Cum se făcea căsătoria în Imperiul Otoman

Viața de familie în Imperiul Otoman începe după căsătorie, iar o caracteristică general valabilă pentru toate acestea era aranjarea căsătoriei. Una dintre învățăturile de bază ale Islamului a fost promovarea căsătoriei și condamnarea celibatului. Numai cei care au dificultăți majore din punct de vedere economic ar putea rămâne în mod legitim necăsătoriți. Fiecare musulman era de așteptat să se căsătorească, iar celibatul era considerat ca fiind nenatural, nesănătos și prin urmare, inacceptabil. Căsătoria era un contract negociat și executat de familiile implicate și legalizat de către un judecător religios sau un membru calificat al clasei religioase

Credința generală în rândul populației urbane și rurale era că în cazul în care tinerii rămân necăsătoriți instinctele lor sexuale și dorințele s-ar putea manifesta în afara căsătoriei iar acest lucru ar putea provoca haos social și moral. Conform tradiției musulmane când un bărbat și o femeie necăsătorită săvârșeau adulter “Satana era de asemenea prezent”. Legea Islamică și tradiția văd sexualitatea feminină ca o forță puternică, care trebuie să fie mai întâi controlată de tatăl ei și apoi de catre soț de aceea familiile erau mereu preocupate de puritatea sexuală.

Rolul imamului în căsătoriile turcilor

Toate comunitățile din Imperiu acordau o mare importanță formalităților ce aveau loc cu ocazia căsătoriei. Pentru familiile bogate, nunta consta într-o săptămână întreagă plină de activități, ritualuri și festivități. Înainte de toate acestea membrii fiecărei familii se adună și se pun de acord în privința căsătoriei, printr-un contract de căsătorie efectuat în fața unui imam ce avea împuternicire în acest sens de la autoritățile religioase locale. În ziua semnării contractului, ambele părți se adună în casa viitoarei mirese, iar în prezența unor martori imamul citește clauzele și condițiile stipulate în contract. Acestea sunt citite destul de tare ca sa fie auzite de mireasă și de rudele ei care sunt așezate într-o cameră lăturalnică. După ce întregul contract este citit, imamul merge la mireasă și o întreabă dacă este de acord cu cele auzite. În condițiile respective singurul răspuns pe care viitoarea mireasă îl poate oferii este DA! După ce primește acordul miresei, imamul semnează contractul și felicită ambele părți și rostește rugăciune

Căsătoria aranjată

Planificarea căsătoriei începe, în mod tradițional, atunci când tatăl unui băiat decide că a sosit timpul ca fiul lui să își întemeieze o familie. Există și posibilitatea ca tânărul să ia singur decizia de a se căsători, însă în acest caz el trebuie să își informeze mama și apoi să primească acordul tatălui. Fără acordul acestuia procesul de selecție nu poate începe. Orice căsătorie trebuia să fie profitabilă din punct de vedere social și economic. Familia miresei căuta un soț care să aibă o poziție economică mai înalta, iar cea a mirelui căuta o fata frumoasă care a fost educată de mama sa să aibă grijă de casa și de copii. Multe din căsătoriile aranjate aveau un calendar predictibil. Negocierile încep prin intermediul unui pețitor care oferă familiei o lista cu posibile fete. Uneori acest pețitor era o ruda sau un prieten al familiei mirelui.

Rolul soacrei în căsătoriile otomane

 După ce lista era furnizată, mama viitorului mire împreuna cu pețitorul vizita casele fetelor. Fata la care se duceau sărută mana musafirilor și îi servea cu cafea și dulciuri, dar fără să își ridice capul din podea. În tot acest timp comportamentul fetei și aspectul ei fizic este atent observat. Musafirii își iau atât timp cat vor ca să o analizeze, în timp ce își beau cafeaua. Era un semn rău daca terminau cafeaua prea repede. După ce termină de băut, fata se retrage iar inspecția se termină. 

Uneori întânlirile se făceau la baia comună. Avantajul la aceste întânliri era că fata putea fi mai bine analizata, într-o atmosfera deschisă și nu așa constrângătoare.  Dacă mama băiatului găsea defecte sau considera ca fata nu e bună pentru căsătorie, continua căutarea până găsea perechea perfectă. Daca găsea ceea ce căuta trebuia să se întoarcă acasă și să vorbească cu viitorul ginere și cu tatăl acestuia despre variantele de căsătorie convenabile.

Obiceiuri  și tradiții 

Sunt diferite obiceiuri și tradiții în ceea ce privește căsătoria, în funcție de comunitatea respectivă, dar sunt și obiceiuri care se respecta în întreg Imperiul. De exemplu, în Andora și în provinciile arabe din Orientul Mijlociu erau predominante căsătoriile între verișori. În Egipt când un bărbat căsătorit cu verișoara sa, ei continuă să își spună “verișori”, deoarece se credea că legătura de sânge era indisolubilă, dar aceste căsătorii sunt foarte fragile. De obicei mireasa era selectată din interiorul comunității locale sau din familia extinsă. După ce negocierile între familii ajung la final, mama mirelui-care acționează în numele fiului ei-cerea mâna miresei de la mama acesteia. Însoțită de alte femei, merge la casa miresei cu mătase roșie și bomboane. Mătasea era pusă pe podea în așa fel încât mireasa să se poată așeza. Acest lucru simboliza faptul că își va respecta și va fi obedientă față de viitoarea ei soacră, în casa în care se va muta, servindu-i cafea.

Bibliografie:

1.Imber, C. "Justin McCarthy, The Ottoman Turks: An Introductory History."British journal of middle eastern studies 26 (1999)

2.Madeline C. Zilfi, “ Muslim Women in the Early Modern Era, ” in The Cambridge History of Turkey:Byzantium to Turkey 1071–1453, 4 vols.

3.Mehrdad Kia, Daily life in the ottoman empire, greenwood press, 2001