Demisia lui Horia Sima

După asasinarea lui Corneliu Zelea-Codreanu, în cadrul Mișcării Legionare începe lupta pentru preluarea conducerii, iar Horia Sima, viitorul comandant al Legiunii, are de trecut un obstacol major în drumul său spre acapararea puterii. O parte dintre legionari se grupează sub conducerea lui Vasile Noveanu și încep tratative cu Regele Carol al II-lea, în vederea unei politici de reconciliere între suveran și gardiști.

Acesta este momentul în care Sima, refugiat în Germania, ia decizia de a se întoarce în țară (luna mai 1940) pentru a intercepta șefia în Legiune, moment în care este arestat. În mod paradoxal,   interogatoriile la care va fi supus îl pun într-o poziție favorabilă, rapoartele prezentate Regelui de Direcția Siguranței înfățișându-l pe Sima ca fiind singurul lider legionar potrivit pentru a duce tratative în numele Mișcării.

Întâlnirea dintre Carol II și Horia Sima

Întâlnirea dintre Carol al II-lea și Horia Sima are loc la 18 iunie 1940 și poartă o dublă semnificație. În primul rând, prin acest gest, Regele Carol dorea să facă o demonstrație de politică externă, urmărind să arate Germaniei naziste că terminase conflictul cu Garda de Fier și că toată țara se afla acum de partea Coroanei. În același timp, Regele urmărea să ofere o garanție a eforturilor pe care le făcea în dorința de a se apropia de puterile Axei.

Apoi, pe plan intern, primirea lui Sima la Palatul Regal trebuia să reprezinte împăcarea cu Mișcarea Legionară, mai ales în fața legionarilor care urmăreau să îl asasineze pe Rege, considerat autorul moral al eliminării CăpitanuluiCodreanu.

După această audiență, Horia Sima își începe, , cariera politică”. Primul pas este numirea în funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul Cultelor și Artelor, în ziua de 28 iunie 1940, în Guvernul prezidat de Gheorghe Tătărescu. Numirea s-a făcut însă fără voința lui Sima, care se opune ! La 28 iunie, Carol al II-lea nota în jurnalul său că au fost discuții aprinse cu Sima pentru a intra în Guvern și că abia după aprige insistențe din partea lui Ernest Urdăreanu, Horia Sima și dr. Simionescu au depus jurământul ca subsecretari.

A doua zi după ce liderul legionarilor intră în guvern, acesta cere o audiență și îi propune Regelui nici mai mult nici mai puțin decât să îl numească în funcția de prim-ministru! Motivația lui Sima pentru această, , doleanță” era una de natură pur ideologică, dar totodată și un mijloc abil prin care Sima își construia imaginea de lider în fața legionarilor. El se arată nemulțumit că a intrat în Guvern, temându-se că va fi silit să iscălească cedarea Basarabiei. Apoi, îi spune direct Regelui că Axa n-ar avea încredere decât într-un guvern naționalist și că pe viitor se va pune problema cedării celorlalte granițe, astfel încât singura soluție, considera Sima, era aceea de a forma un guvern sub conducerea lui, avându-l pe Gheorghe Tătărescu ca vicepreședinte.

Sima își dă demisia după doar 10 zile

Evident că Regele respinge această propunere, astfel că la 7 iulie 1940, după doar câteva zile în care a deținut funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul Cultelor și Artelor, Horia Sima își dă demisia.

Gestul său poate fi încadrat și într-o strategie prin care acesta urmărea să își consolideze cât mai mult poziția în Legiune – mai ales că, dacă ar fi rămas în  aparatul de decizie al Statului, Sima și-ar fi legat numele de noile cedări teritoriale care deja se vehiculau și, astfel, nu s-ar mai fi putut arăta nepătat politic în fața camarazilor săi.

Horia Sima își motivează demisia față de Președintele Consiliului de Miniștri prin faptul că a acceptat să intre în viața politică în urma dorinţei Maiestății Sale Regele:

„Considerând că el va reprezenta în chip sincer o nouă orientare în politica internă, iar, pe plan extern, o atitudine intransigentă pentru oricine ne-ar ameninţa frontierele. În primul Consiliu de Miniştri am afirmat limpede că acest guvern s-a încărcat de răspunderi istorice, că nu se poate asemăna unui guvern obişnuit, că poate să aducă o epocă nouă în istoria noastră, sau prăbuşirea ei definitivă;iar, în întrevederile avute cu Excelenţa Voastră, mi-am arătat nedumerirea faţă de politica de cesiuni teritoriale al cărei partizan sunteţi, în contradicţie cu atitudinea generaţiei tinere şi a fostei Mişcări Legionare, care nu poate fi asociată la o răspundere atât de cutremurătoare.

Pe plan intern mi-am exprimat convingerea că primejdia comunistă nu poate fi limitată decât cu armele ei proprii, rezolvarea problemei sociale şi muncitoreşti, şi am cerut ca aparatul de Stat să vegheze cu toată severitatea ca acest pericol să nu se întindă.”

După cum se poate observa, Sima dorea, încă de pe acum, o guvernare în spirit legionar, fapt care i-l va reproșa și lui Ion Antonescu după 6 septembrie 1940.

Dornic să tereacă la apărarea a țării, Sima își exprima direct nemulțumirile:

„După câteva zile de la constituirea guvernului, aceeaşi nesiguranţă şi şovăire stăpâneşte toate domeniile vieţii de Stat. Se pregătesc alte sacrifiicii teritoriale şi de astă dată un guvern cu nume naţionalist va suferi blestemul unui neam întreg. Nu există nici cea mai slabă reacţiune în vedera rezistenţei – fie şi pe plan politic – şi nu se văd nicăieri semnele acelei ofensive de apărare a Ţării, aşteptată de lumea întreagă.

Pe plan intern se tinde la o bolşevizare lentă, cu concursul tacit al apartului de Sat;înarmarea comuniştilor şi jidanilor, fonduri masive pentru agenţii Moscovei, asvârlirea muncitorimii în stradă de către patronii evrei şi aţâţarea lor contra Statului român. Aparatul de Stat şi astăzi se ocupă numai de foştii legionari, uitând că numai ei garantează acum liniştea şi ordinea în ţară, lăsând în schimb totală linişte tuturor agitatorilor şi aventurierilor.

În faţa acestei situaţii guvernul prezidat de Excelenţa Voastră e complet descoperit:nu se bucură de încrederea poporului, iar străinătatea îl consideră o formulă cu totul nefolositoare.

Originea răului stă în însăşi compoziţia lui:lipsit de unitate şi de o concepţie comună de lucru, naţionalist în aparenţă, iar în fond rămânând pe vechea linie politicianistă, acest guvern nu poate decât să adâncească haosul existent. Naţiunea română nu se mai lasă amăgită. Ea doreşte un guvern sincer naţionalist, de mare energie de mare răspundere, care, în momentele tragice de astăzi, să ştie că vorbeşte în numele poporului şi are întreaga lui aprobare, căci în numele naţionalismului nu se poate pierde nici trupul ţării, nici sufletul naţiei.”

Deși va eșua ca om politic în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941, timp în care deține funcția de Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri sub conducerea lui Ion Antonescu, Horia Sima avea în iulie 1940 tăria de a exprima preceptele codreniste ale extremei drepte:lupta împotriva bolșevismului, antisemitismul, dorința de apropiere cât mai grabnică de puterile Axei și disprețul față de clasa politică.