Cum au trăit jurnaliștii români Ziua istorică de la Sinaia în care Consiliul de Coroană a decis neutralitatea României în 1914

Luni, 21 iulie 1914, pe stil vechi are loc la Sinaia Consiliul de Coroană care decide neutralitatea României în Primul Război Mondial. Decizia e ținută secretă pentru marele public, inclusiv pentru jurnaliștii descinși la Sinaia pînă la publicarea Comunicatului Guvernului asupra Consiliului de Coroană. Iată textul Comunicatului, așa cum a fost publicat în Adevărul din după amiaza lui 22 iulie 1914, datat miercuri 23 iulie 1914:

  „Comunicatul guvernului asupra Consiliului de CoroanăSinaia, 21 iulie. – Astă-noapte pe la orele 11 jumătate, după o consfătuire pe care au avut-o miniştrii cu primul ministru la vila d-lui Costinescu, s-a transmis reprezentanţilor presei următorul comunicat al guvernului asupra consiliului de Coroană ţinut la Castelul Peleş:

«Într-un consiliu de miniştri prezidat de Maiestatea Sa Regele şi la care a luat parte prinţul moştenitor, preşedintele Camerei, foştii preşedinţi de consilii şi mai mulți foşti miniştri reprezentanţi ai partidelor de opoziţiune, s-a examinat atitudinea pe care România trebuie s-o aibă în circumstanţele prezente; cu aproape unanimitate consiliul a decis că România îşi va lua toate măsurile spre a-și păzi fruntariile sale».

*

Acest comunicat îl putem complecta cu informaţiunile noastre cele mai autentice afirmînd că măsurile militare pentru paza fruntariilor nu înseamnă o mobilizare generală, ci numai convocarea cîtorva contingente.Atitudinea politică a României rămîne expectativa, ceea ce în fond înseamnă, cum ni se asigură din cea mai autorizată sorginte, neutralitatea României.”

De remarcat un fapt mai puțin cunoscut. După Consiliul de Coroană nu s-a comunicat o decizie oficială de neutralitate. Textul Guvernului, singurul care dă informații despre Consiliu, vorbește doar de păzirea fruntariilor. Așa cum se vede însă din comentariul ziarului, pe surse ziariștii aflaseră despre decizia de neutralitate. De altfel, Universul scoate seara tîrziu A treia ediție specială Universul, cu următorul text în prim plan:

„Hotărîrile Consiliului de Coroană din Sinaia.Orele 8 jum. seara.Sinaia, 21 iulie

În momentul acesta s-a terminat Consiliul de Coroană.România păstrează expectativa fără ca să se decreteze pe moment mobilizarea.”

Și dedesubt, cu litere mult mai mici:

„Asupra chestiunii mobilizării au rămas în consfătuire cu M. S. Regele șefii partidelor d-nii I. Brătianu, Al. Marghiloman și Take Ionescu.”

Mai jos, în partea dreaptă, apare textul:

„Ora 9 jum. SearaMobilizarea Armatei române.

Șefii partidelor d-nii I. Brătianu, Al. Marghiloman și Take Ionescu, șefii partidelor cari mai rămăseseră în consfătuire cu M. S. Regele, au hotărît ca Marți, 22 iulie să se decreteze mobilizarea armatei române.”

Ziariștii prezenți la fața locului, veniți mai devreme de 21 iulie 1914, se grăbesc să trimită la București corespondențe privind atmosfera. Dacă ne gîndim că autorii nu sînt mari reporteri gen Brunea Fox și cu atît mai puțin mari publiciști, gen Sadoveanu, textele apărute sub semnăturile lor mărturisesc marele profesionalism al presei noastre de pe vremuri. Relatările dezvăluie talent la scris. Unul dintre corespondenți e Emil Fagure de la Adevărul. Un nume des întîlnit în pamfletele lui Arghezi, deoarece Emil Fagure practică o critică teatrală dulceagă.

Corespondența lui Emil Fagure, prezentat de redacție drept Trimisul nostru special, poartă titlul Zile istorice la Sinaia. O parte semnificativă a reportajului e dedicată felului în care ziariștii trimiși de redacții la Sinaia se descurcă în cel mai important oraș al României din acele zile. Nu de alta, dar toți românii așteptau cu sufletul la gură răspunsul la întrebarea: Intrăm sau nu în război?

Reportajul, datat Luni 21, ora 2, noaptea pentru a dezvălui la ce oră a scris autorul, debutează astfel:

„E ora 2 noaptea, Revin de la Palace-Hotel în camera mea de la hotel Caraiman. Așadar s-a sfîrşit și această zi care a făcut ca România să aştepte cu o înfrigurare necunoscută rezultatul Consiliului de Coroană care s-a ocupat de atitudinea ei faţă de conflagraţia generală care e în mers.

…Şi totuşi oboseala nu învinge neastîmpărul ziaristului de a comunica cetitorilor – după atîtea ştiri zguduitoare şi grave comentarii – ceva din fiorul şi pitorescul zilelor istorice prin cari a trecut.

Ieri declaraţia de război a Germaniei către Rusia, azi intrarea germanilor în ţinutul Luxemburgului, peste cîteva ore ştirea neutralităţii Italiei, peste alte cîteva svonuri despre un reviriment spre pace – şi imediat după ele: alte svonuri despre o Franţă sfîşiată de revoluţie internă şi proclamîndu-se monarhie pe piedestalul cadavrului lui Poincaré!…De oţel să fie nervii omenirei de azi şi încă s-ar hiperestezia!…”

Pasajul ne permite să ne facem o imagine despre prestația ziariștilor la Sinaia. Emil Fagure s-a cazat la Caraiman, hotel peste parc de Palace Hotel. Zumzăiala politică era la Palace Hotel, unde vor fi tras politicienii care n-aveau vilă la Sinaia, ca Tache Ionescu. De aceea, jurnaliștii hălăduiesc prin holurile și pe terasa Palace Hotel, ca să ciugulească știri și șoapte de politicieni. De ce n-o fi stat Emil Fagure la Palace Hotel? N-a găsit locuri? Era prea scump?

Ziariștii au venit la Sinaia, pentru că aici urma să se țină, pe 21 iulie 1914, după amiaza, Consiliul de Coroană la care trebuia să se decidă poziția României față de Marele Război. Altfel spus, pe 21 iulie 1914, seara, românii aveau să afle răspunsul la întrebarea Intrăm sau nu în Război? și dacă da, de partea cui, a Antantei sau Triplei Alianțe.

Reportajul lui Emil Fagure descrie cu atenție Războiul jurnaliștilor pentru a afla răspunsul și a-l trimite la București. Mai întîi el ne conectează la trăirile gazetarilor pe parcursul zilei de luni, cînd curg știri care de care mai senzaționale:

„Luni, înfrigurarea creşte. O ştire de senzaţie ucide pe cealaltă şi toate schimbă fizionomiile spectatorilor chemaţi să urmărească tragedia Conflagraţiei generale.«Au intrat germanii în Franța!» Cine cunoaşte simțimîntul pe care-l provoacă în sufletul latin asemenea vestire, îşi dă seama de agitaţiunea extremă ce ea produce în lumea de aici. Cum? Iar scenele din 71? Iar prusienii în Paris?

A! Dar ce infernal de minunată maşină de război au ştiut să devie aceşti prusieni!.. Şi calităţile unora şi ale altora, defectele unora şi ale altora sînt înşirate, comparate, admirate, regretate! Ce n-ar face francezii cu puţină disciplină prusiană? Ce n-ar valora prusienii cu mai multă gingășie sufletească?La amiază, neutralitatea Italiei? Ce bombă! Tripla Alianţă debutează prost! Seara, revoluţia în Franţa! Tripla înţelegere dinează şi mai prost.”

De remarcat talentul autorului de a descrie iureșul știrilor senzaționale, menite să schimbe stări de spirit într-o tabără și în alta, și să modifice realități.Relatarea, publicată în Adevărul de miercuri, 23 iulie 1914, ziar apărut marți, 22 iulie 1914, după amiaza, se oprește și asupra atmosferei de luni seara, cînd participanții la Consiliu au ieșit de la Peleș cu mandatul de a nu spune nimic despre ce s-a hotărît:  

„E ziua Consiliul de Coroană.Sinaia, 21 iulie. – Astă-noapte pe la orele 11 jumătate, după o consfătuire pe care au avut-o miniştrii cu primul ministru la vila d-lui Costinescu, s-a transmis reprezentanţilor presei următorul comunicat al guvernului asupra consiliului de Coroană ţinut la Castelul Peleş :

«Într-un consiliu de miniştri prezidat de Maiestatea Sa Regele şi la care a luat parte prinţul moştenitor, preşedintele Camerei, foştii preşedinţi de consilii şi mai mulți foşti miniştri reprezentanţi ai partidelor de opoziţiune, s-a examinat atitudinea pe care România trebue s-o aibă în circumstanţele prezente; cu aproape unanimitate consiliul a decis că România îşi va lua toate măsurile spre a-şi păzi fruntariile sale».

*

Acest comunicat îl putem complecta cu informaţiunile noastre cît mai autentice afirmînd că măsurile militare pentru paza fruntariilor nu înseamnă o mobilizare generală, ci Miniştrii au ieşit muţi de la Palat. Oameni politici , oamenii vorbelor şi ai darului de a vorbi, să se vadă osîndiţi la tăcere! Nu e vorbă; unora din ei această tăcere le împrumută o gravitate pe care n-ar putea-o atinge niciodată vorbind!

Miniştrii sînt muţi şi ziariştilor li se cere să fie limbuţi! Unii au şi fost, – dar poate că tocmai ziariştii cari spun mai puţin, spun în asemenea împrejurări mai mult.În hall-ul Palace Hotelului am trăit astăseară pînă după miezul nopţii orele cele mai agitate din cariera mea de gazetar. Rareori sub atîta frumuseţă şi eleganță, atîta înfiorare şi grijă.

Grupuri de diplomaţi, de miniştri, de ziarişti bucureşteni şi corespondenţi străini, cari urmăresc spectacolul cu cel mai viu interes, se întîlnesc, îşi fac confidențe, îşi şoptesc o noutate, un comentar, un amănunt picant. Femeile gustă febrilitatea momentului şi pentru întîia oară flirtul e izgonit din holul alb şi luminos al Palace Hotelului. Pînă şi frumoasele demi-mondene au renunţat la toaletele deschise. Ce e o conflagraţie între jumătate din Europa, dacă nu… «Le demi-monde à l’envers?»

Vîrtejul durează pînă după miezul nopţii. E unu jumătate cînd ziariştii părăsesc teatrul veştilor: lupta încetează din lipsă de luptători! Va reîncepe mîine…Ce ne mai rezervă acest mîine? O vom şti azi. La o masă, în mijlocul hall-ului, cîţiva ziarişti extenuaţi golesc o sticlă de şampanie. Cer şi eu o sticlă cu apă şi închin recele şi reconfortantul pahar de Peleş în sănătatea unei Europe întoarsă la raţiune şi la pace.Noapte bună – Sunt ceasurile trei. Ce noapte liniştită dincoace de Carpaţi!… – Şi totuşi mi se pare că aud în noapte tropotul cailor.”

Cît despre agitația tipică vremurilor tulburi reportajul încearcă și reușește a creiona atmosfera de înfrigurare și chiar de neliniști stîrnită de Marele război în orașul Casinou-lui și al mondenităților:

„Şi apoi mediul acesta al Sinaiei, în zilele aceste înfrigurate! Amestecul acesta de ambiţii diplomatice, de răspunderi politice, de vînătoare de ştiri, de îngrijorări familiare, de sfîşieri intime, de decepţiuni băneşti, ce bîlciu de patimi omeneşti ! «La foire aux vanités»!…

După vîrtejul întrevederilor şi consultărilor de Duminecă, seara, după o splendidă zi în care soarele se culcase pe creştetele aurite ale brazilor Peleşului ca pe un pat de glorie, seara, în răcoarea unei linişti ademenitoare, furnicarul omenesc începu să roiască totuşi din nou. Enervările zilei cer să fie ucise în vibrarea senzaţiilor de noapte.

Frumoasele apar în dantela şi mătasa rochiilor de seară; în loc să flirteze, par că vor să ghicească adevărul în ochii miniştrilor şi diplomaţilor. Fiecare dintr-însele au o afecţiune, castă sau păgînă, legală sau justificată, fiecare tremură pentru cineva: fi-va mobilizat?…

Unele se înfăşoară în nimbul tricolorului şi le stă bine cînd cu aceiaş gură ce pare destinată numai mulţumirilor intime exaltează acum orgoliul naţional…Odată terminate cele două cine de seară la hotelurile principale, hall-urile se umplu, ştirile şi comentariile se ciocnesc, oamenii politici şi ziariştii sînt înconjuraţi, în locul valsului şi al tango-ului, dansează veştile macabre ale războiului.

Orice s-ar zice, dar a pierit rîsul şi în frumoasa Sinaie – şi nu odată am întîlnit prin parc şi în culoarele hotelului ochiul umed al unei mame, al unei soţii sau al unei amante care şi-a condus la gară toată dragostea ei…

Nu cunosc lacrimi mai curate şi mai mişcătoare în tăcerea lor.…Intru în Casino. Mulți caută acum în adevăr uitarea în vîrtejul bulei şi o diversiune în cîntecele inepuizabilei Nita-Jo. Dar mi se pare că nici aici nu o găsesc. E douăsprezece din noapte. Respir în parc aerul îmbălsămat și deschid plămîniî adînc, căci mi se pare că e purificat de orice elemente nesănătoase.

Din sălile Casinoului răsună în surdină melodia unui vals. Peste accentele lui profane cade, ca din cer, sunetul clopotelor de utrenie, la mînăstire. Ecoul lor de aramă e slab. Sînt toxinele păcii şi e firesc să fie slabe cînd bubuie mitralierele… Dar sînt atît de blînde și ademenitoare! Cu sunetul lor în urechi şi cu pacea lor în suflet, îmi culc capul pe perină şi voi a visa poate o omenire ce-şi iartă rătăcirile şi se înfrăţesc…”