„Cum trebuie să fie legionarul”. Cele 12 porunci ale lui Corneliu Zelea Codreanu
În opera lui de educare a tineretului care lucra în magazinele și restaurantele legionare, Corneliu Codreanu este foarte precis, nelăsând nici un amănunt la voia întâmplării. El stabilește un set de 12 „porunci” pe care vânzătorii din magazine trebuiau să le urmeze neabătut. Impresionează în aceste porunci, adresate unor oamei caer nu de fiecare dată aveau o educație completă, grija pe care Codreanu o are pentru ceea ce astăzi am numi „imaginea” Mișcării. Orice funcție ar fi îndeplinit acei oameni, ei nu trebuiau să facă de râs Mișcarea, ca atare ei trebuiau să fie atenți chiar și la poziția în care stăteau în fața clienților. „Nu fuma, nu sta în poziții necuviincioase, nu fi murdar, nu umbla nebărbierit și nepieptănat” este doar un exemplu de poruncă. Educația individuală era unul din punctele la care Codreanu ținea foarte mult și pentru asta își sacrifica uneori suficient timp dincolo de problemele grele ale conducerii unei mișcări naționale.
PORUNCI
1. Fii corect, până la sânge. Fă ca să-mi câștig încrederea în tine, chiar dacă ar fi să-ți dau sute de mii de lei. Nu pângări, prin necinste, comerțul legionar. Nu vei fura un pol, ci vei prăbuși o școală.
2. Nu minți niciodată. Nu înșela niciodată pe nimeni.
3. Poartă-te cu bună cuviință, politicos, binevoitor și curtenitor, cu toată lumea.
4. Ocolește orice conflict, orice discuție contradictorie. Dintr-o mare politețe, în casa ta, clientul are totdeauna Dreptate.
5. O neînțelegere asupra mărfii, prețului, banilor etc. totdeauna se rezolvă în favoarea clientului.
6. Fii foarte politicos și foarte rezervat cu doamnele și cu orice femeie.
7. Cine se enervează, cine nu-și poate stăpâni nervii, nu e bun pentru batalionul comerțului.
8. Nu discuta în contradictoriu cu camarazii în fața clientului.
9. Nu fuma, nu sta în poziții necuviincioase, nu fi murdar, nu umbla nebărbierit și nepieptănat. Totdeauna curat, îngrijit, elegant.
10. Uită-te totdeauna în jurul tău și învață-te a fi gospodar: așază un lucru la locul său, chiar dacă nu e în sarcina ta a o face, ridică o hârtie, pune mâna pe mătură, șterge o masă, ajută un camarad. Imediat ce-ai terminat un lucru, ochii într-o mie de părți și unde vezi cea mai mică nevoie pune mâna. Nu zice ca leneșul: „asta nu-i treaba mea”. Fă, cât poți, fă tot, fă mereu, observă tot din jurul tău, judecă tot, acționează cu repeziciune și cu neastâmpăr, nu sta nici o clipă. Inteligent și viu ca un șarpe.
11. Nu uita că orice funcțiune vei îndeplini, măturător, picolo, chelner, bucătar, la tejghea, la pivniță etc., te bucuri de aceeași dragoste și de aceeași onoare. Nici o funcțiune bine îndeplinită nu este inferioară alteia. În locul în care este pus, afară sau sub pământ, în pivniță, tu ești Legiunea, tu o reprezinți. Legiunea te vede. După cum stăpânei unei case nu i se cuvine mai multă onoare atunci când stă în salon și primește musafiri, decât atunci când stă la bucătărie, sau decât atunci când mătură sau spală pe jos. Totul este ca ceea ce faci să fie bine făcut. Datoria bine îndeplinită. În Legiune ți se dă onoarea nu după ceea ce faci, ci după cum faci ceea ce ți s-a încredințat să faci.
12. Nu uita că noi, legionarii, ne vom încleșta într-un mare război cu rasa năvălitoaer și numai cu aceste calități vom putea birui. Consideră-te deci pe front în fiece minut. Învață-te cu viața aspră legionară. Și nu uita, că dacă tu nu vei fi așa, atunci noi, românii, vom pierde războiul, iar Legiunea va fi compromisă în ochii lumii, cu toate jertfele făcute până azi.