Cum decurgeau întâlnirile dintre Ceauşescu şi liderii străini

Nicolae Ceauşescu a făcut peste 100 de vizite oficiale în întreaga lume, încercând să demonstreze că România nu era o ţară supusă Uniunii Sovietice şi că exista deschidere către orice fel de asociere. Fostului dictator comunist îi plăcea să pozeze în lider mondial şi avea ambiţia să fie asociat cu ideea de negociator internaţional. Zeci de lideri străini au vizitat România, la invitaţia lui Ceauşescu.

În toată „cariera“ sa diplomatică, una din ocupaţiile vitale în viaţa sa de lider comunist, Ceauşescu a jucat mereu la cel puţin două capete, între marile puteri ale vremii, SUA şi URSS. „Ceauşescu nu era nici comunist, nici democrat, nici cu ruşii nici cu americanii. El trebuia să fie văzut ca un lider care căuta colaborări economice cu oricine, fără a implica interesele militare sau cele politice“, explică istoricul Dan Falcan.

Întâlnirile cu şefii de stat americani şi sud-americani:negocieri economice, gesturi de lider mondial şi schimburi culturale

Fostul lider comunist era înainte de toate un bun negociator, o spun chiar cei care i-au fost alături, dar o dovedesc şi acordurile economice încheiate cu majoritatea şefilor de stat cu care se întâlnea. Este şi cazul relaţiilor cu Statele Unite ale Americii. Scopul vizitelor oficiale era economic, Ceauşescu având mereu o armată de oameni, funcţionari români şi oficiali ai ţărilor care urmau să fie vizitate, care pregătea evenimentul în detaliu. Aceste delegaţii de specialişti plecau primele peste hotare. Se analiza posibilitatea încheierii acordurilor economice în diverse domenii, dar “apăreau probleme. Cu ocazia vizitei la nivel înalt, se spărgea gheaţa”, a declarat Ştefan Andrei, ministrul de Externe între 1978 şi 1985, apoi, până în 1989, viceprim-ministru al Comerţului Exterior, citat de site-ul ceausescunicolae.wordpress.com.

„Tot ce aveam noi, membrii delegaţiei, bodyguarzi, bucătar, presă, încăpea într-un avion. Niciodată n-am mers mai mult decât un avion, un Boeing. Ceauşescu nu permitea ca membrilor delegaţiei să li se dea o diurnă. Deci, eu plecam fără niciun ban în buzunar. El impusese ca să nu fie decorat decât el şi ea. De aceea, spre deosebire de alţii, eu, ca ministru de Externe, n-am fost decorat, pentru că a spus:nu, la noi nu se decorează decât şeful statului şi tovarăşa. O altă chestiune este că toate cadourile pe care le primeau membrii delegaţiei le ridicau cei de la protocol”, a mai spus Andrei, potrivit sursei citate. Conform spuselor fostului ministru, în timpul vizitei, Ceauşescu primea informaţii pe mai multe căi:de la Agerpress şi de la Securitate.

Ceauşescu a dus mai departe ce a început Dej

În ultimii ani în care Gheorgiu Dej a condus România, s-au stabilit nişte legături diplomatice pe care mai târziu Ceauşescu le-a preluat şi chiar îmbunătăţit, spun istoricii. „În 1968, când se bănuia că Richard Nixon va fi candidatul Republicanilor, Ceauşescu l-a invitat într-o vizită oficială în ţară. Devenit ulterior preşedinte, într-un soi de răsplată, Nixon a venit, un an mai târziu, în România. Era pentru prima dată când un preşedinte american venea într-o ţară comunistă. Apoi lucrurile au continuat aşa, Ceauşescu mergea în Statele Unite, preşedinţii americani veneau aici“, a mai explicat Dan Falcan. Potrivit istoricului, relaţia cu SUA a fost una bună, scopul principal al lui Ceauşescu este de a prelungi clauza naţiunii favorizate.

Ceauşescu, punte între Asia şi SUA

Mai mult, Ceauşescu ar fi ajutat chiar la aproprierea dintre SUA şi China, acestea având relaţii bune cu ambele ţări. Totodată, dictatorul comunist ar fi intervenit şi ajutat la semnarea tratatului de pace dintre Vietnam şi USA, din ianuarie 1972.

Lider comunist le făcea multe probleme celor însărcinaţi cu protocolul. “Când mergeam peste hotare, Ceauşescu schimba vizita:nu mai mergem încolo, să fie aia, să fie ailalta. Îi dădea peste cap, încât şeful protocolului din Egipt, de exemplu, după o vizită a lui Ceauşescu primea concediu o săptămână, atat de mult îl năuceam”, îşi aminteşte fostul ministru de Externe, citat de ceausescunicolae.wordpress.com.

În primăvara anului 1978, Nicolae Ceauşescu sosea în Statele Unite ale Americii, într-o vizită pentru care făcuse eforturi intense. Deşi James Earl Jimmy Carter, Jr. (preşedintele SUA în perioada 1977-1981) considera comunismul îndreptat împotriva drepturilor omului, echipa sa a abordat o nouă politică pentru Europa de Est, orientată pe diferenţierea între ţările comuniste, acordând atenţie celor mai liberale în politica internă sau mai independente faţă de Uniunea Sovietica. „Politica externă a României, care adesea sfida eforturile Moscovei de a reduce autonomia Bucureţtiului, a făcut ca regimul lui Ceauţescu sî primească un tratament diferit din partea americanilor. Ceauşescu era nerăbdător să-l vadă pe Carter. Voia, de asemenea, să vină în Statele Unite să se întâlnească cu personalităţi din lumea afacerilor, în special din domeniul tehnologiei energetice şi petrochimiei. La 2 iunie 1978, preşedintele Carter a trimis o scrisoare Congresului pentru reînnoirea anuală a clauzei naţiunii celei mai favorizate acordate României. Congresul a aprobat prelungirea pe trei ani a acordului comercial şi a reînnoit clauza acordata României pentru înca 12 luni“, este descrisă vizita pe site-ul citat.

Castro şi Ceauşescu, prietenie la cataramă

Este cunoscut faptul că cei doi lideri comunişti erau buni prieteni şi că ţările conduse de ei aveau şi câteva acorduri economice. Conform site-ului dedicat lui Nicolae Ceauşescu, pe 29 august 1973, cuplul prezidenţial pleca în vizită oficială într-o serie de ţări din America Latină, sub semnul păcii şi al prieteniei. Prima pe listă era Republica Cuba.

„Aproape 50.000 de cetăţeni ai oraşului Santiago de Cuba vor fi scoşi în stradă pentru a participa la marele miting al prieteniei româno-cubaneze. La 2 septembrie 1973, în cadrul acestei vizite în Cuba, Nicolae şi Elena Ceauşescu se vor întâlni cu cetăţenii români care îşi desfăşurau activitatea în Cuba. Între Fidel Castro şi Nicolae Ceauşescu au loc convorbiri care exprimau <>, conform ziarului Scânteia al acelei perioade. România nu fusese consultată de sovietici în problema instalării rachetelor în Cuba, asa că a rămas neutră“, mai arată sursa citată.

Faptul că a existat o apropiere puternică între cele două ţări o demonstrează şi câteva dintre produsele ajunse din Cuba în România, dar şi vizitele frecvente ale liderului comunist, Fidel Castro, în ţară.

„Se mai făceau şi schimburi culturale în sensul în care noi trimiteam formaţii folclorice şi ei făceau la fel. În ţară, se găseau rom cubanez, trabucuri cubaneze, zahăr. Noi le dădeam tractoare şi alte utilaje de care aveau nevoie“, mai explică istoricul Dan Falcan.

Potrivit site-ului dedicat fostului dictator comunist român, la fiecare vizită pe care o efectuau în străinătate protocolul era acelaşi. Ziarele din România descriau la unison primirea întotdeauna călduroasă, entuziastă făcută de preşedinţii ţărilor pe care Nicolae Ceauşescu le vizita. Întotdeauna se dădea un banchet în onoarea înalţilor oaspeţi. Într-un cadru solemn se decernau titluri de “doctor honoris causa” preşedintelui român, iar distinsei sale consoarte i se conferea câte un titlu de membru de onoare al Consiliului universitar. Se vizitau fabrici, aveau loc întâlniri cu grupuri de reprezentanti ai vietii economice şi ai cercurilor de afaceri. Astfel au vizitat în cursul lunii septembrie 1973 Republica Costa Rica, Republica Ecuador şi Columbia.

„După cum era obiceiul, Fidel Castro şi Nicolae Ceauşescu veneau într-o maşină deschisă de la aeroport. Fidel Castro, un om foarte înalt, doi metri şi ceva, iar Ceauşescu era foarte scund. Ceauşescu a fost instalat pe o lădiţă ca să pară diferenţa cât mai mică. Şi iaraşi interesant este faptul ca s-a organizat o vânătoare în munţi şi Fidel Castro venea dintr-un periplu prin ţările africane, unde temperatura era alta, dar şi fusul orar era diferit. Ajuns la locul de vânătoare, s-a culcat şi s-a mai trezit abia a doua zi. Vânătoarea n-a mai avut loc. Sigur, acestea sunt aspecte anecdotice pe care cei din preajma lui Ceauşescu le cunosc mai bine, cu exactitate, eu spun doar ceea ce s-a auzit ca un fapt divers”, scria istoricul Ioan Scurtu despre Castro şi Ceauşescu.

Potrivit istoricilor, în statele din America latină Ceauşescu căuta să stabilească relaţii economice, pentru ca România să aibă o piaţă de desfacere pentru produsele făcute în ţară. De exemplu, în Venezuela ţara noastră exporta utilaje petroliere.

Vizită la nivel înalt:Ceauşescu şi Tito, la Timişoara

Cea mai importantă vizită de rang înalt organizată la Timişoara, după război, a fost cea făcută de preşedintele iugoslav Iosip Broz Tito. Evenimentul a avut loc în 1 februarie 1969, când Tito a fost aşteptat în Gara de Nord de delegaţia română în frunte cu Nicolae Ceauşescu şi primul ministru Ion Maurer.

Şefii de stat au fost îmbarcaţi în limuzine decapotabile Mercedes, iar pe tot traseul pe care s-au deplasat erau întâmpinaţi de mii de timişoreni care fluturau steaguri iugoslave şi româneşti.

„Tito a fost întâmpinat de 10.000 de sârbi în gara de la Timişoara. A fost o vreme în care Tito era deja împăcat cu România. Se ştie că peste o mie de sârbi au fost aruncaţi în închisori, peste 4.000 au fost deportaţi în Bărăgan. Delegaţia română a fost condusă la aceea vreme de Ion Iliescu, iar cea sârbă, de Miloş Todorov, preşeditele organizaţiei sârbilor”, a declarat deputatul Slavomir Gvozdenovici, fostul preşedinte al Uniunii Sârbilor din România.

Există şi o legendă despre un cadou primit de Tito din partea românilor. „Presa din Serbia a scris seriale întregi despre această poveste. Se spunea despre un tablou celebru, pictat de Grigorescu, în rama căruia s-ar fi descoperit mai târziu un microfon”, a mai spus Gvozdenovici.

În cadrul vizitei de prietenie de la Timişoara, Tito a purtat discuţii cu Nicolae Ceauşescu la Comitetul Central, în clădirea de astăzi al CJT-ului, iar apoi a făcut o vizită la fabrica Electrometal. În cele cinci zile petrecute împreună la Timişoara, Ceauşescu şi Tito au luat masa la restaurantele Palace, la Continental şi la vila Internaţional.

Renumitul interpret de muzică populară, Laza Knejevici, a fost printre muzicienii care au cântat pentru Tito şi Ceauşescu.

„La aceste protocoale de gradul 0 oamenii erau selectaţi la sânge. Eu cântam în aceea perioadă la acordeon. O acompaniam pe cântăreaţa Nada Davici. Am început repetiţiile cu câteva săptămâni înainte, iar repertoriul trebuia aprobat de cei de la Cultură. După ce am cântat, nu au fost aplauze, dar Tito a dat din cap aprobator, semn că i-a plăcut”, şi-a amintit Laza Knejevici.

Artistul timişorean a mai cântat o dată pentru Tito, la vizita acestuia de la Bucureşti, din 1956.

Cu MIG-ul după pepene galben

Feri Datcu, fostul bucătar care se ocupa de protocolul oficial când venea Ceauşescu la Timişoara, a povestit o întâmplările de la întâlnirea lui Ceauşescu cu Iosif Broz Tito, de la Timişoara. Preşedintele iugoslav a stat aici nu mai puţin de cinci zile, alături de Ceauşescu.

“În ultima seară, s-a organizat banchetul de final, la Internaţional. Noi trebuia să preparăm ce scria la meniul pe care îl primeam. Dimineaţa, am observat că la desert era şi pepene cu îngheţată. Dar de unde pepene galben, că era iarna. S-au dat telefoane peste telefoane, însă fără succes. Directorul de la Gospodăria de Partid a venit şi a dat telefon la aeroport, de unde a fost trimis un avion MIG în Grecia. S-a întors cu şase bucăţi de pepene, astfel că seara, pe la ora 12.00, oaspeţii au putut să servească pepenele cu îngheţată”, a declarat Feri Datcu.

Când a plecat Tito, bucătarii care erau detaşaţi la Hotel Internaţional au primit din partea sârbilor câte 500 de dolari, trei feluri de băuturi şi un aparat de ras Wellington. “Cei care stăteau cu Ceuşescu nu au primit nimic. Aveau doar cei 187 de lei pe zi, bani pe care îi primeam de fapt toţi”, a spus Datcu.

Ţeapa cu Oltcitul de la Francezi

În 1979, Nicolae Ceauşescu l-a primit la Bucureşti, pe Valery Giscard d’Estaing, preşedintele Franţei. Atunci s-au semnat mai multe acorduri care au dus la dublarea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.

„Cea mai proastă afacere făcută atunci cu francezii a fost Oltcitul. Am scos din faliment Citroenul, România a investit 1 miliard de dolari în linia de construcţie a Oltcitului care până la urmă a ieşit o maşină proastă şi scumpă. Aici francezii ne-au tras pe sfoară:dacă Renault a făcut Dacia care a mers 30 de ani, Oltcitul a fost un eşec care ne-a costat mult. Atunci am făcut şi legături cu Piaţa Comună, erau raporturi sectoriale:ce puteam să exportăm? Cât putem vinde produse siderurgice, câte din industria uşoară? Atunci, în contactele noastre cu Piaţa Comună, Franţa ne-a ajutat. Francezii s-ar arătat îngrijoraţi de faptul că noi începusem să dezvoltăm relaţii cu fostele colonii franceze, din Africa. Dar noi le-am spus că noi cu ce vrem să intrăm acolo nu vrem să le luăm locul, nici nu avem puterea să le luăm locul”, a povestit Ştefan Andrei, Ştefan Andrei fost ministru Externe, pentru jurnalul.ro.

Ceauşescu şi Honecker, la Berlin

Una din ultimele întâlniri pe carel-a avut Ceaşescu cu lideri europeni a fost cel cu Erick Honecker, preşedintele RDG-ului. Acesta a avut loc pe 7 octombrie 1989, pe fondul nemulţumirilor legate de reforma lui Gorbaciov. Scriitorul timişorean Wiliam Totok, care trăieşte actualmente în Germania, a povestit despre acest eveniment.

“Politica de reforme iniţiată de Gorbaciov a stârnit critici la Bucureşti şi în Berlinul de est. Ceauşescu şi Honecker considerau perestroika şi glasnostul drept un atentat la adresa puterii lor pe care o exercitau cu ajutorul forţelor de represiune. Ca orice dogmatic inflexibil, liderul est-german Erich Honecker se opunea cu încăpăţînare tendinţelor de reînnoire, cramponîndu-se de o formulă simplistă, şi-n acelaşi timp, agresivă, care excludea orice replică:, spune William Totok.

Astfel, pe 7 octombrie 1989 a avut loc şi întâlnrea dintre Ceauşescu-Honecker.

“În massmedia est-germană, care execută cu o docilitate absolută ordinele birocraţiei de partid, întâlnirea celor doi antirefomişti s-a bucurat de o atenţie deosebită. În jargonul oficial s-a vorbit despre o întîlnire prietenească.

În ciuda acestor încercări disperate, Honecker şi cu Ceauşescu nu au mai putut influenţa cursul istoriei. Amândoi au dispărut de pe scena politică:Honecker 10 zile mai tîrziu, pe data de 17 octombrie, iar Ceauşescu în decembrie 1989”, a mai povestit William Totok.

Momentul-cheie:vizita în statele asiatice

Momentul de cotitură al comunismului în România a fost vizita lui Nicolae Ceauşescu în China, în perioada 1-9 iunie 1971. Acolo, preşedintele ţării şi şef al PCR are o serie de întâlniri cu oficialii chinezi şi, mai ales, cu „Marele Cârmaci“ Mao Zedong. Avea să fie atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât la revenirea în ţară lucrurile aveau să capete o altă turnură.

Doctorul în istorie Claudiu Alexandru Vitanos explică de ce. „În politica sa de îndepărtare faţă de Moscova, Nicolae Ceauşescu acorda o mare importanţă Chinei. Precedentul fusese creat, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când România s-a afirmat ca negociator între URSS şi China, la începutul anilor ’60. Ceauşescu reia, într-o anumită măsură, demersurile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu o mai mare încărcătură dogmatică şi cu multe urmări pe plan intern, însă.

Modelul chinez de comunism, de factură despotic-orientală, este cel care îl atrage pe liderul de la Bucureşti, mânat de ambiţii megalomanice, favorizate şi de schimbările în evoluţia relaţiilor internaţionale“, arată dr. Vitanos.

Fascinat de cultul personalităţii practicat la chinezi, Ceauşescu vrea acelaşi model aplicat pentru preamărirea propriei persoane. În loc să întâmpine rezistenţă şi să fie sfătuit că grandomania contravine simplităţii şi austerităţii comuniste, activiştii de partid s-au făcut preş la picioarele conducătorului iubit.

Ei au fost cei care s-au întrecut să creeze un sistem artificial de venerare a tot ceea ce însemna numele Ceauşescu. Cum ar fi de la fabricarea unei biografii false şi romanţate până la îndepărtarea oricăror detalii care ar fi putut aduce vreo atingere imaginii perechii prezidenţiale.

Exemplu este schimbarea tablourilor cu portretul lui Ceauşescu din şcoli, care trona deasupra tablei din fiecare clasă. Pentru că unui politruc i s-a năzărit că fotografia semi profil dă naştere unor glume de genul „Ceauşescu e într-o ureche“, portretul a fost înlocuit peste noapte de o fotografie frontală a preşedintelui, în care i se vedeau ambele urechi.

„Lui Nicolae Ceauşescu, contactul cu revoluţia culturală din China-soldate cu întărirea rolului conducător al Marelui Cârmaci Mao-îi dă ideea lansării unei minirevoluţii culturale româneşti. interne care a dat startul redogmatizării staliniste, reideologozării culturale, reamplificării cultului personalităţii, şi în final, al dezastrului total al regimului“, spune istoricul Vitanos.

Şi totuşi a fost o ţară care l-a impresionat şi mai puternic pe liderul comunist al României:Coreea. „Cu toate că se spune că vizita din China l-a inflenţat enorm pe Ceauşescu, în ceea ce priveşte cultul personalităţii, nu trebuie neglijat nici exemplul Coreea, manifestaţiile delirante de adulare ale liderului Kim Ir Sen întrecându-le pe cele organizate în cinstea lui Mao. În general, contactul cu societăţile asiatice care îşi considerau conducătorii de natură divină, şi aici trebuie să ne gândim şi la Japonia, vizitată de Ceauşescu în 1975, au inflenţat definitoriu gândirea şi acţiunile Geniului Carpaţilor“, relatează dr. Claudiu Vitanos.

În cuvântarea ţinută la întoarcerea din periplul asiatic, Ceauşescu spunea:„Toată activitatea lor culturală, de balet, de teatru, a fost pusă pe baze revoluţionare, pe când noi am împânzit cinematografia cu filme de aventuri, iar teatrul-cu piese occidentale. Am scos piesele revoluţionare şi am introdus piese fără niciun conţinut“. Se ştie ce a urmat. Lunga iarna a restalinizării şi izolării României, care l-a dus pe Ceauşescu în faţa unui zid din Târgovişte.

Cadourile primite de Ceauşescu, expoziţie de 10 săli la Muzeul Naţional de Istorie

Vizitele în străinătate ale cuplului Ceauşescu s-au tradus, conform protocolului internaţional, şi prin nenumărate cadouri reciproce între oficiali, unele obiecte de artă deosebit de spectaculoase.

În ianuarie 1978, la aniversarea a 60 de ani a lui Nicolae Ceauşescu, cu darurile primite s-a realizat o expoziţie permanentă „Omagiala“, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Miile de obiecte ocupau aproximativ 2.500 de metri pătraţi de spaţii expoziţionale şi a fost distribuită în zece săli. Darurile au stat ani întregi într-o sală de gimnastică a reşedinţei cuplului din Primăverii. Depăşit de „tezaur“, Ceauşescu a hotărât să le doneze muzeului.

Chiar dacă majoritatea obiectelor din expoziţie reprezentau cadouri primite de la „oamenii muncii“, în expoziţie se regăsesc şi daruri oferite de preşedinţii, dictatorii şi şefii de stat din cele peste 100 de ţări pe care le-a vizitat Nicolae Ceauşescu.

Sabie cu mâner de turcoaze de la Gaddafi

Ultima expunere a cadourilor adunate de dictator în cei 24 de ani cât a fost la putere a avut loc înainte de 1989, iar un „inventar“ aproximativ al acestora a fost realizat de istoricul Vladimir Roşulescu, pe baza articolelor de presă apărute de-a lungul timpului. Astfel, potrivit blogului istoricului, vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro, unul dintre cele mai spectaculoase cadouri oferite lui Ceauşescu de către un şef de stat arab este o sabie cu teacă şi mâner din turcoaze, un dar primit în luna martie 1985, în Libia, de celebrul dictator Muammar Gaddafi.

De la Saddam Hussein, în mai 1975, în Irak, Ceauşescu a primit un palmier din argint, în miniatură, cu patru crenguţe cu fructe din metal galben, în casetă de plexiglas, pe suport din lemn negru. Pe atunci, fostul lider irakian executat prin spânzurare în 2006, era secretar al Partidului Bass şi vicepreşedinte al Consiliului Revoluţiei.

Două căniţe din argint, de la Hosni Mubarak

Cel care a fost la conducerea Egiptului aproape 30 de ani, Hosni Mubarak, i-a dăruit lui Ceauşescu două căniţe din argint pentru ceai. Cadoul fost făcut pe 28 aprilie 1977, pe vremea când Mubarack era doar vicepreşedinte al statului arab.

Din colecţia de cadouri mai fac parte o tavă de argint cu încrustaţii florale care i-a fost oferită lui Nicolae Ceauşescu de către Uniunea Socialistă Arabă din R.A. Libiană, cu ocazia Congresului al XI-lea al PCR, organizat în luna noiembrie a anului 1974, un platou ornamental din aramă argintată, care are în centru un călăreţ arab şi o inscripţie, cadou dat lui Ceauşescu cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o în Republica Libia, la 27 iunie 1984.

La fel de valoroase sunt o bombonieră executată manual din argint, dăruită de Mohamed Hafez Ghanem, prim secretar al C.C. al Uniunii Soc. Arabe Egipt, cu prilejul Congresului al XI-lea al PCR, organizat în noiembrie, 1974, o oglindă rotundă în ramă suport de argint, cu o pasăre în relief şi suport de lemn pliant, dăruită tot în Egipt.

La 6 aprilie 1972, cu prilejul vizitei în Republica Arabă Egipt, Nicolae Ceauşescu a primit Marele Colan al Nilului, făcut din aur, peruzele, rubine şi email, iar Elena Ceauşescu Ordinul „Al Kamal“, făcut din argint aurit, cu rubine, safire şi turcoaze.

Manuscrisul primei traduceri în limba română a Coranului, oferit lui Gaddafi

Nici cadourile oferite de Nicolae Ceauşescu nu erau unele banale. Potrivit istoricilor, vizita lui Nicolae Ceauşescu la Benghazi din februarie 1974 a fost una importantă pentru relaţiile dintre cele două ţări, iar în timpul vizitei, Ceauşescu i-a făcut lui Gaddafi un cadou care l-a impresionat:o cutie mare din argint, în care se afla o carte veche de sute de ani, scrisă de mână, nimic altceva decât manuscrisul original al primei traduceri în limba română a Coranului, singurul exemplar din ţară.

Cadouri vândute la licitaţie

O serie inedită de obiecte de colecţie care au aparţinut familiei Ceauşescu a fost scoasă şi la vânzare, în 2012, la licitaţia „Epoca de Aur“, organizată chiar pe 26 ianuarie, de ziua dictatorului.

Punctul de interes al licitaţiei au fost tot cadourile luxoase de protocol, primite de soţii Ceauşescu în cadrul vizitelor oficiale, printre care o pereche de porumbiţe din argint aurit şi emailat primită de Ceauşescu de la ultimul şah al Iranului, Reza Pahlavi, în timpul vizitei oficiale de la Bucureşti din 1977, care s-a vândut cu 7.500 de euro, dar şi un stilou „Pilot Elite“, primit cadou de Nicolae Ceauşescu, cu ocazia vizitei oficiale în Japonia din 1975. Confecţionat din bachelită, cu peniţă de aur, stiloul făcea parte dintr-o adevărată colecţie de instrumente de scris a dictatorului, descoperită după prăbuşirea comunismului. Preţul de pornire a fost de 2000 euro.

Printre cele mai excentrice obiecte s-au aflat două piei de animale, una de tigru, realizată din blana a şase pui de tigru, oferită lui Ceauşescu în Asia pentru a-i măguli orgoliul, şi o blană de leopard, primită în Africa. Cel mai râvnit obiect a fost o statuetă de protocol dăruită de fondatorul Chinei comuniste Mao Zedong. Iacul de bronz a pornit de la valoarea de 300 de euro şi s-a adjudecat cu 12.000 de euro.

Sursa:www.adevarul.ro