De la frunza palmierului la umbrela telescopică

Umbrelă peste umbrelă peste umbrelă. Brodată cu ciucuri sau franjuri, umbrela a cunoscut o ascensiune fulminantă mai ales în Asia, unde numărul de „pălării” suprapuse şi materialul din care erau realizate erau un însemn al statusului social. Astăzi, umbrela şi-a pierdut din importanţa socială, devenind un simplu accesoriu nelipsit, pe care-l întâlnim pe oricare meridian, fie că vorbim de zilele cu nori sau de mersul la plajă. Să menţionăm doar că distincţia dintre umbrela care apără de ploaie şi parasolarul care protejează de razele soarelui a apărut în secolul al XVIII-lea.

Cuvântul umbrelă derivă de la latinescul umbra, adică umbră. Frunzele palmierului au fost, se pare, primele „umbrele”, iar cei dintâi beneficiari – băştinaşii din Pacificul de Sud, unde acest copac creşte din abundenţă sau izolatele triburi africane.

Primele umbrele sau, mai corect spus, parasolare au fost asociate cu rangul nobiliar şi datează de la 1200 î.Hr. Persoanele care făceau parte din aristocraţie obişnuiau să folosească acest sistem de protecţie împotriva razelor solare pentru a avea garanţia că pielea nu le devenea mai închisă decât trebuia.

Umbrela a fost considerată, de asemenea, un simbol în credinţele religioase timpurii care au pus-o în legătură cu zeii fertilităţii, recoltei, morţii şi renaşterii. În epopeea sanscrită Mahabharata(secolul IV î.Hr.) găsim următoarea relatare: Jamadagni era un arcaş foarte bun, iar devotata sa soţie, Renuka, recupera de îndată fiecare săgeată utilizată de preiubitul ei soţ. Întâmplarea a făcut ca, la un moment dat, soţia să caute una dintre săgeţi întreaga zi, iar pentru această caznă de neimaginat ea a dat vina pe căldura soarelui care ar fi împiedicat-o să fie mai sprintenă. Nervos, Jamadagni a slobozit o săgeată către soare. Acesta a implorat milă şi i-a oferit lui Renuka o umbrelă. 

Umbraculumul, confecţionat din piele tăbăcită de animal, întinsă pe nişte beţe

Atestări ale umbrelelor din perioada Antichităţii au fost descoperite şi în sculpturile şi desenele de la Persepolis şi Theba (Egipt). Nut, zeiţa mamă pentru egipteni, era adesea asemuită cu o umbrelă, cu trupul întins peste tot pământul. Osiris, fiul lui Nut, zeul lumii de dedesubt, era şi el comparat cu o umbrelă şi considerat aducător de ploaie. Zeul indian Vishnu le seamănă. La a cinsprezecea reîncarnare, acesta i-ar fi adus umbrela din iad înapoi lui Varuna.

Grecii şi romanii au legat şi ei umbrela de figura lui Dionysius/Bacchus, considerat un zeu aducător de ploaie. Grecoaicele au fost însă primele femei care au folosit umbrela la sărbătorile închinate zeităţilor.

Cel mai probabil, grecii le-au dat parasolarul romanilor, femeile romane fiind cele care utilizau, în mod frecvent, acest accesoriu, la fel ca şi bărbaţii efeminaţi care se protejau mai degrabă de ploaie decât de soare cu ajutorul umbraculum-ului, confecţionat se pare din piele de animal tăbăcită întinsă pe nişte beţe din lemn. Sunt frecvente referinţele poeţilor romani (printre care şi Ovidiu, în Ars Amandi) la umbrelă şi se pare că era o mare onoare pentru un servitor să poarte umbrela stăpânului său.

 Parasolare cu patru, şapte sau nouă etaje

La asirieni, nu-i era permis nimănui, în afara regelui, să folosească o umbrelă. Ulterior, când plaja beneficiarilor de umbrele s-a mărit, statusul social pe care îl indica umbrela nu era legat neapărat de mărimea ei, ci de numărul de straturi suprapuse la distanţe egale care indicau bogăţia şi puterea celui în cauză. Istoricii consemnează că împăratul Chinei avea un parasolar cu patru etaje, ornat cu franjuri şi ciucuri de mătase, iar regele din Siam, cu şapte etaje sau chiar nouă, imitând în mod evident pagodele sau nivelurile muntelui sacru Meru.

Aduse pe Drumul Mătăsii sau prin complicatul sistem de schimburi comerciale din zorii umanităţii, umbrelele chinezeşti, realizate din bambus şi mătase pictată cu dragoni, flori şi animale, i-au uimit pe europeni, mai ales că, fiind lăcuite şi impregnate cu ulei, erau impermeabile. Aristocratele din China, de altminteri, erau nedespărţite de acest accesoriu vestimentar care cântărea doar câteva sute de grame, care era nu doar un necesar auxiliar vestimentar, dar şi un simbol al eleganţei.

În amurgul Antichităţii, popularitatea umbrelei era scăzută, fiind folosită doar în cadrul ceremonialului papal. Se pare că primele parasolare de culoare albă şi maro i-au fost dăruite Papei Silvestru I (cap al bisericii catolice între 314-335) de către însuşi împăratul Constantin cel Mare (272-337). Umbrela dungată cu roşu şi alb, culorile papale, este folosită ca semn distinctiv şi purtată de cardinalul şambelan în perioadele de tranziţie de la o papalitate la alta.

Odată cu secolul al XV-lea însă, şi cu decăderea influenţei bisericii, nobilimea şi clerul de la baza piramidei încep să utilizeze umbrele de diferite culori şi, mai mult decât atât, acordă acestui obiect un loc de accesoriu în moda vremii.

Oricum, bisericii catolice i se datorează ascensiunea umbrelei în moda europeană. Tendinţa s-a manifestat încă din Italia secolului al XII-lea, când papa Alexandru al III-lea i-a dat dogelui Veneţiei dreptul de a purta parasolar. Acest lucru a continuat până în 1797 când Napoleon Bonaparte a abolit Republica veneţiană.

Catherina de Braganza ar fi adus umbrela în Anglia

În secolul al XVII-lea, franţuzoaicele popularizează umbrelele, iar un secol mai târziu acestea devin o banalitate în întrega Europă. În Anglia, umbrelele nu vor fi pomenite decât începând cu perioada Restauraţiei (1660). Aceasta, probabil pentru că regimul puritan considera umbrela ca pe un obiect frivol, care împiedica ploaia venită direct din rai să-l ude pe bietul muritor. Catherina de Braganza (1638-1705), de origine portugheză, ar fi cea care, după cum se spune, ar fi adus umbrela în Anglia după căsătoria cu Charles al II-lea (1660-1685). Ea se apăra de soare (sau doar cocheta), purtând pe umăr un parasolar model portughez şi, încet-încet, toate doamnele de la curtea Angliei au început să o imite, în ciuda opoziţiei regelui faţă de moda portugheză.

Apare apoi moda ca aristocraţii să fie imortalizaţi pe pânză cu nelipsitele umbrele, mărturie fiind tabloul lui Charles Le Brun din 1670, în care l-a zugrăvit pe cancelarul Pierre Seguier cu un parasolar deasupra capului.

În 1682 se înregistrează prima superstiţie privitoare la umbrele. Un ambasador al regelui din Batam i-a făcut cadou prinţului englez Rupert două umbrele. Tragic şi întâmplător, câteva luni după această întâmplare, prinţul în cauză a murit. De atunci a început să circule printre englezi legenda potrivit căreia aduce ghinion să deschizi umbrela dacă te afli în interior.

Jonas Hanway, primul englez care a riscat să iasă pe stradă cu umbrela

Scriitorul John Evelyn (1620-1706) nota în jurnalul său din iunie 1664 faptul că un preot romano-catolic, colecţionar de rarităţi, trimis de iezuiţi în Japonia şi China, s-a întors din aceste ţări cu „nişte evantaie de soiul celor purtate de doamnele noastre, doar că ceva mai mari şi cu mânere lungi, în mod straniu pline de personalitatea chinezească”, ceea ce este o evidentă descriere a unui parasolar.

La rândul său, Thomas Coryat (1577-1617) scria în 1611 despre modul în care se protejau călăreţii italieni de soare în timp ce mergeau cu calul: „Foarte mulţi dintre ei posedă un obiect al cărui preţ este exorbitant, de aproape un ducat, pe care îl numesc în mod obişnuit umbrelă şi pe care îl folosesc pentru a se proteja de soare. Umbrela este confecţionată din piele tăbăcită, întinsă pe beţe din lemn şi extinsă ca un uriaş compas. Obiectul este utilizat în special de călăreţi care o ţin în mână în timpul mersului. Aceasta le asigură o umbră consistentă în calea razelor solare ferindu-şi astfel corpul de efectul acestora”.

Comerciantul francez Jean Baptiste Tavernier (1605-1689), cunoscut pentru călătoriile sale în India şi Persia, scrie în cartea sa publicată în 1675, Călătorie spre Est, că de fiecare parte a tronului mogulului se află servitori care ţin umbrele şi descrie holul regelui din Ava ca fiind decorat cu astfel de obiecte.

Romancierul Daniel Defoe (1660-1731) povesteşte în cartea sa Robinson Crusoe cum şi-a construit eroul său propria umbrelă după modelul brazilian. „Am acoperit-o cu piele şi păr pe dinafară – spune el – în aşa fel încât ploaia să nu pătrundă, iar soarele să fie ţinut la distanţă. În acest fel, mă puteam deplasa confortabil, fără teama de a mă năuci căldura solară”. O astfel de umbrelă a fost denumită, mult timp, Robinson, atât în Franţa, cât şi în Anglia.

Căpitanul James Cook (1728-1779) i-a văzut, într-una dintre călătoriile sale, pe băştinaşii din Pacificul de Sud adăpostindu-se sub frunze mari de palmier şi i-a descris în jurnalele lui de călătorie.

Filantropul Jonas Hanway (1712-1786) a fost primul englez care a riscat cam pe la 1750 să iasă pe stradă cu umbrela. El s-a umplut astfel de ridicol în faţa protipendadei londoneze care l-a considerat un ciudat. A murit în 1786, nedespărţit de accesoriul său pe care îl purtase circa 30 de ani.

Umbrela de buzunar, umbrela transparentă, umbrela cu braţ telescopic

Prin 1788 însă, englezii au acceptat umbrelele ca pe nişte accesorii vestimentare obişnuite care le apărau hainele de ploaie şi de soare, cafenelele contribuind din plin la extinderea modei. Acestea aveau la ieşire un spaţiu special amenajat, unde se aflau umbrele pe care clienţii localului le puteau utiliza dacă afară turna cu găleata. Şi în Anglia plouă, nu glumă. Un ziar londonez din acei ani chiar scria despre faptul că umbrelele au fost îmbunătăţite cu spiţe din metal. Istoricii notează că umbrelele epocii victoriene aveau spiţele din lemn sau din oase de balenă şi pânză cadrilată, dar erau scumpe şi greu de purtat dacă se udau şi că, în 1852, Samuel Fox a inventat spiţele din oţel.

În 1885, regele Birmaniei i-a trimis o scrisoare lordului Ramsey, marchiz de Dalhousie, (1812-1860), în care se descria pe sine ca fiind „Majestatea sa glorioasă, măreaţă, care domneşte ca o umbrelă peste Thunaparanta, Tampadipa şi peste toate celelalte ţări din Est”.

Între cele două războaie mondiale e la modă ca un gentlemen să aibă cu sine o umbrelă din mătase sau bumbac atunci când merge în City. Cea mai notabilă invenţie în materie de umbrele a fost cea a lui Hans Haupt, care a gândit umbrela de buzunar în 1928. Alţi ani importanţi în istoria acestui accesoriu au fost 1947, când s-a născut umbrela transparentă din nylon, 1950, când umbrelei i-a fost ataşat braţul telescopic, şi 1969, când Bradford E. Philips a introdus sistemul de pliere pe care îl cunoaştem astăzi.