Din mitologie în cuptor: o istorie a puiului
Legenda spune că puiul a fost descoperit pe marginea drumului, la începutul secolului V î.Hr., în Grecia. Generalul atenian Temistocle, mergând să se lupte cu forţele persane, s-a oprit brusc pentru a privi cum se bat doi cocoşi, spunându-le soldaţilor săi: „Iată, ei nu se luptă pentru zeii lor, pentru monumentele strămoşilor lor, pentru glorie, pentru libertate sau pentru protecţia copiilor lor, ci doar pentru că unul nu vrea să cedeze în faţa ceiluilalt.” Cu spiritele pline de un nou suflu de vitejie, grecii au pornit cu avânt spre distrugerea invadatorului şi apărarea civilizaţiei lor. Din mitologie până în tigăile şi cuptoarele moderne, puiul a avut o istorie tumultoasă, uşor, uşor cucerind întreaga lume.
Astăzi, puiul poate fi considerat regele gastronomiei – se regăseşte în majoritatea bucătăriilor tradiţionale şi este savurat în diverse forme. Totuşi, cum s-a ajuns aici, având în vedere că numeroşi arheologi consideră că puiul a fost domesticit nu pentru alimentaţie, ci pentru luptele dintre cocoşi? Se crede că acesta este cel mai vechi sport încă practicat. În lumea antică se găsesc numeroase imagini cu cocoşi în luptă – cum ar fi casele din Pompeii sau din oraşul grecesc Pergam.
Deşi nu i se atribuie prea multe merite în dezvoltarea civilizaţiei, puiul a avut un rol important în cultură, artă, bucătărie şi chiar religie. Găina este considerată un simbol pentru fertilitate şi grijă maternă. Ouăle erau agăţate în templele egiptene pentru a asigura un flux bogat al râului. Cocoşul este un simbol pentru virilitate – în vechea credinţă persană, este un spirit blând ce cântă în zori pentru a vesti lupta cosmică dintre întuneric şi lumină. La romani, puiul era folosit în prezicerea viitorului, mai ales în vreme de război. Cicero scria că, atunci când păsările au refuzat să mănânce înainte unei bătălii pe mare, în 249 î.Hr., un consul nervos le-a aruncat peste bord. Istoria a consemnat că acesta a fost înfrânt.
Puiul biblic, între bine şi rău
Totuşi, în Vechiul Testament, se arată că atunci când venea vorba de ofrande, Yahwe prefera carnea roşie în detrimentul puiului. În Cartea Leviticului 5:7, se observă că era acceptabil să fie jertfite două turturele sau porumbei, dacă păcătosul nu îşi permitea un miel, dar nu se punea problema de a fi jertfit un pui. Evanghelia după Matei 23:37 conţine un pasaj în care Iisus aseamănă grija lui pentru poporul lui Israel cu grija unei cloşti pentru puii ei. Totuşi, această imagine nu a fost răspândită, aşa că iconografia îl înfăţişează pe Domnul ca un păstor al credincioşilor săi.
Şi cocoşul joacă un rol în Evanghelie: este piatra de hotar ce marchează împlinirea profeţiei că Petru va nega de trei ori că îl cunoaşte pe Iisus înainte de cântatul cocoşului. Deşi bietul animal nu a făcut decât să marcheze trecerea orelor, asocierea cu trădarea nu i-a făcut o imagine prea bună în mentalul colectiv occidental. În societăţile occidentale, mai ales în America, puiul este asociat cu laşitatea, frica şi panica.
Pasărea regală din Meluhha
Puiul a fost primul animal domesticit. Apoi, contactele culturale, comerţul şi migraţia au dus la răspândirea sa în întreaga lume. Deşi neconcludente, dovezile indică faptul că punctul de pornire al expansiunii spre vest a fost Valea Indului, unde oraşele-state ale civilizaţiei Harappan întreţineau relaţii economice cu Orientul Mijlociu cu peste 4.000 de ani în urmă. Arheologii au descoperit oase de pui în Lothal, cândva un mare port pe coasta vestică a Indiei, astfel apărând ipoteza că acestea erau transportate în Peninsula Arabică ca marfă sau provizii de hrană.
Tabletele cuneiforme mesopotamiene din 2000 î.Hr. vorbesc despre „pasărea regală din Meluhha”, acesta fiind, cel mai probabil, numele dat Văii Indusului, deşi nu este sigur că pasărea în discuţie este un pui.
Puiul migrează spre Vest: Egipt şi Roma
Puiul a ajuns în Egipt 250 de ani mai târziu – unde cocoşii erau folosiţi pentru lupte şi ca podoabe pentru gospodăriile exotice. Mormintele regale erau împodobite cu reprezentări artistice ale păsărilor.
Totuşi, a mai fost nevoie de încă 1000 de ani până ca pasărea să fie un bun întâlnit şi în curţile egiptenilor de rând. Acest lucru se întâmpla în perioada când egiptenii stăpâneau tehnica incubaţiei artificiale, astfel că găinile îşi petreceau timpul mai cu folos, depunând ouă, nu clocind. Egiptenii au construit complexe vaste de incubaţie formate din sute de „cuptoare”. Fiecare cuptor era o cameră mare, conectată la o serie de coridoare şi guri de aerisire, ce permiteau reglarea temperaturii şi a umidităţii.
În zona Mării Mediterane, arheologii au descoperit oase de pui datând din anul 800 î.Hr. Puiul era o delicatesă pe mesele romanilor. Printre inovaţiile culinare ale romanilor se numără şi omleta şi pasărea umplută. Fermierii au început să dezvolte diverse metode de îngrăşare a păsărilor. Dar, îngrijoraţi de decăderea morală şi de efectele hedonismului extrem practicat în Republica Romană, în 161 î.Hr., a fost emisă o lege prin care se limita consumul de pui – unul la o masă (pentru toţi comesenii) şi numai dacă nu era îngrăşat forţat.
Din anonimatul medieval, spre o viaţă nouă
Dar statutul puiul pe bătrânul continent european pare să se fi pierdut după căderea Romei. Kevin MacDonald, profesor la Universitatea College din Londra, spune că fermele mari, bine organizate, din perioada romană au dispărut, aşa că şi puiul a început să fie mai mic, mai slab. În timp, pe mesele medievale au început să apară mai mult gâşte sau potârnichi, decât de pui.
Când europenii au ajuns în America de Nord au găsit un continent plin de curcani şi raţe. Arheologii consideră că puiul a fost introdus în Lumea Nouă de către polinezienii care au ajuns pe coasta pacifică a Americii de Sud cu un secol înainte de călătoria lui Columb. Abia în secolul XX a început puiul să fie exploatat la adevărata sa valoare. În timp ce bovinele şi porcinele intraseră demult în abatoarele mecanizate, centralizate, producţia de pui era încă mică. Soarta puiului s-a schimbat complet abia când furajele au început să fie îmbogăţite cu vitamine şi antibiotice, permiţând creşterea puilor în spaţii închise. Acest tip de industrializare a creşterii animalelor, închiderea lor în spaţii înguste, fără lumină naturală, reprezintă ultimul stagiu în transformarea puiului într-un aliment indispensabil. Totuşi, acest fenomen a schimbat pentru totdeauna viaţa păsărilor.
Găina demitizată, o mascotă a globalizării
Deprinse cu trândăvia şi mâncatul continuu – un crescător de animale din America povesteşte cum, chiar şi lăsate în libertate, păsările nu mai ştiu să îşi valorifice libertatea şi continuă să mănânce, ca şi cum ar fi încă închise în cuşti – păsările şi-au pierdut şi din calităţile exotice şi din abilităţile de prezicere a viitorului. Au pierdut conexiunea cu Destinul şi sunt în legătură numai cu cererea din marile supermarketuri de pe întreg mapamondul.
Găina modernă şi-a pierdut puterile magice şi asta s-a constatat şi într-un experiment condus în Mali. Ajutoarele umanitare din Mali au încercat să înlocuiască micile păsări autohtone cu găini roşii de Rhode Island. Conform tradiţiei, sătenii obişnuiesc să ghicească viitorul prin tăierea capului unei găini. Se aşteaptă, apoi, să se vadă în ce direcţie cade pasărea atunci când moare – stânga sau dreapta înseamnă un răspuns favorabil, înainte înseamnă “nu”. Dar păsările importate din Rhode Island cădeau întotdeauna în faţă, trase de pieptul supradimensionat. Astfel, singura prezicere era că masa urma a fi gata curând.