Discuțiile din Parlament după Spiru Haret și Reformele ministrului Constantin C. Arion

Cu siguranță cel mai cunoscut ministru al educației din istoria românilor este Spiru Haret. Nimeni nu poate nega realizările și importanța acestui mare om politic. Trebuie totuși spus că au existat și alți miniștrii ai educației care au dovedit un spirit inovator. Unul dintre aceștia a fost Constantin C. Arion, care a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice între anii 1900-1901 și 1910-1912. În a doua perioadă a urmat după Spiru Haret. Acest material prezintă și o parte din discuțiile avute în parlament pe baza legilor propuse de ministrul conservator. La 1900, Arion discuta în fața camerei despre necesitatea unei legi prin care să se reglemnteze chestiunea tuturor comunităților, de orice naționalitate ar fi. Mai mulți liberali s-au arătat dezamăgiți pentru că Arion dorea să dea o lege prin care să se recunoască calitatea juridică a comunităților evreiești. Arion va declara că idealul său nu era acela de a recunoște personalitatea juridică a comunităților evreiești, ci doar să regleze chestiunea. 1   

Arion propunea într-o altă ședință a Adunării Deputaților, să se scadă suma de 1000 de lei pe an, pe care elevii din învățământul secundar și superior, trebuiau să o plătească. Argumentând că este o sumă prea mare și a dus la depopularea liceelor.2  Constantin C. Arion declara în Parlament: „Am cel puțin tot atâta grijă de interesele învățământului, ca ministrul liberal care ma precedat. Aceasta este sigur și mă angajez să fac mai puțină politică sau deloc dacă voi putea.”3

      În anul 1911, ministrul conservator prezinta un proiect de lege prin care se introduceau modificări ale articolele 36 și 37 din legea învățământului secundar și superior și în articolul 75 din legea învățământului primar. Prin aceste modificări erau mărite salariile profesorilor. Astfel articolul 36 era modificat, iar leafa pentru profesorii de licee și gimnazii se ridica la 420 de lei, pentru profesori de școli secundare și fete gradul I și II, se ridica salariul la 300 de lei pe lună, iar profesorii de religie ajungeau la 240 de lei pe lună. După 20 de ani de serviciu ca titular, profesorii erau datori să facă până la 12 ore pe săptămână. La articolul 37 se spunea că gradațiile se vor socoti la leafă pentru 15 ore pe săptămână.4  Modificările nu se refereau la profesorii cu gradația dublă și cu două catedre. La articolul 75 se acorda o leafa de 110 lei pe luna pentru învățători și 225 de lei pentru institutorii din orașe.

      Gradația reprezenta creșterea lefii și se dădea potrivit cu timpul petrecut în corpul didactic: 15 ℅ după cinci ani; 30 ℅ după zece ani; 45 ℅ după 15 ani; 60 ℅ după 20 de ani. Când cineva servea în timpul celor cinci ani ceruți pentru gradiție, un număr de ani cu leafă de învățător și alt număr de ani cu leafă de institor pe loc, i se dădea ca gradație media tip pe ambele lefi două doimi de ani cu leafă de învățător și două doimi cu ceea de institutor pe loc, oricât timp servise cu o leafă sau alta.5   Legea a fost criricată de liberali, Sabba Ștefănescu ia cuvântul și spune că până la acestă lege profesorul de liceu avea salariu 360 de lei, profesoarele de la școala generală aveau 280 lei salariul pe lună, iar preoții de religie aveau 200.

      El spunea că atunci când se mărește salariul nu se mărește și munca, doar se plătește mai bine. Acest proiect nu respecta această regulă. Profesorii trebuiau să lcreze cu douăore mai mult, 15 ore. El calculează leafa și spună că numai ieșeau 30 de lei pe oră, ci 28. În concluzie, el spunea că atât timp cât exista un spor de muncă, nu era în realitate un spor de leafă.6

      Mai adaugă Sabba că: „O singură categorie de profesori de licee și gimnazii benefeciază în adevăr de un spor real de leafă pentru că munca li se respectă, li se menține 12 ore, dar li se adaugă 60 de lei, peste plata de 360. Aceștia sunt profesorii cei mai vechi care au vechime de 20 de ani.”7

      Dintre profesorii secundari, maeștrii aveau salariul cel mai mic. El credea că maeștrii au cea mai mare influență asupra modelării corpului și asupra cultivării sufletului. Roagă conservatorii să mai adauge la leafa acestor profesori. Sabaa Ștefănescu, vorbește apoi că erau uitați învățătorii, care au instutori pe loc, datorită meritelor lor. Salariul lor rămăsese 130 de lei. Salariile învățătorilor se măriseră de la 90 de lei la 110 lei. El cerea să li se adauge și institutorilor o mărire, „ca să se dovedească prin aceasta, că țara răsplătește pe cei care o servesc cu inteligență, cu devotament și cu credință.8

      După aceasta cuvântul era luat de Ștefan C. Ioan, acesta se declara nemulțumit că deși se promisese prin mesajul regal și prin manifestul electoral mărirea salariului profesorilor secundari, aici sa acordat cel mai mic procent de spor. Sporul pentru învățători a fost de 22 ℅; pentru institutori de 18 ℅; pentru profesorii universitari de 23 ℅ iar pentru profesorii secundari numai de 17 ℅. Totuși numai profesorilor secundari li se cerea un spor de muncă.9

      Sporul dat nu era un spor real pentru că exista un plus de muncă. Liberalul Ștefan C. Ion spunea că statul nu se mai afla în criză încă din anul 1901, din acest motiv el spunea că ar trebui mărită cota la salarizare, de la 20 de lei la 30 de lei. Arion îi răspunsese că liberalii ar mai trebui să facă și ei ceva. 10 Ștefan Ioan își continuă prelegerea și spunea că statul câștiga la fiecare oră de curs 10 lei, prin această lege. Era o economie de 120 de lei pentru fiecare catedră. Îl critică pe raportorul legii că a reprodusese expunerea de motive a lui Arion, deși legea era foarte importantă. Cât privea orele în plus spunea că toți, ar trebui să aibă aceleași număr de ore. Constantin C. Arion, va declara că guvernele conservatoare dotaseră mai bine universitățile decât liberalii. Apoi cuvântul era luat de conservatorul E. A. Pangați care lauda această lege. Arin îi mulțumise pentru asta.11  Apoi Arion ataca în discursul său pe cei care au criticat legea. Spunea despre Sabba Ștefănescu că avusese un discurs specific liberal, ce arătase nedrept legea prezentată. Mai adăuga el că guvernul său dăduse 12 milioane familiilor nevoiașe, iar cei ce criticau legea trebuiau să indice și mijloacele prin care putea fi mărit bugetul. Acuza guvernul liberal că uitase de profesori cât sa aflat la putere. Cât avuseseră excedente liberalii, nu se gândiseră la învățători, instructori și profesori. Spunea că liberalii nu au făcut nimic și nu se putea munci puțin și astfel să se mărească și salariul. „Cu cât se va plânge domnul Ștefan Ioan, ca om politic, cu atât voi avea convingerea că legea este excelentă.”12

      Liberalii îl acuzau pe Constantin C. Arion că copiase concepția lui Haret. Arion răspunsese într-un stil ironic caracteristic: „Va să zică domnul Haret este acela care a făcut reforma, domnul Carp a promis-o la Iași, eu o apăr aici, dar este opera domnului Haret.”13  Mai adăugase că libaralii au dat ore în plus oamenilor lor și spre deosebire de ei, el nu avea favoriți. El adăuga că se va ocupa și de învățătorii de la sate, iar învățătorii cei mai buni urmau să primească 20 de lei la salariu, restabilind proporția. Susținea că are același ideal ca și Haret, de a nu amesteca politica și învățământul și că voia să mărească și salariul preoților.14  În timpul discursului este întrerupt de aplauze de mai multe ori, dovedind încă odată că este un bun orator.

      Tot în anul 1911, era prezentat proiectul de lege pentru modificarea mai multor articole din legea asupra organizării centrale a ministerului instrucțiunii și al cultelor, dar și al celorlalte administrațiuni dependente de el. Principalele schimbări aduse erau: „Inspecția și controlul școalelor publice și particulare se exrcită de personalul de inspecție pus sub privegerea directorilor învătământului și a inspectorilor generali respectivi (...) El este de asemenea autorizat a institui delegațiuni speciale pedagogice. Pentru învățământul primar delegațiunile pedagogice, din care vor putea face parte parte profesorii de școali normale, institutorii, precum și învățătorii înaintați pe loc, vor fi numiți pe circumscripțiuni. Pentru celelalte grade de învățământ, aceste delegațiuni, din cari vor putea face parte profesorii universitari și secundari, vor fi numiți pe specialități.” 15Mai stabilea această lege că revizorii școlari puteau fi numiți și dintre învățătorii înaintați pe loc, dar trebuiau să aibă o vechime de șapte ani a acestui titlu. Iar inspectorii învățământului primar puteau fi numiți și dintre învățătorii înaintați pe loc, care fuseseră cel puțin cinci ani revizori școlari. Funcționarii care aveau un salariu mai mare dec 200 de lei erau numiți prin decret regal. Ceilalți erau numiți de minister. Cei care erau numiți prin decret regal, în afară de secretarul general, șeful de cabinet și avocații ministerului, erau inamovibili. Aceia care erau și membrii ai corpului didactic puteau fi rechemați la catedră.

      După trei ani, aceștia trebuiau să aleagă fie catedra, fie funcția, în cel din urmă caz deveneau inamovibili și păstrau toate gradațiile pentru timpul petrecut în învățământ. Funcționarii care nu respectau legea puteau primi mustrări, amendă, cenzura până la 30 de zile, suspendarea pe o perioadă limitată de maximum două luni în cursul unui an bugetar sau destituire. Funcționarii numiți prin decret regal erau destituiți tot prin decret regal, dacă ministerul făcea raport. Această lege intră în aplicare la 1 aprilie 1911, iar raportorul este I. V. Praja. Legea este susținută de ministrul cultelor, Constantin C. Arion.

      Primul care lua cuvântul era doctorul Constantin Angelescu și spune că era o greșeală ca revizorii de clasa a doua să fie suprimați, pentru că revizorii de clasa întâi nu se puteau descurca singuri. Îl contrazicea pe Arion și spunea că revizorii avuseseră rezultate satisfăcătoare. Îl acuza pe Arion că înlocuia revizorii de clasa a doua cu delegații speciale pedagogice unde intrau agenți electorali din învățământ, unde aveau să se ocupe de alte lucruri decât cele necesare. Apoi spunea că Arion declarase singur că își va numi colegi de partit în cadrul discursului său de început de mandat, la ministerul instrucțiunii publice și al cultelor din anul 1910.

       În cele din urmă citează discursul lui Constantin C. Arion: „Ministerul instrucțiunii publice, este un minister unde funcționarii superiori nu pot să nu fie oameni reprezentând anumite idei politice. Eu, ca ministru aprținând unui partid politic, am și eu legăturile mele și oameni care sunt singurii cu care pot lucra. De aceea vă rog să îmi ușurați sarcina, ca să pot să îmi realizez idealul, ce este altul decât al domnului Haret. Ușurându-mi sarcina cu unii dintre domniile voastre voiu lucra, iar ceilalți cu care nu voiu lucra, să nu luați aceasta ca o lipsă de încredere, ci ca o necesitate în care mă aflu. Nu voiu distruge opera predecesorului meu, ci o voiu completa.”16  Arion propunea, unora dintre funcționarii din minister să-și dea demisia, aceștia au refuzat, iar cel din urmă ia trimis la catedrele lor. Anghelescu spunea că Arion îi trimisese la catedră pe funcționari, asta fiind o pedeapsă pentru că erau enamovibili. În sală se făcuse zarvă. Constantin C. Arion, ministrul cultelor și instrucțiunii publice, lua cuvântul și îl ironozase pe Anghelescu: „Domnilor profesori notați, catedra este o pedeapsă pentru un profesor.”17  În adunare s-au auzit atunci aplauze prelungite. Anghelescu își continua atacul și îl acuza pe Arion că numește politic revizori de clasa a doua. Arion nega aceste acuzații. Cel dintâi considera că se dorea, prin această lege, acoperirea numirii revizorilor, care aveau abateri și nu ar fi trebuit să aibă acces la o astfel de funcție. Considera că Arion încălcase legea findcă făcuse numirile înainte de a da legea.18

     Următorul care lua cuvântul a fost Sabba Ștefănescu. Acesta îl îndemna pe ministrul instrucțiunii publice să trimită toți funcționarii la catedră. El considera numirile din timpul lui Spiru Haret ilegale, pentru că el făcuse parte din una dintre cele două comisii, și legea spunea că ar fi trebuit să fie doar o comisie. În viziunea sa Haret comisese cele mai multe ilegalități în învățământ. Spunea că atunci când el era membru al consiliului permanent și-a dat demisia la venirea lui Spiru Haret la minister instrucțiunii publice. Era de acord cu Arion, și considera că acesta nu putea duce la împlinire directiva conservatoare, când ministerul era plin de funcționari numiți de Haret.19 Tot Arion va prezenta bugetul pe anii 1911-1912.20

       La adresa școlii este destul de critic și prezintă o viziune conservatoare. Lucru care nu surprinde. El spunea că în mai toate școlile din învățământul secundar era mizerie. Spune că era o iluzie ceea ce se spunea despre știutorii de carte că ar fi peste 70 la sută. Exemplifică dând exemplu petițiile pe care le primise de la țărani, unde din 200 de astfel de petiții, doar 20 erau iscălite cu mâna. Mai prezintă el și situația din țară, de la acel moment, unde la o populație de 800.000 de copii de la țară, în edificiile școlare nu încăpeau decât 450.000 de copii. Aprope jumătate din copii rămâneau pe dinafară. Vedea în școlile de adulți o soluție, crezând că prin aceste școli se mai putea păstra în mintea celor ce au frecventat școlile primare sătești, ceva din ceea ce au învățat. A constatat totuși că lipsesc șase mi de școli rurale.21 El spunea că nu sunt bani și vorbea și despre situația învățământului, învățătorii de la țară erau necalificați. În această perioadă el era ministru la instrucțiune publică și lauda guvernarea sa, spunând că de la ministerul său se acordase trei milioane pentru laboratoare în anul 1911 și urma să dea alte patru.22  El spunea că unul dintre scopurile școlilor medii a fost să combată politicianismul.23

      În martie 1912 este depus proiectul de lege pentru înființarea școlilor medii. Acest proiect de lege, propunea înființarea de școli medii pentru a completa cultura generală dată în școlile primare și pregătirea prin practică pentru cei care voiau să fie agricultori, ucenici industriali, dar și pentru alte meserii.24

      Aceste școli urmau să fie gratuite pentru români și durau trei ani, un an în plus urma să se facă pentru elevii care doreau să intre în școli speciale. Județele sau comunele trebuiau să înființaze școli pentru cel puțin zece ani. Se predau materii ca: morala creștină și socială, istoria românilor, limba română, geografie, științe fizico-chimice, matematică, igienă, la fete în special se preda igiena casnică și a copilului.25  Raportotrul fusese Petre T. Rădulescu, iar Arion susținuse acestă lege. Constantin C. Arion spunea că vreme de 25 de ani, școala primară rămăsese neschimbată, iar gimnaziile și liceele deși au fost modernizate „în timpurile din urmă sunt încă supuse robiei tradițiunii, ceea mai grea de scuturat din toate robiile”.26

      Mai adaugă el: „Școala a rămas totuși cheltuitoare de timp și prea puțin preocupată de necesitățile vieții, lucrând mai mult pentru podoabă decât pentru nevoi.” 27Spunea că grija sa, în calitate de ministru al cultelor, era să transforme instituțiile de învățământ în adevărate slujitoare ale vieții. La sate și la orașe școala primară va consta în două cicluri, unul inferior care dădea informațiile strict necesare, și altul superior care lărgea și întregea aceste cunoștințe, prin aplicații practice, și urma să dea și deprinderi manuale necesare în viața de toate zilele. Voia ca ciclul inferior să fie uniform, iar cel superior să se conformeze în funcție de necesitățile economice. „Cu un cuvânt, școala medie va face legătura între școala primară și elementară și între școalele speciale și viață, va micșora simțitor numărul elevilor în gimnaziu și licee și prin aceasta numărul declarațiilor și prin aceasta numărul declasaților și proletarilor intelectuali, va ridica nivelul cultural și moral, va creia o clasă producătoare, va micșora numărul aspiranților la slujbele statului, va mări bogăția națională și va însănătoșii astfel viața noastră familiară socială și politică”.28

      A fost discutată legea și D.M. Mihailescu, va spune că Arion poate fi numit omul bisericii, pentru că readusese pacea în biserică; dar putea fi numit și omul școlii pentru că a mărit salariile profesorilor și a depus proiectul de lege al școlii medii.

      Mihailescu critica pe Spiru Haret care, spunea el, a încurajat lenea dând cu examenele de pământ inclusiv cu bacul.29  El îl va mai lăuda pe Arion, care ceruse elevilor să ia minim șase la română și 6, 50 media generală. Arion impusese și obligația examenului pentru elevii care nu îndeplinesc anumite condiții.30

      Arion spunea că legea va avea rezultate practice. Spunea despre instituția propusă că este una curat conservatoare. O școală, în viziunea ministrului Constantin C. Arion trebuia să se întemeieze pe două idei: cultură și patriotism. Deci în mintea copilului trebuia semănat un ideal cultural și patriotic.31

      La fel ca și ceilalți conservatori, Arion nu dorea ca copii de la sat să învețe aceași materie ca cei de la oraș pentru că, spunea el, cei de la țară nu aveau posibilitatea să țină pasul. Copii trebuiau să învețe o meserie din care să își câștige pâinea. Sabba Ștefănescu îl întreabase pe Arion, ce a făcut pentru învățământul primar. Ministrul răspunsese că a realizase mai multe lucruri. La 1900 fusese împotriva încărcării programelor școlare primare rurale.

      El argumenta că la baza învățământului primar, în școala rurală trebuia să fie un învățământ simplu, care ar fi avut ca rezultat un om ce știe să scrie, să citească, să adune, să scadă, să înmulțească, să împărțească și să aibă noțiuni de geografie, de istorie, pentru a deprinde scânteia patriotismului. Era meritul partidului conservator, propunerea acestei legi.32

      Arion spunea că cei ce terminau școala medie, dădeau probabil examen pentru a intra la școal specială. Când ceilalți îl critică pe Spiru Haret, el îi ia apărarea spunând că îl stimează.33

      Tot Arion propusese și sa și aprobat, ca inspectorii generali să poate fi numiți și dintre foștii sau actualii profesori universitari, din foștii secretari generali ai ministerului instrucțiunii publice, din foștii membrii ai consiliului permanent sau din foștii inspectori generali sau școlari.34

NOTE