De ce s-a semnat infamul Pact Ribbentrop – Molotov?

La 23 August 1939 s-a semnat un document important, dar şi controversat, respectiv Tratatul de Neagresiune Sovieto-German, cunoscut mai degrabă publicului larg sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov.

Acesta a redefinit relaţiile germano-ruse, care, în sine, reprezintă o reorganizare a diplomaţiei europene de până atunci, ce se baza pe excluderea mai mult sau mai puţin voită a URSS-ului din afacerile continentale. Mai mult, spaţiul care se afla între aceste două Mari Puteri, respectiv Europa Central-Estică, este izolat de legăturile sale cu Occidentul, în ciuda garanţiilor politice anglo-franceze, pe care le primiseră Polonia, România şi Grecia în primăvara lui 1939.

Problema Poloneză – Fabricarea Motivului de Război pentru Reich

În Noiembrie 1937, la Cancelaria Reich-ului, într-o întâlnire secretă cu cele mai importante personalităţi ale regimului, Hitler expune planurile de politică externă, care rămân consemnate în documentul denumit Memorandumul Hossbach. Deşi influenţa acestuia asupra evenimentelor ulterioare este încă dezbătută, acţiunile pe plan extern ale regimului naţional-socialist sunt similare cu cele înscrise în Memorandum, chiar dacă nu au fost neapărat obţinute prin metodele descrise acolo.

Astfel, după distrugerea Cehoslovaciei, urma atacul împotriva Poloniei, care avea să aducă Germaniei o poziţie strategică foarte bună, ce ar fi ajutat-o în atacarea URSS-ului şi, apoi, în cucerirea hegemoniei continentale. Hitler intenţiona să propună Poloniei transformarea sa în aliat, însă, în mod real un satelit, care să-i permită să atace Moscova, deoarece, după cum însuşi mărturiseşte mai târziu „tot ce fac este direcţionat împotriva URSS. Dacă Vestul este prea prost sau orb să vadă, atunci voi fi nevoit să fac o înţelegere cu Rusia să înving Vestul şi apoi, după înfrângerea lor, să îmi concentrez toate forţele asupra Rusiei. Am nevoie de Ucraina, ca să nu ne poată înfometa că în ultimul război.[1]”

Declanşarea Crizei Danzig-ului este urmarea acestui plan al Berlinului, care, însă, eşuează lamentabil. Deşi Londra şi Parisul presează până la un punct Varşovia, decid să nu mai răspundă ameninţărilor germane, recurgând, mai ales Anglia, lao„tăcere ameninţătoare”.Prin urmare, imposibilitatea atragerii Poloniei într-o alianţă, îl face pe Hitler să îşi dea seama că, are, de fapt, o singură alternativă – o alianţa temporară cu Rusia, pentru a-şi atinge obiectivele din Vestul Europei, de a învinge Franţa şi Anglia. Dar, până în August 1939, încearcă să obţină supunerea Poloniei, care ar fi însemnat separarea acesteia de Occident şi renunţarea probabil la Pactul de Asistenţă Mutuală Anglo-Franco-Polonez. Însă, după cum se va dovedi, Varşovia nu vrea să renunţe la alianţa cu Vestul, care îi promitea suveranitatea post-război, pe când orice tratat cu Berlinul nu îi putea oferi acelaşi lucru. Ba mai mult, ar fi însemnat distrugerea totală a statului polonez.

Deşi până şi Mussolini intervine pentru a-i propune lui Hitler o conferinţă internaţională, care să rezolve problema Danzig-ului, la 11 August 1939, ministrul german de externe, Joachim von Ribbentrop, explică faptul că, „nu mai cerem nimic, vrem război”. Prin urmare, nimic nu mai putea modifica intenţia clară a regimului de a declanşa un conflict, însă, dorea unul limitat la Polonia, fără implicarea Vestului. De aceea şi, mai ales prin asigurările şi reasigurările lui Ribbentrop, Hitler era foarte sigur că Londra nu va mai interveni, ci îşi va menţine politica izolaţionistă.

Occidentul şi Reich-ul licitau pentru o Alianţă cu Moscova

În acelaşi timp, însă, Anglia făcea dovada unei atitudini contrare viziunii Reich-ului şi, împreună cu Franţa, ducea negocieri cu URSS pentru un Pact de Asistenţă Mutuală şi o Convenţie Militară, prin care să se opună pericolului iminent nazist. Aceste dicuţii de la Moscova trenau, nu doar din cauza sovieticilor, care manifestau o neîncredere endemică faţă de Marea Britanie şi Republica a Treia, ci şi a reprezentanţilor englezi, care erau convinşi că pot amâna războiul, dacă acţionează lent în negocierile cu URSS.

Aşadar, Vestul şi Germania licitau concomitent pentru favorurile Moscovei, din care, în opinia ambasadorului american la Kremlin post 1945, George Kennan, doar Reich-ul înţelesese această situaţie. Hitler era astfel avantajat faţă de Occident, care alege să temporizeze tratativele. Cu toate acestea, există şi un dezavantaj pentru Berlin – era presat de timp, deoarece şi-a stabilit data de 1 Septembrie pentru implementarea Fall Weiß(Cazul Alb), respectiv declanşarea conflictului cu Polonia. Aceasta fusese a doua amânare a planului, care ar fi trebuit iniţiat în August, deoarece, în toamnă, Polonia „va fi o mlaştină...complet nefavorabilă unor acţiuni militare.[2]”

Berlinul se află în dezavantaj, deşi încheie un Pact de Neagresiune cu Moscova

Berlinul se află, aşadar, sub tensiune, situaţie care îl face să cedeze mai mult în negocierile cu Moscova, decât dacă ar fi fost într-o situaţie mai puţin stringentă. Astfel, înaintea semnării oricărui acord, sovieticii îşi doresc un Tratat Economic, la care Germania achiesează. La 14 August, Ribbentrop anunţă Kremlinul că statul său doreşte încheierea unui Pact de Neagresiune, ce determină un deadlock în negocierile anglo-franco-ruse la 17 August. Molotov, însă, plusează şi condiţionează semnarea unui eventual Pact cu Reich-ul de negocierea unui protocol special.

Prin urmare, dezavantajul Germaniei este faptul că, din cauza timpului, cedează şi acceptă viziunea sovietică asupra relaţiei cu sine, la fel cum făcuse Vestul prin politica de conciliere faţă de Berlin. De aceea, la 20 August 1939, Hitler scrie personal o telegramă adresată „Domnului Stalin, Moscova”[3]pentru a-l convinge să îl primească pe von Ribbentrop mai devreme decât propusese dictatorul sovietic, respectiv pe 26 sau 27 August. După o aşteptare dramatică, pe 21 August, Hitler primeşte răspunsul afirmativ al lui Stalin şi, foarte entuziasmat de noul său triumf în politica externă, oferă şampanie consilierilor săi de la Berghof.[4]

Cu toată această demonstraţie de bucurie a Führer-ului, statul său este, de fapt, cel care pierde, pentru că a fost obligat să semneze un tratat cu valoare politică, pe lângă cel economic, şi un protocol secret, deşi nu avusese această iniţiativă. Astfel, la 23 August 1939 are loc semnarea unuia dintre cele mai importante documente din istoria Europei. Tratatul de Neagresiune conţinea prevederi realizate cu scop propagandistic, pentru a oferi ceva concret opiniei publice internaţionale, deoarece sensul real al înţelegerii germano – sovietice se regăsea Protocolul Adiţional Secret. Acesta împărţea Europa Centrală şi de Est în sfere de influenţă, astfel, Polonia avea să fie separată pe linia fluviilor Narev – Vistula – San.

Ce obţine Stalin din Pactul Ribbentrop-Molotov

Aşadar, înainte de a declanşa conflictul cu Varşovia, Hitler avea asigurată neutralitatea URSS, singurul stat care i s-ar fi putut opune efectiv în Estul Europei. De cealaltă parte, Stalin obţinuse, măcar temporar, neimplicarea statului său în cazul unui conflict european. Astfel, opreşte total negocierile cu Anglia şi Franţa, mai ales că acestea din urmă realizează faptul că,   doar Germania ar fi putut să îi ofere URSS-ului ce îşi dorea, respectiv teritoriile est-europene, astfel, alianţa cu Vestul devenea foarte puţin atrăgătoare pentru Moscova. Mai mult decât atât, disponibilitatea lui Stalin faţă de un acord cu Hitler se observă şi în schimbarea ministrului de externe Litvinov, asociat cu Occidentul şi politica de securitate colectivă, cu Molotov, un apropiat al dictatorului, care era foarte favorabil unei înţelegeri cu Berlinul. De asemenea, se poate crede că Stalin a încheiat acest Pact cu Hitler, din cauza faptului că dorea să îşi refacă armata, profund epurată în timpul Marii Terori din 1937.

Prin umare, dictatorul sovietic dorea să câştige timp pentru a-si reconstrui o armată puternică, ce avea, eventual, să se confrunte cu forţa Wehrmachtului. Ambii lideri erau conştienţi că, la un moment dat, aveau să ajungă faţă în faţă în război, deşi acum aveau un Tratat de Neagresiune[5].De asemenea, Stalin considera că, într-un eventual război, Vestul nu va rezista în faţa Reich-ului, iar un acord cu Hitler pe baza Poloniei îi poate oferi nu doar timp de consolidare a armatei, ci şi teritorii, care sa îi „plătească” acordul de a nu se activa  militar[6], în timp ce Berlinul ataca Varşovia.Astfel, par să se confirme cuvintele lui Nikita Hruşciov din memoriile sale, conform cărora Stalin ştia exact strategia Cancelarului de a nu se angaja într-un război pe două fronturi şi dorinţa acestuia de a separa statele, ce puteau relua alianţa împotriva Kaiserreichului din timpul Primei Conflagraţii Mondiale[7].

Însă, un grup de istorici tineri ruşi resping aceste motive şi emit ipoteza că Stalin ar fi încheiat Pactul cu Hitler dintr-un motiv psihologic, respectiv, era singura persoană în care avea încredere. Deşi poate fi catalogată drept un motiv inedit, aceşti istorici se bazează pe sentimentele sau credinţele personale ale lui Stalin, care nu sunt atât de uşor de investigat. Având în vedere că acesta nu avea încredere nici în indivizii cei mai apropiaţi sieşi, pe care îi epura ori de câte ori avea cele mai mici suspiciuni, nu putea să îşi extindă încrederea asupra lui Hitler, pe care nu l-a întâlnit, de altfel, niciodată. Mai mult, exista un plan de război împotriva Germaniei realizat de către cercurile de putere sovietice, despre care Stalin era cu siguranţă informat[8].

Avantajele Reich-ului în urma semnării Pactului

Pentru Hitler, situaţia este mai complicată, având în vedere că fusese constant până la momentul respectiv în declaraţii anti-bolşevice. Însă, realismul politic a avut câştig de cauză pentru Cancelar, deoarece planurile sale grandioase de dominaţie europeană nu s-ar fi putut realiza fără acest Pact iniţial. Astfel, Tratatul de Neagresiune a amânat temporar războiul în Est cu URSS pentruLebensraum(spaţiu vital), iar Germania îşi putea concentra mare parte a forţelor armate la Vest, pentru a declanşa Blitzkrieg-ul asupra Franţei şi Angliei. Totuşi, se poate remarca faptul că, din punct de vedere strategic, Berlinul a comis o eroare fatală, care a permis Moscovei să se pregătească de război beneficiind de faţada neutralităţii. De asemenea, Hitler miza pe efectul psihologic al suprizei semnării acestui pact asupra Occidentului, care ar fi determinat Polonia să îi ceară pace, înţelegând că nu va fi ajutată de URSS să reziste Reich-ului.

Impactul Tratatului asupra liderilor politici occidentali este deosebit, aceştia fiind deopotrivă uimiţi şi deprimaţi de această modificare subită în sistemul de alianţe european. Sir Alexander Cadogan, sub-secretar permanent al Ministerului de Externe Britanic considera că, 23 August a fost „o zi neagră” pentru Europa, iar senatorul conservator Chips Cannon, foarte realist, crede că „o împărţire a Poloniei este inevitabilă” şi că „lumea noastră e aproape în ruină.[9]” Ambasadorul englez la Berlin remite un mesaj similar Cancelariei Reich-ului, observând cu tristeţe că un „război între popoarele noastre ar fi cea mai mare calamitate care s-a produs.[10]”

Pactul Ribbentrop – Molotov este, aşadar, un tratat de distrugere, împărţire şi război, fără precedent în Istoria Europeană de secol XIX – XX[11]. Motivele semnării sale se regăsesc în planurile naziste de dominaţie europeană, care presupuneau înfrângerea tuturor Marilor Puteri, însă, Berlinul nu ar fi rezistat într-un război pe două fronturi. Deşi această situaţie s-a realizat, în final, Hitler a reuşit ca măcar iniţial să obţină neutralitatea Armatei Roşii. Din perspectiva lui Stalin, Pactul i-a oferit un timp de pregătire necesar refacerii forţelor sale, precum şi teritorii est-europene, care aveau să preia şocul iniţail al unui război cu Reich-ul.

Astfel, la momentul 1939, o înţelegere între Rusia Sovietică şi Germania Nazistă devine posibilă, deşi pe tot parcursul perioadei interbelice, părea o contradicţie în termeni. Realismul politic afişat de ambii liderii determină ignorarea quasi-totală a diferendele ideologice şi sistemice aproape ireductibile dintre propriile regimuri.

Bibliografie

1)      Bullock, Alan, Hitler:A Study in Tyranny, Penguin Books, Middlesex, England, Great Britain, 1962

2)      Kershaw, Ian, Hitler:1936 – 1945 Nemesis, Published by the Penguin Group, Penguin Books, England, 2001

3)      Nolte, Ernst, Războiul Civil European 1917 – 1945:Naţional-Socialism şi Bolşevism, Cu prefaţa autorului la ediţia în limba română, Cuvânt-Înainte Florin Constantiniu, Traducerea Irina Cristea, Grupul Editorial Corint, Bucureşti:Runa, 2005

4)      Welch, David,   Hitler:Profile of a Dictator, Routledge, Londong, United Kingdom, 2001

5)      Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin 1917 – 1953, Traducere, Cuvânt-Înainte şi Note Florin Constantiniu, Editura Corint, Bucureşti, 2000

NOTE

[1]David Welch, Hitler:Profile of a Dictator, p. 72

[2]Ian Kershaw, Hitler:1936 – 1945 Nemesis, p. 196

[3]Ernst Nolte, Războiul Civil European 1917 – 1945:Naţional-Socialism şi Bolşevism, p.  242

[4]Ian Kershaw, Hitler:1936 – 1945 Nemesis, p. 206

[5]Ernst Nolte, op. cit, pagina 239

[6]Alan Bullock, Hitler:A Study in Tyranny., pagina 515

[7]David Welch, op. cit., p. 65

[8]Nicholas Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la la Lenin la Stalin 1917-1953

[9]Ian Kershaw, op. cit., pagina 211

[10]Ibidem

[11]Ernst Nolte, op. cit., pagina 243