Cum s-a născut un simbol al României: Ateneul Român

Construit în urmă cu mai bine de 120 de ani palatul Ateneului Român este nu numai unul dintre simbolurile Bucureştiului ci ale întregii ţări. Imposibil de a nu fi admirat, acest palat are însa şi o poveste a lui, o poveste pe care vă invităm să o cunoaşteţi, pe scurt, în următoarele rânduri.

Societatea culturală Ateneul Român

Prima societate purtând numele Ateneul Român a fost fondată la Iaşi în 1860, printre membrii fondatori ai acesteia îi putem numi pe:Mihail Kogălniceanu, Ştefan Micle, Petre Suciu sau V.A. Urechia. La 15 septembrie 1860 a apărut organul de presă al acestei societăţi purtând numele “Ateneul Român”. Activitatea societăţii din Iaşi a încetat în 1864 dupa mutarea la Bucureşti a lui V.A. Urechia, unde este numit director general al Ministerului Instrucţiunii. Societatea “Ateneul Român” s-a născut din ideea fundamentală a Conferinţelor publice, aşa cum le vedea numea Constantin Esarcu, “ pentru popor şi repet pentru popor”. La început numite cursuri publice acestea au apărut la iniţiativa lui Esarcu care studiase în Franţa unde obţinuse titlul de doctor în medicină şi licenţiat în ştiinţe naturale. Luau fiinţă astfel la Bucureşti primele cursuri gratuite ţinute lângă grădina Cişmigiu pe locul caselor lui Costache Ghika, Tingirică, într-o sală mare, mobilată sumar, având drept loc pentru public băncile parcului.

Cine au fost C. Esarcu si V.A. Urechia ?

Poate cele mai importante nume din istoria naşterii Ateneului. Esarcu(1836-1898) era numit la 7 noiembrie 1864 pe baza unui decret, profesor la catedra de zoologie şi botanică la Universitatea din Bucureşti. Desfăşurând o amplă activitate culturală în 1884 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Cel mai înalt scop al ştiinţelor naturale era în opinia lui Esarcu acela de a “ răspândi în spirite mai multă lumină, în inimi mai multă moralitate, demnitate şi independenţă de caracter”. Om al acţiunii Esarcu se autocaracteriza ca fiind “ sunt dintre aceia care nu au multe idei şi nu urmaresc multe scopuri de-o dată dar când îmi intră o idée în minte, ea mă cuprinde, mă domină, mă urmăreşte şi nu imi dă pace până când nu o realizez. Iar în testamentul său din 1898 avea să scrie:“ M-am gândit totdeauna la mijloacele care pot angrena mai bine dezvoltarea conştiinţei naţionale în câmpul ideilor de literatură, arte şi ştiinte. Călăuzit de acest gând am înfiinţat împreună cu alţi oameni de bine, iubitori ai neamului nostru, Ateneul Român şi Societatea pentru învăţătura poporului român având amandouă aceste instituţii în vederea cultivării părţii intelectuale a fiinţei umane. Pentru ca acest scump gând să nu înceteze odată cu stingerea mea din această viaţă, am hotărât să las Ateneului Român întreaga mea avere”

V.A. Urechiaeste numit profesor de istoria si literatura română la Universitatea din Bucureşti prin acelaşi decret ca şi Esarcu. Studiază la Paris şi la Madrid. În 1860 cerea obligativitatea şcolară pentru copiii de ambele sexe, grădiniţe pentru copii, şcoli pentru toate vârstele, şcoli superioare pentru ingineri, arhitecţi, mecanici. În acelaşi an, în calitate de colaborator al lui Mihail Kogălniceanu, realizează raportul pentru fondarea Universităţii din Iaşi. Hasdeu scria despre el că “ cele mai multe instituţii culturale la noi se datorează direct sau indirect lui Urechia. Pornirea firească a lui nu era spre cugetare ci spre acţiune”.

Prima conferinţă

Prima conferinţă a fost ţinută în seara de 28 ianuarie 1865 în faţa unui public de aproximativ 500 de persoane, număr care avea să se mentina constant şi ca o particularitate majoritatea auditoriului era format din femei. Conferenţiar a fost C. Esarcu care a vorbit in acea seară despre “Regnul Animal”. Conferinţele, totalizând 32 de prelegeri, au fost ţinute între 28 ianuarie si 22 aprilie 1865 la un ritm de trei întalniri pe saptămână avându-i la tribună pe următorii:Esarcu, Marsillac, Gr. Racoviţă, Urechia, Hasdeu, Em. Bacaloglu, Al. Petrescu, Th. Văcărescu, Radu Ionescu, I. Fălcoianu sau P. Grădişteanu.

Conducerea

La 31 octombrie 1865 lua naştere Ateneul Român cu 25 de subscriitori impărţiti în 3 secţii:ştiinţifică, morală şi literară. Primul preşedinte delegat a fost P.S. Aurelian iar în luna noiembrie 1866 biroulformat din Carol (Scarlat) Rosetti – preşedinte, V.A.Urechia si C. Escaru – vicepreşedinti. Tot atunci a fost ales şi comitetul de redacţie al revistei Ateneul:B.P. Hasdeu, C. Escaru şi poetul N. Nicoleanu.

Activitatea lui Rosseti a fost una remarcabilă, acesta instituind premii pentru traducerea operelor lui Seutoniu, Tacit sau Jordanes. În februarie 1897 invita Ateneul să deschidă concurs pentru construirea localului bibliotecii publice după modelul bibliotecii imperiale din Paris. C. Rosetti a rămas în fruntea Ateneului până în 1868 iar în 1870 a lăsat prin testament întreaga sa avere noii instituţii.

Să avem ambitia de a constru iîn Bucureşti un palat al ştiinţelor şi artelor

La început, cum am spus mai sus, localul propriu a însemnat sala din casele lui Costache Ghika de lângă Cişmigiu. Prin testamentul său din 1870 Carol Rosetti lăsa Ateneului moştenire, două case din mahalaua Boteanu şi o biblioteca ce cuprindea 865 de titluri in 5000 de volume. Pe lângă acestea moştenirea lui Rosetti însemna şi un fond lichid care completat cu o serie de alte donaţii atingea suma de 115.000 de lei. Din punctul de vedere al lui Esarcu trebuia:“să avem ambiţia de a construi în Bucuresti un palat al ştiinţelor şi artelor în care să putem primi cu mândrie celebrităţile ce ne vor vizita sau  (pe care) le vom chema în ţara noastră”.

Daţi un leu pentru Ateneu

În 1884 un decret guvernamental autoriza Primăria oraşului să cedeze Ateneului locul din spatele grădinei Episcopiei (numit cândva Livada Văcăreştilor pe care M. Cantacuzino ridicase o bisericuţă lăsată în metoh episcopului de Râmnic) loc cedat în prealabil Societăţii Ecvestre care turnase déjà fundaţia a ceea ce trebuia să fie un manej cu grajduri pentru şcoala de călăreţi. Pentru strângerea de fonduri s-a instituit o loterie a cărei lozincă “ daţi un leu pentru Ateneu” a devenit foarte populară.

La 24 mai după obţinerea autorizaţiei de construire, Ateneul încheie un contract cu arhitectul francez Albert Galeron semnat din partea română de N. Kretulescu, C. Escaru şi C. Stăncescu. La iniţiativa lui Escaru, Galeron proiectase déjà doua anteproiecte conform directivelor celui dintâi. În “Programul pentru clădirea edificiului Ateneului Român” Escaru nota:“ Aspectul va fi monumental dar simplu, înlaturandu-se orice decoraţiuni banale sau inutile. Edificiul va cuprinde o sală de conferinţe, concerte, reuniuni, congrese literare, economice, etc . Sala va fi încăpătoare de maxim 1500 de persoane”.

La 26 octombrie 1886 a fost pusă piatra de temelie la Palatul Ateneului. La începutul lui 1888 ciclul de conferinţe se deschidea în noul local. Deşi fără să fie întru totul finalizată nici în 1889 conferinţele continuă şi în acest an începând cu luna martie printr-o prelegere a lui Escaru în care îşi exprimă regretul că palatul nu poate fi inaugurat.

Cu fondurile epuizate Societatea se adresează Ministerului Instrucţiunii cu propunerea ca acesta să termine clădirea, cedând însa în deplină proprietate statului terenul cu construcţiile începute pe el, statul fiind liber să folosească noua clădire pentru propriile nevoi.

Abia in iulie 1897 comisia tehnică dădea avizul şi pentru inaugurarea clădirii anexe a Ateneului pe care Ministerul o destina pinacotecii si gliptotecii.

Arhitectura

Desi conceput în stil neoclasic, palatul are caracteristicile unui vădit stil eclectic. Intrarea principală este sprijinită pe opt coloane ionice, identice ca proporţii cu cele de la templul Erechterion de pe Acropole. Din portic se intră în vestibul prin 3 mari uşi de lemn. Deasupra uşilor se află cinci medalioane în mozaic reprezentându-i pe Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Matei Basarab si Regele Carol I. Cupola are 20 de ferestre cu lire şi cununi si se află la 41 de metri de pământ. Domul acoperit cu zinc se termină cu un tripod după modelul monumentului lui Lysicrat din Atena închipuind urna învingătorilor.

În interior, din vestibul se ajunge la sala de sus prin 4 scări de marmură carara construite în spirală. Sala de conferinţe şi concerte de la etaj are 28, 50 metri în diametru şi 16 metri în înălţime cu o capacitate de 775 de locuri. Pe cuprinsul bolţii acestei săli se află în medalioane denumirile diferitelor ştiinţe. Fresca din sală, finalizată în 1938 înfăţişează istoria naţională de la cucerirea romană până la regele Ferdinand.