Cum au celebrat bulgarii 100 de ani de la bătălia de la Turtucaia, cea mai rușinoasă înfrângere din istoria Armatei Române

Bulgarii au marcat pe 5 septembrie 2016 împlinirea unui veac de la cea mai mare victorie a lor din Primul Război Mondial. În lipsa oficialilor din MApN, România a fost reprezentată la Memorialul de la Tutrakan, Bulgaria, de asociaţii civile care cinstesc eroii patriei, indiferent dacă lupta în care au pierit aceştia este o victorie sau o înfrângere.

În prima duminică din septembrie, pe 4 septembrie, câmpul de la Tutrakan (Turtucaia), o aşezare de pe malul Dunării din nordul Bulgariei, este luată cu asalt de români şi bulgari. Exact ca acum 100 ani, când cele două naţii vecine s-au încleştat într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte din Primul Război Mondial, între 1 şi 6 septembrie 1916. Comandanţii noştri au dat bir cu fugiţii, după un lanţ de ordine catastrofale, iar românii au fost lăsaţi în urmă să fie nimiciţi pe câmpul de luptă.

Circa 8.000 soldaţi bulgari, români, germani, ruşi şi turci au pierit atunci la Turtucaia, în doar 5 zile. În comparaţie, la Stalingrad au murit peste 150.000 militari în decursul câtorva luni. La Turtucaia aproape 29.000 militari au fost luaţi prizonieri, iar 3.500 militari au reuşit să se salveze trecând Dunărea. Pentru bulgari, Tutrakan este cea mai mare victorie din Primul Război Mondial. Pentru români, Turtucaia este cea mai ruşinoasă înfrângere din istoria naţională.

Câmpul de luptă, presărat cu jertfe şi ofrande

Abia s-a făcut dimineaţă, iar pe câmpul de lângă Tutrakan maşinile încep să se înşiruie. Pare o serbare câmpenească, pentru că se instalează corturi, standuri cu replici de echipamente militare, vitrine frigorifice, ceaune şi grătare.

Totul se face la poarta Memorialului de la Tutrakan, care cuprinde monumentul de pe platoul principal, o capelă şi Cimitirul de Onoare Şumenţi (fost Daidâr), construit în anul 1926 de românii din Cultul Eroilor (Societatea eroilor căzuţi în războiul mondial). Aici sunt înmormântaţi soldaţii pieriţi în cea mai crâncenă bătălie dată vreodată în Cadrilater. În centrul cimitirului, un monument comemorativ a păstrat inscripţiile iniţiale în limba bulgară, română, germană şi turcă: „Onoare şi admiraţie celor care au ştiut să moară vitejeşte pentru ţara lor“.

Două movile adăpostesc cele două gropi comune, iar din noianul de cruci albe ale mormintelor individuale una singură poartă numele unui român: polcovnicul (locotenent-colonel) Ilie Georgescu. La căpătâiul lui se adună românii veniţi la comemorare: membri ai Cultului Eroilor, ai ligilor militarilor, reprezentanţi ai primăriilor Giurgiu şi Chirnogi - Călăraşi, preoţi şi călugări.

În mijlocul atmosferei sărbătoreşti, mica Românie îngândurată murmură: „Acolo unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit“. Slujba o oficiază arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, asistat de stareţul Andrei de la Mănăstirea Dervent de lângă Ostrov. Acesta din urmă rămâne la ceremonialul religios pe care îl fac autorităţile bulgare. El rosteşte rugăciunile în limba română - singura auzită, în afară de bulgară.

„Este un mic sacrificiu, faţă de ce ai făcut ei“

Desfăşurarea de forţe a bulgarilor este de zile mari. Vicepreşedintele ţării Margarita Popova, ministrul Apărării Nikolai Nencev, generali şi o suită de oficialităţi sunt prezenţi la Turtucaia. De emoţie, soldatul care trebuie să dea onorul ministrului Nencev uită ce trebuie să spună şi este la un pas să leşine. Aranjarea în scenă a momentului, mai ales a fundalului tribunei oficiale, seamănă izbitor cu o festivitate comunistă.

La solemnitate participă, în formaţie, şi Asociaţia Tradiţia Militară din România. Sunt 30 grade Celsius, iar bărbaţii care reconstituie istoria Armatei Române, echipaţi complet în uniforma istorică a acelei epoci, nu se clintesc sub bătaia soarelui. „Din partea mea este un mic sacrificiu să stau nemişcat o oră, în comparaţie cu tot ce au făcut înaintaşii noştri“, şopteşte infanteristul soldat în tradiţie, Alexandru Bucur (33 ani), arhitect, din Constanţa.

„Eroii sunt eroi“

Remus Macovei, colonel (r), liderul Oficiului Naţional Cultul Eroilor din Constanţa, este întristat de reacţia autorităţilor române: „De 10 ani, de când participăm la ceremonialul de la Turtucaia, nimeni din conducerea Ministerului Apărării Naţionale nu a fost vreodată aici. Este păcat! Noi venim să aducem un omagiu eroilor noştri, indiferent unde au pierit, într-o victorie sau într-o înfrângere. Mi-aş dori din suflet ca la anul, la împlinirea a 100 ani de la bătălia de la Mărăşeşti, ceremonialul să fie cel puţin ca acesta al bulgarilor, care au depus 120 coroane la monumentul de aici. Şi îmi doresc ca monumentul de la Mărăşeşti să fie întreţinut aşa cum este cel de la Turtucaia“.

Memorialul se află în administrarea Muzeului de Istorie Naţională de la Tutrakan. Directorul Petr Boicev este aclamat de mulţime atunci când apare să-şi ridice distincţia primită de la Ministerul bulgar al Apărării. Înţelege bine româneşte. „Onoare celor care au murit luptând pentru ţara lor! Nu contează de care parte au luptat. Eroii sunt ca brazii. Acum, ei se odihnesc aici, în pământul de la Tutrakan, unde au pierit cu glorie“, declară Boicev pentru „Adevărul“.

Delegaţia română vrea să-i ofere istoricului, în particular, un dar pentru muzeu: copia fotografiei celor 8 cavalerişti din Regimentul 5 obuziere uşoare, care au supravieţuit bătăliei de la Turtucaia. Fuseseră 840 cu toţii. Fotografia o poartă cu mare grijă Cătălin Gabriel Dima (49 ani), nepotul unuia dintre eroii de război. Ion Mărăşteanu a plecat pe front la 31 ani, iar când s-a întors şi-a întemeiat o familie, a avut o fiică, Zenica, şi a devenit primar al comunei Mănăstirea Caşin din judeţul Bacău.

„La 4 iulie 1922, bunicul meu Ion a împroprietărit comuna cu 741 hectare luate de la stat, teren pe care primăria îl are şi azi. Fratele lui, Vasile, i-a urmat la primărie şi a adus încă 2.100 hectare comunei, în 1928. La 14 septembrie 1946, de Ziua Crucii, bunicul meu, fratele lui şi bunica mea au fost arestaţi de comunişti, pentru că ascunseseră nişte prizonieri de război. Bunicul nu s-a mai întors niciodată. A murit la 14 martie 1947. Erou de război, decorat cu Crucea de argint Sfântul Gheorghe, cea mai înaltă distincţie a ruşilor, omorât de comunişti“, spune cu obidă Cătălin Gabriel Dima, nepotul lui Ion Mărăşteanu.

Ion Mărăşteanu (primul din stânga de pe rândul de jos) şi camarazii săi, supravieţuitori de la Turtucaia (Foto: Arhivă personală Cătălin Gabriel Dima)

Pe spatele fotografiei, bunicul său a caligrafiat câteva rânduri despre „catastrofa de la Turtucaia“ şi camarazii săi de arme. Alte amintiri preţioase de familie au scăpat furiei comuniste doar pentru că au fost ascunse în tuburi metalice militare, în pământul Mărăştenilor şi scoase după zeci de ani.

Reconstituirea şi cartuşul din 1905

Lângă memorial, în tranşeele săpate de organizatori, intră soldaţii şi surorile de caritate din Primul Război Mondial. Se simulează lupta care a făcut din Turtucaia momentul de care Armata Română vrea să uite. Nu şi cei care îmbracă uniforma de atunci şi se antrenează ca şi cum ar fi înrolaţi. La final, când armele refuză să mai tragă, se iese la atac la baionetă. Improvizaţia pare veridică.

„Noi vrem să păstrăm vie memoria eroilor noştri. Înfrângerea de la Turtucaia s-a datorat atitudinii de superioritate cu care românii au intrat în luptă. Şi în Al Doilea Război Mondial s-a întâmplat asta. Este atitudinea care există în România şi astăzi. Trebuie să te pregăteşti temeinic, să estimezi corect cine eşti, ce poţi, cu cine ai de-a face. Doar aşa se pot obţine victorii. Am vrut să arătăm măcar o fracţiune din ce au putut face bravii ostaşi de atunci. Au ţinut piept singuri, cu arme proaste, unui inamic care i-a copleşit numeric“, relatează Alexandru Bucur.

Pe câmpul de la Turtucaia, infanteristul a găsit ieşit din pământ un tub de cartuş tras, ştanţat „1905 PAB“ - Pirotehnia Armatei Bucureşti. Era în ajunul reconstituirii bătăliei. Pe Alexandru l-a trecut un fior când şi-a dat seama că se află chiar pe locul unde s-a dat bătălia şi unde a luptat Regimentul 34 Infanterie Constanţa. Apoi s-a mai petrecut ceva. „Când totul s-a încheiat şi lumea plecase, un bulgar mai în vârstă s-a apropiat de noi. Ne-a spus: «Eroii sunt eroi, indiferent de ce parte a baricadei au fost»“.

Vezi aici GALERIE FOTO 

Sursa: adevarul.ro