Cum s-au folosit comuniştii de Griviţa '33

Citiţi în numărul din luna mai al revistei „Historia“ cum au confiscat comuniştii grevele de la Atelierele CFR Griviţa din februarie 1933. Dej a folosit acţiunea muncitorilor ceferişti ca să-şi încarce bagajul de ilegalist, iar Ceauşescu s-a servit de Griviţa ca să mai pună o piatră la temelia cultului personalităţii.

La aproape 80 de ani de la momentul Griviţa '33, „Historia" vă propune o analiză bine documentată a evenimentelor de la Atelierele CFR. Deşi firele conduc spre ideea că totul a fost o uriaşă diversiune a lui Carol al II-lea, totuşi, în timp, comuniştii au fost cei care au profitat cel mai mult de pe urma grevelor din februarie 1933 şi de pe urma represiunii brutale coordonate de Armand Călinescu, subsecretar de stat în Ministerul de Interne.

Dej a devenit creierul evenimentelor din 1933

În dosarul „Historia", trei istorici - Vladimir Tismăneanu, Alex Mihai Stoenescu, Steliu Lambru - vă spun cum anume s-au servit comuniştii de momentul februarie '33, când a luat naştere formula „masacrul de la Griviţa" şi cum a evoluat pe parcursul regimului comunist mitul „marilor lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti".Vladimir Tismăneanu e categoric:„Pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej şi membrii echipei sale, mitul grevelor muncitorilor ceferişti şi petrolişti era unul menit să le fondeze şi să le întărească pretenţia de a fi exponenţii proletariatului românesc. Ascensiunea grupului Dej a fost, de fapt, una prin care periferia a câştigat bătălia împotriva celor care se aflau, graţie relaţiilor privilegiate cu Moscova ori a vechimii în mişcarea comunistă, pe poziţii mai influente ori mai vizibile".

De fapt, la capitolul „acţiuni în ilegalitate", Dej se simţise mereu vulnerabil în comparaţie cu ilegalişti cu vechime gen Dumitru Petrescu, Constantin Doncea, Gh. Vasilichi, implicaţi direct în momentul februarie 1933. La momentul acela, Dej abia intrase în partid, nu avea o poziţie de conducere. Cu puţin ajutor însă, istoria a fost rescrisă în favoarea lui Dej, iar acesta a fost prezentat drept strategul „marilor bătălii de clasă", creierul evenimentelor din 1933, de la Atelierele CFR.

PCR şi-a inventat eroi: Vasile Roaită

„Pentru a-şi putea asuma Griviţa 1933 ca moment de glorie al istoriei sale, PCR a inventat eroi numai ai săi", scrie Alex Mihai Stoenescu despre naşterea, în timpul lui Dej, a „eroului" Vasile Roaită.

Concret, „Vasile Roaită, un tânăr ucis dintr-un ricoşeu de glonţ, a fost făcut utecist după 1948 şi i s-a atribuit tragerea sirenei - care se acţiona numai pentru a anunţa pauza de prânz si terminarea schimbului - deşi persoana care trăsese sirena fusese identificată fără dubiu: Constantin Negrea".

Steliu Lambru scrie în dosarul „Historia" despre modul în care au fost prezentate în lucrări şi articole grevele din 1933 în anii lui Dej şi în anii lui Ceauşescu: în anii dejismului au abundat „stridenţele de limbaj", cu accent pe „nedreptatea societăţii capitaliste", „fascismul internaţional", sărăcie şi criză economică, pentru ca în anii ceauşismului tonul isteric să fie abandonat iar limbajul să devină mai rece, cu „ambiţia de a deveni analitic, integrat în sinteza istorică naţională".

Citiţi, de asemenea, despre iconografia şi literatura inspirate din grevele ceferiştilor, despre artiştii care s-au afirmat în perioadă prin promovarea noilor eroi, dar şi despre pictura „Griviţa 1933" a lui Gavril Miklossy, care a invadat paginile ziarelor, expoziţiile permanente ale muzeelor, manualele şi programele TV.

În plus, o analiză a manualelor de istorie comuniste arată cum s-a făcut trecerea de la „sute de morţi" la câteva zeci şi cum a apărut în prim plan, în anii '80, „tânărul revoluţionar Nicolae Ceauşescu", care ar fi fost arestat de poliţia din Craiova, în timpul procesului ceferiştilor, din 1934, când venise „să facă depoziţii în favoarea acuzaţilor".

Diversiunea lui Carol al II-lea

Ani întregi, Partidul Comunist Român a prezentat revolta de la Griviţa din 15‑16 februarie 1933 drept rezultatul exclusiv al acţiunii sale. Prin asta, Partidul Comunist Român n-a făcut altceva decât să preia pentru propriul folos o teză a Guvernului PNŢ de la vremea respectivă:evenimentele de la Griviţa sunt rezultatul acţiunii subversive a comuniştilor la ordinele Moscovei.

În realitate, cel căruia i-au servit cel mai bine evenimentele din 1933 a fost chiar regele Carol al II-lea, care, reprimând grevele, a izbutit să împuşte mai multi iepuri odată, să rezolve mai multe probleme care-i dădeau bătăi de cap.

Instaurând starea de asediu, a putut interzice adunările publice împotriva Elenei Lupescu, după cum a putut cenzura articolele incomode, scrise de Gheorghe Forţu în favoarea Reginei Elena. Iar prin reprimarea ceferiştilor protestatari, regele a dat un exemplu de duritate, descurajând mişcări similare ale muncitorilor în plină criză economică, a compromis Partidul Naţional Ţărănesc al lui Iuliu Maniu, care ducea o campanie împotriva Elenei Lupescu, după cum i‑a eliminat din scenă, pentru o vreme, pe capii mişcării comuniste ilegale. Din nefericire, argumentul invocat de guvern pentru a motiva reprimarea sângeroasă a unor oameni care protestau în mod justificat-aceea că se pregăteşte o revoluţie bolşevică în România-le-a picat de minune comuniştilor, care au profitat la maximum de circumstanţe după 1944.