Cum s-a transformat în torţionar unul dintre cei mai aprigi contestatari ai Experimentului Piteşti

Unul dintre cei mai mari contestatari ai Experimentului Piteşti, a ajuns, în urma torturilor teribile suferite, să treacă de partea torţionarilor. A fost condamnat iniţial la moarte alături de Eugen Ţurcanu, însă pedeapsa i-a fost comutată în 1957 în închisoare.

Unul dintre destinele tragice aflate sub semnul „reeducării” de la Piteşti, Dan Dumitrescu s-a născut la Iaşi pe 19 octombrie 1922. După Al Doilea Război Mondial, a fost implicat în mai multe acţiuni împotriva regimului comunist, ascunzând mai multe echipamente de emisie radio şi aruncând două grenade spre tribună la o adunare publică.

A fost arestat în noaptea de 14-15 mai 1948, în acel moment fiind student în anul IV la Facultatea de Medicină. Dus la închisoare la Suceava, a fost unul dintre cei mai vocali opozanţi ai lui reeducării iniţiate de Alexandru Bogdanovici (unul dintre iniţiatorii Experimentului Piteşti), fiind la un pas să-l înfrunte fizic pe acesta.

Trimis la Piteşti în noiembrie 1949, a fost izolat alături de Dan Lucinescu şi Constantin Buţan într-o cameră fără încălzire, îmbrăcat doar în lenjerie, bătut şi pus să facă duş cu apă foarte rece, fără a beneficia de săpun şi prosop. ”A fost torturat în camerele 3-biserică şi 2-subsol încă din aprilie 1950, încercând să se sinucidă folosind creolină, fără a realiza că de fapt era urină, astfel tentativa eşuând. Supus la torturi extrem de grave, şi-a pierdut raţionamentul, începând să fabuleze şi să inventeze fapte, ajungând să exclame la un moment dat „Ad-o pe mama ca s-o omor că m-a făcut!””, scrie Octavian Voinea în volumul ”Masacrarea studenţimii române în închisorile de la Piteşti, Gherla şi Aiud”, Editura Majadahonda, 1996

În urma prăbuşirii sufleteşti, a trecut de partea torţionarilor, alături de care a rămas şi după interzicerea violenţelor. ”Între august 1951 şi iulie 1953 a fost încarcerat la Gherla, ulterior fiind implicat în procesele „Ţurcan Eugen şi alţii” şi „Negulescu Valeriu şi alţii”, unde a susţinut varianta regimului comunist cu un zel ieşit din comun. Condamnat la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată în 1957. Ulterior a fost transferat la Casimca Jilavei, fiind pus în aceeaşi celulă cu Aristotel Popescu, Vică Negulescu şi Pavel Grimalschi. Rămas în delirul nebuniei, înjura, blestema, profera blasfemii la adresa simbolurilor creştine. A murit pe 11 octombrie 1959, la vârsta de 37 de ani”, precizează Alin Mureşan în cartea ”Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate”, Editura Manuscris, 2017.

Sfârşitul lui Dan Dumitrescu este descris de către Octavian Voinea în cartea ”Masacrarea studenţimii române în închisorile de la Piteşti, Gherla şi Aiud”:

”Într-o după amiază am auzit o trântitură în celula vecină.

- O fi căzut din pat ? S-o fi lovit ? - ne întrebam între noi.

S-a auzit cum cineva se târăşte pe ciment până la uşă. Am auzit şi am simţit cum bate cu pumnul la nivelul inferior al uşii, apoi a strigat:

- Ajutaţi-mă, salvaţi-mă că mor ! Era glasul stins al lui Dan Dumitrescu. Au urmat câteva momente de linişte. Iarăşi, din când în când, câte un cuvânt stins de rugăminte pentru ajutor...

După câteva minute am auzit o lovitură ceva mai tare, dată cu pumnul în uşă şi un strigăt stins:

- M-aţi înşelat călăilor! Mor!

Astfel murea cel de al treilea deţinut în celula vecină. Apoi s-a instalat o linişte definitivă.

După un timp Grimalschi a bătut în uşă şi am auzit întreg ceremonialul împachetării şi scoaterii pe coridor a mortului. Aşa a fost sfârşitul sărmanului Dan Dumitrescu”.