Cum era societatea romană în timpul Republicii?

Care era deosebirea dintre societăţile moderne şi cele antice? Ei bine, în antichitate un rol major îl avea statutul juridic al persoanei, care practice determina aparteneţa la un ordin. Şi societatea romană este una bazată pe ordine, prestigiul personal fiind deloc de neglijat. Însemnele de prestigiu afişate exprimă apartenenţa la aceste ordine.De pildă ordinul senatorial purta toga laticlava, adică toga cu banda lată de purpură;inelul de aur şi nişte pantofi speciali numiţi calcei. De asemenea, senatorii beneficiau de locuri la teatru şi circ sau de sistemul tria nomina(praenomen, nomen gentileşicognomen), pentru că aparţin elitei politice.

De ce mai depinde statutul social? În primul rând de originea artistocratică, origine care în perioada republicii garanta intrarea în viaţa politică. Oricum, important este şi faptul că la început societatea se împărţea între patricieni şi plebei. Pentru că doar patricienii au acees la viaţa public, se vor crea tensiuni care vor conduce la conflicte ce vor dura între 494 şi 287 a.Hr. Dar statutul social depinde şi de experienţa în domeniul politic. Se creează un cerc vicios, pentru că acumularea acesteia depinde de aparteneţa la ordinul patricienilor. În rândul patricienilor există o ierarhizare, condiţionată de armonizarea dintre origine şi meritele politice.

La modul mai concret, proprietatea funciară este cea care asigură statutul de cetăţean şi accesul la viaţa politică, dacă avem în vedere relaţia indisolubilă dintre drepturile politice şi calitatea de soldat-proprietar. Averea este esenţială pentru câştigarea prestigiului.  În continuare, importantă mai este şi libertatea din punct de vedere juridic. În fapt, Republica este dominată de câteva mari familii (gentes maiores), care sunt legate între ele. Legăturile se pot face fie în plan orizontal (amicitia), dacă ne referim la personae cu statut similar;fie în plan vertical (clientela), dacă vorbim despre statute diferite.

Transformari

Ce s-a schimbat odată cu instituirea Republicii, după căderea lui Tarquinius Superbus (509 a.Hr.)? a scăzut mobilitatea social, pentru că viaţa publică devine apanajul câtorva familii importante. Plebeii nu mai au nicio şansă de participare, din simplul motiv că nu au originea necesară. Avem deci de-a face cu o societate foarte polarizată. Plebeii aveau probleme precum datoriile, sclavia din datorii, împărţirea pământului, lipsa posibilităţii de a lua decizii politice. Plebeii bogaţi aveau putere economică, dar erau frustraţi că viaţa politică era restricţionată;plebeii săraci aveau în primul rând lipsuri economice. Istoria împarte luptele dintre plebei şi patricieni în două etape:494-360-constituirea plebei ca ordin separate;360-sec. III-conturarea noii elite.

Dacă patricienii se folosesc în luptă de tactica recrutării, plebeii apelează la secesiune. Aceştia obţin în 494 a.Hr. tribunatul plebei, magistratură care se ocupa cu apărarea drepturilor plebeilor. Tot acum apare structura numită concilium plebis, din care se va dezvolta comitia tributa. Se afişează public legile în 450 a.Hr., de către o comisie de decemviri(Legile celor XII table), care menţin diferenţele sociale deja existente.  Dar prin legea Canuleia din 445 a.Hr. plebeii dobândesc dreptul de a lua în căsătorie patricieni, putând astfel să treacă prin intermediul căsătoriei în celălalt ordin. Dreptul de a candida la consulat îl obţin abia în 367 a.Hr., prin legile licino-sextiene. Progresele continuă, căci din 356 a.Hr. plebeii pot fi numiţi dictatori. În fine, în 300 a.Hr. reuşesc să câştige acces şi la sacerdoţii, la pontificat şi augurat. Se mai rezolvă şi din alte probleme, căci în 326 a.Hr. lex Poetelia Papiriainterzice vânzarea ca sclav a debitorului insolvabil, iar lex Valeria de Provocationepermite cetăţeanului acuzat de o crimă capital să facă apel la comiţii. Consecinţa tuturor acestor măsuri? O nouă elită politică, patrician-plebee.

Structura societăţii nu este însă chiar atât de rigidă la începutul Republicii. Mai avem şi diferenţa de statut juridic, între cetăţeni şi necetăţeni, şi între oameni liberi şi sclavi. Nu putem vorbi despre un sistem atât de puţin fluid cum este cel al castelor indiene. De pildă, un plebeu bogat are în ciuda averii un statut inferior celui al unui patrician mai sărac.  Cât despre sclavie, nu reprezintă o condiţie permanent. Sclavul eliberat, libertul, poate deţine o avere considerabilă. În plus, copiii acestuia pot accede la statutul de cetăţean. Relaţia dintre patron şi client este esentială în lumea romană. Clientul face parte din familia patronului, putând prin favouri să-şi îmbunătăţească statutul.

Ce s-a schimbat mai târziu, în contextul expansiunii? Pentru că se lărgeşte hegemonia Romei, se accentuează şi competiţia din cadrul elitei politice. Totodată aristocraţia se grecizează, ceea ce presupune şi adoptarea unor noi metode precum discursul politic sau evergetismul, care la rândul lor măresc şi mai tare competiţia. Cât despre plebei, masele acestora cresc în dimensiuni ca urmare a sărăcirii proprietarilor mici şi mijlocii provocată de distrugerile lui Hannibal. Creşte numărul marilor latifundii, creşte numărul sclavilor, scade numărul de cetăţeni recrutabili, tehnicile politice se dezvoltă pentru a manevra mai bine masele populare.

În acelaşi timp se remarcă şi sporirea rolului ordinului ecvestru. Cine alcătuia acest ordin? Arendaşi ai impozitelor (publicani),  cămătari (faeneratores), mari negustori (negotiatores), fermieri (agricolae);cu alte cuvinte un fel de elită economică. Ordinal ecvestru se naşte official în 129 a.Hr., când senatorii sunt obligaţi să restituie calul public. Mai târziu, prin lex Rosciadin 67 a.Hr., se definitivează şi însemnele ordinului:inelul de aur, toga angusticlava, calul şi locuri la teatru. Puterea lor creşte prin măsurile luate de C. Sempronius Gracchus, care îi intregrează în curţile cu juraţi. În aceeaşi perioadă a republii târzii statul devine treptat monopolizat de câteva familii, din care se afirmă personalităţi puternice, de genul Cornelius Sulla sau Iulius Caesar, care instituie un regim personal, culminând cu instituirea principatului de către Augustus.

Reforme

Să amintim câteva lucruri şi despre criza secolului I, pusă pe seama mai ales a expansiunii. Instituţiile statului roman nu se mai pot adapta la noul stat teritorial. Sărăcesc proprietarii mici şi mijlocii, ceea ce determină creşterea maselor plebei urbane şi scăderea numărului de cetăţeni recrutabili. Criza care transpare încearcă a o rezolva Tiberius Sempronius Gracchus, tribun al plebei în 133 a.Hr. legea sa agrară propune ca cei ce luaseră în arendă suprafeţe mari puteau păstra 500 de iugera, pământul rămas urmând a fi distribuit cetăţenilor săraci, în loturi de câte 30 de iugera. Măsura care a crescut rândurile cetăţenilor i-a adus moartea iniţiatorului, cacuzat de aspiraţii regaliste. Tribunul din 123 a.Hr., Caius Sempronius Gracchus, a dorit să democratizeze viaţa publică, pe lângă iniţiativa distribuţiei de grâne care a trensformat plebea într-o masă de manevră pentru oamenii politici. Introduce recrutarea de la 17 ani, scade numărul de campanii necesare pentru eliberarea din serviciul militar, introduce furnizarea echipamentul militar de către stat, îi exclude pe membrii aristocraţiei senatorial din tribunalele cu juraţi, acordă cavalerilor administrarea provinciei Asia. Propune fondarea de colonii în Italia şi Carthagina, precum şi acordarea cetăţeniei romane şi aliaţilor. Aceste propuneri i-au dăunat prestigiului şi l-au înscris pe lista aspiranţilor la regalitate, aducându-I acelaşi sfârşit ca şi fratelui său. Că au vrut sau nu să instituie un regim personal, fraţii Gracchi au contribuit la reorganizarea societăţii romane, ceea ce va face şi Caius Marius, care In 107 schimbă principiul de recrutare din legiuni. Este permis accesul celor fără pământ în legiune, sunt suprimate deosebirile de înarmare, sunt introduce cohortele, avansarea în legiune se face pe criterii militare. Urmările reformei? Profesionalizarea armatei, dar şi creşterea dependenţei soldaţilor fată de commandant, care se poate implica în viaţa politică, ba chiar institui un regim personal.

Ce mai putem remarca în epocă este o creştere a numărului sclavilor, care ascute concurenţa pe piaţa muncii. Sclavii se revolta deseori (135-132, 104-101, 74-73 a.Hr.), dar fără intenţia de a provoca abolirea. Interesele erau de cele mai multe ori imediate, adică jaful şi întoarcerea la locurile de baştină, interese alimentate şi de un sentiment milenarist, care propovăduia un stat al soarelui. Pe de altă parte, nici aliaţii nu sunt foarte mulţumiţi, căci nu au cetăţenie romană. Războiul lor din 98-89 a.Hr. eşuează, dar cetăţenia este acordată populaţiilor de la sud de Pad, prin lex Iuliaşi lex Plautia Papiria. Este un pas important în evoluţia Romei din oraş-cetate în stat teritorial.

Mai multe