De ce a fost exilat Ovidiu la Tomis?
Anul 8 al erei noastre reprezintă un moment crucial din viaţa lui Publius Ovidius Naso. El marchează, pe de o parte, ultima etapă dintr-un drum lung, dar strălucit, pe care l-a parcurs poetul timp de trei decenii pentru a atinge apogeul gloriei sale literare, iar pe de alta, prăbuşirea fulgerătoare şi începutul unui noian de suferinţe fizice şi morale cărora numai moartea avea să le pună capăt.
Într-adevăr, spre sfârşitul acestui an, în luna decembrie, Ovidiu este smuls din mijlocul familiei, al prietenilor şi admiratorilor şi silit să plece în surghiun la Tomis (Constanţa de azi), pe coasta de apus a Mării Negre. Pedeapsa dată poetului nu era nici urmarea unei condamnări din partea vreunei instanţe judecătoreşti, nici a unei dezbateri publice din senat. Se pare că împăratul Augustus – căci de la el venea această pedeapsă – avea tot interesul ca discreţia cea mai riguroasă să domnească în jurul unei măsuri atât de drastice luate împotriva lui Ovidiu. De aceea, el a preferat să-l pedepsească – cum spune poetul – după o scurtă întrevedere între patru ochi, printr-un laconic edict, cu exilul. Este adevărat că i-a fost aplicată forma cea mai uşoară de exil – relegarea-, poetul păstrându-şi drepturile cetăţeneşti şi averea;dar pentru el pedeapsa era, totuşi, foarte grea, căci, prin fixarea locului unde trebuia să plece, poetul se vedea izgonit tocmai la extremitatea nord-estică a imperiului, într-un teritoriu unde stăpânirea romană nu era încă pe deplin consolidată.
Asupra cauzelor reale ale exilului domneşte până astăzi un nepătruns mister. Începând cu scurtele menţiuni ale unor autori din antichitatea târzie, continuând cu biografiile medievale sau din epoca Renaşterii şi până în zilele noastre, cercetători din toate ţările se străduiesc să dezlege această enigmă.
Principala dificultate întâmpinată de toţi cei care s-au ocupat cu cauzele exilului constă în lipsa de mărturii contemporane. Nici unul din documentele vremii, ajunse până la noi, nu pomeneşte niciun cuvânt despre acest lucru. Tot aşa, istoricii din perioada imediat următoare, Tacit şi Suetoniu, care au cercetat toate arhivele oficiale pentru prezentarea cât mai veridică a evenimentelor sau personalităţilor acestei epoci, pătrunzând până în cele mai inaccesibile tainiţe ale curţii imperiale, nu ne dau nicio ştire despre cauzele unui pedepse atât de severe. Unicul izvor care ne-a rămas este opera din exil a lui Ovidiu.
Despre cauzele exilului vorbeşte poetul în numeroase versuri din culegerile de scrisori trimise de la Tomis, Tristete şi Ponticele. Dar din felul în care le prezintă reiese în chip evident că el caută cu orice preţ să ascundă realitatea. Nu este exclus ca împăratul însuşi, în cursul întrevederii între patru ochi cu poetul, să-i fi impus să păstreze cea mai mare taină asupra vinii lui. Ori de câte ori vorbeşte despre ofensa adusă împăratului, Ovidiu o face în termeni voalaţi, folosind o frazeologie aleasă cu multă grijă.
Pentru a păstra taina, poetul invocă mai multe pretexte. Astfel, în elegia autobiografică (Triste, IV, 10), vorbind despre vârsta pe care o avea la data plecării în exil, el spune că toţi contemporanii cunosc pricina nenorocirii sale;de aceea nu crede că e nevoie să mai insiste asupra ei. Într-o altă scrisoare îl roagă pe un prieten să intervină pe lângă împărat pentru a-l ierta şi a-l rechema la Roma, dar, în acelaşi timp, îi cere să nu aducă vorba despre vina pentru care a fost pedepsit, spre a nu redeschide o rană incurabilă.
În schimb, în scrisoarea adresată lui Augustus (care ocupă întreaga carte a II-a a Tristelor), Ovidiu se opreşte în treacăt asupra motivelor care i-au adus condamnarea, dar şi aici este evident că a ales intenţionat termenii pentru a ascunde realitatea:
Pe mine poezia şi-o oarbă rătăcirePierdutu-m-a;pe-a doua n-o pot destăinui...
Aşa voalaţi cum sunt, termenii „poezia” (carmen) şi „rătăcirea“ sau „greşeala” (error) reprezintă, după mărturia poetului, cauzele exilului, capetele de acuzare care l-au făcut să plece din Roma. Dar ce se ascunde sub aceşti termeni şi în ce măsură a tras fiecare dintre ei în cumpănă la stabilirea pedepsei? În aceasta stă cheia întregii probleme şi, în acelaşi timp, dificultatea dezlegării ei.
restul pe Istorii Regasite