Danae, una dintre cel mai frumoase picturi ale lui Rembrandt
Una dintre cel mai frumoase picturi ale lui Rembrandt este „Danae”, în care este reprezentat personajul mitic cu același nume (mama lui Perseu), așteptându-l pe Zeus.
Pictorul olandez a avut-o ca model chiar pe soția sa Saskia, dar după moartea acesteia i-a schimbat chipul cu cel al tinerei lui iubite, Geertje Dircx. Pictura a făcut parte din colecția colecționarului francez Pierre Crozat, ulterior intrând în posesia Muzeului Ermitaj.
Pe 15 iunie 1985 „Danae” a fost victima unui act de vandalism, când un individ a aruncat cu acid sulfuric pe pânză, pe care a și tăiat-o în două locuri cu un cuțit. Atacatorul a fost prins și diagnosticat drept „nebun” de către autorități. S-a spus că ar fi fost un naționalist lituanian și că gestul lui a avut o motivație politică.
Pictura a fost supusă unui îndelungat proces de restaurare, abia în anul 1997 putând fi din nou admirată de vizitatorii Ermitajului.