De ce nu a ajuns Hitler la Moscova?
Când a atacat Uniunea Sovietică, Adolf Hitler nici nu concepea că până la sfârşitul anului 1940, nu va călca în capitala URSS-ului. Visul lui Hitler avea să fie spulberat chiar de propriile erori.
Hitler a invadat URSS-ul la 22 iunie 1941 cu trei mari grupuri de armată, fiecare având propriul obiectiv. Astfel, grupul de armate Nord, condus de Wilhelm von Leeb, declanşa ofensiva din Prusia Orientală prin statele baltice spre Leningrad. Grupul de armate Centru, sub comanda lui Fedor von Bock, îşi concentra atacul principal pe direcţia Minsk, Smolensk, Moscova. Grupul de armate Sud, comandat de Gerd von Rundstedt, desfăşura ofensiva la sud de mlaştinile Pripiatului până la Marea Neagră, pe direcţia Nipru şi Kiev.
Succesul rapid obţinut de Grupul de armate Centru în primele luni de război a avut un efect contrar aşteptărilor, creând o anumită confuzie şi stare tensionată între Hitler şi generalii Wehrmacht-lui. La sfârşitul lui august, Smolensk-ul, „poarta de intrare în Moscova”, era ca şi cucerit, iar comandanţii germani von Bock, Heinz Guderian, Halder şi Brauchitsch susţineau declanşarea cât mai rapidă a ofensivei către Moscova, de care îi mai despărţeau doar 350 de kilometri. Acesta a fost momentul în care Hitler nu a mai respectat planul iniţial, considerând prioritare la acel moment cucerirea Crimeii şi a bazinului Doneţk.
Neînţelegerile între el şi ofiţerii germani au dus la pierderea unui timp preţios. Mai mult, Hitler îşi va impune punctul de vedere, detaşând diviziile de tancuri ale Grupului de armate Centru, conduse de Guderian, către grupul de armate Sud, cu scopul ocupării Kievului, unde erau masate importante forţe sovietice. Înaintarea către Moscova a fost temporar oprită. Mişcarea i-a luat prin surprindere pe ruşi, mai multe armate sovietice fiind încercuite şi distruse;nemţii au capturat peste 600.000 de soldaţi.
Strălucita învăluire şi victorie a naziştilor a fost umbrită însă de apropierea iernii. Generalul Guderian, unul dintre artizanii victoriei asupra Kievului, avea să se întrebe mai târziu: „Kievul a fost fără nicio îndoială un strălucit succes tactic, dar problema dacă a avut vreo importanţă semnificativă strategică rămâne încă deschisă. Totul depindea de acum de capacitatea noastră de a atinge rezultatele aşteptate mai înainte de venirea iernii sau chiar mai înainte de ploile de toamnă”. Înaintarea către Moscova a fost reluată abia la 30 septembrie 1941. Hitler întârziase nepermis de mult, aşa cum o făcuse şi Napoleon. Ofensiva înspre Moscova a început cum nu se putea mai bine pentru germani. Nemţii au încercuit oraşele Viasma şi Briansk, capturând peste 650.000 de soldaţi sovietici. Drumul spre Moscova era acum larg deschis. Doar 800.000 de soldaţi şi 770 de tancuri se mai interpuneau între germani şi capitala URSS-ului.
Începutul sfârşitului:iarna rusească
Situaţia avea să se schimbe radical în octombrie. Prima zăpadă a căzut chiar la începutul lunii, pe data de 7, fiind urmată de ploi torenţiale. Trupele germane erau istovite, întreg ţinutul se transformaseră într-o imensă mocirlă, pe măsura ce vremea se înrăutăţea. „Drumurile s-au transformat rapid în nişte canale de noroi fără fund, pe care vehiculele noastre avansau doar cu viteza melcului şi cu o mare uzură a motoretelor”, scria Guderian.
În aceste condiţii, majoritatea generalilor germani au insistat pentru întreruperea ofensivei şi consolidarea poziţiilor. Mulţi dintre ei şi-au amintit de campania lui Napoleon şi au început să recitească sumbra relatare a lui Caulaincourt din 1812. Bock, Halder şi Brauchitsch au insistat însă ca Operaţiunea Taifun pentru cucerirea Moscovei să continue. Rasputiţa, perioada noroioasă din Rusia, a atins apogeul la finalul lunii octombrie, zădărnicind orice deplasare a trupelor germane.
Profitând de ameliorarea vremii şi de venirea îngheţului, pe 15 noiembrie, trupele Wehrmacht-ului au reluat înaintarea către Moscova. Răgazul a fost suficient pentru ruşi, care au reuşit să organizeze apărarea oraşului. Beneficiind de informaţiile primite din Japonia, de la spionul Richard Sorge, cum că Japonia nu va ataca URSS-ul, Stalin a dat ordin armatei sovietice din Extremul Orient să vină în apărarea Moscovei. 12 divizii foarte bine echipate şi antrenate, cu peste 250.000 de oameni, dotate cu 1.700 de tancuri şi 1.500 de avioane, au fost transferate spre Moscova.
Când au ajuns la doar 36 de kilometri de Moscova, trupele germane erau istovite, epuizate fizic şi material de apărarea concentrică organizată de generalul Jukov. Temperaturile scăzute de minus 20 de grade au afectat atât soldaţii germani, cărora le lipsea îmbrăcămintea de iarnă, cât şi tehnica de luptă. Totuşi, la 2 decembrie 1941, cu un efort disperat, germanii au declanşat ultimul asalt către Moscova. Vlăguite şi cu efectivele serios diminuate, trupele lui Hitler nu au putut face faţă contraofensivei sovietice declanşate pe 5 decembrie de patru armate sovietice, fiind împinse înapoi cu peste 100 de kilometri. Ordinul lui Hitler de a rezista şi de a refuza retragerea generală a salvat armata germană de la o fugă dezordonată a trupelor.
Hitler:înfrângerea a fost provocată de neaşteptata instalare a iernii
Führer-ul a pus eşecul pe seama iernii grele. Pierderile se ridicau la peste 775.000 de oameni – morţi, răniţi, dispăruţi, aproape o pătrime din efectivul total al armatelor terestre germane. Furios că armata sa a fost incapabilă să cucerească Moscova, Hitler a demis mai mulţi generali de frunte, printre care se numărau Rundstedt, Bock, Leeb, Strauss şi, poate cel mai important, Guderian, principalul artizan al victoriilor sale. Frontul avea să se stabilizeze abia în luna februarie a anului 1942, dar trupele germane erau deja împinse înapoi cu 150-200 de kilometri distanţă de Moscova
Hitler căzuse şi el în aceeaşi capcană ca şi Napoleon. „Rusia este o ţară în care intri uşor, dar din care ieşi foarte greu”, spunea Antoine-Henri Jomini, după experinţa din 1812. Hitler nu l-a ascultat.