Cum era poreclit Ion Creangă în timpul vieţii? Descoperirea făcută în bojdeuca din Iaşi după moartea sa
Primul biograf al lui Ion Creangă a dezvăluit amănunte picante din viaţa povestitorului într-un articol apărut într-o revistă de folclor.
Numărul 12 din decembrie 1899 al revistei de folclor „Şezătoarea“ a fost dedicat în întregime povestitorului Ion Creangă, de la a cărui moarte se împliniseră 10 ani.
Grig. I. Alexandrescu, prietenul şi primul biograf al marelui povestitor, publica în articolul „Amintiri despre Ion Creangă“ o serie de întâmplări la care a fost martor în timpul vieţii scriitorului humuleştean. La un deceniu de la dispariţia sa, Creangă era astfel portretizat:
„Cînd mi-aduc aminte de Dînsul, parcă-l văd aşa: nalt, gras, greoiu, cu faţa rotundă, cu privirea limpede şi isteaţă, glumeţ la vorbă; purta în cap o pălărie mare, cu un băţ gros şi ciotoros în mînă, îmbrăcat veşnic cu straie de şeiac (rasă călugărească, n.n). El era cunoscut de toată lumea din Iaşi, era prietenul tuturor: popii, profesorii, magistraţii, militarii, studenţii, îl cunoşteau aşa de bine ca şi negustorii, mahalagiii şi bătăuşii de la alegeri“, nota Grig. I. Alexandrescu.
Autorul articolului din „Şezătoarea“ nota că Ion Creangă era prezent mereu în viaţa publică din Iaşi:
„Îl vedeai pretutindeni: la congrese, în cercuri literare, printre bătăuşi la alegeri, la parăzi şi sărbători naţionale, mai cu seamă la parăzi fiindcă acolo venea armata cu muzica, şi cînd videa el cum defilează soldaţii, tunurile şi cavaleria, cu steagurele care care fusese la război, parcă i se luminează faţa şi se mişca păn la lacrimi“, îşi amintea autorul articolului.
Poreclele lui Creangă
Popularitatea lui Creangă în târgul Iaşilor era de necontestat, iar acest statut i-a adus şi o serie de porecle din partea diferitelor categorii sociale sau profesionale.
„Oamenii îi puneau mai multe porecle. Junimiştii îi ziceau Popa Smîntînă şi la moartea lui am găsit într-o ladă o păpuşă în formă cu potcap în cap, pe care era scris <popa smîntînă>. La mahala îi ziceau răspopitul Creangă, bătăuşii la alegeri îi ziceau popa dracu, şi toată lumea făcea haz de dînsu, dar cînd cineva avea vreo nevoe, mai cu seamă din sărăcie, tot la dînsul alerga“, remarca Grig. I. Alexandrescu.
Tot în articolul dedicat povestitorului erau rememorate şi două întâmplări relevante pentru cum făcea Creangă haz de necaz când era întrebat de sănătate:
„Odată întîlnindu-l părintele Gheorghe de la biserica Albă şi întrebîndu-l cum mai merge cu sănătatea, el îi răspunse: <Ei, părinte, mare-i bunătatea lui Dumnezeu; vezi, la bătrîneţe, îţi ia din videri, din auz, dar nu te lasă păgubaş, în schimb îţi dă o tusă zdravănă, sau o durere de şale şi te mulţumeşti şi aşa, numai să o tîrîi de azi pe mine. Altă dată, întrebîndu-l noi cari ne duceam mai des pe la el (Beldiceanu, Gruber, A. Stavri şi cu mine): <Ia, moşu Creangă, cum o mai hălădueşti din partea sănătăţei?>, el ne răspunse zîmbind: <Bine, bine, băeţ, acum stupesc în barbă şi trag plapoma cu dinţii>“.