Declararea Independenței Republicii Democratice Moldovenești
După izbucnirea Revoluției din Februarie 1917 de la Petrograd și prăbușirea țarismului, românii din Basarabia au căutat drumul spre autodeteminare prin crearea unor organisme locale, care să le asigure măcar o autonomie, dacă nu independența.
Rând pe rând au fost înființate partide politice locale, s-au ținute Congrese ale învățătorilor, preoților, țăranilor și soldaților. Mai mult, la 21 noiembrie/4 decembrie își va deschide lucrările Sfatul Țării, compus din reprezentanți ai tuturor naționalităților, confesiunilor și orientărilor politice din Basarabia. La 2/15 decembrie, Sfatul Țării adopta o Declarație prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea Republicii Federative Rusești, „ca părtașă cu același drepturi”. La acel moment nu exista o Republică Federativă Rusească.
Asupra autonomiei Basarabiei planau însă amenințări tot mai mari. Soldații ruși în retragere provocau grave violențe, bolșevicii încercau să acapareze puterea, iar Rada ucraineană (Parlamentul de la Kiev - n.r.) emitea și ea pretenții asupra acestui teritoriu. În fața acestor pericole, Sfatul Țării trebuia să acționeze cât mai urgent. La începutul lunii ianuarie a anului 1918, bolșevicii și-au intensificat activitatea provocând mari devastări, dar și foarte multe crime, lansând atacuri deschise împotriva autorităților noii Republicii Democratice Moldovenești. În aceste condiții, membrii Sfatului Țării solicită intervenția Armatei Române.
Armata Română trece Prutul
Decizia României de a interveni pentru reinstaurarea unei ordini, apărarea căilor de comunicații și a populației a fost aprobată de reprezentanții puterilor aliate, inclusiv de generalul rus Șerbacev, comandantul trupelor ruse aflate în România. În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918, trupele române comandate de generalul Broșteanu și-au făcut intrarea în orașul Chișinău, care fusese părăsit în panică de bolșevici. La 15 ianuarie, comandantul Diviziei 11 infanterie și statul său major au participat la ședința Sfatului Țării, gestul marcând primirea oficială a Armatei Române de către autoritățile de la Chișinău, ocazie cu care generalul Broșteanu a declarat: „Creați-vă viața dumneavoastră cum credeți și nimeni nu se amestecă în ea. În organizarea ei noi nu vă vom împiedica”.
Până la începutul lunii martie, Armata Română a instaurat ordinea în aproape întreaga Republica Democratică Moldovenească. Intrarea trupelor române în Basarabia s-a făcut la cererea repetată a autorităților Republicii Democratice Moldovenești și nu a fost unică în această parte de Europa la începutul lui 1918. Au mai existat și alte intervenții în lupta împotriva bolșevicilor, mai multe state naționale, constituite în cuprinsul fostului Imperiu Țarist, între care Țările Baltice, Belarus și Ucraina, au solicitat ajutorul militar ale trupelor germane.
Guvernul bolșevic de la Petrograd a „uitat” extrem de repede de principiul și lozinca pe care a promovat-o cu foarte multă energie privind dreptul națiunilor din fostul Imperiul Țarist de „autodeterminare până la despărțirea de stat” și a rupt relațiile comerciale cu România, i-a confiscat tezaurul aflat spre păstrare în „siguranță” la Moscova și a rupt legătura cu autoritățile din Republica Democratică Moldovenească.
Independența
Evenimentele se succedau însă cu mare repeziciune și puteau să amenințe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești. Descompunerea Imperiului Rus pe de o parte, iar pe de altă parte proclamarea independenței Ucrainei și ruperea legăturilor directe ale Basarabiei cu Rusia, impuneau teritoriul Republicii Moldovenești să-și precizeze statul, dacă nu dorea să fie anexată de un alt stat. După ample dezbateri la care au participat diferite cercuri și personalități politice din Republică, Sfatul Țării de la Chișinău a proclamat la 24 ianuarie 1918 (la această dată, dar în 1859, Principatul Moldovei, din care fusese ruptă Basarabia și anexată de Imperiul Țarist, s-a unit cu Țara Românească, creându-se România – n.r.) independența, cu unanimitate de voturi.
Parlamentul Republicii Democratice Moldovenești a ținut să atragă atenția asupra următoarelor considerente: „Declarația de independență este condiționată de momentul politic, deoarece în timpul de față Republica Moldovenească nu are de unde aștepta orânduirea vieții sale și noroadele Republicii trebuie să știe că soarta lor viitoare depinde doar de ele și că aceasta va putea fi hotărâtă numai de către Organul Suprem al Țării, Sfatul Țării, și de guvernul numit de el, Consiliul de Miniștri”.
Declarația evidențiază patru sarcini fundamentale ale politicii interne și externe ale noului stat independent: „În politica sa din afară, Republica Moldovenească Neatârnată va urmări încheierea cât mai degrabă a păcii obștești, democratice, în înțelegere cu toți întovărășiții. În politica sa lăuntrică, Republica Moldovenească Neatârnată, chezășuind drepturi depline tuturor națiilor, va urma mai departe cu întărirea tuturor slobozeniilor câștigate prin revoluție și vestite prin declarația Sfatului Țării de la 2 decembrie 1917. Îndeosebi, Sfatul Țării și Sfatul Miniștrilor Republicii Moldovenești se vor sili să cheme cât mai degrabă Adunarea poporană Întemeietoare a Republicii Moldovenești pe temeiul glăsuirii obștești care va și hotărî desăvârșit asupra Constituției Țării și legăturilor ei de unire cu alte țări, dacă aceasta o va cere binele popoarelor republicii noastre”. Până la Unirea cu România nu mai rămăsese decât un singur pas!
Articol publicat inițial europecentenary.eu: The Declaration of Independence of the Moldavian Democratic Republic
Bibliografie:
Henri Prost, Destinul României: (1918-1954), Editura Compania, București, 2006
Paul Cernovodeanu, Basarabia: drama unei provincii istorice romanești în context politic internațional : (1806-1920), Editura Albatros, București, 1993
Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei: studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii 1917-1918, Editura Alfa, Iași, 2001
Nicolae Ciachir, Basarabia sub stapînire ţaristă: (1812-1917), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992