Cursa pentru savanții germani
După sfârșitul celui de-al doilea război mondial și înainte de începutul războiului rece, a avut loc un alt fel de război, o cursă acerbă între cele trei mari puteri victorioase în care acestea s-au întrecut pentru a pune mâna pe mințile luminate ale fostului Reich, pe marii savanți germani.
Într-o seară de noiembrie, 1945, în Berlinul distrus de război, trei savanți germani s-au întâlnit cu câțiva ofițeri britanici din Royal Navy. Unul din comandanții britanici i-a întrebat dacă fuseseră contactați de ruși, iar unul dintre cei trei bărbați a povestit că fuseseră abordați de agenții de informații ruși care le-au propus să plece în Uniunea Sovietică pentru a lucra pentru comuniști. El a declarat că ”știam că dacă vom refuza ne vom pierde libertatea, așa că nu am refuzat. Dar am profitat de prima oportunitate pentru a-i aborda pe britanici, să vă avertizăm ce se întâmplă.”
Savantul german a spus că rușii ofereau sume imense de bani, case și mâncare la nivel de lux oricărui savant german ce accepta să lucreze pentru ei. ”Folosind creierele germane, rușii vor atinge rapid același nivel industrial ca America. Dacă vreți, noi am prefera să venim să lucrăm pentru voi, dar trebuie să ne promiteți că ne veți oferi toate resursele pe care le puteți obține.”
Din păcate, documentele nu ne spun și ce s-a întâmplat după aceea cu cei trei savanți germani. Mulți istorici au denumit al doilea război mondial ”războiul fizicienilor”. Știința a jucat întotdeauna un rol important în războaie, dar în perioada 1939-1945 ea a fost chiar factorul decisiv. De aceea, nu trebuie să ne mire faptul că marile puteri victorioase – Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică – nu au risipit nicio clipă în încercarea de a pune mâna pe cei mai valoroși oameni de știință germani. Pentru aceștia, ofertele erau irezistibile;spre exemplu, Uniunea Sovietică promitea savanților germani care acceptau să lucreze pentru Moscova timp de trei ani că își vor putea aduce în URSS familia și întreaga mobilă. Dacă acceptau slujba pentru cinci ani de zile, li se permitea să-și aducă și servitorii cu ei.
Pe măsură ce forțele Aliate înaintau înspre Germania din est și din vest, îndreptându-se spre Berlin, o mică armată de oameni de știință și ofițeri de informații însoțeau armatele, având ca obiectiv atragerea celor mai luminate minți aflate în spatele programului nuclear german. Englezii știau că programul pentru crearea bombei atomice al nemților nu progresase foarte mult, cel puțin nu în comparație cu proiectul american, dar tot credeau că este foarte important să captureze grupul elitist al oamenilor de știință germani – așa-zisul Club Uranium sau Uranverein.
Existau trei misiuni principale britanice:prima, așa-zisa CIOS – Combined Intelligence Objectives Sub-Committee, parte a SHAEF -Supreme Headquarters Allied Expeditionary Force, aflată sub comanda generalului Eisenhower. Odată cu înfrângerea Germaniei, SHAEF a fost dizolvată, așa că CIOS a fost înlocuită de o misiune pur britanică:British Intelligence Objectives Sub-Committee. Acesteia i se adaugă misiunea anglo-americană Alsos, denumită după generalul care condusese programul atomic din timpul războiului. Aceste misiuni aveau un scop comun:evaluarea progreselor tehnice obținute de germani și capturarea materialelor și personalului implicate în eforturile științifice din timpul războiului.
Pe măsură ce misiunea Alsos se apropia de Germania, agenții implicați urmăreau indicii privind localizarea savanților și a laboratoarelor de cercetare. În același timp, un grup de ruși venea dinspre est având același țel. În cele din urmă, premiile au fost împărțite oarecum egal:Aliații au pus mâna pe cei mai buni savanți, iar rușii au găsit cele mai bune materiale.
Cursa pentru prada nucleară germană a fost dublată de cea privind găsirea armelor chimice și biologice, descoperirea progreselor în sfera aeronauticii și, poate chiar înainte de toate, a progreselor din sfera rachetelor balistice. Ambele părți au făcut tot ce-au putut pentru a atrage și recruta cei mai buni savanți. La început, cei care se ocupau de recrutare ofereau stimulente materiale, abținându-se de la a folosi tactici de convingere mai dure. Însă această politică blândă nu putea dura prea mult.
Cei trei savanți germani chestionați de britanici în noiembrie 1945 au încercat să-i convingă pe britanici că dacă nu vor veni cu o ofertă cel puțin la fel de bună ca cea a rușilor, Anglia va pierde niște talente extraordinare în fața sovieticilor. Într-adevăr, un raport din luna următoare le arăta englezilor că rușii deja puseseră mâna pe câteva mii de ingineri și oameni de știință. Pentru britanici, situația era îngrijorătoare. Marea Britanie avea nevoie de cei mai talentați oameni pentru eforturile militare postbelice, însă și mai important era ca Uniunea Sovietică, ce părea a se transforma în noul inamic, să nu ajungă înaintea sa la acești savanți valoroși.
Noi rapoarte de informații de la începutul anului 1946 le-au confirmat englezilor că rușii luau savanți nu doar din zona lor de ocupație, ci și din cea britanică, și că atunci când nu reușeau să-i convingă prin oferte de ordin material, nu se sfiau să folosească și răpirea. Aceste rapoarte i-au făcut pe britanici să-și dea seama că trebuie să ia măsuri imediate pentru a opri exodul creierelor germane (voluntar sau nu) către Uniunea Sovietică. Aceste măsuri au luat forma operațiunilor numite Dragon, Kidney și Matchbox. Ele aveau ca scop, printre altele, preluarea savanților și tehnicienilor aflați în slujba sau sub controlul sovieticilor;asigurarea unor facilități în zona Occidentală pentru a-i face pe aceștia să accepte transferul în Vest și, nu în ultimul rând, convingerea savanților care fuseseră deja transferați în Rusia să le ofere informații privind ceea ce se întâmpla în URSS.
Între timp, oamenii de știință care se aflau deja în posesia britanicilor au fost chestionați la un centru de interogare ce purta numele de cod Dustbin. Printre aceștia se afla și Dr. Albert Joos, considerat a fi unul dintre cei mai buni savanți germani. El fusese ”contactat” de ruși și era tentat să le accepte oferta. Englezii au mai vorbit și cu Dr. Gerhard Schrader, inventatorul unor gaze toxice de luptă precum sarin și tabun, și cu profesorul Heinrich Kliewe, un expert în arme biologice care avusese acces la documente secrete ale programului militar al Japoniei. Rușii au ajuns însă primii la Dr. Nikolaus Riehl, specialist în chimie nucleară;acesta a scris ulterior o autobiografie intitulată Captivul lui Stalindespre perioada petrecută în Uniunea Sovietică.
E dificil de judecat succesul acestei curse postbelice din perspectiva savanților germani. În mod clar, cei mai buni dintre ei au ajuns în America și nu ar fi o exagerare să spunem că fără ajutorul oamenilor de știință germani – cu precădere Wernher von Braun – eforturile americanilor de a ajunge pe lună s-ar fi prelungit substanțial. Deși numele celor care au ajuns de partea britanicilor sunt mai puțin cunoscute, și aceștia au jucat un rol foarte important în programele militare postbelice ale Marii Britanii.
Nu mai puțin impresionant a fost efortul englezilor de a contracara încercările rușilor de a pune mâna pe savanții germani. Serviciile de informații britanice se temeau că transferul pe scară largă al tehnicienilor germani către URSS ar întâri semnificativ potențialul industrial al acestei țări. Operațiunea Matchbox a avut peste 18.000 de oameni pe listă și a condus mai bine de 3000 de operațiuni pentru a contracara eforturile sovieticilor. În câteva luni, peste 1500 de savanți germani au fost scoși din zona de ocupație britanică pentru a se asigura că aceștia nu vor fi răpiți de ruși.
Un rol și mai important a avut interogarea savanților germani care au revenit în Occident în anii '50 după ce petrecuseră primii ani postbelici în Uniunea Sovietică. Din informațiile oferite de aceștia, serviciile de informații au reușit, cu greu, să construiască o imagine a progreselor militare sovietice.