Din presa de altădată: Școala Română din Franța

Una dintre cele mai renumite instituții de învățământ din afara României a fost Școala Română din Franța. Iată un articol din anul 1931, publicat în revista „Boabe de grâu“, sub semnătura lui Ion Brezeanu, care prezintă acest lăcaș de cultură și știință:

De la începutul sec. XX încoace drumurile românilor spre Franța, mai bine zis spre Paris, se îndesesc mereu. Pe jos - ca badea Cârțan, - călare - ca nu știu care moț din Câmpeni care suferea, la fel ca toți ai lui, de patima drumeției, - cu diligența - ca Ghica, Alecsandri sau Kogălniceanu, - cu trenul, automobilul și aeroplanul am alergat și alergăm mereu spre orașul lumină: țărani, negustori, intelectuali și mai ales, boieri. Nădejdi și desnădejdi, bucurii și supărări ne legau tot mai strâns de „sora noastră cea mai mare”.

Influența franceză a intrat în sângele nostru. Ea nu mai poate fi înlăturată definitiv din mersul culturii noastre, ci, cel mult, îndreptată pe căile cele mai bune. Când Napoleon își așeza pe cap, în Catedrala Notre-Dame, coroana imperială, în Capitala Franței se găseau doi studenți moldovlahi, cari studiau dreptul. După douăzeci de ani din doi s-au făcut douăzeci...

La 1907 Sorbona avea 233 studenți români, cifră pe care numai rușii o mai întreceau (totalul străinilor era de 2.300). În 1914 numărul lor crește la 459 din totalul de 3.176 străini. Iar în 1927, pentru care avem cea din urmă informație statistică, Sorbona singură avea 1.073 studenți români.

România nu are deci numai patru universități, ci cinci. A cincea se găsește în Capitala Franței. Sunt doar universități cu numărul studenților cât numărul Românilor cari urmează cursurile Facultăților din Paris... Din Facultățile acestea ne-au venit, în cursul unui veac, după o statistică proaspătă, nu mai puțin de 1.016 doctori. Din mica Românie, simpatia pentru Franța s-a revărsat asupra celorlalte provincii, alipite ei.

Ardelenii citesc, - cel puțin tinerii – cu preferință cartea franceză. Universitățile franceze sunt vizitate des de ei. În 1928 am numărat, la întâmplare, nu mai puțin de 50 de români ardeleni înscriși la diferite facultăți și școale superioare din Paris. Cultura franceză nu e astfel, în România nouă, numai un element de civilizație, de europenizare, ci și un factor de unificare. Poporul român nu trebuie s-o ostracizeze, ci să facă din ea un puternic stimulent al propriilor lui forțe spirituale. Iată unul din motivele pentru care a fost înființată Școala Română din Franța. Gândul a fost al aceluia, care este astăzi cea mai strălucită încarnare a spiritului românesc.

Pornind dela dl. N. Iorga, gândul nu putea să aducă o pierdere sufletească, ci numai un câștig. Gândul a fost al domniei sale și numai al domniei sale. Ministrul de Instrucțiune de atunci a pus chiar piedici înfăptuirii gândului. Președintele Camerei, Duiliu Zamfirescu, simpatiza însă cu ideea. Astfel proectul din inițiativă parlamentară a putut fi strecurat la sfârșitul unei ședințe. Proectul a fost votat în 1921.

Încă în acelaș an dl. N. Iorga, căruia i s-a încredințat conducerea școalei din Franța – cumpără pe seama statului român, imobilul de la nr. 50 Rue de Chataigniers, din orășelul Fontenay-aux- Roses, la o depărtare de 4 km. și jum. de bariera sudică a Parisului. Iar la 2 iulie 1922 noul institut se inaugura oficial, în prezența rectorului Universității din Paris, a Ministrului României la Paris, V. Antonescu și a numeroși reprezentanți ai științei franceze. Fontenay-aux-Roses n-are mai mult de 4.000 de locuitori.

Până la grădinile lui cu roze, tramvaiul Parisului te duce prin Monrouge, un centru muncitoresc, apoi prin Chatillon, cu aspectul industrial dispărut aproape în întregime. În Fontenay grădinile și livezile cu pomi se înmulțesc. Iar dincolo de el, în imediata apropiere, începe pădurea Clamart, cu cărări care șerpuiesc pe sub stejari umbroși și se pierd în tufișuri dese. Fontenay-aux-Roses și-a luat numele dela grădinile lui cu roze a căror celebritate începe cu două veacuri înainte.

Pentru această calitate orășelul e foarte iubit de artiști și studenți. Mulți își aleg aici locuința. Aici, în Rue de Chataigniers 50, într-o grădină cu trandafiri și cu o livadă de pomi în spate, e și Școala Română. Cei ce admiră astăzi localul și frumoasa grădină a Școalei de la Fontenay-aux-Roses nu trebuie să creadă de loc că ele erau în aceeași stare și la cumpărare, acum nouă ani. Din cele două clădiri achiziționate atunci numai una era mai de Doamne ajută.

Cealaltă a fost locuită mult timp de muncitori mizeri. De aceea a trebuit multă muncă și bani, câștigați cum numai dl. Iorga poate să spună, până a fost deslipită pecetea mizeriei de pe zidurile ei și a putut fi făcută locuința confortabilă de astăzi. În amândouă edificiile mobilierul a fost înlocuit aproape în întregime. Școala Română din Franța - ca și cea de la Roma de altfel - au fost create, înainte de toate, pentru perfecționarea în științele istorico-filologice și artistice a tinerilor români.

Stagiul membrilor în școală e de doi ani. La parter a fost instalat un admirabil salon de primire și o locuință a directorului. Membrii locuiesc la etajele I și II, fiecare în cameră separată. Odăile sunt toate confortabile și luminoase, potrivite studiului. Etajul al III-lea este ocupat în întregime de biblioteca Școalei, compusă din cam 3.000 de volume, în mare parte donate. Între ele se găsesc câteva opere absolut indispensabile cercetărilor științifice ale membrilor.

Dar ceea ce ce iubesc ei mai mult sunt cele 300 de volumașe, închise și îngrijite ca o comoară, într-un dulăpior aparte. Dacă ai curiozitatea să răsfoiești vreuna din cărticelele acestea, îngălbenite de vreme, atunci pe pagina ei de titlu citești sigiliul Biblioteka Romene din Paris fondate în 1846. Într-adevăr, cele 300 de volumașe alcătuiesc ceeace s-a putut salva de neglijența urmașilor din Biblioteca studenților români din Paris, instalată în 1846, în Place de la Sorbone 3.

Lângă cele două edificii ale Școalei a fost clădit un Muzeu cu trei camere spațioase dintre care una servește de atelier membrilor artiști, iar două alcătuiesc un mic muzeu românesc cu scoarțe, costume naționale, stampe și vederi din țară, dăruite în întregime de directorul Școalei.

Organizarea institutului e identică cu cea a celui dela Roma. Școala are tre secții: filologică, istorică și artistică. Fiecare din cele patru universități din țară trimite anual câte un membru, pentru un stagiu de doi ani. Membrii sunt desemnați de votul Consiliului Facultății de Litere, dintre licențiații și doctorii, cari au dovedit aptitudini științifice speciale.

Artiștii – un pictor și un sculptor – sunt recrutați tot pentru un stagiu de doi ani, dintre absolvenții merituoși ai Școlilor de Arte Frumoase din București și Iași. Membrii sunt datori să prezinte anual câte o lucrare, care se publică, în buletinul Școalei: Melanges de lEcole Roumaine en France, ajuns până acum la al VIII-lea volum. Despre activitatea lor, membrii sunt obligați să prezinte memorii directorului Școalei.

Activitatea aceasta este înainte de toate, științifică. Parisul cu numeroasele lui institute, biblioteci și muzee le stă la îndemână, pentru a-și însuși și perfecționa specialitatea. Dar tinerii români nu trebuie să-și petreacă tot timpul între zidurile bibliotecilor. Ei trebuie să se pătrundă, în această „capitală a lumii”, de spiritul unei civilizații și de spiritul umanității, mai viu aici decât oriunde. Ei trebuie să se întoarcă în țară oameni, în înțelesul larg al cuvântului, iar nu șoareci de bibliotecă.

Statul acordă fiecărui membru o bursă de 800 de fr. Francezi lunar, căreia școala îi adaugă încă 300. Dată fiind depărtarea de Paris, prânzul e luat după libera voință a fiecăruia. Micul dejun și cina se iau însă, în mod obligatoriu, la școală. Măsura aceasta a fost luată de director, pantruca membrii să fie nevoiți să se întoarcă seara, acasă. Dealtfel, ea aduce numai avantagii.

Pentru o sumă mult mai mică se cinează, ca în oricare din restaurantele bune din Paris. Membrii Școalei, datorită calității lor și prestigiului directorului se bucură pretutindeni de cea mai largă solicitudine. Pe urmele d-lui Iorga ei înmulțesc numărul prietenilor României.