Decăderea lui Beria
Lavrenti Beria a fost executat în ziua de 23 decembrie 1953. Cândva unul dintre cei mai temuți oameni din Uniunea Sovietică, Beria n-a supraviețuit luptei pentru putere ce a urmat morții lui Stalin.
Beria era de origine georgiană, la fel ca Stalin, care îl numea „Himmler-ul meu”. Implicat în activitățile revoluționare din Rusia țaristă încă din tinerețe, Beria a ajuns să conducă poliția secretă din Georgia înainte de a împlini 30 de ani. S-a remarcat apoi în timpul epurărilor violente din anii '30, iar la Moscova, centrul puterii sovietice, sosește abia în 1938, ca adjunct al lui Nikolai Ejov, șeful poliției secrete sovietice, căruia îi ia în curând locul după acesta este la rându-i înlăturat – împușcat la ordinul lui Stalin, dar, se pare, cu implicarea lui Beria. Ulterior, ajunge să conducă rețeaua de lagăre de muncă din întreaga Uniune Sovietică și devine faimos, în rândul nomenclaturii, pentru plăcerea sadică de a tortura oameni și de a agresa fizic tinere. Până în 1953, anul morții lui Stalin, Beria ajunsese să fie unul dintre cei mai temuți și urâți oameni din țară, fapt ce i-a grăbit sfârșitul.
După dispariția protectorului său, Beria (foto dreapta) a ajuns rapid la o înțelegere cu Malenkov, un aliat vechi, și primește conducerea ministerelor Securității Statului și Afacerilor Interne, ceea ce-i oferă o poziție puternică, controlând nu doar poliția și poliția secretă, ci și o mică armată privată formată din diviziuni de infanterie. Pentru că mulți lideri din înalta conducere sovietică se temeau de Beria aproape la fel de mult precum se temuseră în trecut de Stalin, s-a născut un complot pentru înlăturarea sa definitivă de la putere.
Există mai multe relatări, diferite, despre ceea ce a urmat, dar se pare că eliminarea lui Beria ar fi fost instrumentată de cel care avea să-i ia locul:Nikita Hrușciov, secretar al Comitetului Central, și-a întârit poziția în partid asigurându-și în secret sprijinul altor persoane importate, între care Malenkov și câțiva generali de armată. Pe 26 iunie 1953, la trei luni după moartea lui Stalin, în cadrul unei întâlniri ale Biroului Politic (numit din 1953 Prezidiul), Hrușciov a lansat un atac la adresa lui Beria, acuzându-l de a fi un carierist cinic aflat în slujba serviciilor de informații britanice, dar și un fals comunist. Prima reacție a lui Beria, uimit, a fost de a întreba „Ce se întâmplă, Nikita?”, la care Hrușciov i-ar fi răspuns că va afla în curând. Veteranul Molotov și alți lideri de partid s-au unit împotriva lui Beria, iar Hrușciov a depus o moțiune pentru înlăturarea imediată a acestuia din funcții. Înaintea organizării votului, Molotov – prin apăsarea unui buton de pe birou – i-a chemat în cameră pe Mareșalul Jukov și alți ofițeri înarmați, care l-au arestat imediat pe Beria.
Pentru că oamenii lui Beria încă păzeau Kremlinul, ofițerii au așteptat venirea nopții pentru a-l scoate pe acesta din clădire. A fost dus mai întâi la închisoarea Lefortovo, apoi la cartierul general al lui Moskalenko, comandantul forțelor aeriene pentru apărarea Moscovei, unde este închis într-un buncăr subteran. Arestarea lui Beria a fost ținută secretă până când principalii săi acoliți au fost și ei prinși – unii ar fi fost chiar împușcați pe loc, iar forțele de poliție controlate de acesta înlocuite de armată.
Comitetul Central a avut nevoie de cinci zile pentru a se convinge de „vina” lui Beria, iar R.A. Rudenko, un procuror cu experiență, apropiat al lui Hrușciov, a fost însărcinat cu elaborarea rechizitoriului în baza căruia Beria urma să fie judecat, condamnat și executat, totul cu aparența legalității. Pravda a anunțat căderea lui Beria pe 10 iulie, clasificând-o drept o inițiativă a tov. Malenkov;cu această ocazie, ziarul a scris despre „activitățile criminale [ale acuzatului] împotriva Partidului și a Statului”.
Pe 17 decembrie, echipa lui Rudenko a anunțat că Beria și șase complici de-ai săi, încurajați de agențiile străne, au conspirat timp de mulți ani să preia puterea în URSS pentru a instaura un regim capitalist. Având în vedere gravitatea acuzațiilor, s-a instituit un tribunal special pentru judecarea acestora. Cei șapte nu au avut dreptul la apărare sau la apel. Când s-a dat sentința – evident, condamnare la moarte, potrivit generalului Moskalenko, Beria a căzut pe podea și, în genunchi, a cerut îndurare. Însă cum el nu arătase niciodată milă pentru cineva, nici lui nu i s-a acordat. El și complicii săi au fost împușcați imediat, iar familia sa – soția și fiul – au fost trimiți într-un lagăr.
Foto sus: Beria împreună cu Svetlana, fiica lui Stalin
Sursa: HistoryToday