Din presa de altădată: Jurnalul «Dâmbovița» și Unirea

Tânăra presă bucureșteană a militat puternic pentru unirea principatelor, după ce pacea de la Paris din 1856, pusese acest deziderat al generației pașoptiste pe agenda de lucru. Astfel, jurnalul „Dâmbovița”, condus de Dimitrie Bolintineanu (foto), încă din luna decembrie a anului 1858, folosește denumirea „Principatele Unite”.

Conținutul era publicarea unor știri din Țara Românească și Moldova. Ziarul publică texte ale poetului pașoptist. Unirea este susținută și de românii de la Roma, într-o scrisoare adresată celor de acasă, publicată în același număr.

Știre importantă

În numărul din 24 decembrie 1858, se comunică: „Deputații Moldovei s-au ales; majoritatea acestor demnitari, se zice că ar fi formată din partida națională.” Capitala este reprezentată de doi deputați unioniști. „Căimăcămia Moldovei către toate administrațiile din Principate”. În comunicatul din același ziar se spune că „s-au luat măsuri de unire de către toate administrațiile din «Principatele Unite»”.

Pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza, reprezentant al unioniștilor, devine domnitor al Moldovei. Un prim document al lui este publicat de jurnalul „Dâmbovița” sub titlul „Noi Alexandru Ioan I, din mila lui Dumnezeu și voința națională, la cei de față și viitori sănătate”. Era primul domn ales al poporului român.

În istorica zi de 24 ianuarie 1859, jurnalul bucureștean, publică (a apărut în cursul serii) marea decizie din cursul dimineții, luată de deputații de pe malurile Dâmboviței „Principatele Unite”: „Astăzi, Sâmbătă, 24 ianuarie, Adunarea Națională din București, a ales domnul Țărei pe Domnul Moldovei Alexandru Ioan I. Cuza. Alegerea a avut loc la orele 10:00 dimineața. Să fim toți fiii aceleiași nații ! Bucurați-vă deci Români! S-a împlinit profeția lui Ștefan cel Mare, care a zis : «Când oamenii vor hotărî pierderea voastră, Domnul Dumnezeul părinților noștri, va trimite om din neamul vostru, care unindu-vă, vă va scăpa pe voi de robie»”.

Comunicatul este semnat de directorul ziarului, Dimitrie Bolintineanu. Visul atâtor generații de la Mihai Viteazul încoace, devenise realitate. Bucureștenii, dacă nu fuseseră în preajma Adunării Deputatilor pentru a face presiune unionistă sau care nu aflaseră nici pe cale orală marea decizie, constatau acum că principatele aleseseră pe unul și același domn: colonelul Alexandru Ioan Cuza.

Peste patru zile, adică în numărul din 28 ianuarie 1859, se scrie „o pagină frumoasă din istoria Țării; să trăiască «Principatele Unite», să trăiască Domnitorul Cuza. Din ziua când Adunarea Națională, se pronunță pentru Domnul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, noi considerăm Principatele Unite pentru totdeauna. Din acea zi, nu mai sunt valahi și moldoveni; din acea zi Românii de dincoace de Milcov, se bucură de aceleași libertăți de care se bucură Moldova, sub Alexandru Ioan Cuza. Domnul Moldovei este simbolul unirei. Ideile viitorului au învins ideile trecutului.”

Primele „depeșe”

Chiar a doua zi, pe 25 ianuarie, noul domnitor expediază o telegramă de recunoaștere și mulțumire Adunării elective din București: „Mulțumesc Adunării elective din Valahia pentru votul său unanim de încredere și declar că primesc cu mândrie și recunoștință, de a fi domn al Țării Românești, precum sunt Domnul Moldovei”. Chiar în noaptea de 24-25 ianuarie, tot printr-o telegramă îl întreabă pe mitropolitul Țării Românești: „Vă rog să răspundeți: frânele puterii cine le are acum?”

Ambele telegrame au apărut în numărul din 28 ianuarie 1859. În aceeași ordine de idei, îi solicită „domnului logofăt Nicolae Golescu, să dea frâiele guvernului în mâna domnului logofăt Ioan A. Filipescu”. Solicitarea este semnată și de Vasile Alecsandri. Este publicată și lista noului guvern : Ioan A. Filipescu, la Justiție, N. Golescu, „Ministerul din Lăuntru”, Ioan Cantacuzino, „Ministerul Treburilor din Afară”, Dimitrie Brătianu, la Finanțe, Barbu Catargiu, la „Ministerul Controlului”.

Atentat

Pe 8 iulie 1859, s-a produs prima încercare de asasinare a noului domnitor, prezentată de același ziar bucureștean. Astfel : „S-a încercat asasinarea lui Cuza de către un grup de șapte oameni conduși de un croitor. Atentatul a eșuat, iar grupul a fost arestat și judecat în regim de urgență. Au primit câte zece ani de închisoare pe care urmau să-i efectueze la închisoarea Snagov”, se arată în ziarul din 15 iulie.

După cum se poate constata, acest jurnal bucureștean, dar și presa în ansamblul ei, elogiau „unirea”. În fapt, alegerea lui A.I. Cuza a fost premisa procesului de unire a principatelor. Abia în luna decembrie a anului 1861 A.I. Cuza obține recunoșterea ca domn al celor două principate din partea Porții Otomane, fapt care l-a îndreptățit să spună la întoacerea în țară „V-am adus o singură Românie!”.

La 30 de ani de la Unire

Unirea este elogiată de întreaga presă, la trei decenii de la eveniment. Iată de exemplu ce consemna jurnalul bucureștean „Fulgerul” în numărul din 27 ianuarie 1889: „Ziua de 24 ianuarie, cea mai memorabilă zi ce s-a înscris în istoria noastră națională. Treizeci de ani s-au împlinit alaltăieri de la îndeplinirea marelui act național. Treizeci de ani s-au împlinit de când una din dorințele și aspirațiile cele mai scumpe ale Românilor: unirea într-un singur stat a fost realizată, în parte, prin constituirea României, din principatele Moldova și Valahia, sub un singur Domnitor, neuitatul A.I. Cuza.

Să sperăm că timpul va aduce și realizarea restului acestei dorințe adică, unirea tuturor Românilor într-un singur și puternic stat.” Dorința s-a împlinit peste încă aproape treizeci de ani, pe 1 decembrie 1918. În București, la centenar, în cu totul alt context politic, bucureștenii aveau lacrimi în ochi de fericire: la megafoanele instalate în patinoarul „Floreasca”, dar și în alte puncte se difuza „Hora Unirii”. Trupele sovietice părăsiseră țara, în anul precedent, fapt care a permis difuzarea, pentru prima dată de la instaurarea regimului comunist.