Dej, faţă-n faţă cu Stalin. Stenogramele întâlnirilor dintre cei doi

În literatura de specialitate, întâlnirile cu Stalin au devenit o temă aparte după apariţia lucrării lui Milovan Djilas, Conversaţii cu Stalin (a se vedea cea mai recentă ediţie în limba română, Editura Corint, 2015). Cartea, de factură memorialistică, oferă informaţii valoroase despre politica Moscovei faţă de Europa de Est, relaţia cu partidele comuniste est-europene şi crearea Cominformului, dar şi despre omul Stalin, aşa cum a fost cunoscut de Djilas în timpul vizitelor sale la Moscova. Din punctul de vedere al istoriei P.C.R. şi al evoluţiei României în primii ani postbelici, la fel de relevante sunt însă întâlnirile cu Stalin ale lui Gheorghiu-Dej. Cu ocazia discuţiilor care au avut loc uneori la Kremlin, alteori la vilele de protocol din apropierea Moscovei, liderul român sau delegaţiile din care acesta făcea parte au primit „sfaturi” cu privire la relaţiile dintre membrii conducerii P.C.R., strategia şi tactica preluării puterii în stat, constituirea alianţelelor electorale, atitudinea faţă de rege, stabilirea graniţei româno-sovietice, reformele monetare, procesul de colectivizare, politica de înarmare etc. 

Dan Cătănuş este doctor în istorie, cercetător în cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. 

Vasile Buga este doctor în istorie, cercetător asociat la I.N.S.T., vicepreşedinte al Părţii române în Comisia bilaterală a istoricilor din România şi Rusia.

Paradoxal este însă că, în ciuda importanţei lor, despre aceste întâlniri există – cu câteva excepţii – puţine informaţii. Documentele româneşti ale epocii au evitat, de cele mai multe ori, consemnarea acestor vizite, posibil din cauza secretomaniei care continua să-i marcheze pe liderii români. Doar ici-colo apar menţiuni, aproape întotdeauna ulterioare vizitelor efectuate, cu privire la prezenţa lui Dej în U.R.S.S. ori la anumite teme discutate. Ceva mai multe informaţii găsim în documentele ruseşti, dar nici acestea nu sunt, de regulă suficiente. În plus, ele privesc întâlnirile oficiale de la Kremlin şi nu discuţiile ulterioare, purtate târziu în noapte, în jurul unor mese copioase, stropite din belşug cu vodcă, şi care s-au dovedit uneori mai importante prin consecinţele lor decât cele dintâi.

Din această cauză, misiunea istoricului de a reconstitui contextul întâlnirilor dintre Gheorghiu-Dej şi Stalin, data, temele discutate, participanţii la întâlniri, este una dificilă. În aceste condiţii, informaţiile de natură memorialistică, în ciuda faptului că au mai puţină acurateţe ştiinţifică, joacă şi ele un rol important prin capacitatea de a completa sursele arhivistice atât de lacunare. Din pricina cunoaşterii insuficiente a limbii ruse, Gheorghiu-Dej a fost însoţit, de regulă, în timpul deplasărilor sale la Moscova, de câte un tovarăş care ştia limba rusă (de exemplu, Simion Zeiger, Gh. Gaston Marin, Al. Bârlădeanu, Iosif Chişinevschi). Unii dintre aceştia au lăsat propriile mărturii despre atmosfera întâlnirilor cu Stalin.

Prima întâlnire a lui Gheorghiu-Dej cu Stalin

Spre deosebire de ceilalţi membri ai grupului conducător care a preluat puterea în P.C.R. în toamna lui 1944 (Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu), Gheorghiu-Dej nu mai fusese niciodată în U.R.S.S. De aceea, poate, prima sa vizită la Moscova, efectuată în calitate de ministru al Comunicaţiilor în guvernul Rădescu, s-a desfăşurat pe mai multe zile:31 decembrie 1944-16 ianuarie 1945. Cu acest prilej, Dej a avut contacte oficiale, ca reprezentant al guvernului român, neoficiale, pe linie de partid, dar şi-a permis, cu siguranţă, şi câteva momente de relaxare în care a luat contact cu aerul Moscovei. Cel puţin aşa rezultă din faptul că a fost însoţit, pe parcursul vizitei, şi de una din fiicele sale, Lica.

Cu ocazia acestei vizite a avut loc şi prima întâlnire cu Stalin. Ea s-a desfăşurat, după toate probabilităţile, chiar în prima zi a sosirii la Moscova a lui Dej, 31 decembrie 1944. La întâlnire, liderul român a fost însoţit de Ana Pauker şi Gheorghe Apostol. Dintr-o consemnare a lui Gheorghi Dimitrov, fostul lider al Cominternului, care s-a întâlnit cu delegaţia P.C.R. câteva zile mai târziu (4 ianuarie 1945), cunoaştem că unul dintre subiectele abordate cu Stalin l-a constituit tactica ce urma să fie abordată de Frontul Naţional Democrat în vederea preluării puterii în ţară. Gheorghe Apostol a relatat mai târziu că, în cadrul aceleiaşi întâlniri, Stalin l-ar fi asigurat pe Dej că „Transilvania va fi pe veci a României”. Relatarea este verosimilă, întrucât, în acea perioadă, Moscova începuse să folosească tema revenirii integrale a Transilvaniei de N-V la România, ca un factor de presiune pentru preluarea puterii de către un guvern controlat de comunişti (vezi Misiunile lui A.I. Vâşinski în România. Din istoria relaţiilor româno-sovietice, 1944-1946. Documente secrete, I.N.S.T., Bucureşti, 1997, p. 34).

Silviu Brucan, o relatare controversată

Cea mai mare controversă pe marginea subiectelor abordate în cadrul acestei întâlniri este legată însă de o relatare a lui Silviu Brucan. Fostul ilegalist afirmă în memoriile sale că, la scurtă vreme după întoarcerea de la Moscova, Gheorghiu-Dej i-ar fi povestit că Stalin îl desemnase cu ocazia întrevederii drept secretar general al P.C.R. Neconfirmată de nicio altă sursă până în prezent, relatarea pare mai curând un fel de „poveste exemplară” construită de Brucan. Ea a prins însă în istoriografia post-decembristă tocmai pentru că avea anumite elemente de veridicitate. De exemplu, antiteza care ar fi stat la baza desemnării – Gheorghiu-Dej era român, muncitor, ceferist, în timp ce Ana Pauker era evreică, femeie, intelectuală – a fost prezentă în epocă în discuţiile de la vârful partidului. În plus, relatarea lui Brucan urma logica evenimentelor, Dej fiind ales în mod oficial secretar general la conferinţa naţională a partidului din octombrie 1945. Pe de altă parte, este greu de crezut că dacă Stalin ar fi adoptat o decizie atât de tranşantă în decembrie 1944, ar mai fi existat în anii următori atâtea dispute pe marginea poziţiei de lider al partidului.

O întâlnire foarte interesantă, consemnată în stenograma întocmită de partea română (probabil de translatorul Simion Zeiger, şeful de cabinet al lui Dej), a avut loc la 3 aprilie 1946. Consacrată strategiei electorale pe care urma să o aplice P.C.R. în vederea câştigării alegerilor parlamentare din noiembrie 1946, discuţia – la care a fost prezent şi Teohari Georgescu – aduce elemente importante pentru înţelegerea relaţiilor din interiorul alianţei electorale conduse de comunişti, dar şi al stadiului sovietizării României la acel moment. De exemplu, programul electoral al Blocului Partidelor Democratice prevedea că România era în continuare o monarhie constituţională, chiar dacă acest lucru nu însemna un angajament pe termen nedefinit.

Manifestaţie a F.N.D. cu prilejul reunirii nordului Transilvaniei cu România. Aspecte din Piaţa Palatului – în centru, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker (14 martie 1945)

Stalin, după abdicarea regelui Mihai:„Să dea Domnul tuturor un asemenea rege!”

O altă întâlnire care merită consemnată este cea care a avut loc în 3 februarie 1948, cu prilejul prezenţei la Moscova a delegaţiei guvernamentale a României, care urma să semneze Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală cu U.R.S.S. Atrag în mod deosebit atenţia cuvintele de apreciere ale lui Stalin la adresa regelui Mihai, abia înlăturat din funcţie („Să dea Domnul tuturor un asemenea rege!”) şi recomandarea ca „tânărului rege” să i se lase cetăţenia română. În egală măsură, nu scapă atenţiei nici comportamentul deosebit de servil al delegaţiei române în faţa problemei puse de Viaceslav Molotov, de a se ceda Uniunii Sovietice cinci insule de pe braţul Chilia al Dunării. Cuvintele premierului Petru Groza, şeful delegaţiei, sunt elocvente în acest sens:„Pierderea acestor insule va însemna doar scăderea [producţiei] de icre negre. Există însă pericolul colmatării Canalului Sulina al Dunării, ceea ce înseamnă ca România să fie ruptă de Marea Neagră [subl. n.]. Colmatarea însă a prieteniei dintre România şi U.R.S.S. reprezintă un pericol şi mai mare. Poporul român este interesat în primul rând în menţinerea acestei prietenii”.

 Să mai remarcăm interesul manifestat de Stalin, cu aceeaşi ocazie, faţă de proiectul mai vechi românesc al construirii unui Canal Dunăre-Marea Neagră. Deşi conducerea de la Bucureşti se va ralia cu entuziasm punerii în practică a sugestiei mascate lansate de liderul de la Kremlin, peste ani Gheorghiu-Dej se va arăta convins că Stalin intenţionase de fapt să ofere României o ieşire la Marea Neagră, pentru a pretinde apoi teritoriul strategic al gurilor Dunării.

O ultimă întâlnire despre care avem cunoştinţă a avut loc în primăvara anului 1952. La 17 aprilie, Biroul Politic al C.C. al P.M.R. a hotărât ca o delegaţie formată din Gheorghiu-Dej, Al. Moghioroş, Gheorghe Apostol şi Miron Constantinescu să plece la Moscova pentru a cere părerea tovarăşilor sovietici asupra proiectului noii Constituţii a R.P.R., precum şi asupra anchetei privind „devierea de dreapta” din P.M.R., plecând de la cazul Vasile Luca. Nu cunoaştem cu exactitate data întâlnirii cu Stalin, dar, după toate probabilităţile, ea a avut loc undeva la mijlocul lunii mai 1952. Un indiciu în acest sens îl reprezintă o informaţie din arhivele sovietice potrivit căreia proiectul de Constituţie a fost transmis la 14 mai (Vostocinaia Evropa v dokumentah rossiiskih arhivov, vol. II:1949-1953, Sibirskii Hronograf, Moscova-Novorossiisk, 1998, p. 771).

Gheorghiu-Dej, marcat de reacţia violentă a lui Stalin

Momentul cel mai important al vizitei l-a reprezentat însă acordul dat de Stalin pentru înlăturarea „deviatorilor de dreapta”, în special a Anei Pauker. Aşa cum reiese din relatările sale ulterioare, Gheorghiu-Dej a rămas marcat de reacţia violentă a liderului de la Kremlin în faţa ezitărilor lui de a acţiona mai ferm împotriva „deviatorilor”. Gaz pe foc a turnat şi tentativa neinspirată a lui Miron Constantinescu, de a explica atitudinea lui Dej prin faptul că era un „om sentimental”. La scurtă vreme după întoarcerea la Bucureşti, Dej s-a grăbit să-i demonstreze lui Stalin că poate fi şi „mâna de fier” invocată de acesta, organizând în 26-27 mai 1952 o plenară a C.C. care va aproba înlăturarea din conducerea partidului a „deviatorilor de dreapta”.

Povestea întâlnirilor dintre Gheorghiu-Dej şi Stalin, cu un impact deosebit asupra evoluţiilor postbelice din România, mai are încă multe aspecte care aşteaptă să fie elucidate. Prin volumul Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952 (editori Dan Cătănuş şi Vasile Buga, I.N.S.T., Bucureşti, 2012) am încercat să strângem la un loc şi să sistematizăm principalele surse arhivistice şi memorialistice pe această temă pe care le-am identificat până în prezent. Pentru o analiză a acestor surse şi coroborarea cu alte informaţii de arhivă, a se vedea cele două episoade ale articolului realizat de Dan Cătănuş, În miez de noapte la Kremlin. Vizitele lui Gheorghiu-Dej la Stalin, 1944-1952, în „Arhivele Totalitarismului”, nr. 1-2/2013, respectiv 3-4/2013.

La întoarcere de la Moscova, delegaţia română, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost întâmpinată de către o delegaţie a C.C. al P.C.R., formată din Emil Bodnăraş şi Iosif Rangheţ în gara Ploieşti (ianuarie 1945)

1961, 30 noiembrie – 5 decembrie. Fragment din intervenţia lui N. Ceauşescu la plenara C.C. al P.M.R., în care este menţionată întâlnirea cu Gh. Gheorghiu-Dej, a Anei Pauker şi a lui Gh. Apostol cu Stalin, de la sfârşitul lunii decembrie 1944.

[…]

Tov. N. Ceauşescu:Aici au vorbit câţiva tovarăşi că n-a fost uşor, ei [Ana Pauker şi Vasile Luca] aveau majoritatea în Secretariat şi practic cu sprijinul lui Miron [Constantinescu], chiar în primul Birou Politic de 7, cu Miron împreună reprezentau majoritatea, fără să mai spunem că nici când au fost 7, nici când au fost 9, nici când au fost mai mulţi lucrurile nu erau clare. Dacă ar fi fost clar, sigur că s-ar fi putut lua măsuri. Ea când a venit aici, a spus:eu sunt trimisă de Moscova şi a scos o hârtiuţă din buzunar şi s-a instalat pe tron şi ce să mai asculte ea ce spune Dej, despre ce s-a făcut în partid. Eu sunt trimisă şi de fapt cu asta, dintr-un condei [sic!].

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej:Trebuie ţinut seama de atitudinea generală a partidului nostru, de ce prestigiu se bucura Uniunea Sovietică, P.C.U.S. şi niciunui activist nu-i venea să zică ceva.

Tov. N. Ceauşescu:Şi folosind Uniunea [Sovietică], numele lui Stalin şi al altora, câteodată pe drept, de multe ori pe nedrept, ca omul care începe să abuzeze, şi ei prin abuz s-au înţeles acolo să împărţească funcţiile, ei au venit cu scopul acesta şi de atunci nu s-au dat înlături de la nimic. Uniunea Sovietică, Stalin se bucurau la noi de autoritate şi le-a fost uşor să acţioneze încât toţi să zică:dacă e trimisă, probabil o fi ştiind ea ce ştie. Când venea cu propuneri proaste tot scotea hârtiuţa din buzunar şi îţi făcea ea impresia că s-a consfătuit ea undeva, cum se consfătuia, a spus tov. Gheorghiu acolo, la ţuică, la cârnăciori ş.a.m.d. Ei împărţeau rolurile cum să acţioneze. Şi atunci când s-au dus să se consfătuiască la Moscova, îmi aduc aminte, în 1944, decembrie, a mers [sic!] tov. Gheorghiu, Apostol şi Ana la Stalin cu platforma F.N.D. Atunci Stalin a spus că n-are nimic împotrivă, mă rog, cu toate neajunsurile, a găsit platforma propusă de tov. Gheorghiu-Dej bună.

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej:Da!

[…]

(ANIC, Fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar nr. 54/1961, vV.M. Molotov I, ff. 230-231;reprodus şi în Dan Cătănuş, A doua destalinizare, Gh. Gheorghiu-Dej la apogeul puterii, Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2005, pp. 208-209)

1992. Fragment din memoriile lui Silviu Brucan, cuprinzând o relatare pe care Gheorghiu-Dej i-a făcut-o autorului în legătură cu vizita întreprinsă la Stalin la sfârşitul lui decembrie 1944.

[…]

Când [Gheorghiu-Dej] s-a întors de la Moscova, m-a chemat. Era alt om. Stalin hotărâse ca el să fie conducătorul partidului şi, ca o baghetă magică, această decizie îl transformase pe Dej, gata să intre în rV.M. Molotov […] Mi-a povestit scena din Kremlin, imitându-l pe Stalin şi pe Molotov şi ca gesturi, şi ca ton. (Avea un talent actoricesc cu totul ieşit din comun.)

Totul se petrecuse în biroul lui Stalin. Primul lucru care-l izbise pe Gheorghiu, în momentul când s-a ridicat în picioare ca să-l întâmpine şi să-i strângă mâna, a fost statura scundă a lui Stalin. […] Politicos, Stalin i l-a recomandat pe Viaceslav Mihailovici Molotov şi apoi l-a poftit să ia loc. Stalin continua să vorbească, plimbându-se prin cameră. 

„Te-am chemat ca să discutăm problema conducerii partidului vostru şi am să trec direct la subiect” – a spus el, s-a oprit din mers şi s-a apropiat doar la un pas, privindu-l pe Gheorghiu în ochi, ca şi cum voia să afle ce e în capul lui. Pe moment, spuse Dej, m-am simţit ca în faţa procurorului militar, dar Stalin a sesizat situaţia şi, coborând tonul, a zis:„Sîntem doar între tovarăşi şi aş vrea să ne spui care crezi că este sarcina cea mai urgentă în faţa partidului vostru?” Am stat puţin pe gânduri, povesti mai departe Dej, şi apoi i-am răspuns:„Tovarăşe Stalin, sarcina cea mai urgentă sunt de fapt două, egal de urgente:ne-am angajat în război alături de Armata Roşie şi trebuie să mobilizăm toate resursele pentru a susţine asaltul final, dacă e nevoie până la Berlin, dar, în acelaşi timp, trebuie să pumem pe picioare economia ţării, ca să asigurăm producţia şi, totodată aprovizionarea populaţiei. Una fără alta nu merge.” Adaugă Dej:Îi urmăream atent trăsăturile feţii când vorbeam şi era evident că-i plăcuse ceea ce am spus. Când m-am oprit eu cu vorba, s-a oprit şi el din mersul său. A spus doar atât:„Da, aşa e!” După care Molotiv a vorbit şi el:„Da, Iosif Vissarionovici, am vorbit ieri la telefon cu tovarăşa Ana [Pauker] şi ea a subliniat prioritatea frontului şi a spus că lozinca este Totul pentru front!” (Molotov o prefera pe Ana.)

„Sigur, sigur, a replicat Stalin, dar trebuie avut grijă şi de populaţie, nu numai de soldaţi, iar tovarăşul român a pus bine problema. Aşa să rămână!”

S-a aşternut apoi o perioadă lungă de tăcere, pe care Stalin a spart-o:„Dragă Viaceslav Mihailovici, Ana e o tovarăşă bună, de încredere, dar vezi tu, ea este evreică şi de origine burgheză, iar partidul din România are nevoie de un conducător din rândurile clasei muncitoare, un adevărat român.” Apoi a venit spre mine şi mi-a întins mâna:„Am decis. Îţi urez succes, tovarăşe secretar general.” Şi cu asta s-a încheiat întrevederea.

[...]

(Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Editurile Universal & Calistrat Hogaş, Bucureşti, 1992, pp. 58-59.)

Prezidiul conferinţei pe ţară a candidaţilor Blocul Partidelor Democratice (B.P.D.), care şi-a desfăşurat lucrările în sala „Dalles”. În prim-plan, Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej (24 octombrie 1946)

1946, 3 aprilie. Stenograma discuțiilor la care au participat I.V. Stalin, V.M. Molotov și G.M. Malenkov, respectiv Gh. Gheorghiu-Dej și Teoharie Georgescu în problema pregătirii P.C.R. pentru campania electorală

I.V. Stalin:În alegeri veţi merge în bloc?

Gh. Gheorghiu-Dej:În C.C. al P.C.R. au fost discutate două variante:una – bloc guvernamental, alta – F.N.D. aparte şi Tătătescu aparte, încheindu-se pact de neagresiune.

/Gh. Gheorghiu-Dej explică de ce e nevoie ca Tătărescu, deşi nu reprezintă multe voturi, să meargă în bloc guvernamental, arătând că prin aceasta se sparge frontul burgheziei şi se înlătură pericolul ca reacţionarii să arate lista F.N.D. ca listă comunistă./

I.V. Stalin:Este just. Cum înţelegeţi blocul?

Gh. Gheorghiu-Dej:Un program comun de guvernare pe patru ani, listă comună în alegeri şi repartizarea procentuală a mandatelor.

I.V. Stalin:Cum repartizaţi procentele în bloc?

Gh. Gheorghiu-Dej:Fr. Plug. – 24%, Soc.-Dem. – 23%, P.C.R. – 21%, P.N.L. – 20%, P.N.P. – 7%, P.N.Ţ. –5%.

I.V. Stalin:Armata votează?

Gh. Gheorghiu-Dej:Nu am hotărât încă această chestiune. Ne-am gândit că, deoarece aramta nu este încă curăţată de reacţionari, poate că ar fi cazul să nu voteze.

I.V. Stalin:Câtă armată aveţi?

Gh. Gheorghiu-Dej:120.000 oameni.

V.M. Molotov:Cu aviaţie, marină, grăniceri aveţi mai mult, aveţi peste 200.000.

I.V. Stalin:Armata nu o putem lipsi de dreptul de vot. Trebuie lucrat intens pe linia agitaţiei şi propagandei în armată, însă dreptul de vot trebuie să li-l daţi neapărat. Femeile votează?

Gh. Gheorghiu-Dej:Da, votează.

I.V. Stalin:Cu drepturi egale ca şi bărbaţii?

Gh. Gheorghiu-Dej:Cu aceleaşi drepturi.

I.V. Stalin:Tineretul votează? De la ce vârstă are dreptul de vot?

Gh. Gheorghiu-Dej:Ne-am gândit de la 18 ani în sus.

I.V. Stalin:Aveţi mulţi analfabeţi?

Teoharie Georgescu:Aproximativ 40% din populaţie.

I.V. Stalin:Mulţi analfabeţi. Cred că trebuie să daţi dreptul la vot de la 21 de ani în sus. Dreptul de a fi ales de la ce vârstă îl daţi?

Gh. Gheorghiu-Dej:De la 25 de ani în sus.

I.V. Stalin:E bine. Daţi dreptul de vot de la 21 de ani în sus şi dreptul de a fi ales de la 25 de ani. Aveţi lege electorală?

Gh. Gheorghiu-Dej:Avem.

I.V. Stalin:Ese aprobată de toate partidele? Guvernul a consfinţit-o?

Gh. Gheorghiu-Dej:Nu am discutat-o încă în guvern.

I.V. Stalin:Atunci nu există lege electorală. Aveţi în platformă naţionalizarea B.N.R., aceasta este o măsură bună. Naţionalizarea societăţilor de asigurare se poate de asemenea pune. În ceea ce priveşte controlul industriilor cartelate, aceasta nu se poate face prin bănci. Controlul se poate face fie de jos în sus, cu ajutorul sindicatelor, fie de sus în jos prin numire de directori generali ai guvernului. Se pot crea şi organe mixte. Mă îndoiesc că veţi puea face aşa ceva şi de aceea e mai bine să nu treceţi aceasta în program, ca să nu-i speriaţi degeaba. /Râde./ Tătărescu este de acord cu aceasta?

Gh. Gheorghiu-Dej:Tătărescu este de acord cu toate aceste propuneri. El spune însă:„Dacă vreţi, putem s-o facem, dar să n-o scriem în program, ca să nu speriem lumea.”

I.V. Stalin:Are dreptate. Faceţi controlul, dar  nu scrieţi aceasta în program. Controlul îl poate face orice bancă, prin faptul că îndrumează creditele şi le acordă sau nu le acordă anumitor întreprinderi. Pentru aceasta nu trebuie lege şi nici să fie prevăzut în program. Vorbiţi în program de exproprierea pădurilor moşiereşti?

Gh. Gheorghiu-Dej:Majoritatea membrilor C.C. au fost pentru scoaterea acestui punct din program. Când va fi nevoie, putem să facem confiscarea pădurilor, dar în program nu scriem nimic, ca să nu-i speriem.

V.M. Molotov:Totuşi, în textul programului acest punct a rămas.

I.V. Stalin:Nu e bine să scrieţi acest lucru. Scoateţi-l. Văd că aveţi trecut aici monopolul comerţului exterior. Aceasta nu o veţi realiza şi deci nu are rost s-o treceţi în program. 

Gh. Gheorghiu-Dej:Dar putem pune chestiunea controlului şi îndrumării comerţului exterior?

I.V. Stalin:Acest lucru îl puteţi obţine printr-o politică vamală justă. Ridicaţi, de exemplu, vama la lămâi, dacă nu vreţi să fie importate. Coborâţi vama la obiectele ce voiţi să fie importate. Coborâţi de asemenea vama la obiectele ce vreţi să fie exportate şi dacă aveţi un interes deosebit pentru exportul de mărfuri oarecare, acordaţi prime de export. Afară de aceasta vă trebuie vameşi buni, ca să nu poată intra sau ieşi din ţară decât ceea ce doriţi. Vorbiţi de reorganizarea şi extinderea asigurărilor sociale. Despre ce fel de asigurări este vorba? Contra boalei, contra bătrâneţei sau contra şomajului? Trebuie precizat. Asigurarea contra şomajului nu veţi fi în stare s-o realizaţi. Trebuie deci scris precis ce vreţi.

Preconizaţi în program... „reducerea impozitelor indirecte până la anulare”. Aceasta nu o veţi putea realiza. Şi noi ne-am propus-o un timp, dar n-a ieşit nimic.

Gh. Gheorghiu-Dej:Să aduc un exemplu:O pereche de bocanci costă 150.000 lei. În această sumă impozitele şi taxele reprezintă 120.000 lei.

I.V. Stalin:Puteţi pune „reducerea impozitelor indirecte” [subl. în text], însă nu anularea lor. E nevoie de întărirea valutei, de oprirea inflaţiei. Pentru aceasta trebuie făcute economii drastice. Bugetul trebuie redus la cheltuieli.

În ceea ce priveşte... „stabilizarea monedei naţionale”..., nu prevedeţi în program prin ce mijloace vreţi să realizaţi această stabilizare şi cum vreţi s-o realizaţi, la ce curs, la cursul de astăzi? Aceasta este puţin, să treci într-un program de 4 ani menţinerea valutei la nivelul de devalorizare de astăzi. Trebuie să treceţi în program... „întărirea valutei”... Prin lichidarea treptată a inflaţiei, trebuie să ridicaţi cursul banilor. Trebuiesc făcute economii serioase:micşorarea armatei, lichidarea instituţiilor inutile. Trebuiesc produse cât mai multe mărfuri, atunci vor creşte banii în valoare.

Ce înţelegeţi prin... „desăvârşirea reformei agrare”?

Gh. Gheorghiu-Dej:Procurarea de credite ieftine pentru ţărani, staţiuni de închiriat maşini agricole, procurare de seminţe etc.

I.V. Stalin:Atunci este greşit formulată. Prin „desăvârşire” se poate înţelege că mai vreţi să luaţi pământ de la moşieri. De ce să-i speriaţi degeaba, dacă nici nu aveţi această intenţie? /Râde./ Această expresie trebuie scoasă. Ideea o puteţi exprima mai bine prin fraza:„Măsuri de ajutorare a gospodăriilor ţărăneşti”.

Aveţi învăţământ primar obligatoriu? Aşa cum este la noi obligaţiunea pentru părinţi de a-şi trimite copiii la şcoală, sub ameninţarea amenzii? Nu scrieţi nimic în privinţa învăţământului primar obligatoriu. Trebuiesc luate măsuri severe, ca toţi copiii să înveţe şi atunci nu veţi mai avea niciun analfabet.

Teoharie Georgescu:Legea învăţământului primar gratuit şi obligatoriu o avem demult, dar copii de ţărani săraci nu au posibilitatea să se ducă la şcoală. Şcolile nu au lemne. Copiii sunt goi şi desculţi şi nu pot frecventa şcolile.

I.V. Stalin:Da, aceasta desigur trebuie să coste bani. Trebuie să înscrieţi „măsuri pentru asigurarea învăţământului primar general obligatoriu”. Vorbiţi despre libertăţile cetăţeneşti. Scrieţi ... „libertatea cuvântului, libertatea scrisului etc. etc. ...”. La aceasta trebuie neapărat adăugat „Libertatea confesiunilor religioase”.

Ce înţelegeţi prin reorganizarea armatei pe baze democratice?

Gh. Gheorghiu-Dej:A rămas în armată un număr foarte mare de reacţionari. Armata trebuie reeducată şi reacţionarii scoşi afară din cadrele ei.

I.V. Stalin:Şi ei, citind acest lucru în programul vostru, vor vota bineînţeles imediat pentru blocul guvernamental. /Râde./ Aceasta nu trebuie scris în program. Degeaba produceţi panică în armată şi îi respingeţi pe militari. Curăţirea de reacţionari trebuie făcută. Orice guvern are drepturi să-şi cureţe armata, dar aceasta nu trebuie spus în programul de guvernare. Dacă vreţi, puteţi vorbi de „întărirea armatei”. În armată trebuie să existe disciplină.

În ceea ce priveşte naţionalităţile conlocuitoare, voi preconizaţi egalitatea lor. Egalitatea naţionalităţilor este o utopie. Nu se poate vorbi de egalitate între naţiuni. De exemplu, Belgia este un stat independent, dar nu se poate vorbi de egalitatea Belgiei cu Statele Unite ale Americii. Nu are nici putrea lor şi nici mijloacele lor. Dacă iei 2 oameni, nici aceia nu sunt egali, unul este mai deştept, mai capabil, mai voinic etc. Cu atât mai mult două naţiuni. Se poate însă vorbi de „drepturi egale pentru naţionalităţi conlocuitoare”. „Egalitate” şi „drepturi egale” nu este unul şi acelaşi lucru. /Răsfoieşte programul lui Tătărescu. Citeşte:/„Consolidarea regimului monarhiei constituţionale, ca aşezământ de bază al statului român, şi garanţia dezvoltării sale istorice.” /Râde./ Şi voi sunteţi de acord cu această propunere?

Gh. Gheorghiu-Dej:Nu. Nici nu am discutat-o cu el.

I.V. Stalin:Şi care este propunerea voastră?

Gh. Gheorghiu-Dej:Noi nu am discutat în C.C. acest lucru, abia aici studiind împreună cu Teoharie Georgescu programul lui Tătărescu, am găsit că nu putem ocoli problema monarhiei şi am studiat şi noi posibilitatea de a trata această chestiune nu într-un punct aparte, ci indirect în legătură cu altă problemă. 

I.V. Stalin:Să vedem propunerea voastră.

Gh. Gheorghiu-Dej:„Asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în cadrul regimului monarhiei constituţionale.”

I.V. Stalin:Ar trebui spus nu numai „asigurarea drepturilor şi libertăţilor”, ci „asigurarea regimului democratic”. Acesta trebuie legat de independenţa statului, ca atunci când monarhia ar ameninţa independenţa şi suveranitatea ţării, să poată fi desfiinţată de popor. /Dictează:/ „Asigurarea regimului democratic şi a suveranităţii depline a statului român în cadrul monarhiei constituţionale.” /Reflectează./ S-ar putea scrie:„în cadrul” ori „pe baza” sau „pe principiile monarhiei constituţionale.”

V.M. Molotov:„Pe bază” nu merge. Se apropie de formula lui Tătărescu.

I.V. Stalin:Cel mai bine e „în cadrul”.

V.M. Molotov:Ne-aţi făcut şi pe noi monarhişti. /Râde./

I.V. Stalin:Această formulare poate fi acceptată. Este adevărat, între monarhie şi republică este o deosebire, dar nu este aşa de mare, dacă regimul este democratic. De exemplu, în Germania hitleristă nu a fost monarhie, însă acest regim a fost mai dezastruos decât toate monarhiile. Să vedem ce mai scrie Tătărescu. /Citeşte./ „... capitalul generator de bogăţii...” /Râde./ Da, interesant de văzut ce generator de bogăţii ar fi capitalul fără muncitori. Fără munca depusă de muncitori, capitalul nu este în stare să facă ceva. Va sta în bănci şi va mucegăi. /Lasă textele./

În privinţa ungurilor nu puteţi scrie nimic? Ungurii au la voi şcoli?

Teoharie Georgescu:Au şi Universitate maghiară.

I.V. Stalin:Da? Dar la justiţie în ce limbă se vorbeşte?

Teoharie Georgescu:În regiunile cu minoritate maghiară de peste 30% se vorbesc ambele limbi:româna şi maghiara.

V.M. Molotov:Dar la instituţii, autorităţi?

Teoharie Georgescu:La fel. De exemplu, în Oradea Mare, oraş cu majoritate maghiară, 85-90% din funcţionari sunt unguri. Ei trebuie să cunoască însă limba română.

V.M. Molotov:Bineînţeles.

I.V. Stalin:Ar trebui formulat în program:„Asigurarea dreptului pentru populaţia ungară din România de a folosi liber limba natală, a o preda în şcoli, precum şi a o folosi în justiţie.” 

Teoharie Georgescu:Avem un statut al naţionalităţilor care cuprinde toate aceste drepturi.

V.M. Molotov:Atunci ar trebui scris:„Aplicarea consecventă a statutului naţionalităţilor.”

I.V. Stalin:Ei, să vedem cum veţi merge în alegeri. Tătărescu a cerut să intre în Frontul Naţional Democrat?

Gh. Gheorghiu-Dej:Nu, el nu a cerut-o, însă în alegeri vrea să meargă pe liste comune. Ne cere însă 30% din mandatele blocului. Bineînţeles, nu e ultimul lui cuvânt.

I.V. Stalin:E mult. 30% nu se poate da, daţi-i mai puţin.

Gh. Gheorghiu-Dej:Tătărescu nu reprezintă o forţă din punct de vedere numeric,  dar socotim de mare importanţă participarea lui în blocul guvernului, pentru a lovi împreună cu dânsul în partea cea mai reacţionară a lagărului advers.

I.V. Stalin:E just.

Teoharie Georgescu:Ca voturi, nu valorează maimult de 10%. Dar ca să meargă alături de noi, am fost de acord să-i dăm 15-18%, maximum 20%.

I.V. Stalin:Târguiţi-vă cu dânsul, dar daţi-i mai puţin. Pentru Partid câţi aţi prevăzut?

Gh. Gheorghiu-Dej:21%.

I.V. Stalin:Nu puteţi lua pentru Partid în niciun caz mai puţin decât îi daţi lui Tătărescu.

Gh. Gheorghiu-Dej:Noi avem un număr de membri de partid în celelalte partide, aşa încât vom avea mai multe mandate.

I.V. Stalin:Aceasta este altă chestiune. Oficial însă, pentru lume, nu puteţi cere mai puţin. Dacă nu aţi merge în bloc şi fiecare ar merge aparte, aţi căpăta mai puţine voturi decât Tătărescu?

Gh. Gheorghiu-Dej:Nu, am căpăta mai multe decât el.

Gh. Gheorghiu-Dej:Ei, vedeţi. Atunci să creaţi o părere falsă despre forţa Partidului? În străinătate nu se cunoaşte situaţia voastră înăuntrul celorlalte partide şi se vor trage concluzii false. Se va spune că sunteţi slabi, că sunteţi abia al treilea partid. Dar social-democraţilor cât le daţi?

Gh. Gheorghiu-Dej:Ei au cerut 30%. Vrem să le oferim 23%.

I.V. Stalin:Nici lor nu e bine să le daţi mai mult decât vouă. Dacă aţi merge pe liste separate, ei ar lua mai multe voturi decât voi?

Gh. Gheorghiu-Dej:E greu de precizat, dar cred că nu.

I.V. Stalin:Dacă le daţi mai mult, se va trage concluzia că recunoaşteţi că sunteţi mai slabi. Cât daţi Frontului Plugarilor?

Gh. Gheorghiu-Dej: 24%.

I.V. Stalin:Lor li se poate da mai mult, este o organizaţie care cuprinde mase mari ţărăneşti. Însă nu puteţi lua mai puţin decât celelalte partide. Trebuei să mergeţi la partitate cu ei. Dacă aţi aduna procentele:21+23+20=64:3=21 şi ceva. /După câteva momente de reflecţie:/ Daţi procente egale la cei patru participanţi mai mari. Luaţi procentele 21+23+20+24=88;88:4=22. Daţi fiecăruia câte 22 procente şi celelalte partide, vor rămâne P.N.P. cu 7% şi P.N.Ţ. cu 5%. Vor accepta?

Gh. Gheorghiu-Dej:Cu social-democraţii ar merge greu, ei ştiu că avem oamenii noştri şi în celelalte partide.

I.V. Stalin:Dacă nu vor accepta, daţi-le mai bine câteva locuri în lotul vostru. Însă oficial să fie toate patru partidele în mod egal cu câte 22%. Şi la voi în ţară nu este bine să se creadă că sunteţi mai slabi decât în realitate. Poporul nu va înţelege ce aranjamente aveţi şi vor crede că vă recunoaşteţi mai slabi decât ceilalţi. Nu trebuie creată o părere falsă despre puterea voastră.

Mai aveţi întrebări?

Gh. Gheorghiu-Dej:Avem în ţară vreo 500.000 saşi şi şvabi. Ei au fost la noi totdeauna pionerii imperialismului german şi focarele reacţiunii. În prezent, au început din nou să ridice capul. Am vrea să-i expulzăm.

I.V. Stalin:Războiul s-a terminat. Acum e greu de expulzat. Ei au dreptul la vot?

Gh. Gheorghiu-Dej:Tocmai la aceasta ne-am gândit şi noi. Am vrea să-i lipsim de dreptul de vot.

I.V. Stalin:Sunt cetăţeni români?

Gh. Gheorghiu-Dej:Da.

I.V. Stalin:Atunci e greu să-i lipsiţi de dreptul de vot. Doar dacă aţi avea vreun motiv.

Gh. Gheorghiu-Dej:Majoritatea din ei au fost înscrişi în Grupul Etnic German, organizaţie hitleristă. Am putea să le luăm acestora dreptul de vot.

I.V. Stalin:Aşa da, dacă aveţi această posibilitatea, faceţi-o. Nu trebuie avut milă de ei. Altceva?

Gh. Gheorghiu-Dej:Am vrea să ni se predea principalii criminali de război:Antonescu etc.;pentru a-i judeca în ţară.

I.V. Stalin:(către V.M. Molotov) N-au primit încă pe aceşti criminali? Trebuie să-i capete.

V.M. Molotov:S-a întârziat chestiunea din cauza avizului anglo-americanilor.

I.V. Stalin:Dă-i dracului de anglo-americani. Nu sunt oare prizonerii noştri? Trebuie trimişi în România.

V.M. Molotov:Anglo-americanii au făcut rezerve în ceea ce priveşte cazul dacă ar fi ceruţi la Tribunalul din Nürnberg. 

I.V. Stalin:Bine, aceasta se referă la toţi criminalii de război /Către Gh. Gheorghiu-Dej. și Teoharie Georgescu/. Bine, îi veţi primi.

Gheorghe Gheorghiu-Dej rostindu-şi cuvântarea la Congresul Frontului Plugarilor, ţinut pe Stadionul A.N.E.F. din Capitală (24 iunie 1945)

Gh. Gheorghiu-Dej:Am vrea să discutăm chestiunea ajutorului financiar pentru alegeri.

I.V. Stalin:Pentru Partid?

Gh. Gheorghiu-Dej:Da, pentru Partid.

I.V. Stalin:De cât aveţi nevoie?

Gh. Gheorghiu-Dej:Am vrea să trimitem în toată ţara vreo 15.000 de activişti pentru trei luni de propagandă:mai, iunie şi iulie.

I.V. Stalin:De câţi bani este nevoie?

Gh. Gheorghiu-Dej:De cca. 10 miliarde pe lună.

V.M. Molotov:Se vede că cifra a fost între timp studiată mai precis. În scrisoare era vorba de 14 miliarde pe lună.

I.V. Stalin:Zece miliarde înseamnă:30 miliarde în total. Avem banii aceştia?

V.M. Molotov:/După ce controlează./ Avem în total 600 milioane lei. Suma este cu totul insuficientă. Noi primim conform armistiţiului 13 miliarde lei pe lună. E vorba să reducem această cifră. Am putea să nu o reducem şi suma ce am fi vrut s-o reducem să le-o dăm lor. Dar şi în acest caz, am putea scoate de acolo vreo 2-3 miliarde pe lună, în nici un caz 10 miliarde.

I.V. Stalin:Dar dacă am cumpăra lei?

V.M. Molotov:Trebuie studiată chestiunea.

I.V. Stalin:Cu dolari aţi putea face ceva? Aţi putea să-i transformaţi în lei?

Gh. Gheorghiu-Dej:Da.

I.V. Stalin:La ce curs?

Gh. Gheorghiu-Dej:Oficial e 10.000 lei dolarul, dar la bursă este peste 40.000 lei.

I.V. Stalin:La ce curs este bine să vă dăm atunci? La cursul de 30.000 lei puteţi face faţă?

I.V. Stalin:Bine, atunci veţi primi un milion de dolari. Mai departe?

Teoharie Georgescu:În Ardealul de Nord există cetăţeni unguri aduşi acolo ca funcţionari de stat de regimul lui Horthy în timpul ocupării acestei regiuni. Majoritatea din ei sunt reacţionari. Duc o propagandă şovină şi întreţin o atmosferă nesănătoasă. Am vrea să-i trimitem în patria lor.

I.V. Stalin:Aţi vorbit cu comuniştii ungarhi despre aceasta?

Gh. Gheorghiu-Dej:Am vorbit cu câţiva tovarăşi. Ei au fost de acord cu aceasta.

I.V. Stalin:Am vorbit cu Rakoszi [Rákosi]. El spunea că ei se tem să ia înapoi ungurii din Cehoslovacia şi din alte ţări. Înţelegeţi-vă cu ei.

Teoharie Georgescu:În România au sosit din U.R.S.S. o serie de evrei care au fost în Basarabia şi Bucovina de Nord în momentul eliberării acestor regiuni de către Armata Roşie în 1940. Noi nu punem problema lor din cauză că nu sunt cetăţeni români, dar sunt elemente care se ocupă cu diverse speculaţii de bursă şi în acelaşi timp duc o propagandă ostilă Uniunii Sovietice.

V.M. Molotov:Noi nu reţinem cu forţa pe aceşti oameni şi nici nu i-am trimis la voi. Dragoste cu sila nu se face.

I.V. Stalin:Simpatia lor nu ne interesează.

Gh. Gheorghiu-Dej:O serie de state, printre care şi Ungaria, au căpătat împrumuturi din partea U.S.A. [Statele Unite ale Americii]. Putem să acceptăm şi noi?

I.V. Stalin:Dacă vă dă, luaţi. /Râde./ Însă nu acceptaţi să vă pună condiţiuni, care să atingă suveranitatea voastră, . Ei au acordat polonezilor un împrumut, însă au pus condiţiuni cum şi pentru ce să-i folosească. Polonezii au răspuns politicos:că numai guvernul lor poate hotărî ce folosinţă să le dea banilor. Dacă vă vor pune şi vouă condiţiuni, răspundeţi-le în acelaşi sens. Puteţi accepta un împrumut, însă fără condiţiuni.

Gh. Gheorghiu-Dej:Dar dacă ne dăm un împrumut ca să cumpărăm de la ei maşini şi alte diversxe materiale?

I.V. Stalin:Aceasta este altceva, se poate accepta. (...)

Teoharie Georgescu:au venit propuneri din partea Frontului Plugarilor / în special Groza / de a trasnforma în partid această organizaţie.

I.V. Stalin:Mai aveţi şi alte partide ţărăneşti?

Teoharie Georgescu:Partidul Naţional-Ţărănesc al lui Maniu şi cel al lui Anton Alexandrescu.

I.V. Stalin:Puteţi să-l numiţi Partidul Plugarilor Muncitori, ca să se deosebească de partidul culacilor lui Maniu. La fel este şi în Polonia. Există partidul ţărănesc al lui Mikolajczyk, în care intră toţi culacii şi există partidul plugarilor muncitori. Acestui partid trebuie să-i daţi toată atenţia şi să trimiteţi acolo 2-3 conducători din cei mai puternici şi mai bine pregătiţi, ca să poată stăpâni situaţia. Acest lucru merită orice effort, căci are o importanţă foarte mare. Trimiteţi pe cei mai buni şi mai tari.

Gh. Gheorghiu-Dej:/Arată diagramele economice, care dovedesc foarfecile tot mai mari între producţie pe de o parte şi preţuri pe de altă parte. În acelaşi timp, salariile sunt complet insuficiente, iar mărfurile extrem de puţine./

I.V. Stalin:Această situaţie este caracteristică pentru inflaţie. Trebuie făcute economii drastice. Reduceţi armata. Afară de aceasta trebuie un ministru de Finanţe puternic şi priceput.

Gh. Gheorghiu-Dej:Dacă la reorganizarea cabinetului ni se oferă Ministerul Economiei Naţionale, putem să-l acceptăm?

I.V. Stalin:Aveţi cadre pregătite?

Gh. Gheorghiu-Dej:Avem cadre destul de bine pregătite.

I.V. Stalin:În cazul acesta puteţi să-l luaţi.

Teoharie Georgescu:În timpul lui Rădescu forţele poliţiei erau de 80.000 de oameni. Înainte de 6 Martie efectivul lor a fost redus la 30.000 oameni. În prezent nu se poate face faţă situaţiei cu un efectiv atât de redus.

I.V. Stalin:80.000 era extrem de mult. Puteţi mări efectivul la 40.000 de oameni. Ce efectiv aveţi în armată?

Teoharie Georgescu:120.000.

V.M. Molotov:Cu celelalte forţe, aviaţie, marină şi grăniceri, aveţi peste 200.000. Aceste efective vor trebui reduse.

Teoharie Georgescu:Regele se opune.

I.V. Stalin:Trebuie să-i arătaţi că nu sunt mijloace şi că în situaţia actuală de inflaţie este necesar să se facă această reducere. Regele are listă civilă?

Gh. Gheorghiu-Dej:Da.

I.V. Stalin:Cât are pe lista civilă?

Teoharie Georgescu:Nu ştim exact. În tot cazul, aceasta nu contează prea mult pentru el, este unul din cei mai bogaţi moşieri din ţară. Are moşii întinse.

I.V. Stalin:În timpul reformei agrare n-au fost atinse pământurile lui?

Teoharie Georgescu:Nu.

I.V. Stalin:Şi el nu a fost atât de generos să împartă singur pământul la ţărani?

Teoharie Georgescu:Nu a fost de loc generos.

(ANIC, Fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, doar nr. 28/1946, ff. 1-16;publicat şi în Istoria comunismului din România. Documente perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), volum editat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goşu, Humanitas, Bucureşti, 2009, pp. 47-59)

Gheorghe Gheorghiu-Dej se întreţine cu generalul sovietic Susaicov, cu prilejul festivităţilor de 9 Mai, „ziua victoriei asupra fascismului” (9 mai1945)

1947, 10 februarie. Notă de convorbire a lui I.V. Stalin cu Gh. Gheorghiu-Dej cu privire la politica economică a guvernului României şi situaţia din P.C.R. (Fragment)

Moscova,  10 februarie 1947,  orele 19.20. SECRET 

Participă:tovarăşii Molotov, Mikoian, Susaikov, Şkoda (interpret).

(...)

Referindu-se nemijlocit la tratativele comerciale pe care le poartă delegaţia comercială română la Moscova şi rugăminţile guvernului român de a uşura situaţia economică grea a ţpării, tov. Stalin declară că guvernul sovietic a fost de acord să vină din nou în ajutorul României şi să facă următoarele înlesniri:

1) Guvernul sovietice reduce suma de 300 miliarde de lei pe care guvernul român trebuie s-o plătească potrivit articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu, până la 100 miliarde lei.

2) În pofida Convenţiei semnate de români, guvernul sovietic preia asupra așa toate cheltuielile legate de transportul pe teritoriul sovietic a bunurilor sovietice înapoiate în Uniunea Sovietică.

Românii vor trebui să transporte bunurile sovietice numai până la frontierele şi porturile Uniunii Sovietice. Toate cheltuielile de transport ale acestor bunuri pe teritoriul românesc şi în porturile româneşti vor fi plătite de români. Toate cheltuielile legate de transportul bunurilor pe teritoriul sovietic şi în porturile sovietice vor fi plătite de Uniunea Sovietică.

3) Guvernul sovietic va oferi României, potrivit acordului comercial, un împrumut în sumă de 10 milioane dolari (în mărfuri).

În afară de aceasta, guvernul sovietic va oferi României mărfurile necesare acesteia în valoare de încă 15 milioane dolari, în schimbul cărora va primi în România mărfuri tot în valoare de 15 milioane dolari.

Dej mulţumeşte şi subliniază că dacă comuniştii români vor primi ajutorul respectiv din U.R.S.S., atunci pot să facă faţă sarcinilor economice car stau în faţa ţării.

Tov. Stalin răspunde că dacă comuniştii români nu vor pune ordine în ţară la ei, niciun ajutor din afară nu-i va ajuta.

Tov. Molotov menţionează că în România clasa muncitoare a fost scăpată din frâu, a fost învăţată să fie indisciplinată, nu este pusă să muncească, deoarece nu o hrănesc, iar de la ţărani nu se iau impozite. În aceste condiii, statul nu poate fi condus şi poate fi doar ruinat.

Tov. Stalin spune că trebuie redus numărul muncitorilor în fabrici şi uzine, ţăranii trebuie impozitaţi neîntârziat, să fie redus numărul funcţionarilor. După înfăptuirea reformei monetare trebuie să fie redus salariul, să fie luate măsuri ferme împotriva speculanţilor. Toate aceste acţiuni trebuie prezentate guvernului şi, dacă acesta va crea obstacole în opera de înfăpturie a lor, atunci Dej trebuie să fie pregătit să-şi dea demisia şi să spună acest lucru guvernului.

Trecând la problema situaţiei în interioriul Partidului Comunist Român, tov. Stalin spune că Dej nu i-a relatat complet, sincer, despre devierea naţionalistă în interiorul Partidului Comunist Român. Doar Dej însuşi a ridicat în faţa tov. Vîşinski problema că Pauker trebuie trimisă la Paris. Aceata este o poziţie incorectă şi dăunătoare. Activiştii buni trebuie să fie apreciaţi şi promovaţi, indiferent dacă aceştia sunt români, evrei sau unguri. Şi în Rusia a fost o mişcare antisemită puternică, mai puternică decât în România. Un val de pogromuri evreieşti s-a abătut asupra întregii Rușii. Cu toate acestea, bolşevicii nu au cedat poziţiile în problema naţională. Zinoviev, Kamenev şi Troţki au fost înlăturaţi nu pentru că erau de origine evreiască, ci pentru că au subminat puterea sovietică şi au luptat împotriva acesteia. Bolşevicii au înlăturat şi ruşi:Buharin, Rîkov şi alţii – din aceleaşi motive. Dacă omul este bun, trebuie să i se deschidă calea, indiferent de curentul care există la o anumită etapă, împotriva unor naţiuni. Bolşevicii au fost atacaţi puternic în problema evreiască. Se spunea că chiar Ilici est evreu. Cu toate acestea, el a rezistat acestor atacuri şi le-a respins, fiind internaţionalist. România este un stat multinaţional. În cadrul ei sunt mulţi evrei, unguri şi slavi. Cum vor comuniştii români să-şi construiască partidul numai din români? Ei trebuie să ţină minte că dacă partidul lor va fi de clasă, social, va creşte, dacă însă va fi de rasă, va pieri, deoarece rasismul duce la fascism.

Dej recunoaşte caracterul eronat al vederilor sale. Dej spune că încă în 1946 tov. Vîşinski l-ar fi sfătuit, chipurile, s-o trimită pe Ana Pauker şi acum el I-a spus tov. Vîşinski această idee.

Dej menţionează că în problemele promovării lui Pauker ca deputată şi numirea acesteia ca lider al grupului parlamentar a avut o discuţie cu tov. Susaikov, care i-a arătat caracterul eronat al vederilor sale. Cu toate acstea, el, Dej, a ignorat aceste sfaturi, crezând că aşa ar fi fost mai corect din punct de vedere tactic.

Tov. Stalin spune că acest lucru ar fi incorect şi din punct de vedere tactic.

Dej promite să-şi revizuiască total atitudinea.

Tov. Stalin întreabă cum lucrează Pauker şi Luca.

Tov. Susaikov răspunde la această întrebare. Acesta reţine atenţia asupra dorinţei de a accede la putere şi caracterul nestăpânit al lui Bodnăraş, membru al C.C., care trebuie urmărit şi să nu fie scăpat din mâini.

Dej roagă un sfat în problema cooperaţiei săteşti.

Tov. Stalin răspunde că această chestiune trebuie temporizată până la înfăptuirea reformei valutare.

În problema abordată în discuţie cu privire la achiziţionarea de cereale din Statele Unite se adoptă hotărârea ca Dej să întocmească un răspuns pe care să-l dea ca să-l vadă tov. Molotov, care va ajuta la redatarea finală a acestui răspuns.

Discuţia a durat o oră şi 40 minute. A tradus ŞKODA

(Vostocinaia Evropa v dokumentah rossiiskih arhivov. 1944-1953, Tom I:1944-1948, „Sibirskii hronograf”, Moscova-Novosibirsk, 1997, pp. 579-583)

Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza și alți membri ai delegaţiei române la Conferinţa Păcii de la Paris, la sosirea în Gara Băneasa (21 septembrie 1946)

1948, 3 februarie. Nota de convorbire a lui I.V. Stalin cu membrii delegației guvernamentale române în frunte cu președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza.

SECRET

Primirea de către I.V. Stalin a delegației guvernamentale române. 3 februarie 1948, ora 20.00

Asistă:

Din partea română – Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, Ana Pauker, ministrul Afacerilor Externe, Gheorghiu-Dej, ministrul Industriei și Comerțului, V. Luca, ministrul Finanțelor, L. Rădăceanu, ministrul Muncii și Asigurărilor Sociale, Vlădescu-Răcoasa, ambasadorul României în U.R.S.S.

Din partea sovietică – V.M. Molotov, S.I. Kavtaradze, L.E. Kotliar (interpret).

După schimbul obișnuit de strângeri de mână și saluturi, I.V. Stalin face observația că P. Groza arată foarte bine.

P. Groza răspunde că încearcă să se mențină în formă pentru a băga groaza în dușmani și pentru a-i îmbărbăta pe prieteni.

I.V. Stalin îl întreabă pe Groza cum au călătorit.

P. Groza răspunde că au călătorit foarte bine. Ei au învățat de la Uniunea Sovietică că se poate merge încet și avansa departe.

I.V. Stalin întreabă dacă în România este cald.

P. Groza răspunde că în România este mai cald decât este nevoie pentru țară.

V.M. Molotov menționează că în acest an nici în U.R.S.S. nu este o iarnă adevărată.

I.V. Stalin îl întreabă pe Groza care este starea industriei românești, dacă aceasta se întărește.

P. Groza răspunde că cel mai competent în această chestiune este Gheorghiu-Dej, ministrul Industriei și Comerțului, prezent aici.

I.V. Stalin menționează că Groza, ca premier, trebuie să știe acest lucru.

P. Groza răspunde că datorită eforturilor ministrului Gheorghiu-Dej, industria se întărește, îndeosebi în ultima vreme, și anume după scoaterea din guvern a lui Tătărescu și a adepților acestuia. În prezent, Ministerul de Finanțe este condus de Luca, ceea ce dă posibilitatea să se pună în mod just conlucrarea dintre cele două ministere.

I.V. Stalin întreabă dacă în România există șomaj.

P. Groza răspunde că, pe fond, în România nu există șomaj.

I.V. Stalin întreabă în continuare care este situația valutei naționale, dacă aceasta se întărește.

P. Groza răspunde că reforma monetară din România a fost realizată, la fel ca în puține țări, și anume fără împrumut străin, în pofida faptului că liberalii au cerut să se efectueze pe baza unui împrumut de 600 milioane dolari americani. Populația a primit bine reforma, dar liberalii aflați în fruntea Ministerului de Finanțe au încercat s-o saboteze. După îndepărtarea acestora din guvern lucrurile au mers mai bine.

I.V. Stalin întreabă dacă reforma monetară a fost de folos.

P. Groza arată că după numirea lui Luca în fruntea Ministerului de Finanțe situația financiară a țării s-a îmbunătățit în mod considerabil. Liberalii au căutat să crească circuitul bănesc. V. Luca nu numai că a încetat să mai recurgă la împrumuturi la Banca Națională a României, dar, datorită creșterii intrărilor de impozite și alte mijloace bănești, a reușit să acopere vechea datorie față de Banca Națională.

I.V. Stalin întreabă cât de echilibrat este bugetul.

V. Luca răspunde că au reușit să nu mai realizeze un buget echilibrat, dar și să obțină un surplus de mijloace.

P. Groza face observația că dacă la început s-a remarcat o anumită reducere a capacității de cumpărare a noii valute, în prezent acest lucru a fost stopat. Mai mult, se observă o scădere a prețurilor la unele mărfuri și chiar o oarecare scădere a cursului valutelor străine.

I.V. Stalin întreabă dacă regele a plecat definitiv sau se mai întoarce.

P. Groza răspunde că regele poate încă să se întoarcă în țară, însă doar ca un cetățean de rând.

I.V. Stalin întreabă ce a făcut regele cu domeniile sale, pădurile din România, dacă le-a vândut.

P. Groza răspunde că partea principală a domeniilor regale a fost totdeauna proprietatea statului și că numai venitul de pe urma acestora aparține regelui. Acum toate aceste domenii revin în proprietatea deplină a statului. Regelui îi mai aparțin suprafețe însemnate de teren, dar având în vedere că acesta nu se mai folosește de vechile privilegii, pe baza legii reformei agrare proprietatea sa funciară va fi expropriată și-i vor mai fi lăsate doar 50 hectare de pământ.

I.V. Stalin întreabă dacă este adevărat că guvernul român a cumpărat de la rege domeniile acestuia cu 3 milioane de dolari sau acestea sunt doar zvonuri.

P. Groza răspunde că guvernul român a cumpărat de la rege 360 de tone de vin cu 1 milion de franci elvețieni, în condițiile în care regelui i-a fost dată doar jumătate din această sumă, iar a doua jumătate din această sumă o poate primi cu condiția că se va purta bine. Guvernul i-a dat regelui exact atât cât trebuia, pentru a nu spune că guvernul l-a umilit, dar nu prea mult, pentru ca acesta să nu se simtă independent.

I.V. Stalin face observația că românii au un rege foarte original. Să dea Domnul tuturor un asemenea rege!

P. Groza adaugă că, așa cum i-a spus în ajun  lui Molotov, guvernul român a trebuit să țină seama de faptul că regele a fost decorat de Guvernul Sovietic cu ordinul „Pobeda” („Victoria” – n.t.).

I.V. Stalin spune că toate acestea au fost făcute bine și întreabă dacă regele a luat cu sine ordinul.

P. Groza răspunde că regele a luat cu sine ordinul și adaugă că guvernul român a contat pe o asemenea apreciere a acțiunilor sale, deplasându-se la Moscova.

I.V. Stalin repetă că guvernul a procedat bine, apoi întreabă dacă delegația română a luat cunoștință de proiectul pactului de asistență mutuală.

P. Groza răspunde că delegația a studiat proiectul de tratat pe articole și în ansamblu și a fost de acord cu conținutul acestuia.

I.V. Stalin întreabă dacă proiectul nu provoacă obiecții.

A. Pauker roagă să se explice dacă adjectivul „militar”, cuprins la sfârșitul primului alineat al art. 2 din proietul de tratat, se referă, în egală măsură, și la „ajutor” și „sprijin”, sau doar la „sprijin”, așa cum se poate interpreta potrivit textului românesc al proiectului.

V.M. Molotov arată că acest adjectiv se referă în egală măsură la „ajutor” și „sprijin”.

I.V. Stalin propune să se elimine din text cuvântul „sprijin”, deoarece acesta doar slăbește și nu adaugă nimic. „Sprijin” are o însemnătate morală, iar „ajutor” este mai real, mai puternic.

A. Pauker întreabă în continuare dacă cuvintele „Statutul Națiunilor Unite” din alineatul al doilea al articolului 2 al proiectului de tratat au același sens ca și cuvintele „Carta Națiunilor Unite”.

V.M. Molotov confirmă că acestea sunt noțiuni echivalente.

A. Pauker arată apoi că în română, cuvântul „îndreptate” cuprins în al doilea alineat al articolului „ din proiectul de tratat este inaplicabil din punct de vedere redacțional.

I.V. Stalin propune să fie înlocuit cu cuvintele „având ca scop”.

V.M. Molotov face observația că în acest caz cuvântul „scop” se repetă de două ori în această frază. 

I.V. Stalin propune atunci să fie înlocuit ultimul cuvânt „scopurilor” din alineatul menționat cu cuvântul „sarcinilor”.

A. Pauker declară că ea nu mai are niciun fel de observații.

I.V. Stalin face observația că în felul acesta românii au sarcini, iar noi avem scopuri!

V.M. Molotov adaugă că noi [sovieticii] vom îndeplini și sarcinile și scopurile.

P. Groza declară că scopurile vor fi îndeplinite și face în continuare observația că delegația română, alcătuită din cinci persoane, a zăbovit asupra acestei fraze o oră întreagă și nu a putut să găsească redactarea corespunzătoare. Copilul cu mai multe moașe rămâne cu buricul netăiat.

I.V. Stalin arată că nu totdeauna se întâmplă așa.

P. Groza declară că după explicarea clară și precisă a principiilor proiectului de tratat, dată în ajun delegației de către Molotov, precum și după clarificarea tuturor observațiilor de ordin redacțional, delegația este de acord cu proiectul de tratat și este gata să-l semneze.

I.V. Stalin spune că mâine tratatul poate fi semnat, trebuie doar să fie pregătite hârtiile corespunzătoare.

V.M. Molotov spune că el are o chestiune.

Încă din anul 1940 nu a fost definitivată frontiera dintre România și U.R.S.S. Se are în vedere definitivarea acestei frontiere în porțiunea care nu a fost definitivată atunci. Pentru aceasta, este necesar ca odată cu pactul să fie semnat și protocolul privind predarea către Uniunea Sovietică a celor cinci insule de pe brațul inferior al Dunării:Malâi Tataru (Tătaru Mic – n.n.), Stambul, Limba etc. În această problemă, Comisia mixtă româno-sovietică care exista în anul 1940 nu a ajuns la un acord.

I.V. Stalin întreabă de cine sunt ocupate în prezent aceste insule.

V.M. Molotov răspunde că acestea sunt ocupate de noi [U.R.S.S.].

I.V. Stalin întreabă dacă acest lucru este legal.

V.M. Molotov răspunde că noi socotim acest lucru legal.

P. Groza declară că chiar până la Conferința de Pace de la Paris el a avut dispute îndelungate cu Tătărescu în această chestiune. Încă de pe atunci guvernul a ajuns la concluzia că toate problemele asemănătoare nerezolvate trebuie soluționate definitiv. Acum acest lucru este cu atât mai necesar, deoarece tratatul de asistență mutuală care urmează să fie semnat va trebui să întărească și mai mult relațiile de amiciție existente între România și U.R.S.S. Guvernul român va întreprinde toate măsurile pentru a soluționa cât mai repede definitiv această chestiune. El, Groza, a reflectat mult timp asupra ei, simțind răspunderea și datoria în fața patriei și a poporului său și a ajuns la concluzia că pierderea acestor insule va însemna doar scăderea [producției] de icre negre. Există însă pericolul colmatării Canalului Sulina al Dunării, ceea ce înseamnă ca România să fie ruptă de Marea Neagră. Colmatarea însă a prieteniei dintre România și U.R.S.S. reprezintă un pericol și mai mare. Poporul român este interesat în primul rând în menținerea acestei prietenii. Aceasta trebuie să înțeleagă acest lucru și-l va înțelege.

I.V. Stalin întreabă dacvă aceasta înseamnă un acord.

P. Groza răspunde afirmativ.

I.V. Stalin întreabă dacă se colmatează canalul Dunării.

P. Groza răspunde că acest pericol poate fi prevenit doar prin efectuarea unor lucrări mari de dragare. 

I.V. Stalin face observația că toate canalele necesită realizarea cu regularitate a lucrărilor de dragare și adaugă că în România cândva a fost un plan de construire a unui nou canal care să unească Dunărea cu Marea [Neagră].

A. Pauker răspunde că acum 10 ani a existat un plan de construire a acestui canal între Cernavodă și Constanța, dar că acest plan a fost abandonat.

I.V. Stalin declară că dacă România va reveni cândva la acest plan, putem s-o ajutăm.

P. Groza spune că colaborarea cu U.R.S.S.  va compensa însutit pierderea insulelor. Luiîi este clar că Uniunea Sovietică are nevoie de acese insule, pentru a avea posibilitatea de a ține sub control toate gurile Dunării. Un asemenea control realizat de către o putere prietenă, așa cum este U.R.S.S., nu numai că nu va stânjeni România, dar poate să-i fie doar folositor.

I.V. Stalin îi exprimă lui Groza mulțumiri pentru asemenea cuvinte.

Gheorghe Gheorghiu-Dej în martie 1945

În continuare, I.V. Stalin repetă că în cazul în care guvernul român va reveni la planul de construire a canalului, i se poate acorda ajutor și sprijin pentru aceasta.

P. Groza declară că în raporturile sale cu Uniunea Sovietică guvernul român nu este călăuzit de impulsuri oportuniste, ci doar de înțelegerea corectă a intereselor propriului popor.

I.V. Stalin menționează că și noi [sovieticii] gândim la fel.

V.M. Molotov întreabă dacă aceasta înseamnă că noi putem semna acest protocol concomitent cu tratatul.

A. Pauker întreabă, la rândul său, dacă nu se poate să se includă în textul protocolului problema ajutorului și sprijinului din partea Guvernului sovietic în construirea canalului Dunăre-Marea Neagră.

V.M. Molotov răspunde că este necesar să se semneze protocolul privitor la acea porțiune de frontieră în legătură cu care nu s-a realizat înțelegerea și întreabă dacă din partea delegației române sunt vreun fel de întrebări.

P. Groza, după ce s-a consultat cu membrii delegației, răspude negativ.

I.V. Stalin întreabă ce face fostul ministru al Afacerilor Externe Tătărescu.

P. Groza informează că Tătărescu nu se mai află în fruntea Partidului Național-Liberal. În scrisoarea sa de demisie din acest post a recomandat partiului să acorde sprijin guvernului, rezervându-și dreptul de a critica acțiunile acestuia. Tătărescu a cedat foarte ușor. El s-a dovedit a fi un om deștept, dar nesigur pe sine. El, Groza, a primit din partea lui Tătărescu o scrisoare în care l-a înștiințat că el, Tătărescu, nu se va mai ocupa niciodată de politică.

A. Pauker menționează că potrivit informațiilor existente Tătărescu dorește să fugă peste graniță.

P. Groza declară că el, personal, nu-l consideră pe Tătărescu capabil de un asemenea pas, deoarece Tătărescu este un laș și se poate mulțumi cu puțin. După plecarea liberalilor de la guvern și demisia lui Tătărescu din postul de președinte al partidului, partidul a început să se destrame, așa cum s-a întâmpla cu Partidul Național-Țărănesc după procesul lui Maniu. Aceasta demonstrează că aceste partide nu au avut rădăcini în popor.

I.V. Stalin întreabă care dintre emigranții români, în afară de Gafencu, mai duce o activitate subversivă.

P. Groza răspunde că există următoarele trei grupuri principale:grupul lui Gafencu, grupul lui Crețeanu și un grup neînsemant al lui Tilea. Aceste grupuri se dușmănesc între ele.

A. Pauker adaugă la această enumerare numele lui Niculescu-Buzești și Vișoianu, foști miniștri ai Afacerilor Externe în primele guverne reacționare ale României după 23 august 1944.

P. Groza afirmă că în prezent Vișoianu nu desfășoară nicio activitate subversivă și scrie permanent scrisori în patrie, în care exprimă dorința de a se întoarce acasă. În ceea ce-l privește pe Rădescu, acesta nu se bucură de nicio autoritate chiar în acele grupuri care îl sprijină în străinătate. Cel mai activ este grupul lui Gafencu. Lichidarea însă a monarhiei a reprezentat o lovitură neașteptată pentru aceste grupuri din emigrație, printre altele, deoarece regele nu a justificat speranțele lor după plecarea sa în străinătate. Acesta nu numai că nu face niciun fel de declarații împotriva guvernului, dar a dezmințit declarația tatălui său regele Carol [al II-lea]. Guvernul speră că acesta se va situa și în continuare pe această poziție, întrucât guvernul a reușit să-l pună într-o stare de dependență materială față de acesta.

I.V. Stalin întreabă dac Gafencu și celelalte persoane asemenea lui rămân cetățeni români.

A. Pauker răspunde că aceștia au rămas încă cetățeni români, dar guvernul a pregătit un proiect de lege care privează de cetățenie toate persoanele care în străinătate duc lupta împotriva guvernului.

I.V. Stalin spune că ar fi bine dacă în parlament va fi pusă problema lipsirii acestor persoane de cetățenia română pentru activitate subversivă. 

A. Pauker arată că pe aceștia intenționează să-i lipsească și de cetățenie și de avere.

I.V. Stalin întreabă dacă tatăl regelui este cetățean român.

A. Pauker răspunde că, în prezent, acesta rămâne cetățean român.

I.V. Stalin face observația că trebuie lipsiți de cetățenie tatăl și celelalte persoane. Serviciile de informații britanice și altele nu-i vor mai putea folosi. Aceștia își vor pierde valoarea, iar tânărului rege i se poate lăsa cetățenia, acesta se va purta mai bine.

În continuare, I.V. Stalin întreabă dacă împreună cu regele a plecat și mama acestuia.

P. Groza răspunde afirmativ și adaugă că mama regelui a fost, de asemenea, mulțumită de deciziile luate și i-a declarat că a trăit în familia sa destule tragedii șinu dorește ca fiul său să aibă aceeași soartă.

I.V. Stalin menționează că mama regelui este grecoaică.

V.M. Molotov întreabă delegația dacă nu aare vreun fel de propuneri în privința programului vizitei sale la Moscova.

P. Groza roagă să se includă în plan o recepție, pe care delegația română ar dori s-o organizeze la sediul ambasadei române din Moscova.

V.M. Molotov întreabă dacă delegației nu i-ar conveni următorul plan:mâine, Ministerul Afacerilor Externe organizează o recepție diplomatică în onoarea oaspeților, și tot mâine seara va avea loc semnarea tratatului și a protocolului. Poimâine, de la 6 la 8, recepție la ambasada română, iar seara, la ora 9, recepție la Kremlin.

P. Groza, A. Pauker și ceilalți membri ai delegației își exprimă acordul.

Discuția a durat 1 oră și 20 de minute.

A notat S. Kavtaradze. Conform cu originalul

(„V. Rumânii teplee cem eto nujno dlia stranî”. Priom Stalinîm rumânskoi pravitelistvennoi delegații [În România este mai cald decât este nevoie pentru țară. Primirea de către Stalin a delegației guvernamentale române], „Istocinik”, nr. 2/2002, pp. 94/99)

După ce au fost sistate de Gheorghe Gheorghiu-Dej, lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră au reluate de Nicolae Ceaușescu în 1976

2000. Fragment din volumul memorialistic al lui Paul Sfetcu, fostul șef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, cuprinzând o relatare a acestuia din urmă dspre modul cum Stalin i-a sugerat începerea lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

[…]

Cu ocazia altei aduceri aminte, Gheorghiu-Dej mi-a vorbit despre modul cum fusese generată hotărârea referitoare la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră.

„După naționalizarea principalelor mijloace de producție, prin actul de la 11 iunie 1948 – a povestit el – conducerea statului nostru a analizat perspectivele ce se deschid economiei naționale în noile condiții social-economice, în vederea stabilirii celor mai corespunzătoare măsuri, s-a hotărât ca o delegație de stat și de partid să se deplaseze la Moscova și să discute cu conducerea sovietică pentru a pune bazele unei cooperări economice. Am prezentat conducerii sovietice potențialul industriei noastre naționalizate și măsurile pe care conducerea României le considera necesare de aplicat în vederea valorificării depline a acestui potențial, precum și a asigurării continue a dezvoltării schimburilor comerciale româno-sovietice. Stalin, ca și când n-ar fi auzit ce-am spus, a întrebat:

– Are cunoștință conducerea României de un proiect întocmit de englezi, pe la începutul secolului XX, pentru construirea unui canal navigabil între Dunăre și Marea Neagră?

 Am rămas înmărmurit și totodată înspăimântat de perspectiva ca în loc de dezvoltarea industriei – obiectiv cu care venisem la Moscova – să ne alegem cu o gaură în pământ. I-am răspuns lui Stalin că nu avem cunoștință de un asemenea proiect, însă cum ne vom întoarce în România vom pune să se scotocescă arhivele și dacă-l vom găsi, îl vom prezenta. Stalin, sigur pe el, a replicat:

– Proiectul nu mai trebuie să-l căutați.

A apăsat pe un buton de pe masa de ședință și după câteva secunde în biroul său de lucru a intrat un individ care probabil așteptase chemarea cu o hartă în mâna pe care a pus-o în fața noastră pe masă. Stalin a arătat harta și a spus:

– Iată, pe harta României, cum este trasat drumul acestui canal!

Am privit și am văzut o linie groasă, roșie, care unea localitățile Cernavodă și Năvodari, traseul așa-zisului viitor canal. După ce ne-a lăsat câteva minute să admirăm «miracolul», Stalin ne-a recomandat:

– Canalul trebuie realizat în România în vederea asigurării unor condiții mai favorabile transporturilor fluviale pe Dunăre și a economiei noastre [voastre] naționale.

Îngrozit de perspectiva nenorocită ce se profila, am explicat că România nu este pregătită, încă, pentru o asemenea lucrare de mare amploare, că nu dispune de fondurile financiare necesare. Stalin, însă, a intervenit:

– Fondurile vor fi găsite dacă tovarășii români vor să realizeze o lucrare așa măreață.

Am adus și alte argumente și în principal că ne lipsesc fondurile, utilajele de excavație și mijloacele de transport. De aceea, am propus ca România să organizeze mai întâi fabricația acestora și apoi să ne apucăm de realizarea canalului. Dar totul a fost în zadar căci Stalin, neînduplecat, a zis fără a ne da posibilitatea de replică:

– Uniunea Sovietică va livra României utilajele de excavație și mijloacele de transport necesare dacă românii sunt hotărâți să se apuce de o lucrare atât de importantă și de necesară.

Astfel s-a întors delegația română de la Moscova «împroprietărită» cu o hartă pe care era trasat drumul viitorului canal Dunăre-Marea Neagră. Presa scrisă și radioul au făcut cunoscut țării, poporului român, vestea cea mare, fericirea a căzut pe capul nostru, fără să se spună, bineînțeles, a cui fusese ideea genială. Pentru a se masca acest adevăr și pentru a se da proiectului un «caracter național» a fost adoptată și o hotărâre a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în acest sens.

Proiectarea și începerea lucrărilor pentru realizarea canalului au demarat destul de repede. Până la moartea lui Stalin, canalul a «înghițit» o mare parte a venitului național. Dacă fondurile respective le-am fi alocat pentru dezvoltarea industriei, avuția națională ar fi sporit considerabil. După moartea lui Stalin conducerea noastră a discutat foarte deschis și cu deosebit simț de răspundere sistarea lucrărilor la canal. După cum bine știți, în cabinetul meu de lucru de la Consiliul de Miniștri a fost un du-te-vino permanent timp de aproape o săptămână. La început s-a avansat ideea amânării termenului de punere în funcțiune, dar pe măsură ce discuțiile abordau mai profund implicațiile economico-financiare, am ajuns la concluzia înțeleaptă că lucrările la canal trebuie sistate. Din concluziile specialiștilor, cărora li se ceruse să realizeze lucrarea, reieșea că acest obiectiv, odată dat în exploatare, va genera permanent pagube, întrucât taxele ce urmau să fie încasate pentru trecerea prin canal nu vor acoperi nici măcar cheltuielile de administrare și de întreținere a acestei căi de navigare. Așa s-a încheiat această lucrare menită să minuneze lumea”, și-a sfârșit Gheorghiu-Dej relatarea.

Mai trebuie știut că Gheorghiu-Dej nu a vorbit public niciodată despre paternitatea ideii construirii canalului și nici despre modul în care i-a fost impusă lucrarea. De câte ori își aducea aminte de felul în care a fost „convins” și apoi stăpânit de „euforia” realizării canalului, manifesta o mare jenă. Era totodată sigur că nu i s-ar fi putut opune lui Stalin.

Ce a urmărit Stalin când a impus construcția canalului Dunăre-Marea Neagră? A fost o toană oarecare, ca și cele care-au dus la împânzirea Uniunii Sovietice cu canale, sau a vrut ceva special? Aceste întrebări – relata Gheorghiu-Dej – l-au frământat multă vreme, până când a ajuns la o concluzie pe care-o socotea adevărată și pe care mi-a împărtășit-o și mie:

„Am crezut că hotărârea ne-a fost impusă din considerente așa-zis strategice, dar până la urmă nu i-am putut vedea o astfel de justificare. După un timp, am devenit convins că Stalin a urmărit cu totul altceva și sunt aproape sigur că dacă ar mai fi trăit și canalul ar fi fost dat în exploatare, ar fi cerut României să renunțe «de bunăvoie și nesilită de nimeni» la stăpânirea gurilor de vărsare a Dunării în Marea Neagră, inclusiv a Deltei, pe motiv că avem de-acum ieșire directă la mare prin canalul pe care l-am construit.”

[…]

(Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej, Selecție, introducere și note, Lavinia Betea, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, pp. 269-272)

1956, 3-12 aprilie. Fragment din stenograma ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în care Gh. Gheorghiu-Dej relatează despre întâlnirea din 1952, în care Stalin i-a sugerat îndepărtarea „deviatorilor de dreapta”

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej:[…]

La Moscova, într-una din zile, când mă găseam la Stalin – erau cu mine și Miron [Constantinescu] și Apostol –, și când încă nu cunoșteam precis ce este cu Ana și cu Luca, pentru că cercetarea nu scosese la iveală toate elementele necesare formării unei convingeri, Stalin mi-a cerut cu insistență explicații de ce nu am lovit-o pe Ana. La întrebările insistente ale lui Stalin, Miron a găsit de cuviință să de o „explicație”:„Gheorghe Afanesevici este sentimentale”.

Așa a spus Miron. Mă întreb și astăzi ce rost avea atunci o asemenea explicație și oare aceasta poate fi considerată a fi o explicație? De ce Miron nu a găsit că era mai nimerit să spună lui Stalin că Dej a luat atitudine împotriva lui Ana și Luca nu o dată când vroiau să distrugă, să umilească oameni și să-i reducă la rol de slugă? Dar nimeni nu a luat cuvântul din cei de față, nici Apostol, nimeni. Până la urmă Stalin a spus:„Nu s-a ivit încă în România mâna de fier”. Azi putem afirma, cred fără greș, că dacă în România s-ar fi ivit atunci acea „mână de fier”, ținând cont de starea de dispoziție [sic!] a lui Stalin de atunci, poate că și la noi multe capete nu ar fi rămas pe umeri.

L-am întrebat pe Miron după această întâlnire de ce a crezut să pună lucrurile așa, că Dej este sentimental. La început Miron a negat că ar fi spus-o, apoi a arătat că poate era beat și nu-și dă seama și în sfârșit a recunoscut că dacă a spus-o, atunci a făcut „o mare porcărie”.

Este clar că atunci ne-am strecurat prin pericole foarte mari și grave. Dacă nu suntem în situația de a reabilita azi oameni post-mortem, se datorește faptului că Ana sau Luca nu au putut să facă până la capăt ce vroiau. Nu încape îndoială că ei nu ar fi ezitat să fie acea „mână de fier” care să taie capetele oamenilor.

(Alina Tudor, Dan Cătănuș, O destalinizare ratată. Culisele cazului Miron Constantinescu – Iosif Chișinevschi, 1956-1961, Prefață de acad. Florin Constantiniu, Editura Elion, București, 2001, pp. 152-153)

1961, 29 noiembrie. Fragment din stenograma ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în care Gh. Gheorghiu-Dej relatează despre întâlnirea din 1952, în care Stalin i-a sugerat îndepărtarea „deviatorilor de dreapta”.

Stenograma ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din ziua de 29 noiembrie 1961

[…]

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej:El [Vasile Luca, n.n.] se concentra asupra oamenilor cu care lucra la Finanțe, asupra lui Vijoli, Iacob, Modoran, Craiu, să le ia apărarea. Vorba este că abia după ce ne-am întors de la Moscova... Cine a fost la Moscova după asta? Am fost eu – Dej, M. Constantinescu... Trebuie să mai fi fost cineva. Când, de exemplu, cineva dintre sovietici spunea râzând:uite, ei au scos pe V. Luca din funcția de ministru de Finanțe și l-au lăsat în Biroul Politic. Când a fost asta? Când ne-am întors de la Moscova?

Cred că o singură dată am fost, nu de două ori. Uite, aici nu-mi aduc aminte dacă am fost de două ori, pare-se că am fost o singură dată. Atunci s-au pus mai ascuțit lucrurile. Atunci a fost Dej, M. Constantinescu, I. Chișinevschi, Gh. Apostol. Probabil că atâția am fost. Atunci când M. Constantinescu a pus chestiunea cu sentimental. Eu nu cred de două ori să ne fi dus în legătură cu reforma bănească. Când am raportat acolo ce am făcut, ce greutăți am avut și că l-am scos pe V. Luca din funcția de ministru de Finanțe și era o comisie [de partid] care examina, nu-și terminase lucrările.

Tov. P. Borilă:Din funcția de ministru de Finanțe n-a fost scos.

Tov. Al. Drăghici:La plenara din martie a fost o propunere a mea, că V. Luca nu prezintă deloc garanție că va lucra în comisie corect.

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej:După asta am fost la Moscova.

Tov. Al. Drăghici:... și ministru de Finanțe a mai rămas.

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej:După această ședință a Biroului, când el a simulat că i-a venit rău, când s-a pus chestiunea dacă mai poate fi ministru de Finanțe, noi nu am hotărât atunci, dar am spus să se alcătuiască comisia care să cerceteze mai adânc lucrurile.

Când am fost la Moscova și de câte ori am fost la Moscova în perioada asta, când ne-au spus că l-am scos din funcția de ministru de Finanțe? Atunci a fost, când ei răzând, nu știu care dintre dânșii a spus uite, ei l-au scos pe V. Luca din funcția de ministru de Finanțe și l-au lăsat în Biroul Politic. Și ne-au întrebat dacă este mai important ministrul de Finanțe decât membrul în Biroul Politic. Pe mine m-a făcut împăciuitorist, că am apărat-o pe Ana Pauker. După ce M. Constantinescu a făcut gafa aceea că Gheorghiu-Dej este sentimental.

Atunci a început Stalin:ce fel de proletar ești tu? A început Molotov, că are mâini catifelate, că este om subțire. Ne-au întrebat dacă știm cu cine s-a întâlnit Luca la vânătoare. După aceea spunea:vedeți cum se întâmplă? Teohari Georgescu îl apără pe Vasile Luca. Teohari Georgescu a fost împăciuitorist, l-a apărat pe Vasile Luca;Ana Pauker l-a apărat pe Teohari Georgescu și Dej a apărat-o pe Ana Pauker. Când a spus Miron Constantinescu că Gheorghiu-Dej este puțin sentimental. În loc să fi spus cine s-a ciocnit cel mai mult cu aceștia. Stalin m-a întrebat de ce am procedat așa? De ce n-am fost mai hotărât, mai ferm? Ce, te-ai speriat pentru critica care ți-am făcut-o atunci? Este vorba de chestiunea când s-a pus problema cu Vîșinski pentru scoaterea lui Ana Pauker. Și atunci a apărut și Vasile Luca acolo. A spus:te-ai speriat? Am spus:nu m-am speriat. Desigur, am fost frământat. Dar cât timp îți trebuie să termini cu frământarea? Se înfuriase, era foarte pornit. De ce nu i-ai dat drept în frunte?

Și atunci am încercat să-i explic că am făcut sforțări să-i convingem, să-i apropiem, să-i îndreptăm, să-i ajutăm să găsească drumul bun, să-i aducem pe linie. Așa cum noi am învățat că atunci când unul o ia razna, dai o luptă cu acela care are un punct de vedere greșit, a deviat de pe linie, să-l câștigi pentru linia aceasta bună, să-l pui pe linie.

Și atunci Stalin a spus iar:Dar pe cine vrei să aduci pe linie? Molotov a spus:ce fel de protelar ești tu? Se adăugase și ce a pus Miron Constantinescu acolo și l-a ațâțat aceasta. Dar zice:este un om subțire, un om bun. În bășcălie m-a luat atunci.

Ce să spun? Să intri în pământ, nu alta. Auzi acolo – spunea –, să-i aduci pe linie. De fapt a făcut o trădare, a dezertat, în loc să fi stat să muncească ca ministru de Finanțe.

Pe urmă i-am spus:tov. Stalin, vom examina, avem o comisie.

Iar m-a luat:ce să examinezi? Cum să nu examinăm? Trebuie să cunoaștem, trebuie să examinăm bine, bine lucrurile, în ce constă vina lor. Și la sfârșit a spus:Teohari Georgescu l-a apărat pe Vasile Luca, Ana Pauker a apărat pe Teohari Georgescu și Dej a apărat-o pe Ana Pauker.

[…]

(ANIC, Fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar nr. 52&1961, ff. 11-13;reprodus și în Dan Cătănuș, A doua destalinizare. Gh. Gheorghiu-Dej la apogeul puterii, Editura Vremea XXI, București, 2005, pp. 83/85)

1998. Fragment din volumul memorialistic al lui Gh. Apostol referitor la întâlnirea cu I.V. Stalin din luna decembrie 1944.

[…] 

Problema centrală a preocupărilor lui Gheorghiu-Dej în acel moment era readucerea Ardealului de Nord în cuprinsul țării, mai întâi prin forța armelor și apoi prin toate mijloacele diplomatice posibile. S-a lansat lozinca:„Totul pentru front, totul pentru victorie!”, ca principiu de luptă al P.C.R., ca nimeni mai târziu să nu ne poată reproșa că nu am făcut totul pentru a ne recuceri teritoriul răpit și obținerea victoriei asupra Ungariei horthyste și Germaniei hitleriste.

A doua problemă concretă, a revendicării Ardealului, trebuia să se facă în această vastă perspectivă, cu atât mai mult cu cât oamenii politici ungari, cu mare credibilitate în Occident, cât și comuniștii maghiari, în frunte cu Rakozzi [Rákosi], exercitau tot felul de presiuni asupra Moscovei, Parisului, Londrei, Washigtonului, ca Ardealul de Nord să rămână încorporat Ungariei. Mai mult, forțele revanșiste susțineau sus și tare ca Transilvania în întregime să revină acesteia.

În aceste condiții, Gheorghiu-Dej a propus încă din luna noiemrie 1944 o dezbatere în cadrul conducerii de atunci a P.C.R. asupra poziției noastre, a comuniștilor români, față de situația Ardealului de Nord și, în general, a Transilvaniei.

În dezbatere s-au conturat două poziții:a „băștinașilor”, care cereau o poziție activă de propagandă, pentru ca Ardealul de Nord să revină României, și a celor sosiți de la Moscova, care susțineau că problema aceasta se rezolvă numai de către „tovarășul Stalin”. În această situație dificilă a trebuit să se accepte formarea unei delegații a conducerii P.C.R. care să discute problemele Transilvaniei cu tovarășul Stalin. Din acestă delegație a făcut parte Gheorghiu-Dej, Ana Pauker și eu, Apostol. Stalin a acceptat sosirea delegației P.C.R. la Moscova. Ne-a primit foarte amical în biroul său de lucru. S-a arătat încântat să-l cunoască pe Gheorghiu-Dej, despre care a fost informat că este un „comunist român cu experiență politică și înflăcărat patriot”. Îi este deosebit de plăcut să discute el problemele de viitor ale României. Nu s-a referit în niciun fel la persoana Anei Pauker. Pe mine, bătându-mă pe umăr, m-a numit „viitor conducător al mișcării sindicale din România”... Gheorghiu-Dej i-a mulțumit pentru acceptarea primirii delegației române, în condițiile grele în care se afla U.R.S.S., datorită războiului crâncen împotriva armatelor hitleriste și hortyste. A rugat pe Stalin să-i permită să prezinte pe scurt scopul vizitei noastre. Era pregătit de acasă să facăo expunere concentrată în fapte istorice de necontestat asupra Transilvaniei, cam 20-25 de minute. După vreo zece minute, Stalin l-a oprit, scuzându-se și zicând următoarele:

— Dej, eu nu pretind că stăpânesc istoria României și mai ales a Transilvaniei, mai bine decât tine. Am înțeles ce doriți. Cunoașteți că nu de mult a fost la mine Rakozi [Rákosi], susținând că nu numai Ardealul de Nord, ci și întreaga Transilvanie se cuvine de drept să fie redată Ungariei. I-am răspuns că dacă mai insistă asupra acestei chestiuni, îl voi alunga fără menajamente... Stalin a făcut o pauză și a reluat:

— Dej, Transilvania va fi pe veci a României. Comuniștii unguri și poporul ungar n-au fost în stare să facă ce au făcut comuniștii români și poporul român. Voi ați întors armele împotriva Germaniei, voi aveți un 23 august! Ne-ați ajutat să reducem cu șase luni războiul și să salvăm peste două milioane de soldați ai Armatei Roșii...

Apoi, pufăind din cunoscuta-i pipă și privindu-ne pe toți din delegație pe sub sprâncenele-i groase, spuse obosit:

— Mergeți acasă și spuneți-le comuniștilor români, forțelor democratice reale ale României, că noi nu ne vom schimba poziția față de Transilvania, că toate obstacolele ce vor apărea din partea Occidentului și a acoliților lui Rakozzi [Rákosi] vor fi învinse și dreptatea României va triumfa...

 [...]

(Gheorghe Apostol, Eu și Gheorghiu-Dej, Ediție de casă, Regie proprie, 1998, pp. 69-70)