibil ca ele să fie mai dificil (dar nu imposibil) de sesizat de către organele de contraspionaj. Un alt argument ar fi discreţia care a caracterizat relaţiile ofiţerului polonez cu persoanele din anturajul apropiat, inclusiv cu membri de familie, în privinţa relaţiilor cu CIA. Din declaraţiile sale rezultă că despre activitatea sa specifică nu a cunoscut nici măcar soţia, fiind, însă, greu de crezut că acest lucru s-a întâmplat în totalitate. Înclinăm să credem, mai degrabă, că ea nu a cunoscut detaliile acestei colaborări, dar este imposibil să nu-şi fi dat seama de relaţiile ”mai speciale“ ale soţului său cu americanii. Este de presupus că a cunoscut câte ceva, dar a adoptat o atitudine de solidaritate tacită cu soţul său, şi a manifestat discreţie, din varii motive, fără a-i crea probleme. Explicaţia pe fond în ceea ce priveşte nedepistarea ”trădării“ col. R. Kukliński constă în faptul, că prin poziţia pe care a dobândit-o la un moment dat în Marele Stat Major General polonez, cât şi în aparatul central al Tratatului de la Varşovia, el a scăpat, practic, de sub controlul serviciilor de securitate poloneze. Faptul este confirmat chiar de către contraamiralul Kazimierz Głowacki, şeful Ser viciului de Informaţii Militare polonez. Kukliński şi-a câştigat o mare libertate de mişcare, cultivând relaţii de nivel, cu persoane influente nu numai din ierarhia militară po lo neză, ci şi din cea sovietică. Prin statutul său special, a dobândit un gen de imunitate în faţa organelor de contraspionaj poloneze, a căror ”vigilenţă“ a fost ”amorţită“, prin însăşi ”cota înaltă“ a încrederii de care se bucura Kukliński la Moscova. O enigmă rămâne, totuşi, faptul că el nu a fost depistat de organele de securitate sovietice. Sau poate a fost dar nu s-au întreprins măsuri, din diverse motive. Care sunt aceste motive? Un răspuns pertinent la o asemenea întrebare s-ar putea da numai în urma cercetării arhivelor speciale sovietice.

 CITEŞTE ŞI:Cine a fost Ryszard Kuklinski?

Cercul suspecţilor se strânge

Jocul dublu al lui Kukliński şi legăturile sale cu serviciul secret american nu puteau rămâne la infinit neobservate de organele de contrainformaţii militare din cadrul Serviciului de Securitate polonez (S.B-Słuzba Bezpieczeństwa), aflat în structura Ministerului Afacerilor Interne al R.P. Polone. Acestea au aflat că de la Statul Major General Polonez se produce o scurgere de in formaţii. Cercul suspecţilor s-a strâns tot mai mult în jurul lui Kukliński. Maşini cu agenţi ai S.B.ului, sub acoperire, au început să se arate tot mai des lângă casa acestuia. La în ceputul lunii noiembrie 1981, col. R. Kukliński a fost convocat de genera lul Jerzy Skalski, locţiitorul şefului Marelui Stat Major General, care, în prezenţa altui general şi a doi co lo nei, i-a dat de înţeles că se află în cercul celor suspecţi de furnizare de in formaţii către CIA. Motivul imediat l-a constituit faptul că o sursă a STASI (Serviciului de Securitate al Republicii Democrate Germane), infiltrată la Vatican, informase că ultima versiune a planului de introduce re a stării de război în Polonia se afla deja în posesia Centralei CIA de la Langley. În baza cooperării existente între serviciile de Securitate ale Sta telor membre ale Tratatului de la Varşovia, despre acest lucru a fost informată, evident, şi Securitatea polo ne ză. Pe lângă Kukliński, în cercul celor suspecţi se găseau alţi doi-trei ofiţeri superiori din Marele Stat Major General, inclusiv şeful lor, generalul Jerzy Skalski. Dându-şi seama de situaţia periculoasă în care se afla, pe 2 noiembrie 1981, Kukliński a distrus la locuinţa sa din Var şovia, str. Rajców nr. 11, toate documentele, notiţele, ciornele şi alte materiale secrete, care puteau fi compromiţătoare în ceea ce priveşte colaborarea sa cu americanii. În cadrul unei discuţii dramatice pe care a avut-o cu soţia, a trebuit să-i explice despre relaţiile sale cu CIA, ceea ce a constituit o surpriză colosală pentru aceasta, provocându-i un adevărat şoc psihic.

Evacuarea

În legătură cu faptul că se află în vizorul organelor de contraspionaj poloneze, el a informat în mod curent pe ofiţerul său de legătură de la rezidenţa (grupa operativă) C.I.A. din Polonia, aflat sub aco pe-rire diplomatică la Ambasada S.U.A. din Varşovia. Luând în consideraţie faptul că este deconspirat, cât şi ameninţarea care planează asupra sa din partea K.G.B.-ului sovietic şi a organelor de securitate poloneze, americanii au luat hotărârea evacuării agentului său, împreună cu familia, şi a punerii la adăpost în S.U.A. În noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1981, printr-o acţiune bine pusă la punct de serviciile de specialitate americane, familia Kukliński (Ryszard, soţia şi cei doi fii ai lor) a fost adusă în ambasada S.U.A. de la Varşovia, totul petrecându-se, practic, ”sub nasul“ K.G.B.-ului şi S.B.-ului. De menţionat că, doar cu 12 ore înaintea evacuării din ţară, Kukliński participase la Ambasada U.R.S.S. de la Varşovia, la o recepţie organizată cu ocazia aniversării ”Revoluţiei din Octombrie“, care se ştie că se serba tot deauna pe ... 7 noiembrie. În ziua de 8 noiembrie 1981, membrii familiei Kukliński au fost transportaţi, cu un automobil, în Berlinul Occidental, de unde, cu avionul, au ajuns la o bază militară americană de pe teritoriul R.F. Germania. De aici, au fost duşi cu un avion al armatei americane la baza militară a aeroportului Andrews de lângă Washington. În acest fel s-a încheiat activitatea de spionaj a lui Kukliński în R.P. Polonă. Pe timpul călătoriei a existat şi un episod destul de grăitor pentru stricteţea măsurilor conspirative luate de autorităţile americane în acest caz şi pe care Kukliński îl povesteşte în aminitirile sale. Astfel, la baza militară din R.F.G., în timp ce încerca să-i vorbească unui funcţionar american de acolo, cel mai probabil ofiţer CIA, a fost întrerupt de acesta şi i s-a zis:”Vă rog să nu-mi spuneţi nimic! Nu am dreptul şi nu vreau să ştiu nimic de Dvs.!“. I s-a arătat apoi o fotografie pe unul din pereţii biroului, în care era imaginea zonei oraşului Washington, cu Casa Albă, spunându-i-se doar atât:”Sper ca mâine să ajungeţi în siguranţă în acel loc“. În mod evident, funcţionarul american era pe deplin convins de adevărul zicalei:”Uneori, şi pereţii au urechi!“.

Polonezii şi sovieticii – atitudini contradictorii

Abia după trei zile, contraspionajul militar polonez a constatat dispariţia col. Kukliński. Despre acest lucru a fost informat generalul Jaruzelski. Titularul Ministerului Afacerilor Interne, gen. Kiszczak, ca şi şeful Statului Major General al armatei, gen. Siwicki, au propus ca formidabilul eveniment privind fuga din ţară a lui Kukliński să fie ţinut ”secret“ faţă de sovietici, atât timp cât va fi posibil, ceea ce era o naivitate, având în vedere că aceştia oricum urmau să afle. De fapt, ei se temeau de răspunderea pe care o aveau în faţa Kremlinului în legătură cu ”trădarea“ col. Kukliński şi trecerea acestuia de partea americanilor. Interesant este că, nici după cincişase zile, sovieticii nu au impus demisia celor doi generali polonezi şi/sau a altor ofiţeri din Ministerul Apărării şi serviciul de contraspionaj militar, care erau direct răspunzători pentru supravegherea lui R. Kukliński şi aveau, prin urmare, obligaţia de a-l ”detecta“ pe acesta ca spion american. Explicaţia este că măsurile pregătitoare pentru introducerea stării de război erau deja declanşate şi orice schimbare la nivelul factorilor de decizie a instituţiilor de forţă din R.P. Polonă ar fi putut afecta planul de instituire a legii marţiale. Sovieticii s-au limitat doar la trimiterea, în a doua jumătate a lunii noiembrie 1981, a unei echipe de inspecţie la Marele Stat Major General polonez, pentru a evalua prejudiciile şi deconspirările posibile făcute de ”colonelul trădător“. Ancheta a fost condusă de doi generali şi trei colonei ai GRU şi KGB. Demn de reţinut este şi faptul că unii responsabili sovietici au încercat să minimalizeze gravitatea ”fugii“ colonelului polonez, din motive lesne de înţeles. Astfel, comandantul trupelor sovietice din Polonia, generalul Viktor Dubînin, declara că ”pentru Occident – nu doar serviciile de spionaj şi marile state majore ale NATO, dar chiar pentru presă“, datele furnizate de Kukliński americanilor ”nu erau secrete“, ci doar nişte .... „fleacuri“. Aceste aserţiuni sunt contrazise de înseşi aprecierile unor factori importanţi din comunitatea informativă sovietică, precum generalul Vitali Pavlov, locţiitor al şefului Direcţiei de Informaţii Externe din KGB, care aprecia că ”fugarul“ polonez deţinea ”informaţii inestimabile ca valoare despre sistemul de apărare al întregului Tratat de la Varşovia şi cunoştea, practic, totul, în ceea ce priveşte apărarea Poloniei“.

 „Nimeni nu a adus mai multe daune comunismului”

După stabilirea în S.U.A., Kukliński a trăit sub o nouă identitate, într-o localitate din apropierea capitalei Washington. Aceasta nu a împiedicat, însă, K.G.B.-ul, G.R.U.-ul şi securitatea poloneză să întreprindă măsuri pentru a-l captura sau lichida chiar pe teritoriul american. Asupra sa au avut loc două atentate, care însă au eşuat. Pe 9 februarie 1982, Directorul C.I.A., William Casey, înainta preşedintelui Ronald Reagan propunerea de i se aproba lui Ryszard Kukliński cetăţenia americană în afara procedurii normale, gradul de colonel al armatei Statelor Unite, precum şi cea mai înaltă distincţie care se acordă în spionajul S.U.A. În fundamentarea raportului cu propuneri, şeful C.I.A. aducea următoarele argumente:”Nimeni în lume, în ultimii 40 de ani, nu a adus mai multe daune comunismului ca acest polonez. Expunându-se la mari pericole, Kukliński, în mod consecvent, a furnizat informaţii secrete de mare valoare, referitoare la Armata Sovietică, planurile operative şi ţintele Uniunii Sovietice, ceea ce, într-un mod lipsit de precedent, a permis menţinerea păcii. Cei care l-au cunoscut personal pe Kukliński văd în el un om de mare caracter şi curaj, un patriot şi erou polonez“. În 1982, Kukliński şi-a început activitatea ca expert pentru problematica sovietică din domeniul politico-militar, lucrând atât la Departamentul Apărării, cât şi la Departamentul de Stat de la Washington. Se înţelege că munca sa viza cu prioritate monitorizarea şi evaluarea evenimentelor care aveau loc în R.P. Polonă, fiind îndreptată împotriva autorităţilor legii marţiale.

Condamnat la moarte

Amnistia generală dată după ridicarea legii marţiale nu a fost valabilă şi pentru ”trădătorul“ Kukliński. Pe 23 mai 1984, după ce încercările de lichidare a acestuia de către K.G.B., în America, au eşuat, Tribunalul Militar din Varşovia, în şedinţă secretă, l-a condamnat în contumacie, la pedeapsa cu moartea, privarea de drepturile publice, degradarea militară, precum şi confiscarea întregii averi, atât a lui, cât şi a familiei sale. Şeful Securităţii, gen. Kiszczak, a confirmat indirect faptul că problema a fost atât de mult timp ţinută ascunsă, întrucât s-a încercat răpirea lui Kukliński din SUA. Deşi, formal, sentinţa a fost dată la Varşovia, în realitate, ea a fost pronunţată la Moscova, fapt confirmat şi de faimosul ”defector“ sovietic Viktor Suvorov. Tribunalul Militar polonez se afla în situaţia de a condamna pe un polonez, pentru furnizarea către o putere străină a unor secrete care nu erau poloneze, ci sovietice, iar documentele, în cea mai mare parte a lor, nu erau scrise în limba polonă, ci în limba rusă. Abia în 1990, în urma unei amnistii generale, condamnarea lui R. Kukliński va fi redusă la 25 ani închisoare.

„Colonelul este un trădător“

După căderea comunismului în Polonia şi, mai ales, după alegerea în funcţia de preşedinte al ţării a liderului ”Solidarităţii“, Lech Wałêsa (decembrie 1990), păreau a fi create condiţii pentru o schimbare radicală de atitudine a conducerii politice de la Varşovia în problema Kukliński. Într-o serie de interviuri date după 1990, Kukliński a declarat că nu se consideră spion american, susţinând că a dorit să lupte împotriva Uniunii Sovietice, ocupant ilegal al Poloniei. Schimbarea de atitudine a autorităţilor de la Varşovia faţă de ”colonelul trădător“ nu s-a produs, însă, prea uşor. În pofida intervenţiilor directe ale unor personalităţi americane şi ale exilului polonez, precum Zbigniew Brzeziński, fost consilier al preşedintelui Jimmy Carter, şi şef al Consiliului pentru Securitate Naţională al S.U.A., Lech Wałêsa a rămas inflexibil. Pe tot parcursul mandatului său ca preşedinte al celei de-a IV-a Republici Polone (1990-1995), el a refuzat sistematic reabilitarea lui Kukliński, iar de fiecare dată când a fost abordat în această chestiune nu a ezitat să declare:”Colonelul este un trădător“. În adoptarea acestei atitudini, Wałêsa a fost sfătuit şi de unii din colaboratorii săi cei mai apropiaţi, ca:Jerzy Milewski, Henryk Goryszewski, M. Wachowski, Janusz Onyszkiewicz, Bronisław Komorowski, Paul Kołodziejczyk. Mai mult, pe timpul vizitei în Statele Unite, în anul 1991, Wałêsa i-a cerut lui Kukliński să-i dea o listă cuprinzând numele agenţilor spionajului american, care au acţionat în perioada comunistă în Polonia, dar şi a celor care mai sunt încă activi, considerând aceasta ca o datorie de onoare pentru un ”adevărat patriot polonez“. Se înţelege că R. Kukliński nu dat curs unei asemenea cereri, pe care e greu de evaluat în ce măsură ar fi putut să o îndeplinească. În privinţa anulării pedepsei, i-a sugerat lui Kukliński să întocmească o cerere oficială de graţiere. Acesta a răspuns, însă, că ”multe persoane din Polonia aşteaptă să depun o cerere de graţiere. Niciodată nu voi face acest lucru! Ar fi sub demnitatea mea. Nu sunt vinovat, nu am mustrări de conştiinţă, iar tot ce am făcut în viaţa – am făcut cu gândul la Polonia“. Cu toate acestea, preşedintele Lech Wałêsa s-a opus constant reabilitării lui Kukliński.

Loviturile destinului

În mod neaşteptat, pe 1 ianuarie 1994, fiul cel mic al col. Kukliński – Bogdan a dispărut de pe o ambarcaţiune, împreună cu un prieten, în largul oceanului Pacific, la 70 mile distanţă de coastele Floridei. Vremea era bună, iar de pe ambarcaţiune nu a fost receptat nici un SOS. Echi-pamentul de salvare a fost găsit ulterior intact. Corpurile celor doi nu au mai fost, însă, găsite vreodată. Un timp oarecare, R. Kukliński a tras speranţa că fiul său a fost răpit de un comando cubanez şi că, pentru eliberarea acestuia, se va propune un schimb cu deţinuţi cubanezi aflaţi în închisorile americane sau achitarea unei sume de bani. Presupunerea sa, însă, nu s-a adeverit. Confirmânduse, parcă, zicala că ”o nenorocire nu vine niciodată singură“, şase luni mai târziu, fiul cel mare al col. Kukliński – Waldemar a avut o soartă tragică similară. El a fost lovit mortal de un autoturism, al cărui şofer a părăsit imediat locul accidentului, fără a putea fi identificat. În mod bizar, deşi autoturismul implicat în accident a rămas pe loc, nu au putut fi prelevate amprentele din interiorul acestuia, fiind şterse în prealabil. FBI-ul nu a fost în măsură să stabilească împrejurările exacte ale morţii celor doi fraţi Kukliński, existând, însă, bănuiala că aceştia au fost ucişi de ”făptuitori necunoscuţi“ ai serviciilor de spionaj ruse/sovietice.

Reabilitarea

O schimbare semnificativă de atitudine a autorităţilor poloneze faţă de Kukliński începe să se producă abia în timpul primului mandat al preşedintelui Aleksander Kwasniewski (1995-2000), fiind strâns corelată cu demersurile întreprinse pentru integrarea Poloniei în NATO. La 2 septembrie 1997, Par-chetul Militar, cu acordul preşedintelui Aleksander Kwasniewski, a anulat acuzaţiile formulate în anii regimului comunist împotriva lui R. Kukliński şi i-a permis acestuia să revină în ţară. Cu aceeaşi ocazie, Kukliński a fost reabilitat din punct de vedere militar, primindu-şi înapoi gradul de colonel. Decizia Par-chetului conţinea următoarea explicaţie:”Colonelul Ryszard Kukliński, când a decis să colaboreze cu S.U.A., a acţionat din extremă necesitate“. Şeful statului nu a dat, însă, curs sugestiilor privind avansarea col. R.J. Kukliński la gradul de general. Era cât se poate de clar că, în reabilitarea lui Kukliński în ţara lui natală, au primat considerente de ordin strategic şi interesul Poloniei de a fi primită în NATO. Demn de menţionat este faptul că, alături de preşedintele Aleksander Kwasniewski, un im pact direct asupra procesului de reabilitare l-au avut alţi doi foşti activişti comunişti – ambasadorul Po loniei la Washington, în anii `90, Jerzy Kozminski, respectiv liderul Alianţei Stângii Democrate (SLD), Leszek Miller, care în perioada 2001-2004 va exercita funcţia de şef al guvernului de la Varşovia.

Polonia divizată

După 18 ani de la fuga în SUA, în perioada 27 aprilie-7 mai 1998, Ryszard Kukliński a efectuat o vizită în Polonia, care a fost de altfel şi ultima. Vizita a ocazionat vii controverse în planul vieţii politice, dar şi în opinia publică, unii considerându-l ”erou“, alţii ”trădător“. În timp ce unele formaţiuni politice de dreapta i-au acordat o atenţie deosebită, conferindu-i-se, între altele titlul de cetăţean de onoare al oraşului Cracovia, partidele şi personalităţile de stânga, cât şi armata, în general, s-au manifestat reţinute, boicotând chiar solemnităţile respective. Semnificativ este la aceste manifestări nu a participat nici un reprezentant oficial al armatei. Unii lideri ai ”Solidarităţii“ l-au acuzat că nu i-a informat despre acţiunile puse la cale împotriva lor de autorităţile comuniste, considerând că s-ar fi putut apăra mai bine dacă ar fi cunoscut din timp planurile de măsuri ale echipei Jaruzelski, privind introducerea legii marţiale. La rândul lui, Kukliński s-a apărat, spunând că i-a informat despre aceste lucruri pe americani, ceea ce reprezentanţii Sindicatului Liber apreciază că a fost ”insuficient“. În sfârşit, unul dinre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti polonezi, Adam Michnik, apreciază că Ryszard Kukliński nu poate fi considerat erou al ţării sale, ci poate doar al .... CIA. În acest sens, el aduce argumente de ordin istoric, comparându-l cu o serie de personaje care în diverse momente din trecutul ţării au acţionat similar lui Kukliński, şi care nu pot fi consideraţi eroi, istoriografia consemnându-i ca ”trădători“ sau figuri rămase într-o ipostază de ambiguitate faţă de interesul naţional. Ryszard Kukliński a încetat, din viaţă la 11 februarie 2004, în SUA. Peste patru luni şi ceva, a fost reînhumat la Varşovia, la 19 iunie. La ceremonia funebră, nu a participat nici un reprezentant al guvernului polonez de atunci, dar una dintre personalităţile publice care s-au făcut remarcate cu acel prilej a fost primarul general al Varşoviei din acea vreme, un cunoscut om politic de dreapta, Lech Kaczynski, cel care, din toamna anului 2005, a devenit preşedintele Poloniei.

O simplă comparaţie a cazului Kukliński faţă de cel al lui Pacepa relevă unele asemănări, dar mai ales deosebiri esenţiale. Este evident faptul că ofiţerul polonez a trădat Pactul de la Varşovia şi URSS, în primul rând. Cu toate acestea, el este puternic contestat în Polonia, pentru că se ţine cont de semnificaţia gestului în sine, care nu poate fi justificat din punctul de vedere al regulilor şi principiilor care guvernează armata unei ţări. Ca şi în cazul Pacepa, reabilitarea sa a avut loc pe fondul interesului legat de integrarea ţării în NATO. Oricum, Kukliński pare mai uşor de apărat, din punct de vedere moral, decât Pacepa. Prin funcţia pe care o avea în structurile Tratatului de la Varşovia, el se subordona nu numai (sau nu atât) conducerii de la Varşovia, cât mai ales Kremlinului. Apoi mai este un lucru esenţial:spre deosebire de Pacepa, col. Kukliński nu a fost implicat în acţiuni de poliţie politică. Despre I.M. Pacepa se ştie bine că este părtaş şi responsabil de multe dintre abuzurile regimului comunist, în cea mai neagră perioadă a existenţei sale, o cercetare serioasă putând releva aspecte interesante pe acest plan.