Damnatio memoriae: Casa de Aur a împăratului Nero

Sub Oppius, parte a colinei Esquillin, astăzi un simplu parc, stă îngropat cel mai frumos palat din istoria Oraşului Etern. Domus Aurea sau Casa de Aur este cel mai somptuos palat care a fost ridicat în perioada Imperiului Roman. Luxul şi grandoarea clădirii reflectă personalitatea complexă a fondatorului ei, împăratul Nero.

După ce marele incediu a distrus Roma în vara anului 64, Nero a profitat de noul spaţiu disponibil şi a ridicat un palat, care se întindea de la colina Palatina la colina Esquillina. „Niciodată nu a mai acţionat atât de inutil decât în privinţa construirii acestei case, care se întinde de la colina Palatină la colina Esquilină, pe care iniţial a numit-o Transitoria (Casa Pasajelor), dar după ce a fost distrusă în incediu a reconstruit-o şi a denumit-o Domus Aurea (Casa de Aur). O casă a cărei dimensiune şi eleganţă sunt detalii suficiente pentru a relata:grădina sa era atât de mare încâtîn ea era amplasată  o statuie a împăratului de  30 de metri, era atât de spaţioasă că avea un portic triplu, lung de aproape o milă, de asemenea acolo se afla o piscină cât o mare, ce era înconjurată de mule clădiri, dând un aspect de oraş, şi înafară de toate astea, erau mai multe terenuri cu viţă de vie, porumb, păduri, ce adăposteau animale sălbatice, dar şi domestice.

Anumite părţi ale palatului erau acoperite cu aur şi decorate cu bijuterii şi perle, săli de mese traforate cu panouri de fildeş, care se ridicau pentru ca mirosul de flori sau parfumul de la conducte să fie împrăştiat de sus, holul din faţa sălilor de mese a fost rotund şi se rotea ziua şi noaptea, ca cerul, erau băi în care curgea apă de mare şi existau izvoare cu sulf din Albula. Când a terminat de construit această casă, în cinstea lui, el a afirmat că abia acum putea trăi ca o fiinţă umană.”, relatează Suetonius, în „Vieţile Caesarilor”.

La mijlocul secolului I, în Roma nu exista o clădire la fel de somptuoasă, decorată sau extravagantă ca Domus Aurea sau „Casa de Aur”. Reşedinţa imperială se întindea pe sute de acrii, pe spaţiul cunoscut sun numele de colina Oppius, aflată între Palatină şi Esquilin, în nordul oraşului.

Construită din cenuşa oraşului de către Nero, palatul avea câteva sute de încăperi. Conceperea clădirii este şi unul dintre motivele pentru care mulţi romani la vremea aceea l-au învinuit pe Nero de incendierea capitalei. Pereţii au fost acoperiţi cu marmura policromă, bolţile şi tavanele au fost decorate cu fresce de către Fabullus, zidurile în sine bătute cu nestemate, aur şi fildeş, iar grădinile erau împodobite cu statui din Grecia sau Asia Minor. Cea mai bine păstrată parte a complexului este aripa vestică, care are două etaje, fiecare înalte de peste 11 metri, şi 140 de camere. Intrarea principală se făcea prin Via Sacra, stradă ce venea de la Forum. Majoritatea încăperilor erau destinate banchetelor. De exemplu, în aripa vestică se afla o grădină rectangulară încojurată de nu mai putţin de 50 de camere pentru petrecerile organizate de excentricul împărat. Istoricul Tacitus lăuda arhitecţii palatului pentru ingeniozitate şi originalitate. Şi totuşi, minunata locuinţă a lui Nero nu a fost niciodată terminată, şi a rezistat numai patru ani, pe 9 iunie 68 Nero s-a sinucis, fiind condamnat de Senat să moară ca inamic public. După moartea sa, următorii trei împăraţi nu au domnit decât 18 luni, până în decembrie 69, când puterea a fost preluată de Vespasian.

Succesorii lui Nero au dorit să şteargă nu numai imaginea împăratului, ci şi orice lucru legat de existenţa acestuia, inclusiv Domus Aurea. Nu după mult timp, Vespasian a secat lacul şi a început construirea Colosseumului. Noua construcţie îşi avea numele de la gigantica statuie de bronz a lui Nero, care la rândul ei a fost denumită astfel fiind comparată cu Colosul din Rhodos, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. În încercarea asiduă de a face uitată domnia lui Nero, Vespasian a pus statuii o coroană şi a dedicat-o zeului soarelui, Sol. În jurul anului 128, împăratul Hadrian a mutat statuia în partea de nord vest a oraşului, care era cunoscută ca Amfiteatrul Flavian. Casa de Aur a fost golită de majoritatea decoraţiunilor preţioase, şi spaţiul gol al camerelor a fost umplut cu pământ, obţinându-se astfel un nou nivel pe care au fost construite masivele băi publice ale împăraţilor Titus şi Traian.

Când Roma a cedat invaziei barbare, colina Oppius a fost abandonată mai mult sau mai puţin, lăsând Domus Area în voia sorţii, sub pământ, pentru mai bine de 1500 de ani. Chiar şi astăzi, clădirea nu este vizibilă pentru sateliţi. A început să fie explorată abia în secolul al XV-lea, când un băiat a alunecat printr-o gaură din colină înăuntrul palatului. Pictori celebri renascentişti au făcut din frescele palatului o adevărată sursă de inspiraţie, ele reprezentând dovada palpabilă a influenţei artei antice în cea renascentistă. Cu toate că a fost acoperită cu pământ pentru o perioadă atât de mare, timpul nu a fost îngăduitor cu palatul extravagant al lui Nero. În secolul al XVIII-lea, colina Oppiană a fost acoperită cu viţă de vie, iar din 1871 un parc public a fost înfiinţat acolo şi a încorporat şi ruinele băilor antice. Apoi parcul a fost mărit în timpul lui Mussolini, şi a servit pe post de fundal pentru nou construitul perimetru al Colosseumului, pe 21 aprilie 1936, o dată care comemorează înfiinţarea Romei-21 aprilie 753 î.Hr. Aceste decizii au fost dezastruoase pentru Domus Aurea. Creşterea plantelor, acacia, stejarilor şi chiar a unei specii de pin din Himalaya, care conform spuselor foştilor localnici a fost dăruită  Romei de Hirohito, viitorul împărat japonez din 1921, au afectat serios timp de un secol ruinele Casei de Aur. Principala cauză a afectării construcţia a fost faptul că plantele îşi luau mineralele din cocciopesto, materialul folosit pe post de mortar in Roma Antică.

O iniţiativă ambiţioasă de restaurare şi excavare este acum în desfăşurare. Primul lucru pe care vor să îl facă este regândirea întregului concept al parcului, care se află în condiţii deplorabile. Ei vor trebui să deseneze o hartă a parcului pentru a ştii cu exactitate ce copaci trebuie mutaţi, pentru ca rădăcinile lor să nu afecteze clădirea de sub ei. Arhitecţii doresc să mute grădina la 5 metri deasupra tavanului palatului, şi să aibă dedesubt o suprafaţă care să izoleze arhitectura de sub pământ, pentru a o proteja de umiditate si diferenţele de temperatură.

Nero, cu toate că a fost considerat un nebun, prin creaţiile sale excentrice poate fi catalogat ca fiind interesant si fermecător. Domus Aurea reprezintă puterea nelimitată pe care o putea avea în acea vreme un împărat roman. Acest lucru se confirmă prin faptul că Nero a folosit marmură din toate regiunile imperiului, iar puterea de a oferi şi a folosi marmura aparţinea împăratului. Cu toate că a ocupat cu locuinţa sa o mare parte din capitala imperiului se dorea să fie aproape de oameni, prin spectacolele excentrice pe care le ţinea. „Dorea să fie aproape de ei ca zeu, nu ca prieten.”, spune arhitectul Alessandro Viscogliosi.

Mai multe