Cum se trăia în Sumerul antic?

Sumerul (Șumeruîn akkadiană) a fost o civilizație care a înflorit în mileniul 3 î.e.n.. Principalul motiv care a facilitat dezvoltarea Sumerului a fost solul foarte fertil dintre fluviile Tigru și Eufrat, această civilizație ocupând sudul Irakului de astăzi. În acea perioadă, cele două fluvii formau la revărsarea în Golful Persic delte ramificate cu un debit însemnat. Având din belșug principala resursă necesară omului, hrana, sumerienii au putut dezvolta o civilizație prosperă din toate punctele de vedere. Chiar și așa, menținerea civilizației necesita un efort susținut din partea locuitorilor, întrucât existau o mulțime de impedimente, acestea ingreunând viața de zi cu zi a sumerienilor. Erau multe aspecte care trebuiau luate în considerare la acea vreme:invaziile nomade, lipsa pietrei, a minereurilor, a lemnului și a altor materii utile, solul problematic – după inundații, solul devenea mlăștinos pentru că reținea apa, astfel trebuiau menținute și întreținute diguri și canale adânci atât pentru a controla debitul fluviilor cât și a elimina surplusul de apă.

Acest articol are menirea de a prezenta viața omului de rând din Sumer. Pentru a oferi o imagine de ansamblu a vieții cotidiene a sumerienilor, trebuie în primul rând să privim relația acestuia cu divinitatea. Religia era principalul influent în societatea sumeriană, iar această gândire impunea standardele în toate aspectele vieții:„sumerienii credeau că sînt înconjurați de nenumărați zei, duhuri, demoni, genii bune sau rele care se amestecau în viața lor de toate zilele și de care depindea soarta lor.”(Constantin Daniel în Civilizația sumeriană, Editura Sport-Turism, 1988). De asemenea, relația cu zeii era una total submisivă, iar percepția lor era că oamenii au fost creați pentru a sluji zeii, diminuând astfel, în viziunea sumerienilor, rolul omului în univers.

Civilizația urbană a Sumerului

Deși sumerienii aveau așezări urbane, aceasta aveau o bază agricolă, deoarece, fiind obligați să întrețină canalele, era nevoie de o forță de muncă însemnată. Alt motiv pentru care sumerienii preferau această organizare era reprezentat de inundațiile și potopurile frecvente, satul fiind mai expus la calamități naturale.

Însă, cel mai important motiv constă în invaziile nomade din deșert sau din munți care urmăreau să jefuiască și să distrugă aceste așezări, așadar, sumerienii au fost nevoiți să ridice fortificații, la adăpostul cărora se găseau locuințele acestora. Astfel, un oraș era format în principal din casele locuitorilor, templul, o piață și grânarul. Acestea erau înconjurate de un zid gros, cu încăperi pentru ostași. Spre exemplu, fortificațiile orașului Uruk, construite în jurul anului 2000 î.e.n., constau într-un zid dublu, zidul principal fiind de 4-5 metri grosime, cu o lungime totală de 9, 5 km, apărat de circa 800 de turnuri, cu porți doar la nord și la sud. Este ușor de închipuit faptul că ridicarea și întreținerea fortificațiilor presupunea o muncă asiduă a locuitorilor, iar odată cu impunerea acestor limite orașul nu se mai putea extinde în cazul în care populația creștea, astfel locuitorii, pe măsură ce orașul se dezvolta, deveneau din ce în ce mai înghesuiți (un oraș sumerian putea avea chiar și 20000 de locuitori la sfârșitul mileniului al III-lea și la începutul mileniului al II-lea).

Locuințele

„Locuința din Mesopotamia antică era construită din cărămizi nearse, trestie, rogojini și puține lemne, care din mileniul al IV-lea a căpătat o formă tipică, ce a rămas de-a lungul mai multor milenii și nu s-a modificat deloc în vremurile istorice, fiind mult asemănătoare locuințelor arabe din satele Irakului de azi.”Așa descrie Daniel Constantin în lucrarea in intitulată „Civilizația sumeriană”. De adăugat faptul că aceste construcții aveau camere și intrări strâmte, sumerienii având deviza că „dacă porțile unei case sunt strâmte bunăstarea va fi stăpână acolo, și va dobândi un câștig bogat”. Întrucât lemnul se găsea greu și era foarte scump, chiriașii veneau cu poarta lor în momentul în care închiriau o casă. De asemenea, din cauza faptului că lemnul se găsea greu, mobilierul era sărăcăcios fiind constituit în principal din trestie. În bucătărie existau cratițe de aramă, vase din lut, urcioare, căni etc., iar pe jos erau covoare din lână de oaie, deoarece acest material se găsea din abundență în Sumer, iar confecțiile acestea arătau măiestria țesătorilor sumerieni. Se mai găsea și statuia zeului protector al casei alături de un jertfelnic de argilă, iar în afară de acesta pereții exteriori ai caselor erau vopsiți cu asfalt, dar și cu benzi roșii, aceasta fiind culoarea care alunga demonii.

Bineînțeles, diferențele sociale se reflectau și în locuințe, o casă modestă avea 25-30 metri pătrați, iar cele ale oamenilor înstăriți puteau avea chiar și un etaj.

Relațiile dintre oameni

La sumerieni, familia era foarte importantă, fiind considerată, ca în zilele de astăzi, fundația societății. Așa cum regele era stăpân peste orașul-stat, așa și tatăl/soțul era rege peste casa lui. Căsătoria era monogamă, iar femeia, spre deosebire de alte societăți din acele vremuri, avea mai multă libertate, întrucât la sumerieni rolul de mamă era crucial. Fiind o mortalitate infantilă foarte ridicată din cauza lipsei de igienă, femeia trebuia să nască un număr cât mai mare de copii.

În ceea ce privește sărbătorile, toți luau parte la acestea, și cu aceste ocazii, orice diferență socială se ștergea, existând de asemenea procesiuni care se terminau cu orgii.

Ocupații

Orașele sumeriene erau nevoite să importe multe materii prime, întrucât o zonă mlăștinoasă de câmpie nu le permitea o mare diversitate de produse, dar aveau un surplus de alimente, în special de cereale. Astfel, comerțul a devenit important, acesta fiind un motiv pentru dezvoltarea scrierii cuneiforme, iar  aici se pot observa primele forme de birocrație – pentru a avea control asupra rutelor, era nevoie de registre, contracte și legi clare în ceea ce privește transportul mărfurilor. De aceea, școala a devenit indispensabilă și pentru copiii care urmăreau să devină negustori (fiul urma de obicei meseria tatălui).

O imagine de ansamblu a vieții cotidiene o oferă Daniel Constantin:„[...] bărbatul se ducea la îndeletnicirea sa din templu, de la prăvălia sau de la atelierul lui, în vreme ce soția împlinea muncile grele ale casei, împreună cu fiicele și sclavele sale, țesutul, măcinatul cerealelor, creșterea copiilor, sau dacă făceau parte dintr-o familie de agricultori, ele trebuiau să ajute la lucrările pământului, muncind cot la cot cu soții lor.”

Alimentația

Hrana de bază era pâinea din făină de orz mâncată cu lactate și verdețuri. Exista o singură masă caldă pe zi, care consta în principal din fierturi de făină, pește și o diversitate de verdețuri, iar în familie masa se lua de două ori pe zi, dimineața și seara. Motivul pentru care nu se mânca la prânz este lesne de înțeles:oamenii erau ocupați în acea perioadă a zilei cu îndeletnicirile cotidiene. Carnea, în afară de cea de pește, se mânca doar la ocazii speciale (zile de sărbătoare), deoarece carnea de capră, de oaie, de cămilă sau de vită se găsea rar, în schimb carnea de porc se consuma mai des. De asemenea, sumerienii creșteau păsări, preponderent găini.

Apa, pentru a putea fi băută, trebuia mai întâi strecurată, iar alte băuturi preferate sumerienilor erau laptele (de oaie, capră sau vacă) și limonadele din rodii sau alte fructe. Sumerienii erau mari iubitori de băuturi alcoolice, au inventat diverse tipuri de bere și de vin. Vinul de palmier era extrem de apreciat, având un conținut foarte ridicat de alcool-se înțepau tulpinele de palmier la partea superioară, iar seva era lăsată să fermenteze trei zile.

Perioadele de criză

Desigur, greutățile traiului în Sumer erau semnificative, dar acestea puteau ajunge la paroxism în perioadele de război, secetă sau a unor regimuri tiranice. Prin sumerieni și prin aceste perioade, istoria ne arată o parte întunecată a omului unde singura lege care rămâne în picioare este cea a supraviețuirii și în care, într-un oraș sub asediu, înfometat, mama își gătea un copil pentru a hrăni restul familiei. Apoi, după ce populația din oraș era suficient de slăbită, oștirea inamică intra în oraș și nu o dată s-a întâmplat ca aceasta să masacreze toți locuitorii. Un lucru de luat în seamă este faptul că orașele sumeriene se luptau deseori între ele, cum e cazul regelui Eannatum care și-a extins dominația din Lagaș peste toate orașele sumeriene.

Concluzii

Un singur cuvânt îi poate descrie:măreție. Pentru că este o dovadă de măreție atunci când un popor reușește să ridice una dintre cele mai importante civilizații ale omenirii având la dispoziție doar mâl și trestie. Sumerienii oferă omului modern o lecție de supraviețuire și perseverență.