De ce a fost asasinat Conrad de Montferrat, ultima speranța cruciaților de a recuceri Ierusalimul?
În 1192, Conrad de Montferrat — proaspăt ales rege al Ierusalimului — a fost înjunghiat mortal pe străzile orașului Acre, într-una dintre cele mai celebre crime politice ale epocii cruciadelor. Istoricul Steve Tibble ne ofera o analiză interesanta modul în care a fost comis asasinatul, cine ar fi putut ordona si de ce identitatea celui care a decis uciderea lui Conrad ramane, pana azi incerta…
Un bărbat mărunt, firav, bine îmbrăcat, dar fără ostentație, merge spre casă. Este o noapte fierbinte pe străzile înguste și întunecate ale Acrei medievale. Mirosul este îngrozitor. Gunoaiele se revarsă din șanțuri. Dar el nu observă nimic. Este ceva normal. Chiar liniștitor. Se află într-un loc familiar. Și este fericit. Tocmai a luat cina cu un prieten și se întoarce acasă. Ușor amețit. Relaxat și convins că este în siguranță.
Când cotește pe o stradă laterală, observă doi tineri din suita sa alergând spre el. Neobișnuit, dar nu neapărat amenințător. Poate vin să-l avertizeze asupra unei probleme de acasă. Poate aduc vești despre vreun petiționar prea insistent.
Are doar o secundă sau două să înțeleagă ce se întâmplă înainte ca aceștia să ajungă la el. Ciudat, nu se opresc. Amândoi îl lovesc în stomac și își continuă drumul. Rapid. Stăpânul lor este mai degrabă surprins decât speriat. Rămâne fără aer și este aproape doborât de forța loviturilor neașteptate.
Dar nu cade. Se lasă încet pe genunchi. Abia atunci observă cât de ud este. Este sânge peste tot. Îi îmbibă hainele, amestecându-se lent cu murdăria și resturile din stradă.
Regele ales al Ierusalimului moare.
O crimă pe străzile Acrei
Hartă a orașului Acre realizată de Pietro Vesconte – British Library – Add. MS 27376
După dezastrul de la Hattin, cruciații s-au străduit să-și reconstruiască țara. Templierii se confruntau cu provocările martiriului.
Pentru Asasini, însă, era o zi de muncă obișnuită.
Abilitățile fidaiilor erau utile pentru a proteja secta de agresori, dar reprezentau și o monedă de schimb. În schimbul siguranței și influenței, ei puteau acționa în numele patronilor lor, asigurându-se că dușmanii acestora mureau într-un mod suficient de neplăcut — și, mai important, într-un mod care să nu-i implice pe cei care comandaseră uciderea. Deloc surprinzător, având în vedere luptele interne feroce dintre statele musulmane ale vremii, mulți lideri turcici au profitat de această oportunitate.
Nizariții nu aveau, desigur, o problemă specială cu creștinii. Dar, în cele din urmă, afacerile erau afaceri. În lumea mortală și pragmatică a Orientului Apropiat medieval, ei acceptau ocazional contracte din rațiuni strict comerciale, în schimbul banilor sau al avantajelor politice.
La 28 aprilie 1192, Conrad, marchiz de Montferrat și, pentru foarte scurt timp, regele neîncoronat al Ierusalimului, a devenit victima unui astfel de contract.
Atacul a fost șocant. Conrad era profund admirat. Fusese curajos și rapid în reacții imediat după colapsul catastrofal provocat de înfrângerea de la Hattin. Salvase orașul Tir și contribuise decisiv la primele contraofensive. Se poate spune, fără exagerare, că doar datorită lui Conrad de Montferrat statele cruciate au reușit să supraviețuiască încă un secol. Impactul morții sale asupra comunității francilor a fost devastator.
Crima a fost, asemenea Asasinilor, bine documentată, spectaculoasă și totuși învăluită în mister — un caz de „true crime” medieval, plin de motive și suspecți, dar lipsit până astăzi de un răspuns definitiv. Deși identitatea comanditarului rămâne necunoscută, circumstanțele atacului sunt cunoscute în detaliu și, din fericire pentru noi, confirmate de multiple surse din culturi diferite și din perspective variate.
Deznodământul a fost un atac scurt, dar violent, cu pumnale, asupra unei victime complet nepregătite. Scena: cartierul comercial al orașului cruciat Acre, capitala a ceea ce mai rămăsese din Regatul Latin al Ierusalimului.
Conrad de Montferrat a devenit rege de facto al Ierusalimului (Conrad I) prin căsătoria cu Isabella I a Ierusalimului (ilustrată aici) la 24 noiembrie 1190, dar a fost ales oficial abia în 1192, cu doar câteva zile înainte de moarte – Bibliothèque nationale de France, MS Français 2824, f. 173v
În acea seară, Conrad, marchiz de Montferrat, „luase masa cu episcopul de Beauvais cu mare plăcere și bucurie, iar când a venit timpul să plece, se afla în fața Bursei [din Tir]… În timp ce mergea mai departe, fericit, doi tineri, fără mantii, purtând două cuțite, au alergat spre el, lovindu-l în trup în timp ce treceau, astfel încât a căzut”.
Oamenii lui Conrad „l-au luat cu grijă în brațe și l-au scos din locul unde fusese rănit… A mai trăit puțin timp, apoi a murit. Dar înainte s-a spovedit și i-a spus în taină marchizei, soția sa, în ochii căreia a văzut lacrimi, că trebuie să se gândească la apărarea Tirului… Apoi a murit și a fost îngropat”. Oamenii erau uluiți. Totul se petrecuse cu o rapiditate uluitoare.
Acesta a fost un asasinat nizarit clasic. Cel puțin unul dintre asasini se infiltrase în gospodăria lui Conrad, folosind răbdarea pentru a câștiga încrederea înainte de a lovi. Ambii fidai au încercat să fugă, dar unul a fost imediat prins și ucis pe loc. Celălalt s-a refugiat într-o biserică, încercând zadarnic să obțină azil. A fost scos cu forța și interogat.
Știind că va fi ucis, Asasinul a mărturisit cu mândrie că el și tovarășul său „stătuseră mult timp în apropierea marchizului pentru a face acest lucru, că de multă vreme căutaseră să-l omoare cu succes, până în ziua în care multe lacrimi au fost vărsate, și că fuseseră trimiși de Bătrânul de pe Munte, care îl ura și care îi face pe toți cei pe care îi urăște cu o ură amară să fie uciși în acest fel”.