De ce s-a scufundat Titanicul?

Conform unui studiu care analizează tragedia din aprilie 1914 din punct de vedere matematic şi fizic, o serie de evenimente tragice, şi nu unul singur, a făcut ca faimosul Titanic să se scufunde, scriu cei de la Discovery News.

După ce a părăsit Southamptonul cu direcţia New York, Titanicul a lovit un iceberg în Atlanticul de Nord la ora 23.40, pe 14 aprilie 1912. În doar trei ore, nava ajungea pe fundul oceanului, la o adâncime de circa 3.900 metri, provocând moartea a două treimi din cei 2.224 de pasageri.

Dacă vasul de lux – considerat a fi “de nescufundat” – ar fi plutit mai mult timp, pierderile de vieţi omeneşti ar fi putut fi diminuate datorită navelor chemate în ajutor. “Aceasta e adevărata întrebare din spatele enigmei Titanic? Cum de o navă de 46.000 tone s-a scufundat aşa repede?”, se întreabă Richard Corfield într-un articol publicat în cel mai recent număr al Physics World.

Analizând deficienţele structurale ale navei şi evenimentele din 14 aprilie 1912, Corfield a ajuns la concluzia că “niciun fapt singular nu este de vină pentru trimiterea Titanicului pe fundul Atlanticului”. Din contră, avem “o clasică «cascadă de evenimente»”, a declarat acesta pentru Discovery News.

Conform unor anchete desfăşurate în 1912, în Statele Unite şi în Marea Britanie,   dezastrul a fost cauzat de mai mulţi factori:nava avea o viteză prea mare, căpitanul Edward J. Smith nu a fost suficient de atent la avertismentele de iceberg şi, nu în ultimul rând, la bordul navei se aflau prea puţine bărci de salvare. Anchetele au scos la iveală şi alte detalii, precum absenţa binoclurilor pentru personalul însărcinat cu detectarea icebergurilor, sau faptul că operatorul radio nu a transmis mai departe un avertisment crucial – despre prezenţa gheţii pe traseu – primit din partea navei britanice SS Mesaba. Mesajul suna în următorul fel:“[am] văzut un număr mare de iceberguri, precum şi câmpuri de gheaţă. Vreme senină.. Acest mesaj nu a fost interpretat ca fiind unul urgent, astfel că nu a fost transmis căpitanului.

Titanicul era cea mai modernă navă la momentul respectiv, fiind dotată cu cele mai noi inovaţii tehnologice. Totuşi, unele materiale folosite în construcţia ei s-au dovedit a fi fost neadecvate, fapt ce a dus la deteriorarea unor componente la momentul inoportun.

“Apoi avem şi matematica şi fizica coliziunii:şase compartimente inundate când, dacă ar fi fost numai patru, nava nu s-ar fi scufundat!”, mai scrie Corfield. Şi de parca asta nu ar fi fost suficient, climatul de la mii de kilometri depărtare ar fi putut contribui la scufundarea navei. La un moment în care temperaturile erau mai mari decât de obicei în Caraibe, interacţiunea complexă dintre două curente – Curentul Golfului şi Curentul Labradorului, precum şi mareea extrem de înaltă din urmă cu trei luni au dus la o concentrare a icebergurilor în apele din Nordul Atlanticului.

Corfield a ajuns la concluzia că toate aceste piese, aceste coincidenţe nefericite adunate la un loc, pe care cei care se ocupă de studierea dezastrelor le numesc “cascadă de evenimente”, au stat la baza scufundării Titanicului.

“Cel mai bun plan din lume nu ar putea elimina absolut toţi factorii ce pot avea un impact negativ asupra designuui şi funcţionării unei maşinării complicate precum o imensă navă de pasageri”, scrie Corfield. “Eventual, şi ocazional, un număr suficient de asemenea factori individuali se combină, iar casacada de evenimente devine suficient de mare şi de complicată pentru ca tragedia să nu mai poată fi evitată.”