Cum era marcată ziua lui Ceauşescu, cazul judeţului Vaslui
Pe vremea comuniştilor, 26 ianuarie eclipsa evenimentul istoric care avea loc cu numai două zile înainte, ziua Unirii Mici. În provincie, evenimentul nu era marcat cu surle şi trâmiţe, ci doar prin simpozioane la bibliotecă. Directorii marilor întreprinderi se îngrijeau să-i trimită felicitări şi telegrame linguşitoare. Erau făcute cadouri la comandă, erau artişti care îi făceau portretul.
“Nu-mi amintesc să se fi organizat serbări ori activităţi de masă, poate la Vaslui era mai multă agitaţie. Îmi amintesc că era pictorul Rascenco care îi făcea şi îi trimitea portrete în fiecare an. Directorii de la Rulmentul ori marile întreprinderi trimiteau cadouri şi felicitări. La vizitele anunţate ale dictatorului era cu totul altceva. Etau mobilizări în masă, se făceau lozinci”, a spus Nelu Simion, directorul casei de Cultură a Sindicatelor “George Tutoveanu” Bârlad.
Pionierii de la acea vreme îşi amintesc cu groază de vizitele pe care le făcea Ceauşescu în “oraşul rulmenţilor”, cum era supranumit Bârladul. “La una din vizitele anunţate ale lui Ceauşescu, au selectat vreo 30 de pionieri şi ne-au dus dimineaţa la ora 5 în sediul Primăriei, actuala sala de consiliu. Ne-au ţinut acolo până seara târziu. Tovarăşu’ s-a dus direct la vânătoare şi nu a mai trecut pe la primărie. Dar nu voi uita acea zi”, şi-a amintit un bârlădean din vreamea copilăriei.
Nici istoricii nu-şi amintesc să se fi făcut vreodată aniversări ale familiei Ceauşescu la Bârlad. “În toţi anii de cumunism au făcut două sau trei vizite la Bârlad. O amintire pe care o am e de la Stadionul FEPA şi a coborât din elecopter cu tovarăşa şi câinii. Pionierii de la toate şcolile, muncitorii din fabrici, erau mobilizaţi de la ora 5 dimineaţa. În cel mai bun caz, vizita se făcea pe la ora 9.00”, a spus prof. dr. Elena Monu, preşedintele Academiei Bârlădene.
Acţiuni în masă se făceau pe 23 august. În fiecare an se amenaja o tribună în zona Cinema Victoria prin faţa căreia defilau muncitorii din fabrici, pionierii şi Armata.