Cum şi-au însuşit românii un premiu Nobel pentru Pace controversat

📁 Comunismul in România
Autor: Laurenţiu Ungureanu

adevarul.ro demontează mitul unicului premiu Nobel pentru Pace câştigat de România şi ascuns de Nicolae Ceauşescu. Ioan Moraru, presupusul laureat, a fost glorificat de legendele construite în presa postdecembristă. Ce s-a întâmplat, de fapt? A luat România premiul Nobel?Profesorul Ioan Moraru (1927-1989) este singurul român care a câştigat, în 1985, un premiu Nobel pentru ţara sa, premiu ascuns de Nicolae Ceauşescu din cauza bolnăviciosului său delir de grandoare:dictatorul ar fi fost un neobosit aspirant la recunoaşterea mondială. Poate ca urmare a tristeţii egocentrice că România n-are un premiant Nobel pe care să nu-l împartă cu alte state, poate ca urmare a căutării avide de modele, evenimentul din 1985 trece astăzi ca adevăr de necontestat.

Cât e mistificare şi cât e realitate în această victorie pe care şi-o revendică românii? Mai întâi, datele:în România, Ioan Moraru era un reputat medic, a fost director al Institutului Medico-Legal „Mina Minovici“ şi director al Institutului „Victor Babeş“ din Bucureşti, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale şi ministru adjunct la Sănătate. Peste hotare, a fost reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca membru şi vicepreşedinte al comitetului executiv. A fost şi membru al organizaţiei „International Physicians for the prevention of Nuclear War“ (n.r. – Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear), căreia Comitetul Norvegian i-a acordat, în 1985, premiul Nobel pentru Pace. Practic, „Medicii lumii“, conduşi de către un cercetător rus – Evgeny Chazov – şi unul american – Bernard Lown – studiau repercusiunile unei deflagraţii nucleare, în contextul Războiului Rece. Acordarea premiului Nobel a fost însă puternic contestată la nivel internaţional chiar în preajma ceremoniei.„Doctorul Chazov, medicul de casă al liderilor sovietici, a redactat o scrisoare de denunţ către oficialii ruşi, în anul 1973, vizându-l pe fizicianul Andrei D. Sakharov, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1975“, scriau jurnaliştii de la „The New York Times“ la 15 decembrie 1985. Astfel, Statele Unite ale Americii şi Republica Federală Germană au hotărât ca, în semn de protest, să nu-şi trimită ambasadorii la Oslo, unde alte 600 de persoane protestau faţă de decizia Comitetului Nobel.

Chiar şi aşa, în această atmosferă confuz-festivă, ce rol a avut Ioan Moraru la câştigarea Premiului Nobel? Bernard Lown, profesorul prezent la ceremonia din Oslo în 1985, a explicat, în exclusivitate pentru „Adevărul“, că profesorul Moraru nu a avut un rol semnificativ în cadrul organizaţiei „International Physicians for the Prevention of Nuclear War“ (IPPNW). 

„De altfel, nu ştiu să-l fi întâlnit la Oslo, în timpul ceremoniei. Precum ştiţi, profesorul Chazov şi cu mine am fost cei cărora le-a fost decernat Premiul Nobel, reprezentând IPPNW. În plus, nicio altă ţară, în afara statelor din fostul bloc sovietic, nu s-a mândrit vreodată cu acest premiu“, a ironizat Bernard Lown importanţa propriului Nobel. De altfel, site-ul Comitetului Nobel îi prezintă doar pe cei doi cercetători ca lideri ai unei organizaţii cu 135.000 de membri în 40 de ţări (dintre care, 28.000 în SUA şi 60.000 în Rusia).  În dicţionarul „Membrii Academiei Române“, publicat în 2002, Ioan Moraru, academcian postmortem, apare ca membru în Consiliul Internaţional al Organizaţiei Medicii Lumii pentru Prevenirea Războiului Mondial. Nu există în să nicio menţiune despre premiul Nobel, precum, spre exemplu, în cazul lui Elie Wiesel.

Totuşi, ilustrul succes necunoscut al lui Ioan Moraru a servit drept material de presă inedit în România postrevoluţionară – începând cu publicaţia tipărită „România liberă“ din 1990 şi răspândit apoi de televiziuni de ştiri şi site-uri ce exemplifică, în mod grandios, excepţionala condiţie de român. Astăzi, Ioan Moraru poate trece ca unic câştigător al Premiului Nobel, ca lider al unei echipe de cercetători adunaţi din toată lumea ori ca membru important în aceeaşi echipă. Nerecunoaşterea lui la nivel internaţional este pusă, de cele mai multe ori, pe seama obsesivei dorinţe a lui Nicolae Ceauşescu de a fi nominalizat la Nobelul pentru Pace.Pe de altă parte, Ştefan Andrei (foto), fostul ministru de Externe în România antedecembristă şi un apropiat al lui Nicolae Ceauşescu, explică hotărât că ultimul conducător comunist nici măcar nu aspira la o astfel de recunoaştere a politicii externe a României, iar mitul privind dorinţa sa de a fi laureat provine, de fapt, de la nomenclaturiştii care îl gratificau pentru a-i intra în graţii.

„Am fost ministru de Externe timp de 8 ani, apoi 3 ani preşedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale şi un an vicepremier, deci mereu am avut o relaţie de colaborare strânsă cu Nicolae Ceauşescu. Vă spun că niciodată nu a făcut presiuni pentru ca diplomaţia României să facă propagandă în acest scop. Nu se gândea el la premii Nobel, ci doar ca România să aibă relaţii de prietenie cu statele importante. O mulţime de politruci, după vreo conferinţă sau o iniţiativă de-a lui Ceauşescu, mergeau repede şi-i spuneau că acţiunile ar fi justificat un Nobel, dar şi pe aceştia îi ignora! Poate şi-a dorit, dar, vedeţi?, şi eu îmi doresc să fiu nemuritor. Astea sunt poveşti de istorici, dar n-au nici cea mai mică legătură cu realitatea“, explică Ştefan Andrei.Caius Traian Dragomir (foto), doctor în ştiinţe medicale, coleg şi apropiat al lui Moraru, subliniază că profesorul nu se fălea cu succesul organizaţiei din care făcea parte. „A apărut această istorie stranie şi, din păcate pentru memoria demnă a profesorului Moraru, puţin ridicolă. Nu este Nobelul lui. E ca şi când ai spune că Traian Băsescu a luat premiul Nobel pentru Pace pentru că Uniunea Europeană a obţinut acest premiu. O instituţie nu este o proprietate privată a cuiva, deci nu-i putem atribui premiul profesorului Moraru. Era mândru de succesul organizaţiei, dar nu-şi asuma niciodată, pe plan personal, acest succes, nu era un titlu personal“, a explicat, pentru „Adevărul“, Caius Traian Dragomir.

Totuşi, acesta nu minimalizează importanţa României, prin reprezentantul său, în organizaţia mondială şi, cu atât mai puţin, meritele academice ale profesorului. „A fost important, în primul rând, că România a participat la acea organizaţie. Acesta e un merit, cu siguranţă. Pe de altă parte, sigur, el era o persoană competentă să vorbească în domeniu şi avusese o poziţie administrativă importantă – fusese ministru adjunct“, spune Caius Traian Dragomir. Ioan Moraru s-a născut în localitatea Dârlos din judeţul Sibiu, în 1927. Aici, Şcoala de Arte şi Meserii îi poartă numele, iar bustul său străjuieşte comuna încă din 1993. Profesorul Ioan Moraru a murit la 20 decembrie, şi a fost îngropat pe 22, de ziua Revoluţiei, în prezenţa familiei şi a câtorva apropiaţi, în satul natal.Citeste mai mult: adev.ro/mq8kp4 

Mai multe