Descoperirea tezaurului de Sculpturi de la Tomis / FOTO
Pe data de 1 aprilie 1962, cu ocazia unor lucrări civile efectuate în zona fostei Gări a orașului Constanța, a fost făcută o descoperire senzațională. Sub terasamentul feroviar ce data din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost dezvelită o groapă în care fuseseră ascunse, laolaltă, 24 de sculpturi.
Piesele scoase la iveală reprezintă și astăzi sunt valori inestimabile de patrimoniu, unice în România și recunoscute și apreciate pe plan internațional, scrie Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe pagina de Facebook a instituției.
Tezaurul era compus din 24 de statui și reliefuri, toate datate în secolul II-III p.Chr, și care aparțineau unor divinități diverse din panteonul religios greco-roman, oriental și autohton.
Unele dintre artefacte sunt piese din marmură de foarte bună calitate, de o înaltă realizare artistică. Altele sunt făcute din materiale de o calitate mai modestă, în general calcar friabil extras din cariere locale, iar în unele cazuri și realizarea artistică lasă de dorit. Chiar dacă între obiecte există diferențe calitative, ele, luate per ansamblu, reușesc să creeze imaginea unui Tomis cosmopolit și cu un multi-divers univers religios.
Potrivit unei ipoteze a specialiștilor, Tezaurul de Sculpturi de la Tomis a fost ascuns, cel mai probabil, la sfârșitul secolul IV p.Chr., într-o perioadă în care creștinismul devenise singura religie oficială a Imperiului Roman iar celelalte culte, considerate păgâne și idolatre, fuseseră scoase în afara legii. O altă teorie propune ca ascunderea tezaurului să fie datată în epoca modernă, cel mai probabil în secolul XIX.
Din piesele de înaltă calitate artistică se remarcă ansamblul statuar Fortuna cu Pontos, zei protectori ai orașului Tomis, Șarpele Glykon (piesă unică în lume) dubla reprezentare a zeiței Nemesis și bustul marii divinități egiptene Isis.
Celelalte piese din tezaur reprezintă zeități precum Cybele, Bacchus (două basoreliefuri), Mercur, Diana, Selene, Hekate (trei statuete și două basoreliefuri), Grațiile, Dioscurii, patru basoreliefuri ale Cavalerului Trac sau reprezentarea zeului Mihtras.
Foto: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța