De ce acordă Norvegia premiul Nobel pentru pace?

Alfred Nobel a reuşit să acumuleze bogăţii imense datorită dinamitei. Când a murit în 1896 şi a lăsat în urmă o avere impresionantă, era de la sine înţeles că toată lumea aştepta cu nerăbdare să i se deschidă testamentul ca să afle cum vor fi utilizaţi banii.

În momentul în care s-a întâmplat asta, a ieşit la iveală un fapt foarte clar, şi anume că îşi dorea să fie investiţi în cercetare. În fiecare an urmau să fie acordate premii cercetătorilor din domeniile fizică, medicină, chimie, literatură, dar şi celor care contribuie decisiv la construcţia păcii în lume. Probabil decizia de a include şi un premiu pentru pace a fost influenţată de prietenia cu activistul austriac Bertha von Suttner. Toate aceste premii sunt acordate de către Svenska Vetenskapsakademien, Academia de Stiinţe a Suediei, mai puţin premiul Nobel pentru pace. Acordarea acestuia se află în responsabilitatea unui comitet ales de către Stortinget, parlamentul norvegian.

Nu este însă foarte clar de ce a fost aleasă Norvegia. Au circulat mai multe ipoteze, cum ar fi că la momentul respectiv Norvegia se afla într-o uniune personală cu Suedia, prin urmare “micul frate” al Suediei ar fi meritat şi el să se bucure de această onoare. Cercetarea în ştiinţele naturii şi medicină era mult mai avansată în Suedia, deci era normal să fie stabilite aici consilii decizionale, iar în ceea ce priveşte literatura, în ciuda bogatei şi impresionantei cantităţi de opere norvegiene pe care Nobel le admira, Norvegia nu dispunea de o instituţie capabilă să se ocupe de premiu. Mai rămânea aşadar pacea.

O altă explicaţie ar fi că pe vremea aceea Norvegia nu avea o tradiţie militară atât de bine definită precum Suedia. Probabil şi activiştii pentru pace precum Bjørnstjerne Bjørnson sau consilierul său Ragnar Sohlman, căsătorit cu o norvegiană, l-au ispirat pe Alfred Nobel. Să nu uităm că la finele secolului al XIX-lea, adunarea legislativă norvegiană a depus eforturi extraordinare în cadrul uniunii interparlamentare pentru a rezolva conflictele pe cale paşnică şi a se desprinde elegant de Suedia. Nobel a apreciat foarte mult această capacitate de mediere, care îndreptăţea alegerea Norvegiei pentru o astfel de misiune.

Familia sa a încercat să conteste testamentul, dar fără succes. Aşa că, în 1901 Norvegia a decernat primul premiul Nobel pentru pace lui Henry Durant şi Frederic Passy.  

surse:Allverdenshistorie.no;Nobelpeaceprize.org