Cum îşi „restaurau“ virginitatea femeile în trecut: reţetele medievale pentru a redeveni virgină
Numeroase reţete şi sfaturi pentru femeile care îşi doreau să îşi înşele soţii sau pentru tinerele care sperau că îşi vor recupera virginitatea au fost menţionate în lucrările unor autori medievali. În Evul Mediu, susţin istoricii, virginitatea era una dintre calităţile cele mai apreciate la viitoarele soţii, pentru că asigura paternitatea. Virginitatea mireselor dădea siguranţă soţului că viitorul copil va fi un moştenitor legitim. Au existat chiar şi manuale în care tinerele care îşi pierdeau virginitatea puteau afla metode prin care puteau ascunde acest lucru sau chiar să şi-o „redobândească”.
Un himen intact, considerat „sigiliul” vaginului, a fost cea mai concretă dovadă a fecioriei tinerelor, iar cel mai comun mod de a ajunge la această concluzie era inspectarea acesteia, o operaţiune lăsată deseori, în grija moaşelor sau a viitorului mire. Cearşaful pătat de sânge din noaptea nunţii reprezenta o dovadă palpabilă pentru liniştea mirelui, iar potrivit obiceiurilor, deseori era arătat tuturor apropiaţilor ca semn al purităţii consoartei. O mărturie a vremii spune că prinţesa Catherine de Aragon, fiica regelui Ferdinand de Aragon şi a reginei Isabella de Castilla, ar fi păstrat pentru mai mulţi ani aşternutul pătat de sânge din noaptea căsătoriei sale pentru a demonstra că fusese virgină la căsătoria cu cel de-al doilea soţ, Henric al VIII-lea, informează historyundressed.com.
Au existat însă relatări despre tinere care, pentru că îşi pierduseră virginitatea, reuşeau să falsifice „proba cearşeafului pătat”, folosind sânge din puii gătiţi pentru ospăţul din noaptea nunţii. Ce rol avea testul urinei În afara acestor indicii concrete ale fecioriei, medievalii foloseau modalităţi bazate pe credinţe religioase şi pe tradiţii pentru a stabili dacă o tânără era sau nu virgină. Despre fecioare se credea că erau înzestrate cu puteri magice, că puteau linişti roiurile de albine sau putea domestici sălbăticiunile. Unele manuale din secolele trecute arătau că virginitatea putea fi testată oferindu-le femeilor să bea lichide cu proprietăţi diuretice. Dacă reuşeau să abţină de la a elimina urina, oamenii puteau crede că sunt fecioare. De asemenea, sfaturile moaşelor arătau că dacă urina eliminată este limpede şi cristalină, atunci, cu siguranţă, provine de la o fecioară.
„Cum să aflăm dacă o femeie este fecioară sau coruptă:Luaţi amoniac şi îl dizolvaţi în apă, apoi daţi-i poţiunea să o bea. Dacă este vrigină, poţiunea nu va avea niciun efect. În cazul în care este coruptă, va urina imediat”, scria contesa Caterina Sforza în secolul al XV-lea. O altă credinţă legată de virginitate arăta că fecioarele puteau ţine în mâini sau într-o sită apa curgătoare. Şi acest test putea fi falsificat, prin acoperirea sitei cu lanolină, arătau unele mărturii din trecut. Femeile, potrivit credinţelor arhaice erau bănuite şi pe seama comportamentului lor. Cele bârfitoare sau doar vorbăreţe erau deseori considerate păcătoase. Secretele restaurării virginităţii Virginitatea era considerată o marfă preţioasă, dar nu o resursă regenerabilă. Din cele mai vechi timpuri, au existat însă credinţe că virginitatea poate fi restabilită. Unele manuale medievale ofereau o gamă largă de tehnici:poţiuni şi remedii medicale, incantaţii şi rugăciuni.
O reţetă testată în Evul Mediu presupunea fierberea frunzelor de mirt şi urzici, cu care femeia trebuia să îşi spele organele sexuale în fiecare dimineaţă şi seară, timp de nouă zile. O altă „reţetă” considerată mai rapidă, era umplerea vaginului cu pământ şi nucşoară. Alaunul sau sulfatul de potasiu şi aluminiu, substanţa asringentă folosită uneori ca îngrăşământ sau colorant, era considerat restaurator al virginităţii, potrivit unor autori medievali, citaţi de historyundressed.com. Proprietatea compusului chimic de a strânge pielea oferea iluzia această iluzie.
Autoarea a unui manual cu sfaturi despre îmbunătăţirea vieţii sexuale, Caterina Sforza (1463-1509) a inclus în lucrările sale mai multe reţete pentru femeile care îşi doreau să redevină virgine, reţete dedicate celor care îşi doreau să fie „fecioara cea mai naturală şi perfectă". Potrivit contesei, pentru pregătirea poţiunii de virginitate, femeile aveau nevoie de a distila salvie şi apă într-un alambic, iar apoi în timp, să aplice amestecul rezultat în vagin. Fumigaţia sau baia de fum şi aburi, folosită pentru diverse tratamente în Evul Mediu, avea şi rol de „vindecare”, după pierderea virginităţii. Fumul provenit de la pregătirea unor amestecuri de plante era introdus în vagin, cu ajutorul unui tub, pentru „a repara” himenul rupt.
Virginitatea, recuperată prin penitenţă Alte mărturii din secolele trecute, prezentau femei care, dorind să ascundă faptul că nu mai erau fecioare, erau sfătuite să folosească diverse răşini parfumate, supozitoare sau inele, introduse şi ele în vagin, pentru a da senzaţia partenerului că au de a face cu fecioare. O tehnică de restaurare a virginităţii era dezvăluită într-o penitenţă din secolul al VI-lea, însă procesul de recăpătare a fecioriei ar fi durat şase ani. În acest timp, femeia trebuia să trăiască doar cu pâine şi apă, iar în al şaptelea an putea fi dusă la altar, într-o haină albă, şi proclamată fecioară. Alte relatări din textele medievale susţineau că garanţia pentru recăpătarea virginităţii era uneori chiar Fecioara Maria. Apariţia ei în vedeniile avute de tinerele cărora castitatea le-a fost smulsă prin abuzuri ar fi avut ca rezultat restaurarea castităţii.